Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Trăind în „vremuirea” prezentului

Trăind în „vremuirea” prezentului

O carte care se citește ușor, cu mare plăcere și real câștig este culegerea de eseuri Învolburări și vremuieli politice, aparținând universitarului clujean Sergiu Pavel Dan. Este o apariție recentă a Editurii Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015. Iată că genul se edifică prin lansarea colecției Școala ardeleană de eseistică. Sergiu Pavel Dan este un eminent om de cultură umanistă al Clujului contemporan, care face parte din categoria celor ce trăiesc sau scriu literatura privind critic (și uneori amuzat) prin fereastra politicului. Pe coperta volumului său este reprodusă celebra pictură a părintelui romantismului francez Théodore Géricault Pluta Meduzei. Dar numai despre romantisme nu este vorba între coperțile acestei cărți. Simbolistica tabloului are în vedere o subtilă trimitere la responsabilitatea unui lider politic pornind de la cazul căpitanului arogant de pe fregata franceză La Méduse, acuzat și întemnițat pentru că, din lipsă de profesionalism, a pricinuit moartea a sute de oameni. Cei rămași în viață au ajuns să se sfâșie între ei. Imaginea sumbră a supraviețuitorilor de pe „plută” îngrozește și azi. În fața originalului, la Luvru, impresia e copleșitoare. Un mesaj deductibil de aici ar fi că rolul social al căpitanului de navă e similar cu al unui conducător de stat. Franța întreagă, îngrozită de tragicul eveniment, s-a recunoscut atunci în acel tablou. E Franța secătuită de vlagă, imediat după ieșirea din perioada napoleoniană. Ar fi cazul României de azi, ieșită din tulbureala unei conduceri aventuriste? pare a se întreba autorul cărții și cititorul ei împreună cu el. Ceea ce pictura acutizează prin mesaj, titlul bălmăjește inteligent, cu șiretenie și intenție de panoramare. Tinde să cuprindă tulburările politice actuale în derivate sugestive, având în componență consoana fricativă v, dătătoare – nu-i așa? – de frisoane (pentru a scoate cititorul din adormire!). Rafinamentul stilului practicat în volum poate ținti până acolo, fără doar și poate. Așadar: Învolburări și vremuieli politice prinse în vârful peniței ascuțite și mușcătoare a unui polemist ascuns sub masca eseistului inofensiv.

image2015-07-24-094254-215x300
Sergiu Pavel Dan Învolburări și vremuieli politice Cluj-Napoca, Ed. Școala Ardeleană, 2015

De pe pozițiile unui regalist sui-generis, profund, nu emfatic, așa cum șade bine unui ardelean autentic, Sergiu Pavel Dan trece în revistă etapele de manipulare grosolană a maselor de către „emanații” lui decembrie 1989, „moștenitorii propagandiștilor comuniști”, comentând elegant și competent schimbările succesive ale imnului național de la cel regal la actualul Deșteaptă-te, române!, sub imperativul căruia noii descălecători au adormit cu dibăcie spiritul de revoltă al nației. La fel s-a întâmplat cu strămutarea zilei naționale de la 23 august la 1 decembrie, iar „sfânta zi” de Zece Mai (1866, când regele Carol de Hohenzollern a sosit în România sau 1877, când a fost proclamată independența țării) a fost strategic trecută în umbră tocmai pentru a nu se confunda cu ziua regalității. Autorul
atrage atenția că modificări au fost aduse și imnului național german din perioada nazismului (au fost radiate primele două strofe), dar melodia creată de Haydn a rămas; la fel cum solemnitatea imnului național maghiar, bazat pe muzica lui Ferenc Erkel și cu textul vechi din 1844 au rămas și după intrarea tancurilor sovietice în Ungaria. Cât despre al nostru Trăiască Regele compus de Eduard Hübst pe versurile lui Vasile Alexandri ce să mai vorbim dacă Ion Iliescu i-a interzis regelui să-și vadă țara „după atâtea decenii de exil nemeritat”. Aici autorul cărții se întreabă pe bună dreptate și cu durere în suflet: „Se cuvine oare să ne mai conformăm directivei politice impuse de Gheorghiu-Dej și Petru Groza, valeții Moscovei, cei care i-au impus tânărului Rege Mihai abdicarea înarmați cu pistoale ca niște gangsteri și șantajându-l cu lichidarea celor o mie de tineri regaliști întemnițați?” Mă întreb și eu, cititor ocazional, bulversat de evidența acestei crunte realități, dacă mai apleacă azi cineva urechea la asemenea întrebări. Pledoaria pentru „sfânta zi” de 10 Mai rămâne un crez intim, de suflet, un vis neîmplinit pentru o mulțime de români dezamăgiți, insultați, jefuiți mișelește, nebăgați în seamă.

Multe din eseurile volumului au o structură ciclică. Încep cu un dat istoric, denominativ și se încheie cu raportarea la el, după ce a fost demonstrată deosebirea, discrepanța de conținut a referințelor sau asemănarea. Discutând despre statutul și imaginea președintelui în genere, Sergiu Pavel Dan își alege ca reper, din presă, denumirea simbolică dată în USA unui arbore gigant sequoia, aceea de Președinte (The President), înțelegând prin asta „trăinicia crezului republican” la americani și nu impusa sintagmă de la noi „fala noastră și mândria” ajunsă de batjocură. După pasul făcut prin „duminica Orbului” din 1990 și după degradarea în ultimul hal a instituției prezidențiale de către cel de al treilea ales postdecembrist, numit în carte „ciuruitorul, adică cel care și-a anunțat biruința electorală cu frumoasele vorbe i-am ciuruit”, dezgustul românului pentru funcția cea mai înaltă în stat nu poate să-l conducă spre alte apelative comparabile cu semețul arbore sequoia decât, sugerate ironic, „lider jneapăn sau mărăcine ori poate de președinte urzică”. Dar amărăciunea poate duce și spre „președintele Ducă-se-pe-pustii!” Tonul devine dur, eseistul se dovedește un aprig și incisiv gazetar ancorat în problematica zilei. Corelarea comparațiilor alunecă, după cum e și firesc, la textul literar în mai multe deambulări critice, dar invectiva rămâne la fel de pitoresc pusă în pagină. O altă „amarnică evaluare” este făcută în cazul fostului ambasador american la București Mark Gitenstein, cel care a deturnat adevărul în privința referendumului de demitere a președintelui luând în brațe „teza vicleanului fost marinar relativă la ilegalitatea demiterii lui”. Dacă un sătean din Răscoala lui Rebreanu se răzbună pe boul lui care a luat-o razna, certându-l cu cuvintele ”Să nu fii boier că te-a luat dracul!”, la sosirea noului ambasador american, autorul își imaginează că ar trebui întâmpinat cu parafrazarea „Să nu fii Gitenstein că te-a luat dracul!”

În ordinea acestor expuneri se situează și eseul În loc de laissez faire, duduie tribunalele. Aici este deplâns imobilismul economic responsabil de a fi favorizat îmbogățirea nemăsurată a unora și sărăcia lucie a altora, neîncurajându-se clasa de mijloc, mai exact contribuția ei la o dezvoltare
normală. Etalonul utilizat în expunere este dictonul economistului Vincent de Gournay citat în titlu care, aplicat rațional, ar fi încurajat „angajamentul
industrial” organizat. În lipsa lui, prin tribunale se aude zăngănitul cătușelor întrucât evazioniștii acționează din umbră iar spaima de a avea inițiative sporește la vestea arestărilor. Triumfă „statul de tip procuratură”, el pune la cale arestări comandate și răzbunări între liderii politici aflați în conflict de interese. Nu scapă de atacul justițiar al autorului nici Justiția. Sunt încodeiați cu ingeniozitate Monica Macovei, foarte vocală mai ieri, „reprezentanta băsiștilor fundamentaliști (talibanii le zic unii confrați)” și Robert Cazanciuc, numit în funcție pentru a lua poziția mutului în timp ce arestările din stradă și din localuri nu mai contenesc, amintind de altă epocă întunecată din istoria noastră. Ultimul reprezentant al acestei „supraputeri” este apropiat personajului Român Gruie din piesa lui Al. Davila Vlaicu-Vodă, întrucât și acesta e mut.

Alteori dezbaterea pornește de la o nemulțumire constatată întâmplător. Promotor al valorilor Clujului de altădată, cu un profund sentiment al gratitudinii față de trecut, universitarul clujean Sergiu Pavel Dan rămâne neplăcut surprins la vederea inscripției Victor Papilian, luptător anticomunist, apărută pe monumentul funerar (cunoscut) al medicului și scriitoruluil Victor Papilian, decan al Facultății de Medicină, autor al celor mai apreciate manuale de disecție anatomică, întemeietor și director al Filarmonicii, director al Teatrului Național din Cluj. Dar nu aceste titluri și merite prevalează, ci calitatea de „luptător anticomunist”. Prezentul plin de suspiciuni se pare că-și bate joc de trecutul demn și-n felul ăsta. Prezentul conjunctural schimbă fața trecutului, în acest caz atribuindu-se defunctului o calitate nicicând râvnită de acesta.

Eseistul, al cărui demers merge cu evidente ramificații spre polemica savuroasă, nu pregetă să predea hățurile analistului (itinerant prin hățișurile istoriei), schimbând registrul și aducând sub lumina rampei critice observațiile sale în legătură cu momente axiale din trecutul Europei. Predilecte rămân pentru Sergiu Pavel Dan pretextele pe marginea cărora poate glosa dezinvolt și cu aplicație pe orice temă, precum în Cărările diversiunii (2009) bunăoară. Sunt pretexte oferite de mersul istoriei și folosite pentru a lumina aspecte ale unor „învolburări și vremuieli politice” din actualitate. Două din cele mai reușite secvențe ale cărții au în vedere pe Napoleon cu „blocada continentală” și cronologia afacerii Dreyfus. Profilul unui „stăpân al Europei”, arogant și năbădăios, mai ales după victoria de la Austerlitz, se desprinde cu limpezime din paginile purtând titlul Câteva reacții la o vestită aberație istorică. Strategiile lui Napoleon, cabotinul, sunt analizate cu scrupulozitate și pasiune nedezmințite de flerul autorului de a diseca faptele pentru a le analiza adecvat. Consecința „blocadei” a dus la conflictul cu Vaticanul după care „niciun papă vreme de aproape două secole nu a mai pus piciorul pe solul francez”. Se acreditează concluzia că temperamentul vijelios al Corsicanului, fire „colerică și tiranică” a atras după sine vijelii politice și sociale fără precedent până atunci în istoria Europei. O aventura războinică, înscrisă încă sub zodia onoarei militare. Hitler a fost o reeditare macabră. Tot ca un fel de vijelie politică ni se prezintă comutarea spectaculoasă a pedepselor din sânul scandalului stârnit de procesul lui Alfred Dreyfus din jurul anului 1896. Problematica pusă în discuție e eșalonată pe etape în Cronologia tumultuoasei afaceri Dreyfus. Și tot despre onoare este vorba în cazul revizuirii procesului, când este dezvăluit falsul grosolan al maiorului Henry, înfăptuit întru apărarea prestigiului armatei. Acesta se sinucide, iar ministrul de Război, pierzând din credibilitate, demisionează. Despre onoare în timpurile noastre se poate vorbi?

Periplul eseistic al profesorului Sergiu Pavel Dan se încheie cu addenda Gânduri despre nuvelă, punctuale inserții în problematica dezbaterilor sale de la catedră, devenite studii de referință în cunoașterea și aprofundarea cercetării unor prozatori clasici. Ni se propune o plimbare lejeră și percutantă totodată prin nuvelistica lui Boccaccio, Guy de Maupassant, Cehov, Dostoievski, Pirandello, Cervantes, Vasile Voiculescu și, inevitabil, Pavel Dan. Cartea ne oferă trei etape de abordare a temelor, afine unor „învolburări” nuanțate: fixarea obiectivului critic pe factologia prezentului; următoarea etapă ne introduce în simptomatologia faptelor istorice amintite, servite ca repere universale, pentru ca ultima treaptă să ne dezvăluie temeinicia fabulației imaginarului. Avem astfel prefigurate coroana, tulpina și rădăcina unui arbore livresc ce-și încheagă forma sub ochii noștri. Această glisare între politic-istoric-literar s-ar putea să pară o lipsă de unitate, dar eseurile cu care ne-a obișnuit Sergiu Pavel Dan își trag substanța din toate cele trei dimensiuni supuse analizei. Totuși, cele mai incitante texte mi s-au părut cele de la începutul acestei cărți în care spiritul polemic al autorului se îmbină cu rafinamentul unui intelectual de înaltă clasă.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg