Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Ștefan Damian

Îngeri degeneraţi

În cluburi de noapte îngeri degeneraţi

sorb viaţa din paharele unde pluteşte

soarele de zăpadă al zilei ce vine.

Cad apoi fulgeraţi

lumea se-ntreabă ce este inima lor

dacă au sau nu asemenea jucărie

bună de pus într-un borcan cu spirt.

Se crede că sunt fără trup şi substanţă

buni de scos la mezat

pentru aripile nevăzute ca bărbile patriarhilor.

Că pot să aducă

unisex

nenorocirea speranţei

şi speranţa nenorocirii.

Credo

De multe ori am crezut ceea ce de multe ori nu am crezut.

Mi-am zis şi acum cred că apare din nou primăvara

hazlie în care nu cred.

Va lăsa loc unei veri tenebros luminoase

se va întinde ca o pisică moale

pe pământul împuns

de primele plante cu răbdarea tocită de aşteptare.

O înţeapă impudice,

o fac să spumege

să clocotească

izvor uscat arşiţă

a unei iubiri prea pătimaşă.

Vinovat

Pot trăi urmărind

sughiţurile spasmodice ale vântului

în gardul de sârmă ghimpată

valurile despicate în stânci

ale izvorului

urletul mării contorsionat

ca trupul şarpelui pe trunchiul mărului

zborul rătăcit al norilor

când ştiu că-n spatele lor albastrul

e o poveste eternă.

Cred că găsesc în toate

speranţa copilului care ştie

că poate să zboare.

Eu vinovat că vine zăpada.

Condiţie

Fluturi prinşi anapoda în insectar

îşi prelungesc viaţa

cu un tremurat febril de aripi.

Cum prinde lentile lumina

şi o reflectă

se refractă moartea se descompune

viaţa lor efemeră în schije

în jocul ameţit

al unei splendide decăderi.

Timp

Poeziile nu se mai scriu astăzi

la masa de scris:

fetele le scriu cu ruj

pe buza paharului din care adapă

zeii bolnavi ai speranţelor

doamnele de vârstă mijlocie pe bonuri

de masă

cele în vârstă la casele de marcat

în care le-au rămas

anii frumoşi ca nişte cercei

de care nu s-a agăţat nimeni

de prea multă vreme.

Autoportret

Se întrezări cum se întrezăresc

toate lucrurile umbrite pe dinăuntru.

Pe din afară

o parte de acoperiş

stătea sprijinit de zidul de întuneric.

Martori nu existau:

totul era mai concis

decât toate lucrurile lipsite de concizie

iar el un autoportret

amestecat cu vântul imaginar

un joc ca al mâinii pe masa

spermatică a unei crâşme de periferie.

Ţel

Ceaţa curge prin noi

ne străpunge suntem locuim

miezul de umbră de ambră

punem punct o luăm de la capăt

nu mai ştim când şi cum

devenim suntem dorim

dar uităm clipa cea mare

temporar

ne e scrisă pe frunte trădarea

de la o clipă la alta parcă vrem şi nu vrem

să fim altfel şi suntem atât cât putem.

De sărbători

Vin sărbătorile aprind

becuri în sângele melancoliei

tu eşti Beatrice strigă toate celulele

frânte de vrajbă

tu eşti aproape departe

sus foarte mult prea sus

te pot simţi

zvâcnind ca o bulboană de vulcan noroios

inunzi câmpiile neculese

ale verii trecute eşti cancer ce roade în os.

Când eşti – eşti durere.

Când nu eşti – eşti durere.

Şi, astfel, mereu. Rămân în urmă

resturi din zilele anului nepetrecute.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg