Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

200 de ani de la nașterea lui Andrei Mureșanu

 

 

Aurel Rău
Andrei Mureşanu în răsăririle magicului
Bistrița, Editura Charmides, 2016

 

De Andrei Mureşanu, poetul Aurel Rău se simte atras, cred, din două motive: în primul rând, unul de ordin afectiv: este „copământean” cu poetul deşteptării naționale. De aici derivă şi al doilea motiv, de data aceasta unul justițiar, care i-a şi dat impulsul de a scrie acest eseu monografic. Lui Andrei Mureşanu i s-au consacrat mai multe monografii de tip clasic de către Aron Densuşianu, Valeriu Branişte, I. Rațiu, Mircea Bogdan și Ion Buzași. Monografiile acestea vedeau în Andrei Mureşanu doar „un poet ardelean”, sau pe urmele celebrei judecăți critice maioresciene „autorul unei singure poezii”. Pentru cuprinderea lui Andrei Mureşanu în corelația poet ardelean/ poet național este necesară o lectură completă şi sincronizată a operei sale: poezie, publicistică, traduceri, corespondență. Aceasta este marea noutate a „noii lecturi” a lui Aurel Rău: cuprinderea ideilor într-o circulație osmotică, precum a vaselor comunicante, care-i îngăduie să-l aşeze pe autorul Răsunetului ca precursor al lui Coşbuc, Goga, Iosif, iar rafinamentul lecturii se evidențiază prin dislocarea unor „pulberi aurifere” într-un morman lexical peste care s-a trecut printr-o superfi­cială citire, situându-l în „răsăririle magicului”: „Liric prin excelență, el n-a fost numai o cutie de rezonanță a unui segment de veac, ci şi o parte organică dintr-o suită de presări infinitezimale care pregătesc sfertul de veac de aur al marilor clasici în regăsire când generația lui e în adumbriri de amurg”. Este ceea ce intuia Eminescu în versul din celebra strofă a Epigonilor: „şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune.”
Publicistica este citită mai ales ca o „profesiune de credință”. Acest fel de lectură îi permite autorului să confere o altă accepțiune decât cea îndătinată conceptului de „poezie ocazională”. Poeziile lui Andrei Mureşanu au subtitlul (sau supratitlul!) generic de „poezii ocazionari” (dat de autor sau de editor?) ce trebuie luat în sensul, aproape goethean, de „originale”, inspirate din momente semnificative ale vieții personale sau ale istoriei. Circumscris în concepția sa despre poezie, aşa cum apare în publicistica poetului, sau corelat cu tactica de luptă a ardelenilor paşoptişti, nici acele „voturi” şi „devoturi” ironizate de aproape toți istoricii literari nu-şi pierd legătura cu lirica anterioară, înscriindu-se pe linia unei continuități în lirica „poetului deşteptător”. Este înlăturată legenda adânc înrădăcinată a unui Mureşanu „ocolit de muze” în perioada sibiană și în ultimii-i ani de viață brașoveni, prelungită până în zilele noastre.
Viziunea profetică din poezii este intuită şi în fragmente din publicistica poetului. Iată un Eminescu tânăr în peregrinările sale prin țară, interesat de colecționarea folclorului: „vor trebui să mai treacă încă mulți ani până când se va afla un bărbat zelos şi naționalist înflăcărat care, mergând, ca Vasile Alecsandri din Moldova, singur prin țară, să nu cruțe nici jertfe, nici osteneală şi să adune poeziile populare de care avem o mulțime în mijlocul poporului nostru.” Universul liricii lui Goga: „Poezia a fost şi va rămâne apostolul şi propăşitorul libertății …”. La săpatul cucuruzului, la strânsul fânului, la secerişul bucatelor, la culesul viilor”, „doinele din gura lui nu lipsesc”, „formează o avere curat națională”.
Interesante, şi integrate în ansamblul eseului monografic, plauzibile, sunt câteva supoziții biografice: „Dacă se desțăra sau înțăra Dincolo, am vorbi de alte „panorame” în locul analizelor depeşe rimate”. „Un Andrei Mureşanu al Iaşilor de pildă, sau al Bucureştilor e greu de imaginat. Reflecții morale pe seama unui mediu social de adopțiune, nostalgii sau chemări la luptă pentru întregire, doruri de Ardeal, icoane din Carpați, s-ar fi disociat, poate într-o expresie mai desferecată …”
Preluând o definiție celebră a poeziei – „cuvânt în timp”, Aurel Rău prezintă în cele patru capitole ale eseului, schița „urcării şi coborârii unui munte”. Muntele – se înțelege – este, în creația lui Mureşanu, Un răsunet. Analiza, cu totul remarcabilă a acestei poezii, este pregătită prin detectarea unor acorduri ce prevestesc poezia nemuritoare. Cu poezia Aşa mi-a fost ursita, „esteticeşte” pentru Andrei Mureşanu intuirea contopirii mersului său viitor cu un ritm de marş al unui neam întreg este pecetluită prin izbânda metrică din acest poem, definitiv”. Poezia anului 1848 este prezentată într-o sugestivă triadă: Un răsunet şi – încadrându-l – 15 Mai 1848 şi Omul frumos. Un fragment din comentariul (impropriu spus!) al Răsunetului poate da o idee despre stilul critic al lui Aurel Rău. Și când zicem „stilul critic” facem doar o aproximație lingvistică pentru că d-lui Aurel Rău îi este proprie o veritabilă voluptate a rostirii originale, al cărei farmec poetic derivă dintr- o frază mai special alcătuită şi dintr-un vocabular ce învecinează cuvinte din variate straturi lexicale: „şi o viziune epopeică, în vizualizarea actului ieşirii din somn «înalță-ți lata frunte şi cată-n giur de tine». Însăşi ordinea în care termenii definind anatomia umană intră în scenă se reconstituie aevea o întrupare şi o înălțare: Mâini, piepturi, frunți, priviri, glasuri, sub un fior genezic. Căutarea jur-împrejur, rotirea privirilor – a cântări acest efect expresiv. Nu ştii la ce să te opreşti: la aducerea în prim plan a coroanei Carpaților drept centru, cu câmpiile la bază, «din munți şi din câmpii»; la sugerarea unui ritm de descreşteri prin înşirarea vârstelor: «bătrâni, bărbați, juni, tineri», la ingenioasa alternare de la static şi dinamic, mişcare coregrafică, amplă: «cum stau ca brazi în munte,/ Un glas ei mai aşteaptă şi sar…» într-o tragedie antică a vitejiilor («voinici sute de mii»); sau la straturile de vârste ale omenirii, învăluite ezoteric, între care amintirea unei inițieri războinice a tinerilor, la vechii daci, ca lupi, conform simbolisticii din drapelul şuierând în vânt, scăpărare din amnar spre a fi zărită de un Mircea Eliade după un alt «somn» de o sută de ani?”
În fond Andrei Mureşanu e foarte norocos acum, la 200 de ani de la naşterea sa, că a trezit interesul pentru lectura afectivă şi erudită a unui poet. Andrei Mureşanu în răsăririle magicului de Aurel Rău este o nichitastănesciană Carte de recitire, lectura unui poet de către alt poet, cu intuiții profunde în desprinderea grăuntelui de aur poetic, cu putere de iradiere în scrisul de mai târziu, lectură izvorâtă „numai din dragoste pentru una din dăruirile cele mai curate, mai gratuite şi mai de bună credință, din visul literar românesc şi ardelenesc”.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg