Consiliul
Județean Cluj
Este autorul mai multor volume de versuri, dintre care amintim: La Cura del Tempo şi Congiunzione carnale, astrale, relativa, volume din care am extras versurile de mai jos. Este profesor universitar la Facoltatea de Ştiinţe Politice de la Università degli Studi Internazionali din Roma – UNINT. A publicat volume de eseuri şi argumente istorice, sociale şi politice.
Cel destinat
Soarta mea are ceva adevărat
dacă tu calci noaptea în care stau
aşezat pe un stei ca un an
în aşteptarea uriaşului cel bun
căutarea celor doi care se face unul
se termină aici în mâna pe care o strângi
pe obraji o crăpătură sărată
şi tu care îţi laşi pe ea ştampila răului
un rău ca de Iuda fratelui destinat.
Posibilul sau singurul
Trăiesc, sau cel puţin încerc,
punând de acord zarurile cu stelele,
şi acestea gândite la întâmplare, una pentru fiecare,
pentru fiecare trecător pe pământ.
Se pune întrebarea
cât cer mi se cuvine
amestecat cu pământul umed
care-mi va apăsa pe oase,
atunci
când zarul va fi aruncat.
Într-o zi.
Trebuie să îţi pui întrebarea?
Familia căreia îi aparţin
Familia căreia îi aparţin
este ca acei naufragiaţi cu lanţuri
care asemenea stelelor
strălucesc fără garantarea vieţii;
vorbesc despre familia mea
adoptivă
priponită noaptea în marea deschisă
cu ochii închişi.
Mi se întâmplă şi aceasta
dar fără greutate trebuie să stau aici,
ca un fluture şi o soră
pe care îi schimbă o răbufnire de vânt
din sfinx în mal
într-un sfârşit de vară care şiroieşte
atâţia mici orfani, şi eu sunt unul dintre ei.
Astfel mă duc să caut întâlniri
de-acum interzise
celui ce are prea mulţi prieteni dezertori.
Sper ca adolescenţa să nu fie
ultima vârstă a înrolării noastre.
Cea urmărită
Se ascunde de-acum de multă vreme
ideea fixă că mângâiai
împreună cu ea primul boboc
al unei confuse pubertăţi, şi e sigur;
nu scriu despre obişnuitele nebunii
ci despre nevoia unor prăbuşiri de lumină
şi despre ochii incendiari care mă înconjoară
cu miile cu asalturi la întuneric
într-atât încât să mă facă să mă scurg
printre coapsele acelea
dintre care am descoperit statornicia lumii.
Timpul dat nouă este zgârcit
cu cei care la plural ne exercităm seara
cu umilinţa unei cine fără părinţi
în timp ce mamele sunt descoperiri târzii
şi, ca întotdeauan, găseşti partitura,
pe cea adevărată, când nota e îndurerată.
Mă salvează
mă regăsesc asurzit
de lumea din jur
ca şi cum ar putea înăuntru
prin urechi să se înfigă
în inimă şi-apoi în viscere.
Atunci aş vrea să vomit lumea,
de fiecare dată când mă trage în ţeapă
şi-mi pune frâu ca unui câine turbat
încât nu mai ştii cui să îi mulţumeşti
pentru spuma care iese din gură
printre dinţi şi gingii
descoperindu-te şi tu copil al orelor.
Mă salvează acele scântei albastre
care clocesc între amintirile devenite cenuşă
şi mă fac să ciripesc în vânt
ca şi drapelul din visele mele,
eu care eliberez din când în când coşmarul
în aşteptarea unui nou dejun.
Astfel mă salvează nopţile clare
cărora ştiu să le scriu
fiindcă nu le cunosc,
mă salvează ochii tăi negri
fiindcă îmi spun
că şi în întuneric există iubire,
mă salvează şanţurile uscate
ultimele amintiri încă păstrate
ale unei veri slabe şi umflate,
mă salvează clopotniţele
şi piaţetele întărite de iarnă
ca şi copiii curajoşi
cu care sfidez moartea jucând mingea.
Mă salvează ei toţi
şi tot ceea ce nu există.
Negaţie, actul I
În urmărirea pe moarte între el şi mine
eşti prada pusă la marginea visului,
cine conduce dansul, cine duce laţul
este tot spiritul cu mii de remuşcări.
De-ţi tremură pulsul este un semn că creşti
şi creşte cu tine plumbul peste ochi,
dragă copilă care tai capete
la trecerea bărbatului prin nopţile mute.
O mână-i rugăciune, cealaltă bardă
pe gâtul alb care anunţă predarea,
gărzi spălăcite roteau degete ascuţite
pe pata irosită, pe actul negat.
Destinaţia
dacă pielea aceasta ar fi o carte de vizită
ţi-aş şti şi numele şi destinaţia
şi cât alb există în negrul unei vieţi,
amea şi a altuia, numai cât să vorbeşti
în modul cel mai golaş şi limpede
de-a dreptul riscant ca acela care-şi iubeşte
iubitul amestecându-şi sângele
cu sângele lui pentru eterna alianţă
dintre mine şi tine şi cel care va fi din noi,
un scenariu de interpretat, pentru o amintire viitoare
uitată, deviată şi reacordată în fiu.
Iarăşi, construcţia
Neplăceri din anotimpul care deşală
vârsta, şi îţi făinează ochiul ceresc
şi rătăceşte, admite-o, devine
răscumpărare a binelui
risipit de mâini neîmplinite
mărşăluieşte rândul celor prezenţi
pe grilajul matroanei ipocrite,
convenţii convenienţe dacă stai pe loc
dacă greutatea istoriei va creşte
voi avea umeri tari foarte tari
ca să zbor şi tendoane scurte,
cel puţin dacă nu se prăbuşeşte,
iarăşi, construcţia.
Tăişul serii
Tăişul serii
pe care îl pui pe perna
înclinată spre mine pentru aducere aminte
letală pentru cel care are infamii obscure
smulge dintre nicovală şi ciocan
speranţa slabă pun iarăşi
în coasta unui om hotărât
care a scris în cer cer
cuvinte de piatră pentru o viitoare condamnare
astfel cu fiecare pas înainte dau înapoi,
aşa cum îmi e zodia care mă vrea oblic
şi cere prea multă viaţă
pentru timpul care îmi mai rămâne.
Ajunul unui kamikaze
Ploaia aceasta care insistă în mai
în răsăritul de soare pentru ultima dată
ne descoperă virgine larve nocturne
de îmbrăţişări murdare de îmbrăţişări curate
precum mărul unui nou păcat
de care am fost despărţiţi din prea multă dorinţă
de a fi flacără, fără de lemne
în inimă, ci doar două bătăi.
Cu una se dă foc, cu cealaltă se sare în aer.
În româneşte de
Ştefan Damian