Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

80 de ani de la Anschluss (II)

80 de ani de la Anschluss (II)

 

„The big four” – deschid drum Poloniei pentru revizuirea frontierelor cu Cehoslovacia

La 30 septembrie, după ce la München zarurile au fost aruncate, hotărârile luate de cele patru puteri au fost bine privite la Varşovia, considerate fiind ca un mijloc de destindere europeană; s-au exprimat totuşi nemulțumiri în diferite medii în legătură cu faptul că chestiunea cehoslovacă nu a fost rezolvată până la capăt. Presa a anunțat că trupele polone se află în drum spre frontieră şi că vor intra a doua zi în Teschen /Cieszyn/, pentru a rezolva pretențiile Poloniei.1
De la Budapesta, Raoul Bossy menționa cu o zi mai înainte că membrii „the big four” în culmea euforiei au semnat acordul privind dezmembrarea Cehoslovaciei, încât Poloniei îi era de acum mai uşor, urmare a precedentului creat, să îşi înfăptuiască planurile belicoase de mult urzite. Germania s-a legat să nu ocupe decât treptat zone mai puțin întinse decât acelea pe care le ceruse, prin ultimatum. S-a înființat şi o comisie mixtă franco-italo-germano-cehoslovacă pentru a supraveghea transmiterea teritoriilor, consultarea populațiilor şi trasarea frontierei pe teren. Germania şi Italia se angajează să garanteze, o dată cu Franța şi Anglia, noile frontiere cehoslovace, dar după ce se vor fi rezolvat revendicările minoritare polono şi ungare!
Naivul Chamberlain, aclamat la întoarcerea sa la Londra, va putea vesti urbi et orbi: „pacea pentru timpurile noastre e realizată!”. Cinism cât cuprinde și tot atâta minciună!
La Budapesta, pe un ton agresiv, ministrul de externe ungar, Kánya, îi cere imperativ ministrului român intrarea în vigoare a Acordului de la Bled din 23 august 1938, menționându-i că Iugoslavia prin Stoiadinovici ar fi acceptat acest lucru cu condiția ca Ungaria să facă un demers similar la Bucureşti şi să aibă acordul României. Ar fi spus Argetoianu: „cutră şi Iugoslavia aceasta”.
Varșovia credea că prin acțiunile pe care Beck le va întreprinde imediat, el a voit să le arate „celor patru” că Polonia există, şi încă serios antrenată în joc. Numai că Germania începe să nu prea mai țină seamă de poziția Poloniei şi aceasta în mod din ce în ce mai hotărât.
Nici o misiune diplomatică românească nu informase Bucureştii că în ziua de 30 septembrie 1938, la ora 6.15, şeful legației germane la Praga i-a înmânat ministrului afacerilor externe cehoslovac, dr. M. Krofta, hotărârea luată la München. Câteva ore mai târziu procedează în mod identic reprezentanții Franței, Angliei şi Italiei, care vor încerca, la rândul lor, să afle care este hotărârea guvernului cehoslovac. Krofta le-ar fi spus că Cehoslovacia se va subordona hotărârilor luate de cei patru – adăugând cu amărăciune: „fără noi şi împotriva noastră!”. De profesie istoric, acesta ar fi subliniat: „Nu ştiu dacă hotărârea de la München va fi în avantajul țărilor dv., în orice caz, noi nu suntem ultimii. După noi o soartă similară o va îndura şi alții”. A fost un crez care i s-a îndeplinit!
Paşii făcuți de Varşovia pentru „ciopârțirea” Cehoslovaciei; România le cere autorităților de la Praga să evite o recrudescență a crizei
La 1 octombrie, Ministerul Regal al Afacerilor Străine este informat, prin ambasadorul polonez, Roger Raczyński, că guvernul polonez a dat Cehoslovaciei un ultimatum prin care cere ca până la 2 octombrie, orele 12.00, să evacueze districtele Cieszyn şi Fristad. În legătură cu cele de mai sus, Nicolae Petrescu-Comnen, va solicita Legației române de la Praga să intervină pe lângă guvernul cehoslovac în vederea evitării unei recrudescențe a crizei europene. La 9 octombrie pentru merite în această „operă” Beck primeşte din partea şefului statului cea mai înaltă distincție poloneză: ordinul „Vulturul alb”.
Ministrului român nu i-a rămas decât să îl roage călduros pe ambasadorul Poloniei ca guvernul său să evite orice ar putea agrava din nou situația, făcând apel la sentimentele de amiciție ale guvernului polonez pentru țara noastră, precizându-i că România ar dori să vadă cât de curând lichidându-se această gravă chestiune. /sublinierea mea: M.N./. Comnen a insistat pe dimensiunea posibilităților de viitor ce se deschid pentru ambele popoare surori: Polonia şi Cehoslovacia.2
În aceiaşi zi, Franasovici comunică la Palatul Sturdza, dintr-o sursă confidențială, că – dacă în timpul ocupării Teschenului armata poloneză va întâmpina rezistență – aceasta nu se va mărgini la această regiune, ci va merge mai departe în Rusia Subcarpatică şi Slovacia. Polonezii erau convinşi că Hitler şi Mussolini n-ar fi manifestat nemulțumirea la o astfel de întorsătură a lucrurilor. Italia era favorabilă unei frontiere polono-ungare. Mobilizarea, deşi nu decretată, s-a concretizat printr-o eventuală antrenare a 700 de mii de oameni.3 Încă o mărturie a felului defectuos cum funcționa comunicarea oficială dintre Varşovia şi Bucureşti.
Seara, târziu, Franasovici a fost chemat de Beck, care l-a informat de hotărârea luată de către Consiliul de Miniştri al Poloniei privind remiterea unei note ce va fi trimisă prin avion pentru a fi înmânată la Praga, la orele 12.00 noaptea. Prin nota respectivă se cerea predarea imediată a districtelor Teschen şi Fristadt şi în primul rând a oraşului Teschen. Răspunsul trebuie dat până în ziua de 2 octombrie la ora 12.00. El nu poate consta decât în acceptare sau refuz.4
În caz de refuz, situația devinea foarte gravă
Beck i-a explicat lui Franasovici că Polonia prevedea ocuparea districtelor revendicate şi nu avea intenția de a merge mai departe. Pentru restul teritoriilor revendicate ministrul polonez de externe admite plebiscitul dovedind a fi culant în ce priveşte modalitățile. Pentru a menaja susceptibilitatea cehoslovacă, Beck a precizat că nu va da caracter public notei respective, pe care – în caz de acceptare –, o va considera ca simplă sugestie şi numai în caz de refuz, devine ultimatum.
În acelaşi timp, Beck i-a cerut lui Franasovici, deci României, să păstreze discreție asupra conținutului comunicării, precizându-i că asemenea comunicări au fost făcute şi ambasadorilor Franței, Angliei, Germaniei, Statelor Unite şi Italiei. Cererea nu era întâmplătoare, ea dovedea faptul că ministrul polonez constatase, şi va mai constata, că România acționa în direcția ameliorării raporturile polono-cehoslovace, inclusiv prin internaționalizarea evenimentului. Bucureştii păstrau totuşi echidistanța de rigoare, ambele țări fiindu-i aliate.
Şeful diplomației poloneze i-a ascuns în mod vădit ambasadorului Franasovici preocuparea adevărată a instituției pe care o conducea, şi nu i-a amintit că în Convenția de la München cei patru şefi de state conveniseră că în decurs de trei luni să fie reglementată problema în cauză, respectiv a minorităților poloneze şi maghiare de pe teritoriul cehoslovac, în eventualitatea că aceasta nu va fi soluționată de guvernele interesate. Se vede că Varşovia nu mai avea răbdare.
Era stabilit, aşadar, un fel de „directoriat” al celor patru mari puteri pentru Europa Centrală şi de Sud în problemele contenciosului maghiar şi polonez cu Cehoslovacia.
Polonia hotărăşte să „bată fierul cât e cald” pentru a-şi soluționa pretenții mai vechi față de Cehoslovacia. De aici şi graba polonezilor de a reglementa această chestiune, mai ales că amorul propriu al lui Beck, după cum am mai subliniat, a fost puternic afectat prin faptul că nu a fost invitat de cei patru la împărțirea coordonată a prăzii, efectuată la München.

La îndemnurile Poloniei, Ungaria – la rându-i – doreşte să prăduiască Cehoslovacia

Pentru moment, factorii polonezi remarcau că Ungaria nu avea curaj să treacă la ocuparea de teritorii străine, conştientă de puterea militară a Cehoslovaciei, cu mult superioară celei ungureşti.
Abia pe 3 octombrie 1938, cu siguranță, încurajată şi de demersurile poloneze, Budapesta adresează la rându-i, pretențiile sale față de Cehoslovacia, contrar prevederilor acordului de la München, care preconizau un termen de trei luni pentru soluționare. În plus, presa maghiară cerea tot mai insistent graniță comună cu Polonia.
Pentru adoptarea unei asemenea soluții au existat publicişti entuziaşti în Polonia, remarcându-se similitudini nepotolite ale aspirațiilor comune ale Budapestei şi Varşoviei.
În mod concret, aici găsim începuturile din ce în ce mai hotărâte ale guvernului polonez de a se erija în veritabil a p ă r ă t o r al intereselor Budapestei, aceasta dovedindu-se în viziunea Varşoviei „indecisă şi nesigură”. Ungaria este îndemnată să ocupe Ucraina Subcarpatică, pentru a-şi stabili astfel o graniță comună cu Polonia.
Mai târziu, istoricii contemporani polonezi aveau să aprecieze că paşii făcuți de Polonia în zilele de 1 şi 2 octombrie ca lipsiți de răspundere. Demersurile respective aveau ca scop dezmembrarea totală a Cehoslovaciei, considerată de cercurile guvernamentale poloneze drept „o făcătură artificială a Tratatului de la Versailles”. Potrivit aceloraşi istorici, Polonia a fost primul stat care s-a pronunțat împotriva „principiului” etnografic, deoarece cerea să fie alipit Ungariei un teritoriu locuit în majoritate de alte națiuni, nu doar de cea ungară.5
Polonia și Ungaria nu intuiau că pregătind astfel de măsuri vor da prilej armatei hitleriste de a acționa, la rându-i, pentru finalizarea planurilor inițiale. Ministrul afacerilor externe polonez părea a fi orbit de problema ucrainiană, susținând că ea ar deveni cel mai mare pericol pentru Polonia.
Despre atmosfera de la București, ambasadorul iugoslav, J. Ducic, îl informa la 3 octombrie 1938 /manu sua/ că: ”Regele român și guvernul său, simțind starea de spirit a poporului și temându-se de asemenea de noi surprize, au adoptat încă de pe acum o linie despre care cred că este salvatoare: înarmarea, pregătirea pentru orice eventualitate și deplina emancipare de străinătate în privința înarmării etc.6
În același timp, ministrul polonez la Budapesta, Leon Orlowski, încerca să îl convingă pe Bossy /3 octombrie 1938/, despre necesitatea constituirii unui bloc Varşovia-Budapesta-Bucureşti pentru a se stăvili penetrația germană. În acest scop, Ungaria trebuie să devină cât mai tare şi să aibă, aşadar, o frontieră comună cu Polonia. Credea, diplomatul polonez, că România ar trebui să promită Ungariei sprijinul ei pentru dobândirea Rusiei Subcarpatice, contra unui angajament – garantat de Varşovia – de a renunța la revizionism înspre România! „Uiți de alianța noastră cu Cehoslovacia” – l-a întrerupt Bossy. „O, nu face nimic, trebuie să ai vederi largi!!!” – i-a răspuns ministrul polonez la Budapesta, Orlowski.
Ideea unei granițe comune polono-maghiare era vânturată şi în alte capitale de diplomații celor două țări. Astfel, la Roma, ambasadorul polonez Wieniawa-Długoszewski, cândva aghiotant al lui Piłsudski, ulterior ataşat militar la Bucureşti, cu harta în mână îi arăta ministrului Duiliu Zamfirescu (la rându-i venit ca diplomat în Cetatea Eternă exact de la Varşovia), cum ar trebui să arate frontiera comună dintre Polonia şi Ungaria, rezultată prin ocuparea Rusiei Transcarpatice de unguri.

Răspunsul ferm al României la soluții bastarde puse în circulație de Varşovia

Bucureştii nu întârzie să răspundă la pozițiile „vânturate”, e drept sub formă de tatonări confidențiale prin diferite cancelarii – unele răspândite și ca sondaje semioficiale – promovate insistent de presa poloneză, maghiară etc. Mass-media din cele două țări cerea tot mai imperativ frontieră comună polono-maghiară. În situația dată, ministrul Comnen solicită Ambasadei Regatului României la Varşovia, în ziua de 4 octombrie, să exprime guvernului polonez îngrijorarea României în legătură cu soluția bastardă de a integra Ungariei câteva milioane de slavi, precizând că Anglia, Franța, Iugoslavia şi, poate, chiar Germania sunt ostile unei astfel de soluții, care ar crea un nou focar de incendiu în centrul Europei.
„O politică prevăzătoare – considera Comnen – ar dicta Poloniei de acum înainte cel puțin o apropiere neîntârziată de Cehoslovacia, care ar trebui să fie păstrată cât mai puternică în vederea creării unui grup de puteri mijlocii şi mici, care să se garanteze mutual în vederea primejdiilor viitoare, mai apropiate chiar decât pare a crede Varşovia”.7
Că instalarea poloneză în districtele ocupate din Cehoslovacia mergea nu pe linia măsurilor convenite de părți, o dovedeşte solicitarea adresată la 4 octombrie de preşedintele Cehoslovaciei, Beneš, regelui României, Carol al II-lea, prin care monarhul este rugat să intervină prin reprezentanții guvernului român pe lângă guvernul polonez, ca acesta să nu facă un plebiscit, în regiunea Frydek-Fridland, deoarece acesta ar fi inutil, 90% din locuitorii din zonă fiind cehi..
Cunoscător al filosofiei şi al încercărilor poloneze privind „medierea” româno-maghiară, Raoul Bossy informează din nou, la aceeaşi dată (4 octombrie), că Polonia continuă a împinge Ungaria să ceară Rusia Subcarpatină. Sunt reamintite şi încercările poloneze legate de formarea unui bloc puternic Varşovia-Budapesta-Bucureşti, care să reprezinte un zăgaz contra pretențiilor Germaniei.8

România sensibilizează guvernele străine în legătură cu gravitatea propunerilor maghiare

Drept reacție la ceea ce se petrecea în jurul României, ministrul Petrescu-Comnen trimite o circulară misiunilor diplomatice ale țării la Londra, Paris, Roma, Berlin, Belgrad şi Ambasadei din Varşovia, subliniind intenția Ungariei de a ocupa oraşe cehoslovace, cât şi a Rusei Subcarpatice, relevându-se gravitatea acțiunii respective asupra României. Se preciza faptul că ministrul Cehoslovaciei s-a prezentat la ministerul român de externe, unde a comunicat că guvernul unguresc a remis la Praga o notă cerând, între altele, ca Cehoslovacia să cedeze cu titlu simbolic imediat un oraş din grupul unguresc etnic apusean (slovac) şi un oraş din grupul etnic răsăritean (Rusia Subcarpatină)
Printre oraşele apusene ungurii au cerut Komaron (Komarno) sau Parkany (Parkan) ori Ipolysag (Sahy) În Rusia Subcarpatină au cerut Satoralya-Ujhely (Novo Mesto) sau Csap (Csop) ori Beregszaz (Berehovo)
„Cehoslovacii par dispuşi a face acest gest simbolic cu unul sau două oraşe din primul grup. Ei se opun însă în mod absolut la orice cesiune actuală sau mai târzie în Rusia Subcarpatină, declarând că au ajuns la marginea sacrificiilor şi că sunt hotărâți a se opune ungurilor chiar cu armele în această regiune.
Ei (Cehoslovacii) recunosc existența unor minorități ungureşti şi în acea regiune, însă oferă un schimb de populație, având şi ei o puternică populație slovacă în Ungaria.
Cehoslovacia afirmă că cedarea porțiunii ungureşti din Rusia Subcarpatină Ungariei ar însemna sugrumarea ei economică definitivă, fiind în viitor lipsită de o frontieră comună cu România, căreia îi ceruse tocmai crearea unui port franc pe teritoriul românesc.
Dacă pentru Cehoslovacia această chestiune era vitală şi îndreptățea hotărârea ei de a-şi apăra punctul de vedere chiar cu armele, pentru noi (România) avea un interes excepțional, pe aici trecând calea ferată şi unica şosea directă ce ne leagă cu Cehoslovacia, Bucureştii excluzând ca aceasta să intre în stăpânirea ungurilor.
Din examinarea unei hărți se va putea vedea imposibilitatea de a se crea alte mijloace de comunicații între noi şi Cehoslovacia din cauza munților.
Pierderea liniei de drum de fier ce ne leagă de Praga ar fi pentru noi catastrofală, deoarece nu ne-am mai putea procura materialul de război pe care Cehoslovacia urmează a ni-l livra încă timp de patru ani, fiind puşi în imposibilitate de a mai avea schimburi normale directe cu vecina noastră”. (frază subliniată de Comnen – N.M.).
„Dacă teza ungurească ar triumfa s-ar crea un nou izvor de dezechilibru economic în bazinul dunărean.
Aşa fiind, vă rog să binevoiți a interveni pe lângă guvernul pe lângă care sunteți acreditat, atrăgând atenția asupra gravitației chestiunei, cerând a interveni la Budapesta pentru a sfătui să se mulțumească cu una-două comune (bunăoară Komarno şi Parkany) din Slovacia, rămânând ca chestiunea ungurilor din Rusia Subcarpatină să fie negociată de comisia mixtă şi eventual tranşată de cele patru mari puteri. Altfel sunt riscuri serioase (subliniere Comnen – N.M.) să intrăm într-o nouă criză cu urmări neprevăzute.”9

Bucureştii cer Belgradului să se solidarizeze cu demersurile româneşti

Autorizat fiind în mod special de rege, ministrul Comnen cere şefului misiunii diplomatice de la Belgrad să se prezinte de urgență şefului guvernului iugoslav, Stoiadinovici să îl roage în mod insistent, în calitate de aliat, să dea dovadă de solidaritate cu România, sprijinind demersul de mai sus, transmis şi la Paris, Londra, Roma, Berlin şi Varşovia şi, dacă crede de cuviință, date fiind bunele sale raporturi cu Budapesta, să intervină personal pe lângă domnul Kánya, pentru a se mulțumi pentru moment cu oraşele din zona occidentală, rămânând a negocia asupra zonei orientale. I se cere ministrului român la Belgrad să insiste asupra faptului:
a) că Cehoslovacia este hotărâtă să se bată pentru această chestiune, ceea ce riscă să ne antreneze şi pe noi;
b) că, chiar dacă s-ar evita războiul, pierderea liniei ferate ce ne leagă cu Praga ar avea efecte dezastruoase nu numai pentru România dar şi pentru Iugoslavia, care nu şi-ar mai putea nici procura arme, nici schimba mărfuri cu Cehoslovacia decât prin bunăvoința Ungariei”.10
În acelaşi timp, Praga era rugată să se înțeleagă fără întârziere cu slovacii şi rutenii.11
Varşovia sugerează pe față României să ocupe Ucraina Subcarpatică
Încă nu s-a încheiat ziua de 5 octombrie, că – Franasovici îl anunță pe Petrescu-Comnen – având drept „sursă” pe prietenul său, probabil Arciszewski sau Kobylański, ambii din conducerea Ministerului de Externe polonez, că Varşovia sonda de – data aceasta nu doar prin Orlowski, ci şi prin persoana lui –, care ar fi poziția României, dacă se „proclamă independența Slovaciei şi drept consecință ar fi ocupată Rusia Subcarpatină de armata ungară, peste câteva zile”. Într-advăr, Beck era pus pe treabă, în ciuda faptului că se dădea a fi bolnav!
Prietenul lui Franasovici i-a declarat ambasadorului român că, Polonia nu are nici o revendicare asupra acestei provincii, şi – dacă nu ar ocupa-o ungurii – nu ar vedea cu ochi răi o ocupație românească.12
Prin acest nou sondaj, făcut de „prietenul” lui Franasovici se întindea o nouă cursă Bucureştilor, cu siguranță, de Beck personal. Faptul că însuşi şeful externelor era arhitectul planului respectiv, românii îl vor constata nu peste mult timp. Colonelul cu viziuni revizioniste în sânge nădăjduia că românii, convinşi de el personal, se vor lăsa prinşi în mrejele modificărilor de frontieră. Îi va fi dat să se convingă, cu amărăciune, că planurile îi vor fi categoric respinse.
Se pare că noua filosofie privind „utilitatea” schimbării granițelor, promovată şi de alți diplomați polonezi (cazul lui Orlowski la Budapesta și Wieniawa la Roma), venea chiar de la Beck. De data aceasta el nu concepea că ar putea fi refuzat de Carol al II-lea, monarhul cu care în 1937 stabilise o relație extrem de apropiată, în timpul vizitei făcute de monarh în Polonia însoțindu-l pas cu pas, rezolvându-i până și vizitarea Wawelului, în ciuda opoziției cardianulului de Cracovia, care va lipsi o zi din oraș. Iar, cu un an mai devreme, în august 1936, a mers pe mână Poloniei până în a-l debarca pe Titulescu.
Vom constata cum „mediatorul”, sub paravanul ”bunelor oficii” aduse de el celor două țări, venea mai degrabă în întâmpinarea cererilor revizioniste maghiare.

Note
1 AMAE, Dosare Speciale, vol. 39, ff. 191-192 .
2 AMAE, Dosare Speciale, vol.39, f. 4.
3 Alianta… tg. 4282, semnată Franasovici de la Varșovia din 1 octombrie, op. cit. p. 320.
4 Idem. doc. 13, pp. 318-319 din Alianța. A se reține nota la document prin care autorul explică adevărata atitudine a Poloniei și modul cum a acționat Ungaria.
5 Dokumenty i materiały z przedednia drugiej wojny światowej (Documente şi materiale din ajunul celui de al II-lea război mondial) Warszawa, 1956; idem – Alianța româno-polonă între destrămare şi solidaritate, p. 77.
6 Alianța p. 322; Jovan Ducic, Rapoarte diplomatice din București (1937-193), Editura Universal Dalsi, București 1998, pp. 259-264 .
7 Idem, doc. 16, pp. 124-125.
8 AMAE, Dosare Speciale, vol. 39, ff. 71-79.
9 Alianța… Document 20, pp. 331-333; Idem Dosare Speciale cit. ff. 71-79, cu indicații separate pentru Belgrad.
10 Idem, p. 333.
11 Alianța… Doc. 21 din 5 octombrie, pp. 333-334.
12 Idem, doc. 23 din 5 octombrie, p. 336.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg