Nașterea și apoi dezvoltările pe care filosofia românească le-a înregistrat în relativ scurta sa istorie sunt puternic marcate de influența hotărâtoare a concepției lui Kant. Afirmația făcută mai demult în această privință, într-unul din eseurile sale privind filosofia românească, de către Ion Petrovici, are tăria unei judecăți definitive, care nu admite nici o contestare – „Cum de renașterea intelectuală a Apusului s-ar lega numele lui Platon de-a noastră se leagă numele lui Kant” (Kant și cugetarea românească). Spre meritul ei, filosofia românească a știut să se achite de datoriile sale față de Kant. Un șir întreg de gânditori pentru merituoasele lor contribuții la cunoașterea și interpretarea marii opere a lui Kant, îl putem socoti ca formând direcția „kantianismului românesc” atât de puternic conturată în cultura noastră. Din 1818, când Gh. Lazăr, pe care îl putem socoti primul în această descendență kantiană, a deschis școala românească de la Sf. Sava așezând-o sub semnul influenței dominante a kantianismului, numărul celor care reprezintă această direcție este cu adevărat impresionant. Să amintim doar că cei doi gânditori români cu pretenții sistematice, C. Rădulescu Motru și L. Blaga au construit tot pe baze kantiene. Tocmai pe acest motiv ne și ferim a înșira nume pentru ca nu cumva să provocăm supărare. Vin apoi traducătorii din Kant, numeroși și aceștia. Eforturile de a traduce capodopera kantiană a filosofiei – „Critica rațiunii pure”, începând cu primele încercări ale lui Titu Maiorescu și Mihai Eminescu până la varianta finală de azi, constituie o adevărată agonismata a limbii române, de a îmbrăca în hainele sale cele mai elegante câteva din ideile cele mai profunde pe care le-a gândit o minte omenească.
Acad. Al. Boboc își așează cu cinste numele în fiecare din aceste două direcții: și cea a studioșilor kantieni dar și cea a traducătorilor din Kant. Cele dintâi contacte cu opera lui Kant provin în cazul său, încă din anii tinereții, concretizându-se într-o remarcabilă lucrare – Kant și neokantianismul, București, Editura Științifică, 1968, care își așteaptă de atunci o reeditare. Scrisă în epoca dominării absolute a gândirii românești de către principiile materialismului dialectic și istoric, această carte încearcă și reușește să opereze o deschidere către ceea ce s-a numit atunci filosofia burgheză contemporană. Au urmat apoi o suită întreagă de cărți și studii dedicate lui Kant. Să amintim dintre acestea, mai recent volume precum: Kant și gândirea contemporană în Editura Academiei Române, 2010, sau în limba germană – „Kant und die Gegenwart. Zur Wirkung der kantischen Lehre in der modernen philosophischen Reconstruktion” – cele două nu sunt chiar identice – opt ani mai târziu în aceeași prestigioasă editură. Să nu uităm, din numeroasele studii și eseuri să evidențiem articolul „Kant kritizismus und die Bedeutung der Metaphizik” (Criticismul lui Kant și însemnătatea metafizicii, publicat în celebra „Kant Studien” din 1983, p. 314-326). În general contribuțiile kantiene ale Acad. Al. Boboc se impun prin caracterul lor aplicat strict la textul Kantian, pătruns în adâncimea semnificaților sale ultime. Ele au la bază o bibliografie foarte bogată care cuprinde tot ceea ce este semnificativ pentru tema abordată în literatura filosofică națională, dar și aproape tot ce este important (și să ne gândim că este vorba de o cantitate de lucrări imposibil de cuprins în totalitatea sa) în bibliografia universală, de la marile lucrări clasice (mai ales germane) ale secolului al XIX –lea până în zilele noastre. Peste această uriașă informație, culeasă din atâtea surse, Acad. Al. Boboc a căutat să-și impună propria sa poziție filosofică, încercând de fiecare dată să contureze când mai pregnant imaginea unui Kant al său, prin punerea în evidență a valorilor, atât de bogate raționaliste și umaniste ale criticismului, care s-au constituit în deschideri prețioase către filosofia contemporană. Urmând o sugestie prețioasă scoasă dintr-unul din cei mai mari interpreți neokantieni ai lui Kant, Heirich Rickert, Al. Boboc pune în evidență de câte ori se ivește ocazia faptul că criticismul nu a semănat câmpul culturii europene cu idei noi rodnice, dar constituie chiar conștiința de sine a acestei culturi, ajunsă la maturitatea dezvoltării sale – „Kant als Philosoph der modernen Kultur” (Tubingen 1924). Însemnătatea majora a lui Kant, mai ales acum după criza nietzscheiană a devalorizării valorilor supreme, rezidă în speranța că e posibilă o reașezare valorică ce poate asigura un nou sens năzuințelor spre mai bine a omului de azi.
Acum și aici este vorba de Acad. Al. Boboc în calitatea sa de traducător din Kant. În anul 2014 editura clujeană Grinta a realizat un notabil eveniment prin tipărirea uni volum conținând traducerea de către Acad. Al. Boboc a lucrării de tinerețe a lui Kant – „Istoria generală a naturii și teoria cerului” (1755), care a înscris numele autorului ei în marea istorie a științelor și a filosofiei sub numele de ipoteza Kant-Laplace. O traducere destul de dificilă din cauza bogatului și complexului material de cunoaștere pe care îl stăpânește autoritar I. Kant, dar și din cauza capcanelor pe care le deschide în fața traducătorului barocul limbii germane a epocii lui Kant, încărcată și împodobită cu ornamente stilistice specifice. Toate acestea ridică în fața traducătorului dificultăți pe care munca Acad. Al. Boboc a reușit să le învingă cu succes. La câțiva ani după acest eveniment, în 2019, Acad. Al. Boboc scoate o nouă traducere, tot la Editura Grinta, la fel de dificilă dar și la fel de reușită și de această dată.
Acum este vorba de o selecție din scrierile aparținând așa numitei perioade precritice a gândirii kantiene. În evoluția oricărui mare gânditor se pot produce mai devreme sau mai târziu, rupturi care fragmentează în două sau chiar mai multe etape linia dreaptă a evoluției sale. În cazul lui Kant o asemenea ruptură se produce când, anul 1781, al apariției Criticii rațiunii pure, separă perioada precriticistă de cea criticistă. Cum se apreciază în literatura de specialitate, până la 1781 Kant prezintă prin temele gândirii sale dar și prin metoda acesteia toate semnele unui filosof al epocii luminilor și dacă natura nu i-ar fi dăruit o viață mai lungă, peste media de vârstă înregistrată în epocă, Kant ar fi rămas doar un iluminist, probabil cel mai important. Traducătorii români s-au aplecat de preferință asupra marilor opere din perioada criticistă, neglijând oarecum pe cele anterioare, precriticiste. În depășirea acestui impas al traducerilor kantiene, intervenția Acad. Al. Boboc a fost importantă, decisivă și nu poate fi îndeajuns subliniată. Ea umple indiscutabil un gol în literatura română despre Kant și trebuie adăugat imediat puțini s-ar dovedi calificați pentru aceasta. Volumul pe care îl prezentăm – „Scrieri precritice (selecție)” cuprinde, cum îi spune cu claritate titlul, o selecție din lucrările kantiene precritice. Este vorba de lucrări timpurii, redactate între 1754 („Cercetarea chestiunii dacă Pământul … a suferit vreo schimbare de la primele timpuri ale originii sale” și „Chestiunea dacă Pământul îmbătrânește cercetată din punct de vedere fizicalist”, amândouă din 1754, când Kant avea treizeci de ani) și („Cercetare asupra evidenței principiilor teologiei naturale și ale moralei” din 1763). Ele sunt cuprinse în primele două volume din Werke îngrijită de Ernst Cassirer (Berlin, 1922, vol. I și II). Împrejurarea că este vorba de primele scrieri ale lui Kant nu îl scutește cu nimic pe traducător de greutățile muncii în care s-a angajat. Conținutul acestor prime scrieri nu este cu nimic mai subțire, mai facil decât al celor ulterioare. Acad. Al. Boboc a găsit variante care în ciuda dificultăților sale să apropie textul kantian de înțelegerea cititorului român. Abia când evoluția sa a intrat în faza criticistă, terminologia lui Kant s-a fixat și a devenit precisă și riguroasă, iar textul a câștigat în claritate, împrejurare care, în anumite limite, a facilitat eforturile traducătorilor. Este poate și sensul surprinzătoarei declarații a lui Goethe că lectura unei pagini din Kant îi produce senzația unei camere luminoase. Oricum, din cauza bogăției sale, de conținut, Kant este unul din cei mai dificili filosofi din întreaga istorie a gândirii, atât în privința înțelegerii textelor sale dar și ale încercării de a le traduce într-o altă limbă.
Traducerea prof. Al. Boboc este însoțită, ca de obicei, de niște anexe ajutătoare care să-l apropie pe cititor de universul gândirii kantiene. Este vorba de un amănunțit tabel cronologic al vieții și activității lui Kant, de lista principalelor ediții ale scrierilor sale, a traducerilor în limba română, precum o foarte bine realizată selecție din imensa bibliografie kantiană. Dar, mai trebuie să adăugăm încă două texte, care însoțesc traducerile, unul la început – „Notă introductivă” – și altul la sfârșit – „Postfață: Kant și filosofia contemporană” – menite să ajute poziționarea lui Kant pe coordonatele gândirii europene moderne și contemporane. În ultimă instanță volumul pe care îl prezentăm îl exprimă în ansamblul său și pe filosoful Al. Boboc, cu opțiunea și adeziunea sa hotărâtă și constantă în favoarea valorilor raționaliste promovate de gândirea europeană.
Nu de multă vreme Acad. Al Boboc a împlinit vârsta patriarhală de 90 de ani. Să-i dorim sănătate și putere de muncă pentru a duce la bun sfârșit proiectul traducerii în limba română a corpusului complet al operelor precritice ale lui Kant.