Cu siguranță nu doar știința va fi cea care va avea de „învățat” de la google, și nu doar oamenii de știință se vor simți depășiți de fantastica putere de predictibilitate a „adevărului-secvență”. Școala însăși, felul în care se învață începe să depindă dacă nu direct de divinul Google, atunci de noi instrumente despre care nu se știe încă cum vor afecta mintea umană. Pesimiștii vorbesc despre o „demență digitală”. Spre deosebire de big data, despre care vorbeam în prima parte, mintea umană se descurcă greu fără corelație sau modele. Analfabetismul funcțional înseamnă incapacitatea de a realiza corelații. Un autor precum Manfred Spitzer consideră că utilizarea noilor tehnologii în special în primii ani de viață și de școală produc daune mentale majore. Noile tehnologii funcționează prin excluderea corpului celuluialt și chiar a propriului corp din procesul învățării. Este greu să ne imaginăm felul de a gândi, simți, comunica și relaționa cu ceilalți după un parcurs educațional care exclude vocea/prezența părintelui/educatorului în favoarea unor proiecții virtuale care înlocuiesc chiar și imaginea de sine (descurajarea învățării numerelor și numărării cu ajutorul degetelor). Spitzer dă exemplu celebrului caz Baby Einstein, o serie de DVD-uri produse începând cu 2003 de compania Disney. Lor li s-au adăugat tot felul de programe baby-Tv și alte DVD-uri pe care părinții le-au cumpărat încrezători. Cercetările asupra învîțării limbii de către bebeluși nu au fost însă favorabile acestei industii care se adresează copiilor mici și foarte mici. Copiii care au contact direct cu educatorul pot învăța să recunoască sunte extrem de variate. În schimb, „s-a observat că mediile electronice nu au dus la niciun fel de învățare”. De fapt, ne spune autorul Demenței digitale, „dacă în fazele relativ rare în care [bebelușii] sunt treji, atenți și capabili să absoarbă cunoștințe sunt puși în fața unui ecran este în principiu același lucru cu a-i duce într-o pivniță”. Disney a retras de pe piață DVD-urile Baby Einstein, returnând integral costurile, nu fără a fi încercat pe perioada a doi ani să conteste rezultatele unui studiu publicat în revista Science în 2007.
Desigur, nu doar timpul petrecut cu părinții (sau cu televizorul) este invadat de modele pieței libere ale tehnologiei și a gadgeturilor. S-a observat de curând cum învățământul românesc a încercat să se adapteze unor probleme de „lumea întâi”, încercând să folosească tehnologiile de predare on line cu puținii elevi „privilegiați” care se pot conecta. Încercările de digitalizare ale învățământului nu sunt noi. Proiecte mai vechi cu efecte la fel de rizibile s-au dorit a fi implementate în lumea a treia. Proiectul Un laptop pentru fiecare din 2007 a eșuat din motive lesne de înțeles în țările în curs de dezvoltare. Nu ajunge să trimiți un calculator într-un ambient în care lipsește tot ce ține de cultuta rețelei și chiar rețeaua însăși. În plus, „eforturile de a sprijini școlile primare din Abuja au eșuat după ce elevii au accesat diferite site-uri cu conținut pornografic”. Dar pe lângă faptul că tehnologia se dovedește a fi un mod de a îndepărta elevii de la învățătură, ea afectează chiar învățarea (atunci când ea are loc), memoria și profunzimea elaborării unui conținut. Interesante experimente în ceea ce privește memoria există încă din anii 70. Unul dintre ele ni se pare în special semnificativ: „Subiecții erau lăsați să privească câte două secunde cuvinte pe ecranul calculatorului. După o pauză scurtă, apărea următorul cuvânt. Înaintea începerii experimentului, subiecții au fost împărțiți aleatoriu în trei grupuri. Primul grup trebuia să spună dacă cuvintele sunt scrise cu majuscule sau minuscule, al doilea grup trebuia să spună dacă e vorba despre substantive sau verbe, iar al treilea grup trebuia să spună dacă cuvintele desemnează ceva însuflețit sau neînsuflețit. La sfârșitul experimentului, după câteva zile, participanții la test erau întrebați ce cuvinte își amintesc. S-a dovedit că memorarea depindea de ce făceau subiecții cu acele cuvinte «în cap». Cu cât se gândeau mai intens la ele, cu atât mai bine și le aminteau”. Învățarea scrierii cu ajutorul laptopului, unde copiii nu mai copiază cu mâna ceea ce este scris pe tablă ci ating cu degetul pe un ecran cuvinte sau bucăți de cuvinte presupune un grad extrem de mic de profunzime a elaborării.
În plus memoria este afectată prin dezactivarea pârghiei motivației de către toate tehnologiile de stocare (de la carduri la cloud sau nebuloasa online care ar fi depozitara tuturor informațiilor). Psihologii numesc acest lucru „efectul Zeigarnik” și „efectul cliffhanger”. Primul se referă la faptul că activitățile neterminate „sunt memorate în medie mai bine decât cele terminate”. Cel din urmă „se referă la tehnica narativă de a întrerupe povestea într-un moment tensionat”. Se pare că acest efect este mai mare la copii: „Caracteristic pentru copii este că țin minte doar acțiunile neterminate, iar pe cele terminate le uită complet sau aproape complet”. Mai târziu, în viața adultă internetul va „ajuta” tot mai mult individul să considere că munca sau problemele depozitate pe suporturi digitale sunt puse la „loc sigur” și nu mai trebuie să se ocupe de ele.