Nu ai prea des ocazia să urmărești debutul regizoral al unui mare scriitor, care își trans­pune scenic propria piesă. Teatrul își reconfirmă statutul de spațiu solitar al experiențelor unice! La Târgu Mureș e soare. Orașul transmite calm și induce o liniște interioară aparte. Coincidențele ireale o transformă în emoție. De mult, de câțiva ani, nu am mai simțit așa înaintea unui spectacol.
Bartis Attila, autorul romanului Tihna, din care Radu Afrim a făcut unul dintre cele mai bune spectacole din ultimii ani, debutează regizoral! Rendezés (Regie) e o piesă de teatru pe care a scris-o în urmă cu trei ani, la cererea Teatrului de Comedie din Budapesta. N-a fost prezentată acolo, așa că premiera ei absolută s-a mutat în orașul natal al autorului. Conducerea teatrului i-a propus, el a acceptat. Iar într-un interviu premergător premierei a declarat: „Una dintre problemele majore legate de realizarea spectacolului a fost cea a responsabilității. Atâta timp cât scriu îmi pun propria piele la bătaie. Teatrul nu funcționează așa. Cei care au acceptat să lucrăm împreună sunt responsabilitatea mea. E un risc consistent. Mă simt aproape de teatru, dar nu sunt un om de teatru. Nici măcar nu pot spune că sunt un autor dramatic experimentat, căci aceasta e doar a treia mea piesă. Așa că mi-a fost frică. Mă acceptă sau nu teatrul? Vom putea ajunge până în punctul în care să putem lucra împreună? Minunea e pentru mine că nu m-am lovit de aceste temeri. Sunt recunoscător tuturor pentru asta. Nu am simțit nici o clipă că sunt civil”.
Compania „Tompa Miklós” de la Naționalul din Târgu Mureș sărbătorește 70 de ani de existență chiar în luna martie. Actrița P. Béres Ildikó e la primul ei rol alături de trupa mureșeană, după ce a lucrat 25 de ani în Ucraina, cu un singur regizor, într-un singur teatru.
Coincidențe ireale și emoție! Spectacolul se joacă în sala studio. Se intră prin spate, terbuie să urc la etajul al doilea. Sunt pentru prima oară în acest teatru, iar primul om pe care îl recunosc e chiar regizorul-autor! Așadar Bartis Attila urmează să fie colegul meu spectator. Înțeleg că reprezentația se și filmează!
Felul în care sunt rostite replicile, ritmul, jocul actorilor e convingător, din primele momente. Acest spectacol are o atmosferă cuceritoare. E genul acela realizat cu migală, în care nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Bartis Attila își tratează personajele dramatice la fel cum o face cu cele din romane. Sunt complexe, dar foarte umane. Dialogurile sunt excelente și totul capătă veridicitate. Marii dramaturgi au știut mereu cum vorbesc oamenii în toate situațiile de viață! Nu e, într-adevăr, un om de teatru, dar a făcut ceva cu actorii pe care îi văd perfect transpuși, simt că înțeleg și trăiesc fiecare moment al spectacolului. Îmi reîntăresc convingerea că ceea ce iese bine în teatru are la bază multe zile petrecute cu analiza textului. Stilul e minimalist. Decor infim: o masă, un scaun, un pat și o oglindă. Și totuși, fără vreun element spectaculos, construcția lui Bartis pătrunde intravenos. Adânc. Auzi mari adevăruri și le vezi interpretate fără cusur. Lumea reinterpretată mai întâi literar, apoi scenic, de aceeași persoană, succesiv!
Povestea nu e simplă: asistăm la repetițiile unui spectacol în care secretele unei familii ies la iveală. Mama a fost violată sub privirile nepăsătoare ale unui tată activist în regimul comunist, de care are acum grijă împreună cu fiica, rezultat al împreunării nedorite. Tatăl a orbit. Soțul femeii moare. Sau e lăsat să moară. Apare iubitul femeii, cel mai bun prieten al
soțului decedat. Între scenele care ne prezintă
repetițiile își fac loc altele, cu viața reală a echipei de realizatori. Un regizor obsedat de muncă. Actrițe care s-au încurcat cu el sau vor să o facă. Actori cu dileme și angoase.
În ambele cazuri temele și subiectele gravitează în jurul secretelor. A celor pe care le păstrăm din proprie inițiativă, ori obligați de un regim politic. Sau poate, chiar din contră, le trădăm. În cel mai natural mod. Le ascultăm pe ale celorlalți, cu o plăcere sadică. E un univers în care adevărul e doar personal. Nimic nu are valoare generală. Confruntările dintre personaje sunt contondente. Legitime și implacabile. Tensiunea dramatică e la cote mari. Nimic din ceea ce e prezentat scenic nu e făcut pentru a manipula spectatorul. Ni se prezintă viața cu obiectivitate căutată, chiar studiată. Cu profunzime și gravitate filozofică. Mediul teatral e exemplul cel mai bun al dualismului. E spațiul în care ești obligat să devii altcineva. Mereu. Numai că, ne spune Bartis Attila, se pare că și viața e, de fapt, la fel. Suntem actori cu toții, fără întrerupere. Dintr-un instinct de conservare și supraviețuire ne prefacem că acceptăm și alte devăruri decât cele personale.
Regie e primul spectacol fără suport muzical pe care îl văd. Iar ideea e excelentă, pentru că nu face decât să conducă atenția spectatorului spre situațiile prezentate. Regizorul debutant e romancier, iar muzica e apanajul lirismului. Regie e primul spectacol în care nu pot face nici o diferență între interpretările actorilor. Cu toții sunt buni! Chiar și cele mai mici roluri, acele atât de mult hulite apariții episodice, sunt realizate cu cea mai mare atenție și cu maximum de profesionalism. Într-un spectacol care și-a propus să prezinte viața cât mai autentic posibil nici nu cred că se putea altfel. Iar faptul că un regizor debutant reușește asta cu actorii e un merit special.
Mi-a plăcut spectacolul de la început până la sfârșit. Mă bucur că l-am văzut și e de departe cea mai plăcută experiență teatrală a acestui an. Îl port cu mine și simt că îl voi reînvia de multe ori. Dacă aveți ocazia mergeți să îl vedeți și voi. Mai ales dacă vă plac textele bune și actorii adevărați, teatrul făcut cu respect, în care esențial e jocul actorilor. Trupa „Tompa Miklós” a Teatrului Național din Târgu Mureș mi-a creat o surpriză foarte plăcută, dar necesară, cu această producție.

Regie de Bartis Attila. Cu: Korpos András, P. Béres Ildikó, Kádár Noémi, Kiss Bora, Kilyén László, Bartha László Zsolt, Galló Ernő, Csíki Szabolcs, Varga Balázs. Decorul și costumele: Márton Erika. Regia:
Attila Bartis