Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Agora din bloc

Printre cărțile apărute la Editura Tribuna în 2018 se numără și un volum de povestiri semnat de Ștefan Damian. Despre autor se cuvine să spunem, în primul rând, că este un apropiat al revistei noastre, traducerile sale din lirica italiană fiind frecvent prezente în paginile ei din ultimii ani. Ceea ce se face, în mod fericit, punte peste timp cu debutul scriitorului, tot în Tribuna, de data aceasta a anului 1969. Activitatea sa publicistică și editorială nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar voi aminti totuși faptul că, începând cu anul 1977 și până astăzi, el semnează numeroase volume de poezie, proză, studii și eseuri, în limba română dar și în limba italiană. La toate acestea se adaugă și o prodigioasă muncă de traducător, publicând aproximativ cincizeci de volume de traduceri din limba italiană în limba română, de genuri diferite, poezie, proză, antropologie filosofică, eseu, etc., precum și în jur de douăsprezece volume de poezie românească tradusă în limba italiană.
Blocul aprins este o carte de povestiri, independente la o primă vedere, care se pot citi foarte bine începând de oriunde s-ar deschide cartea, dar care totuși sunt marcate de elemente comune ce le conferă unitate, volumul căpătând astfel consistența întregului. Ne este cunoscut acest stil din romanul Arhanghelul de sticlă(Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011), unde tehnica, deși aceeași, pare oarecum inversată, dinspre întreg spre fragmentare. Aveam de a face, în acel caz, cu un roman care se poate citi ca un volum de povestiri, dar care la final își dezvăluie, spectaculoasă și coerentă, imaginea de ansamblu, de frescă socială. În cazul volumului de față, avem blocul din cartier și cârciuma „la Punte” ca areal de desfășurare a intrigilor, o adevărată imago mundi. În acest spațiu se discută toate problemele societății, aici întâlnim tipologiile comune vremurilor noastre, zugrăvite parodic, ceea ce aduce un plus de atractivitate lecturii. Cu toate acestea, și contrar ludicului de care dă dovadă autorul în majoritatea povestirilor, cartea nu este gândită ca o culegere de texte umoristice. Mesajele dramatice trag semnale de alarmă în finalul unor texte, aparent foarte accesibile, precum în Micky cel Frumos și florile de păpădie. Sau în Zborul de vară al raței sălbatice, admirabilă metaforă pentru exodul tinerelor românce spre occident, din dorința lor de a-și găsi ca soți feți-frumoși tomnatici, cu situații materiale atrăgătoare. În acest caz, acțiunea se mută puțin în afara agorei din bloc, dar am recunoscut aici cadrul din Arhanghel, apare din nou Râul, scris cu majusculă, personajul tăcut, miez al tuturor acțiunilor.
Viața de cartier, de bloc, oferă suficiente subiecte pentru a vedea acest loc ca o metonimie a lumii, însă elementele realității sunt împletite armonios cu produsul imaginației. Și, afirmând acest lucru, am în vedere povestirile Călătorul și Principesa de marmură, precum și Scrinul. În aceasta din urmă, dintr-un sertar al unui scrin vechi, dintre documentele prăfuite păstrate acolo, prind viață, din fotografii albite de timp, trei personaje istorice controversate: Marx, Engels și Lenin. Încercând să se salveze din calea flăcărilor, în care urmau să fie aruncate, sentință dată de cel care găsește fotografiile în sertar, personajele ies din tiparul impus de formatul portret și, îmbogățite cu o seamă de detalii vestimentare și gestuale, încep să se apere într-un adevărat proces care le este intentat de posteritate. „Deodată, din hârtie ieși însuși Marx, cu o cută adâncă în frunte, probabil enervat că fusese deranjat […] Am întins mâna, i-am pipăit haina din stofă englezească, fină, cu reverul larg, sclipitoare. Dedesubt avea o cămașă albă peste care atârna un lănțișor de aur; i-o acoperea, în parte, o jiletcă și celebra lui barbă. […] «O să te pun pe jar!» îi zise Iosif Bunicu pe un ton neutru. «De ce? Ce motive ai avea?» «Ei, ia, închipuie-ți că din pricina dumitale am pierdut o grămadă de ani.» […] Bunicu observă imediat că Lenin se încrunta. Știa că avea să înceapă revolta. De aceea se răzgândi și, după o clipă, îi agită iar deasupra vetrei, apoi își întoarse capul spre scrinul deschis. Primul impuls fu să îi pună acolo, pe fiecare în câte o cutie, ca într-un bloc cu trei etaje, să nu se atingă unul de altul. Așa cum stătuse și el, în bloc, având mereu pe cineva deasupra lui și pe altcineva dedesubt. Și cu care la început nu avusese nici un fel de legătură. Dar, își aminti instantaneu, vecinii ajung, cu timpul, să se lase influențați unul de altul, să se adune. Să se convingă unul pe altul, lăsând la o parte diferențele de gândire și să pornească împreună. Să dărâme împreună, și, chiar, câteodată, să construiască! Să strige, să ceară, să înjure!” Avem în acest citat concentrată însăși esența volumului. Viața socială și societală văzută prin lentila unui spațiu redus: blocul. Texte ca Trei doamne, o descriere cu mult umor a relațiilor de vecinătate din bloc, sau Blocul aprins, care dă și titlul volumului, reușită parodie a „culturii” politice a omului de rând, post-decembrist, nu fac decât să susțină această idee.
Ștefan Damian, prin acest volum de povestiri, reușește să aducă în fața cititorului, redusă la scară, imaginea de ansamblu a societății românești contemporane. Concentrat, la nivelul comunității din bloc, de la Punte, tabloul social împletește destine umane cu evenimente istorice, într-un melanj pe care oricare dintre noi, trăitori ai acestor vremuri, îl recunoaștem cu ușurință.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg