Câteva zeci de studenți de la cinci universități de teatru au participat între 16-20 iulie la Arad la a doua ediție a Festivalului Școlilor de Teatru din România – „Start”. Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură, sub patronajul Primăriei Municipiului Arad.
Inițiatorul proiectului este actorul Ionel Bulbuc, iar despre implicarea sa administrativă ar merita spuse câteva cuvinte. Consilier municipal și director al Centrului Cultural Județean, Ionel Bulbuc și-a asumat demararea a numeroase proiecte culturale, limpezirea legislației locale în domeniu, aducând expertiză culturală în aria administrației, care adesea tinde să niveleze diferențele specifice. Or, cred că dacă mai mulți dintre noi, breslașii culturali, ne-am implica direct și activ în comunitățile noastre, percepția față de evenimentele culturale nu ar avea decât de câștigat. Ceea ce face colegul nostru arădean e concludent.
A confirmat-o și a doua ediție „Start”, care a adus la Arad tineri profesioniști (proaspăt absolvenți, majoritatea) de la școlile teatrale din Iași, București („Hyperion”), Sibiu, Timișoara, Craiova. Au lipsit – dintr-un capriciu nejustificat al profesorilor lor, apreciez eu – studenții clujeni, anunțați inițial.
Programul a inclus, ca și anul trecut, spectacolele de licență ale participanților, un spectacol-manifest al Teatrului Auăleu din Timișoara – Huo – urmat de o discuție publică, și două ateliere profesionale susținute de doi profesioniști renumiți, actrița Andreea Bibiri și coregraful și regizorul Răzvan Mazilu. Ambii au remarcat, în discuțiile pe care le-am avut, gradul de inedit și de provocare pentru studenți al metodelor artistice propuse, încă un semn că școala – oarecum inevitabil, totuși – nu integrează încă mijloacele teatrale extrem-contemporane, ceea ce poate inhiba pe tânărul actor ajuns într-o trupă dinamică sau implicat într-un proiect mai puțin „clasic”.
De altfel, unul din meritele Festivalului „Start” – după cum am sesizat și la prima ediție, derulată cam pe același format – este, pe lângă a-i pune laolaltă pe actori și a le permite să se cunoască, și oportunitatea de a participa la ateliere care propun metode profesionale mai puțin frecventate în pedagogia universitară.
La fel ca în 2017, am remarcat diversitatea opțiunilor repertoriale ale spectacolelor-examen, subsumate, firește, nevoii de a pune în valoare fiecare absolvent, neglijând uneori coerența ori rigoarea dramaturgică scopului școlar. Comentez producțiile văzute asumându-mi și eu acest criteriu ca esențial, deci semnalând doar, fără intenție critică, eventualele sincope de structură.
D’ale carnavalului a fost opțiunea ieșeană de spectacol – o montare ușor ostentativ pedagogică prin respectarea obstinată a întregului text, ceea ce ne-a indus o ușoară oboseală tuturor, dar salvată de verva, energia, pofta de joc și dedicarea actorilor. Spectacolul respectă fidel intriga caragialiană, accentele fiind puse – inspirat – pe interpretare și știința fiecărui protagonist de a da savoare rolului său. Din păcate, n-am reușit să-i cunosc după nume pe toți participanții la „Start”-ul de anul ăsta, așa că o să-i remarc după roluri.
În D’ale… și-au exersat șarmul scenic cam toți interpreții, dar i-a ajutat picanteria rolurilor pe cei care au făcut cuplul Nae-Iordache, primul galant-motănos, al doilea plin de energie; Crăcănel, cu ticuri bine marcate și Catindatul, tânguios. Prima parte are o dinamică atrăgătoare prin tempo-ul de joc, dar mai departe ritmul devine cel cunoscut. O producție relevantă pentru potențialul actoricesc.
Tot studenții ieșeni, sub coordonarea profesoarei Raluca Bujoreanu-Huțanu, au jucat la Arad și Amintiri, un spectacol de marionete care sondează lumea copilăriei. Delicat, emoționant și poznaș, crochiul teatral permite protagoniștilor să își demonstreze abilitățile de marionetiști – nu tocmai cultivate în școlile noastre de teatru. Au făcut-o cu prospețime și un joc atent Iuliana Budeanu, Diana Beschia, Beatrice Teișanu, Irina Tocănel, Andrei Andriucă, Gelu Ciobotaru, Andrei Iurescu, Sebastian Munteanu și Giuseppe Torboli.
Bucureștenii de la „Hyperion” au mizat pe un text românesc ușor fanat, Goana de Paul Ioachim, pe care au încercat – și au și reușit parțial – să-l adapteze. Povestea unei familii cu un tată care și-a crescut singur cei trei copii relevă o dramă expusă cam schematic: fratele mai mare, cam leneș, și-a „aranjat” sora în Italia, iar dorința ei de a divorța și a reveni acasă amenință anumite returnări de datorii misterioase ale lui. Dramă de familie, cam tezistă, dar bună ca exercițiu de actorie. Bun jocul fratelui mai mare și al surorii timorate, al prietenului din copilărie al acesteia, ironizat de ceilalți. Interesant, dar indecis rolul tatălui. Interpreți: Ionuț Gugu, Iulia Alexandra Neacșu, Marius Furtună, Vlad Vîlciu, Cezar Dobre.
Avioane de hârtie de Elise Wilk, prezentat de Universitatea din Sibiu, a avut o articulare de spectacol profesionist, în care istoria unui bulying sfârșit tragic este redată cu intensitate adolescentină de studenți. Bine gândit regizoral și scenografic, spectacolul se susține excelent și actoricește, fiind apt să provoace emoții din cele mai puternice în privitor. Joacă în acest spectacol: Alexandra Spătărelu/Alexandra Mihalache, Alexandra Gavrilov/Mădălina Ivașcu, Simona Negrilă/Alis Nină, Radu Carp, Andrei Gîlcescu, Mihai Rădulea/Vlad Rădulea.
În ciuda textului clasic, un aer plăcut a avut Steaua fără nume de la Timișoara. Montat fără artificii, dar savuros prin mici particularități adăugate rolurilor – Mona jucată de două actrițe, alternativ, pisicoasă, profesorul de muzică ca un fel de surogat beethovenian, tabloul provinciei redat apăsat, ironic, spectacolul a avut un farmec recunoscut în final și de numeroasa audiență prezentă.
În fine, tot un aer supărător de crochiu indecis a avut Directorul executiv de Sven Larsson, al Universității din Craiova. Compresia textului pentru a-l reduce la o oră a dus la estomparea până la confuzie a tensiunii intrigii din piesă. Astfel că povestea unui șef abuziv, care încearcă s-o seducă pe soția subalternului său, apoi e umilit la rându-i de prietenul dorgat al acestuia a devenit neconvingătoare în ordine dramatică. Din păcate, cu excepția prietenei drogatului, cu accente picante în rol, celelalte partituri au fost prea puțin semnificative pentru potențialul actorilor craioveni.
Dincolo însă de aceste observații succinte, care nu sunt critice, ci mai degrabă constatative, Festivalul „Start” și-a demonstrat și în 2018 calibrul și calitatea, atât prin verva confruntării colegiale – onestă și entuziastă – cât și prin atmosfera caldă a amiciției profesionale.
Baftă tinerilor profesioniști!