Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

America în concepția lui Heidegger

America în concepția  lui Heidegger

Heidegger s-a ocupat puțin de America. Mai mult a ignorat-o. Filosofic el a privit istoria ce s-a desfășurat sub ochii săi prin categoriile de Selbst, Selbstbehauptung, Geschick, Eigentlichkeit, care concentrau, prin implicațiile lor, discuția asupra Germaniei și Europei. „În jurul anului 1935 el socotea drept pericol politic, în sensul cel mai larg al cuvântului, privarea de putere (Entmachtung) a spiritului în Rusia și Europa” (Julian Nida-Rümelin, Elif Özmen, Klassiker der Philosophie des 20.Jahrhunderts, Alfred Kröner, Stuttgart, 2007, p.119). A ignorat America chiar și după 1941, când SUA au intrat în război împotriva Germaniei național-socialismului. Pesemne că sumarele, până la ridicol, reflecții asupra Americii din Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler l-au influențat.
Oricum, opoziția programatică la modernitate nu îl dispunea la interes aparte pentru America. „În multe privințe, opera lui Heidegger din primii ani 30 va aduce într-o varietate de forme retorice – informale, piese ocazionale, scrisori, prelegeri academice, eseuri formale – justificarea filosofică a revoluției conservative. În folosirea sa curentă, termenul oximoronic <revoluția conservativă> se referă la ideologia politică a cugetătorilor aripii de dreapta în Weimar, precum Moeller van den Bruck, Ernst Jünger, Hans Freyer, Carl Schmitt și alții, care s-au ridicat contra tradițiilor pluralismului democratic al Vestului, capitalismului liberal, socialismului în stil marxian și iluminismului cosmopolitan pe care ei le-au considerat că distrug caracterul unic al vieții germane. Acești revoluționari conservativi au înțeles epoca modernă ca o epocă a crizei spiritual-intelectuale ale cărei rădăcini erau mai adânci decât crizele economice și politice cotidiene ce afectau Republica de la Weimar”(Charles Bambach, Heideggers Roots. Nietzsche, National Socialism and the Greeks, Cornell University Press, Ithaca and London, 2003, p.21). Vreo atitudine pozitivă față de America nu avea cum să intre în discuție.
În conferința susținută la Institutul german din Roma (8 aprilie 1936) Heidegger enunța alternativa „sau salvăm Europa sau asistăm la distrugerea ei” (Heidegger, Europa und die deutsche Philosophie, în Hans-Helmuth Gander, Europa und die Philosophie, Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main, 1993, p.31). „Salvarea” Heidegger o condiționa de „1. Apărarea popoarelor europene în fața celor asiatice; 2.Depășirea dezrădăcinării lor și a diviziunii”(p.31). America nu este menționată în conferință, dar primejdia „dezrădăcinării” era pusă în seama a ceea ce vine dinspre ea.
Heidegger mută însă repede apărarea în fața Occidentului – deci nu numai a Europei sau Germaniei. „Numai pe cât noi punem din nou întrebarea fundamentală a filosofiei occidentale plecând de la un început mai originar stăm în serviciul sarcinii pe care am numit-o salvarea occidentului. Ea se poate îndeplini numai ca o recâștigare a raporturilor originare cu existentul însuși și ca o nouă întemeiere a tuturor acțiunilor esențiale ale popoarelor pe aceste raporturi” (p.40). Evident, America și eventuala americanizare nu intrau în considerare.
După 1945, Heidegger a schimbat subiectul răspunderilor pentru declanșarea războiului și exterminări și a trecut la acuzarea aliaților învingători în al doilea război mondial. Heidegger a vorbit de „fascismul mare (Grossfaschismus)” al puterilor învingătoare în politica lor europeană. „Răspunderea pentru asemenea lipsă de idei… depășește cu multe mii de grade lipsa de esență iresponsabilă cu care Hitler a îngrozit Europa” (Gesamtaugabe 97, p.247-249).
În opinia lui Heidegger, americanii și sovieticii, care au preluat controlul după înfrângerea Germaniei naziste, nu ar face decât să pună în aplicare aceeași metafizică intrată în descompunere. Germanii au astfel parte, și după război, tot de aplicări ale metafizicii (GA 97, p.445) epuizate. Heidegger acuză, evident fără probe, că americanii ar fi „coorganizat” de fapt național-socialismul în intenția de a „deșertifica Germania” (GA97, p.148). Iar readucerea Germaniei printre democrații după 1945 nu ar fi decât tot printr-o violentare. „Să observăm că acum poporul german și țara este un unic lagăr de concentrare, așa cum lumea, în orice caz, nu a văzut încă și nici nu va vedea – această ne-voință care este mai plină de voință decât lipsa noastră de voință (Willenlosigkeit) contra sălbăticirii național socialismului” (GA 97, p. 100). Politica aliaților de după capitularea Germaniei hitleriste, o vede în consecința „iudeo-creștinismului”, ca „voință de nimicire (Vernichtungswille)”. El îi vede pe cei atacați de Hitler vinovați de perpetuarea resturilor metafizicii.
Heidegger a fost de părere că viitorul nu este dincolo de ocean. „Când în 1945 se discuta, fără să se știe ce vine, să se ajungă la o nouă epocă, în Statele Unite ale Americii era deja pe drum instalarea creierului electronilor, la care starea umanității trebuie să se adapteze și să se adapteze pentru ca în general ceea ce este să se poată împlini. Nicăieri nu se mai reflectează cât de mult va trebui abia gândit pentru a se ajunge la începutul revenirii” (GA, p.45). SUA sunt în concepția lui Heidegger prea organizate pe principiul Ge-stell-ului.
În evaluarea sa, America înaintează spre putere tehnică mereu mai multă, preferând cantitatea și utilitatea. De aceea, este anistorică, fără măsură, autodestructivă (geschichtlos, masslos, selbstzerstorerisch). Ea vrea de fapt să distrugă Europa. „Intrarea Americii în acest război planetar nu este intrare în istorie, ci deja ultimul act american al lipsei de istorie și autopustiiri” (GA 39, p.68). Explicația ar fi aceea că americanismul este amestec de politică și religie, forma periculoasă a lipsei de conștiință istorică ( Geschichtlösigkeit).
În Scrisoarea asupra umanismului (1949), Heidegger consideră americanismul și comunismul forme ale „uitării ființei (Seinvergessenheit)”. El cere doar ca acestea să fie înțelese mai profund. „Comunismul și americanismul sunt mai mult decât partide sau concepții asupra lumii. În ele trebuie văzut mai profund. A nu vedea în comunism decât un partid sau o concepție asupra lumii este a gândi la fel de scurt ca cei care sub eticheta de americanism nu vor să desemneze decât un stil de viață particular, mai curând depreciindu-l” (p.105). Europa poate oferi perspectiva înțelegerii acestora. De fapt, nici America nu are capacitatea de a pune întrebarea privind ființa. „În ceea ce privește interesul Americii pentru problema ființei, se ascunde (verschleiert) celor interesați realitatea țării: acordul dintre industrie și militari (dezvoltarea economică și înarmarea, pe care ei le cer)” (GA 15, p.97). Pentru Heidegger faptul era decisiv.
Găsim astfel și la Heidegger îngustimea de perspectivă tipică național-socialismului cu privire la realitățile americane. Nici un cuvânt despre libertățile individuale ca fundament al instituțiilor americane, nici un cuvânt despre democrația vibrantă a Americii, care-i explică în fond succesele istorice, nici un cuvânt despre avansul tehnologic și economic de care America se bucura deja. Cât privește tradiția intelectuală și larg culturală pe care Statele Unite s-au întemeiat (vezi Andrei Marga, Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Editura Academiei Române, București, 2017), ea nu s-a bucurat de interesul lui Heidegger. El a venit pe scenă, în mod evident, pe partea detractorilor și atacatorilor experienței americane a lumii.

 

(Fragment din volumul Andrei Marga, Heidegger, în curs de tipărire)

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg