Ars poetica

 

Poetul
este făptura care
simte în gură
lacrima pământului
mare
și sărată

și dacă în lacrimă
băltesc
flori de baobab
pescăruși ucişi
și peşti mari roşii
mâncați pe jumătate
de frații lor
abulici și setoşi
el trebuie să o curețe

dacă în lacrima pământului
putrezeşte carnea lui
el trebuie să o curețe

o taie mai întâi
felie cu felie
o smulge cu unghiile de pe oase
și o aruncă rechinilor
și corbilor
însetați de sânge
profitori de moarte

astfel încât
lacrima
mare și sărată
a pămâmtului
să rămână curată

Poetul trebuie atunci
el însuși să iasă din gura lui
astfel încât
gura lui
mare și sărată
să rămână curată

Poetul trebuie să rosteasca
acele cuvinte
simple
și line
și drepte
acele cuvinte care nu s-au mai rostit
de demult
acele cuvinte
răsărite direct din
Cuvânt

 

 

***
melcii și-au părăsit cochiliile
au încremenit
pe pământul înghețat
dispuși concentric
precum niște lamele
lucioase și umede
pe spatele unor ciuperci otrăvite

ni se cere să fim de acord
cu înghețul
cu hipotermia
ni se cere să fim de acord
cu lipsa apei potabile
cu întunericul
cu spaima

ni se impune să fim de acord

melcii și-au părăsit cochiliile
oamenii întorc privirile

zborul
se ridică din larvele melcilor
– fluturi
cu aripi în spirală

 

 

***
umbra mea
se înalță deasupra norilor
zemoși
ca niște felii uriașe
de portocală

e un loc bun aici
Învățătorul meu
e cel mai bun loc

pot vedea înflorind albi
baobabi și copii

pot vedea
lumea alienându-se
oameni înșiruiți
în fața călăilor
și așteptând abulici
executarea sentinței
de mult pronunțată

pot vedea
oamenii care pot vedea
dar
oamenii întorc fața la stânga

din scaun de stăpân
diavolul
încă
se freacă
pe burtă

 

 

***
Nu ne veți putea omorî pe toți!
a strigat
și ghiarele fiarei au sfâșiat o dată

sângele a țâșnit
fiara îşi linge botul

Nu ne veți putea omorî pe toți!
a strigat
și ghiarele fiarei au sfâșiat a doua oară

sângele gâlgâie
inima bate  împingându-l afară
invadându-i
pântecul
ochii
gâtlejul
glasul

fiara hălpăie dârdâind

Nu ne veți putea…

 

 

***
Luna trece rotundă și albă
prin dreptul ferestrei
aș vrea să mă-ntorc s-o privesc
văpaia ei mi se varsă în sânge

strălucirea ei
colorează o clipă peretele alb
aș vrea să închid ochii
să dorm

dacă mă prăvălesc
dacă mă prăvălesc

somnul
e locul
din care lipsesc

ghiarele balaurului zgârie adânc
coaja pământului

pământul sângerează-n urma lor

 

 

***
sângele meu se cântărește în piață
cu chintale de aur

cucuvelele mi-au intrat pe geam
una îmi ciugule liniștită ficatul
nu am forță s-o ușui

printre îmbucături
cântă
satisfăcută