Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Art Safari 2016 – între estetic şi pecuniar

Art Safari 2016 – între estetic şi pecuniar

În perioada 5-15 mai 2016, a avut loc la Bucureşti a treia ediție a Pavilionului de Artă București – Art Safari, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București, sub patronajul CNR UNESCO și al Federației Europene a Asocia­țiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO, având o serie de sponsori prestigioşi. Amplasat ad-hoc într-un spațiu situat pe strada Lipscani, monument istoric, abia recuperat de la BCR (s-a cedat la schimb, cu imobilul fostului Bancorex de pe Calea Victoriei) şi încă neamenajat conform cerințelor arhitecturale absolut necesare unui muzeu sau expoziții de o asemenea anvergură, a frapat printr-o organizare discutabilă.
În fapt, am asistat la două acțiuni distincte, respectiv la un târg de artă şi expoziția dedicată Centenarului DADA – Dada în România şi spiritul avantgardei – amestecate în acelaşi eveniment, având prețuri la bilete mult prea ridicate pentru buzunarele românilor. Mai exact, dacă la muzeul Louvre se poate intra cu 12 euro, aici erau doar 11 euro (50 lei) în condițiile în care, se ştie, salariile românilor nu se pot compara cu cele ale francezilor. Pensionarii, elevii şi studenții au avut bilete la jumătate de preț, inaccesibil totuşi, pentru mulți dintre ei.
Datorită planului palatului şi mai ales, al intrării, târgul a fost împărțit în două spații distincte unite prin nişte pasarele la nivelul etajului I, creându-se o segregare evidentă, evenimentul dezvoltându-se pe parter şi doar două nivele. La parter, intrarea este marcată de ecorşeul lui Constantin Brâncuşi realizat cu ajutorul dr. Gerota între 1900-1902.
Majoritatea spațiilor de expunere sunt lipsite de mochetă şi plăcile plafoanelor false (de unde atârnau fire electrice parțial izolate – pericol de incendiu, ar spune specialiştii) accentuând un aspect de mizerie generală şi improvizație, cu excepția zonelor dedicate Centenarului Dada unde predomină mocheta şi tavane adecvate.
Aripa stângă a fost pe toată perioada târgului
neomogenă, slab vizitată, majoritatea căutând
dadaiştii.
În prima zi nu au fost pliante şi nici indicatoare privind standurile. Au apărut într-un târziu după câteva zile, colante cu săgeți pe etaje şi planurile etajelor cu standurile artiştilor şi galeriilor.
Într-un târg de artă, care s-a dorit cea mai mare expoziție de artă din România, cum se autointitulează în comunicatul de presă, a fost înghesuită la etajul II, în condiții dificile de acces (nu există lifturi pentru persoanele cu dizabilități sau altfel de facilități, deşi avem o legislație europeană în acest sens referitoare la accesul în spațiile publice) şi mai ales, planuri de evacuare în caz de incendiu (oare a existat un aviz de la pompieri, sau proiect de amenajare? – ne întrebăm retoric… ), o expoziție Dada în România şi spiritul avantgardei dedicată centenarului Dada, care, în mod sigur, îşi avea locul meritat, nu aici, la târg, ci, mai degrabă, la Muzeul de Artă al României.
Dadaismul, mişcare culturală şi artistică nonconformistă, apărută în perioada primului război mondial, la Cabaretul Voltaire din Zürich (fondat în 1916 de Hugo Ball şi prietena lui, Emmy Hennings, cei care invită tinerii scriitori şi artişti în scopul creării unui centru de divertisment artistic, aşa cum anunță presa vremii, încercând să combine spiritul cabaretelor pariziene de sfârşit de secol XIX cu cel al cabaretelor berlineze de dinainte de război), şi unde este acceptat să expună Marcel Iancu (pictor şi arhitect evreu de origine română), aflat în căutare de lucru şi/sau de expunere pentru lucrările sale şi care, mai târziu, îi aduce pe Tristan Tzara (Samuel Rosenstock), Hans Arp, Richard Huelsenbeck şi Sophie Taeuber. Deşi Tristan Tzara a ales denumirea Dada, originea cuvântului Dada e controversată, respectiv căutarea unui cuvânt în dicționarul Larousse sau pur şi simplu, a afirmativului « Da, Da » auzit permanent din grupul românilor de acolo (cum ni se explică pe un fond închis cu litere negre (sic !) la Art safari). Legendele, însă, continuă.
Adunate din toate muzeele din țară şi din colecții particulare, am reuşit să vedem 45 de lucrări de Victor Brauner, înghesuite într-o incăpere mică de aprox. 40 m², iar în alte trei încăperi lucrări de Marcel Iancu, Maxy, Jules Perahim (Jules Blumenfeld), Corneliu Michailescu, Milița Petraşcu etc.
Într-o altă încăpere se afla o expoziție care ar fi meritat şi ea un spațiu mai generos, având curatori pe Raya Zommer-Tal şi Igor Mocanu şi unde au fost expuse lucrări de : Tristan Tzara, Marcel Iancu, Iuliu Iancu, Arthur Segal, Hans Richter, Victor Brauner, Milița Petraşcu, M.H. Maxy, Corneliu Michailescu, Max Blecher, Jacques Herold, Gellu Naum, Jules Perahim, Jean David, Hans Mattis-Teutsch, Constantin Nicipeanu, Saşa Pană, Miron Radu Paraschivescu, Brassai şi cu participarea artistului Ion Grigorescu.
La parter au avut standuri Universitatea Națională de Arte din Bucureşti, Universitatea de Artă şi Design – Cluj Napoca, Librăriile Humanitas, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design şi Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi.
Au expus 53 de galerii româneşti, din Bucureşti şi din țară, 3 din Elveția, 3 din Germania (din care una expune, în exclusivitate, creațiile sculptorului român Ion Mândrescu, al cărui mentor a fost Ion Irimescu), 2 din Austria şi o singură galerie din Italia. O serie de bănci şi-au expus lucrările din colecții (spre exemplu, Nicolae N. Tonitza ,,Fetița cu fundă roz”- ulei/carton, 80x40cm.1933 – Colecția BCR) precum şi lucrările de artă deținute de unele case de avocați.
De remarcat, creațiile prezentate de Atelier Margareta Sterian, Atelier Corneliu Baba (deținute de un colecționar particular, lucrările în jur de 15-20 au fost vândute în întregime), panoul cu lucrările decanei picturii româneşti Medi Wecshler Dinu (care, incredibil, la 107 ani participă încă la saloanele şi târgurile de artă), Lowendal Foundation, Artmark, Yu-Rom Artis cu Harry Guttman (al carui mentor a fost Marcel Iancu), Georges Mazilu (Paris), Spiru Chintilă (prezentat de fiul său, Matei Chintilă), AIIC Bucureşti (cu picturile sideral-melancolice ale artistei Anca Boeriu), Maurice Mircea Novac ş.a.
Manifestând permanent prin protestul Arta la fereastră, cunoscuta Galerie Simeza din Bucureşti (a carei activitate a fost suspendată – ca şi a teatrului Nottara – de către Primăria capitalei, din cauza clădirii care prezintă risc seismic, neoferindu-se temporar nimic în schimb) şi-a punctat prezența printr-un proiect coordonat de Anca Boeriu, preşedinta Filialei de Grafică UAP Bucureşti expunând astfel 37 de artişti plastici).
Un Art safari Kids propune la parter un spațiu de educare al copiilor, însă relativ mediatizat. O mică sală de conferințe a fost activată pe toată perioada târgului, propunând întâlniri cu artişti, critici, galerişti, promotori.
Deşi ar fi fost recomandabil şi eficient, nu a fost luată în considerare posibila existență a unui intranet informativ în cadrul Art safari. Într-un sistem lacunar de informație, sălile păreau de multe ori abandonate, iar persoanele de supraveghere, neavând materiale informative necesare, de complezență.
Paradoxal, Uniunea Artiștilor Plastici din România nu a avut stand.
De la prima ediție din stradă în corturi, trecând prin clădirea garajului Auto Palace Ciclop (un garaj din centrul oraşului al familiei Bragadiru, construit în 1928, restituit după ani de procese) la a doua ediție şi ajungând într-un spațiu interesant dar încă inadecvat (printr-o amenajare sustenabilă, care să nu afecteze clădirea monument istoric, construit în 1880) dar care va fi, într-un viitor posibil, Pinacoteca oraşului Bucureşti, a treia ediție s-a străduit să ridice ştacheta.
Având în vedere participarea ca Partener strategic a Primăriei capitalei, considerăm necesară transparentizarea cheltuirii banului public la acest târg de artă.
Art Safari 2016 rămâne, în context estetic vorbind, mai degrabă o încercare timidă sincopată de a se racorda la standardele târgurilor de artă internațio­nale, în care este necesar să existe nu numai o concepție unitară de expunere în spațiu adecvat, cât o selecție reală a lucrărilor, astfel încât, arta să nu pară un tramvai cu două vagoane, ca pe vremuri, cu creații şi artişti de clasa I şi clasa a II-a, în care noțiunile estetice să fie subordonate pecuniarului.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg