Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Astăzi scriu despre patrie”

 

 

Ion Toma Ionescu
Ceară și miere
Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2017

 

Volumul de poezii Ceară și miere al lui Ion Toma Ionescu, apărut în colecția „Poezia Vie” a editurii Grinta, cu superbe ilustrații realizate de Frederik Weerkamp, captează atenția cititorului în primul rând prin poeziile-filigran, tipice pentru un poet delicat, deja specializat în crearea de giuvaeruri prețioase în ale „argintăriei” (ca să „parafrazez” câteva din volumele de poezii anterioare – Argintarium și Din arginturile mele, apărute la Editura Art Creativ, dar și Glonț de argint, la care se adaugă Norduri și Bursa îngerilor, acestea din urmă la Editura Paralela 45).
Se știe că printre proprietățile argintului se numără și purificarea și stimularea capacităților intuitive. Cartea de față cuprinde o seamă de poeme venite parcă pentru a aduce în lume o ordine subtilă, cea a unei rețele, a unui roi în care poezia induce tandru sentimente de iubire, de raportare la ceilalți, de încercări de a defini lucrurile fundamentale.
Astfel, în prima parte găsim, chiar la început, poemul Cuvintele (așa după cum în Geneză ni se spune că la început a fost cuvântul): „Nu eu sunt/ cel care a împărtășit/ această taină/ căci însuși el/ întâi a rostit/ apoi și-a dezlegat/ păsările gândului/ să prindă înțelesul/ vorbelor sale/ pe care/ le-a adeverit/ binecuvântându-le/ cuvintele sunt ființe”. Odată ce cuvintele au prins viață prin insuflarea lor cu înțeles, se trece la deslușirea lucrurilor, atât cât ne este dat, stările alternând de la căldură sau un erotism greu, întunecat (a se vedea umbra acelei negrese care alunecă din când în când printre paginile cărții) la albul și seninătatea întrupării prin ceară și miere.
Pretutindeni lumea este construită din contraste, – foc și apă, lumină și întuneric –, iar ceara și mierea sunt liantul funcționării unei ordini la care e nevoie să ajungi într-o călătorie cu sufletul. Ion Toma Ionescu poetul vorbește despre propriile revelații, despre ceea ce a putut accesa prin puterile sale. Citim, spre exemplu, în poemul definiție poetică: „sheherezadă/ virgină/ ispitind/ în surdină/ o mie și una/ de nopți/ are inimă/ cu aripi/ și sept/ de ceară/ flacăra-i/ trece/ de pe umărul/ stâng/ pe cel drept/ ca un lingou/ de povară/ poezia e/ în ciorchinul/ de struguri/ copţi/ zdrobit/ de steaua/ alcor/ într-o/ groapă de nor/ și vinul/ țâșnit/ din apă/ îl bei/ sau te bea”. Pe lângă extraordinara capacitate melodică a acestui poem, care poate fi rostit pe silabe, cuvinte, apăsând pe fiecare ca pe clapele unui pian, aici se realizează o definire a poeziei, apelând la multiple simboluri – cum ar fi acela al povestitoarei (Șeherezada), creatoarea de povești, împovărată de „corvoada” sa. De asemenea, poezia e, într-un mod inefabil, în ciorchinele cu struguri copți zdrobit de „steaua alcor” (o stea din constelația Ursa Mare), dar și în minunea vinului făcut din apă, cu trimitere la Noul Testament și Iisus, vin pe care „îl bei sau te bea”.
Mai departe, în structura volumului se detașează cele trei poeme denumite asemeni titlului cărții, – Ceară și miere 1, Ceară și miere 2, Ceară și miere 3 –, fiecare dintre ele aducând un fel de completare simetrică înțelesurilor desprinse din succesiunea poemelor și lumii văzută ca matcă, matrix sau matrice. Ceară și miere 2: „în cartea în care scriu eu/ ninge tot timpul/ caligrafiez cu acribie/ literele albe/ zăpada iese din pagini/ abia se mai disting/ marginile” sau Ceară și miere 3: „Cât timp ieșim din iarnă/ ne putem/ întoarce învingători/ la matcă…”.
Una dintre poeziile care definesc orientarea acestui volum ca unul prin care Ion Toma Ionescu își caută propriile energii, resurse într-un sens care merge dincolo de iluzoriu, este escorta: „aș fi vrut să încep cu sentimentul/ morții ce se urcă pe tine/ ca un mușuroi de furnici/ călcat din greșeală/ dar moartea nu e un sentiment/ e o escortă/ cu care te culci/ doar o singură dată la vedere/ în mijlocul bâlciului/ pe o scenă unde lumea/ se-nghesuie să privească/ și tu tot amâni/ mai întâi întrevezi sentimentul vieții/ cu coșciugul pe roți/ într-un carusel de spaime/ îți dai drumul pe pistă/ în întuneric/ sub propria piele/ ca într-un cort negru/ te izbești de pereți/ ți se pare că te dezintegrezi/ și nu mai ajungi/ la întâlnirea/ cu escorta”. Partea întâi mai cuprinde și câteva poeme dedicate unor prieteni poeți (cum ar fi Elena Katamira, Daniela Toma sau Adrian Suciu), poezii care se regăsesc, unele dintre ele, și în volumul Din arginturile mele.
În partea a doua, denumită astăzi scriu despre patrie, se trasează coordonatele unei patrii sentimentale, cu elemente autobiografice, raportări la un specific național, cu tandre referiri la familie, la pâine sau la alte elemente de referință ale locului natal. Volumul se încheie emblematic cu poemul în loc de cv: „ce mai biserică mi-am dorit/ cu turla între dealuri îngenuncheate de ploi…/ tot mai rar în clopotniță foșnește dumnezeu/ trosnesc căpriorii/ și eu… și eu/ n-am reușit să ridic o biserică/ și nici măcar o casă pe pământ/ și ce mult mi-am dorit/ să mă apere de ploi și vânt/ cu grădină/ și în grădină un măr un prun/ și-un nuc/ iar la rădăcină o fântână/ să-mi rămână în/ ea chipul tânăr/ oglindit…”.
Prin acest volum, durat din „ceară și miere”, Ion Toma Ionescu își caută un drum spre regăsire, ca ființă, ca poet, un cetățean al unei țări, ca membru al unei familii sau, pur și simplu, ca om.

 

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg