Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Autor dominican de succes

Autor dominican  de succes

Acum cîțiva ani mi-am dorit să citesc Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao, romanul care l-a făcut faimos pe autorul – încă tînăr în 2007, anul apariției cărții – american născut în Santo Domingo (Republica Dominicană), Junot Díaz. Am impresia că ediția românească, lansată în 2008 de Polirom, s-a epuizat înainte de a intra în librării☺Așa că iată-mă procurînd urgent un exemplar din antologia de povestiri Uite-așa o pierzi / This Is How You Lose Her, tradusă de Daniela Rogobete și publicată, la finele lui 2016, de Black Button Books. N-am devenit unul din admiratorii lui Díaz – extatici și intransigenți ca bolañienii. Nici dialectul Spanglish / spanglez nu m-a dat pe spate, deși traducătoarea a făcut bine păstrînd replicile și cuvintele argoului hispano în peisaj, umanizînd universul acesta – altminteri dezolant – populat de refugiații economici dominicani. Volumul are coerență și rotunjime date de personajele (mama, fratele, una dintre iubite) care se învîrt în jurul mezinului Yunior, o dată adusă familia în SUA de către tatăl afemeiat și dispărut destul de curînd din mediul domestic.
Paranteză: reclama fluorescentă pe care naratorul ne-o tot aprinde sub nas zice că bărbații și băieții dominicani sînt permanent excitați, cu penisul în vînt, în vreme ce dominicanele au culos ca niște planete intrate în coliziune – teribilismul ăsta recurent dă un ton enervant, de literatură pentru camionagii onaniști, pentru tocilari dintr-o high school de cartier.
Dominicanii lui Díaz o duc în mizerie și în așteptarea permanentă a viitorului daurit. Familia lui Yunior visează The American Dream îndărătul unui munte de gunoi, nivelat din cînd în cînd de buldozere, acoperit cu zgură și iarbă, apoi de alt strat de gunoi tezaurizat de puștimea din cartier ș.a.m.d. Casele și blocurile sînt transpirate, supraaglomerate. Comunitățile latino trăiesc în provizorat. Femeile au parte de cele mai nasoale munci din lume – spală tone de cearșafuri infectate cu HIV, în subsolurile marilor spitale („Eu lucrez la două străzi mai încolo, la Spitalul Sfîntul Petru. Nu întîrzii niciodată. Nu părăsesc niciodată spălătoria. Nu ies niciodată din zăpușeală […] Sortez grămezile de cearșafuri purtînd mănuși. cele murdare sînt aduse la subsol de către infirmiere, cu precădere morenas. Nu-i văd niciodată pe bolnavi; ei sînt cei care mă vizitează pe mine prin petele și urmele pe care le lasă pe cearșafuri, ca-ntr-un alfabet al bolii și al morții” pp.53-54). Bărbații șofează pe camioane grele și ridică saci uriași care le distrug prematur sănătatea, micul intelectual al familiei e exasperat de funduri și țîțe, e fascinat de cărnurile apetisante expuse pe bulevarde, la piscină în liceu etc. Și aici intervine (iar) buba: Yunior, alter-ego-ul lui Junot Díaz, relaționează, seduce și e abandonat lamentabil, înșală și se laudă cu asta-n secvențe care funcționează ca o colecție de selfie-uri prelucrate în Photoshop. E uluitor cît de primitiv, retardat de-a dreptul este discursul narativ: stereotipizat, misogin, căzut într-un fel de fascinație postpop a corpului, musculaturii, culturismului, steroizilor și a sesiunilor de yoga (locul unde întîlnește adevărate bombe de estrogen): minime variațiuni ale lui am iubit/ am înșelat/ m-a prins/ m-a părăsit.
Pe scurt, povestirile din Uite-așa o pierzi sînt schematice, construite parcă de un program de calculator în care ai introdus cuvintele: dominican, pubertate, fete, sărăcie, New Jersey, Boston, New York. Ego-ul umflat cu pompa al personajului-narator va face restul: va continua să elogieze, repetitiv-agasant, acuplările, gimnastica, mecanica sexuală la mii de ani de magia unui John Updike, să zicem (deși unii mă vor acuza că-s hispanofob: nu-s)
Adăugăm, aici, nepăsarea redactorului de carte pentru ediția românească – asta ppresupunînd că editura, fîșneață, își va fi permițînd risipa, luxul unui atare slujbaș. De o slujbă nouă – sau job cum reclamă și proclamă generația smartfone – ar avea și traducătoarea, care mai bine ar fi lăsat manuscrisul așa cum l-a găsit: redactat decent, în spangleza recentă, de un tip care a citit cîteva romane grafice la viața lui. Plus Testamentul lui Stephen King (probabil cel mai mură-n gură manual de scriere creatoare din toate timpurile). Pentru că acesta nu este „începutul Ultimii Mare Absențe” (s.m., Șt.M.), ca la pagina 38, e chiar absența acordului și unul din modestele exemple pescuite de mine din corpul plin de erori, de traduceri tragice, grotești, ca un pisoi maidanez de pureci. Nu scriem nici „boșdeucă”, ca la pagina 167, și nici „s-o ia mai moale” (calchierea lui take it easy), ca la 85. Ia-o mai moale, Daniela, și recitește fraza asta, din pagina 42: „ca și cînd ar mai fi putut să-l mai convingă de ceva”. Mie, cînd o citesc, mi se zbîrlește părul de pe mîini și, dacă o rostesc, e ca și cum aș avea o lamă de ras ruginită în gură.
Dacă – bomboana de pe tort sau cireașa de pe colivă sau… – mai adăugăm și inexistența corectorului din viața acestei ediții/ edituri românești, v-aș spune doar atît: (nu) dați banii pe prostii, (nu) luați Junot Díaz la copii!

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg