Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Aventurile corporale ale anti-corpului creștin (II)

Onfray continuă rechizitoriul iudeo-creștinismului cu capitolele previzibile ale Cruciadelor, Inchiziției, cuceririi Lumii Noi dar odată ajuns la ”decădere”, de fapt, devine un rechizitoriu al tuturor religiilor, al bunului sălbatic, al ideologiilor, al omului de pretutindei (de la indian la curteanul de la Versailles). În fond, Onfray este un ”freudian”, descoperind o unică constantă a naturii umane: violența. Mai mult, violența însoțită de forme delirante. Dintre multele exempe pe care cartea le aduce, selectăm doar unul, legat de unguentele fabricate de vrăjitoarele care au făcut pact cu diavolul: ”ele pun ochii pe copii, nebotezați de preferință; îi sufocă în timp ce dorm și ei și părinții, care apoi își îngroapă progenitura crezând că a fost vorba de o moarte naturală în timpul somnului. […] Apoi… să o lăsăm să vorbească pe una dintre ele care ar fi mărturisit următoarele în fața unui inchizitor: «Îl punem să fiarbă într-o căldare până când toată carnea se desface de pe oase și devine lichidă. Din partea mai vâscoasă facem un unguent pe care îl folosim pentru vrăjile, plăcerile și deplasările noastre. Cu partea mai lichidă umplem un recipient de forma unui burduf: cela care va bea din el respectând un anumit ceremonial dobândește imediat toate cunoștințele noastre și devine maestru al sectei noastre». Perfecta stăpânire a gândirii tomiste nu te face mai inteligent: iată și dovada. Căci Sprenger și Institoris iau de bune spusele acestea delirante despre care nici măcar nu suntem siguri că au fost rostite”.
Dacă Onfray descoperă, asemeni lui Freud, peste tot violența totuși, diferit de Freud, nu e preocupat de a descoperi sau de a urmări explicațiile teoretice care au însoțit această violență. De fapt, celelalte căriți ale sale se concentrează în bună parte pe a demonsta că și explicațiile la rândul lor sunt o formă de delir și urmează un parcurs pe care l-am numi în mod ironic ”providențial”, cel al nihilismului. Căci Rațiunea care urcă pe tron (începând cu Renașterea și redescoperirea lui Lucrețiu, în special) nu funcționează decât ca un instrument al nihilismului. Astfel că, după rechizitoriul iudeo-creștin, urmează cel al ideologiilor de toate felurile care i-au urmat, incluzând formele artistice și unele valuri de filosofie precum structuralismul și mai apoi ”deleuzianismul”, în special ultimul, nediferențiindu-se mult de un discurs medieval, metafizic. ”Structura e la fel de misterioasă precum Dumnezeul căruia îi ia locul în filosofia franceză din această jumătate de secol XX. Ea reprezintă întoarcerea transcendenței refulate! În încercarea de a surprinde sensul acestui ceva, Deleuze mobilizează vechiul vocabular scolastic, medieval: speciile, părțile, figurile, modurile, actualitatea, virtualul, accidentele, calitățile, singularul, diferențiatul, diferențierea, producerea, raporturile, serialul. Ne-am crede în Somme théologique a Sfântului Toma din Aquino, minus creștinismul”. Or acel minus creștinism, schimbă totul. Cu siguranță a existat o pasiune a postmodernilor pentru ceva care să ”submineze” structura, dar în universul binar prea binar închis în text nu prea rîmâneau multe în afara ”schizofreniei” și vagabondajului anti-oedipian care a produs tone de literatură și desigur, o trenă lungă de delir interpretativ. Totuși structura pare mai apropiată de universul atomic lucrețian decât de Dumnezeul mediaval. Ea produce arbitrar univerul care ne înconjoară și nu necesită descoperirea niciunui prim motor. Mărșăluind spre moartea omului, postmodernii, în special cei agățați de psihanaliză au încercat să mai găsească un ”spațiu de libertate” pentru individ, fie el chiar inconștient și pur idiosincrasic. Lumea consumului, ultima pe care o descrie Onfray, a folosit cu prisosință acest individ, închis în propriile încercări de subverisune mai mult sau mai puțin poetice, preluat acum masiv de noua spiritualitate de corporație. După mișcările New Age, corporația devine noul templu și în afara câtorva mici comunități ”rupte” de lume, nimic în afară de corporație nu mai vine să conțină individul (inclusiv el fiind învățat să se gândească în termeni de costuri și investiții).
Nu este momentul să intrăm în meandrele businessului zen, unde meditația devine un adjuvant al creșterii, dar putem observa că în decăderea iudeo-creștinismului putem spune ”zeul a murit, suvenirurile au rămas” (la fel cum arta a murit, dar piața artistică i-a supraviețuit). Cazul Osho este emblematic pentru ce a devenit, în general spritualitatea în mediul occidental. Osho a fost un fel de Andy Warhol al spiritului, și al fel cum icoana pop care a descoperit artistul ca celebritate și obiectul artistic ca serie, Oscho a descoperit și inventariat produsele spirituale, printre ele numărându-se și meditația (”The meditation is the product”). Un Guru pentru care, la fel ca pentru Papi și Patriarhi, expunerea opulenței este expunerea Măreției Creației. Rolls Royce-urile și Rolexurile sunt semnul acceptării lumii așa cum este ea. Numai că în zilele noastre a devenit imposibil chiar și prin metode pop să creezi sau să imaginezi o comunitate, care chiar dacă fucnționează reproducând în fond aceeași natură umană delirantă și criminală, practică utopia unui împreună, indiferent de rasă, clasă, sex etc. Experimentul eșuat de la Oregon este un exemplu care face lumină asupra felului în care câmpurile de forță ale lumii noastre funcționeză. Cuvântul care ar descrie cel mai bine starea de lucruri este a prelua (controlul)/”take over”. Globalizarea este un gigantic take over prin care cultura dominantă (modelată de mass-media) preia controlul asupra unor zone încă rămase în afara rețelei. La fel cum ferma unde s-a construit orașul utopic pentru Guru a devenit o tabără de vară pentru Christian Youth, zone întregi sunt preluate și transformate în propriul lor suvenir, reîncălzit sub forma ”tradițiilor” expuse pe raft. Desigur, ciocnirea civilizațiilor este departe de a se încheia, dar există noi puteri care însoțesc delirul uman, puteri care s-ar putea să ducă la o altfel de moarte a omului decât cea ”umanistă” din cărțile de filosofie și critică literară. Între aceste puteri, Onfray identifică transformarea lumii într-o virtuaitate (iar Algoritmii pe care i-am menționat pot face asta în feluri care depășesc înțelegerea umană) și ”transumanismul” pe care îl vede ca pe o ideologie care are punctul de pornire ”comun cu toate ideologiile: conchistadorii noilor lumi apreciază că ceea ce ar merita să fie îmbunătățit, fie să nu mai fie. Prezentul este rău, pentru că este prezent; viitorul va fi mai bun pentru că e viitor. În acest sens, transumanismul se înscrie în vechea familie a utopiilor care, de la creștinism până la fascisme, trecând prin comunism și național socialism, vreau un Om eliberat de Omul trecut”. Este trasnumanismul o ideologie? Am putea răspune la fel ca în cazul deleuzianismului. ”Da. Minus credința”, de data aceasta, minus credința în chiar ceea ce trebuie ameliorat. Salvarea nici nu intră în calcul. E imposibil de știut ce negîndit va gândi acest nou corp-anti-corporal, rușinat de rădăcinile sale naturale, de naștere și de tot ceea ce nu îl transfomă în serie, adică într-o formulă de succes (după cum bine observa Gunther Anders). Dacă ideologii le umane s-au consumat rumegând toate aceleași ingrediente, cel puțin apocalipsa post-umană sună inedit: ”Nu încape nicio îndoială că o nouă religie ca apărea atunci ca moment final al puterii. După aceasta, nu va mai rămâne decât neantul, neantizarea puterii, prăbușirea prăbușirii. O mână de postumaniști ca supraviețuii cu prețul unei sclavii inedite a unor mase crescute ca vitele. Problema nu va mai fi de azi să umanizezi abatoarele, ci să înlături lanțul condamnaților pământului, în beneficiul aleșilor post-umani. Dictaturile din aceste vremuri funeste vor transforma dictaturile secolului XX în albăstrele. Google lucrează azi la acest proiect transumanist. Neantul este mereu sigur.”

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg