Consiliul
Județean Cluj
Bătaia de inimă a liniștii

Andrea Maria Keller s-a născut și a crescut în Appenzell. A studiat filosofie la Universitatea din Fribourg. Trăiește ca poetă liber profesionistă și lector în Berna. Dintre volumele publicate amintim Aterizare interioară (Nimrod-Verlag, Zürich, 1999), Țara meandrelor (Edition Howeg, Appenzell, 2014). A beneficiat de burse de creație naționale și internaționale. Laureată a premiului pentru poezie, Bodensee (2006).
trunchi
știe trunchiul unde încetează
să mai fie trunchi
unde devine rădăcină
și pămînt
unde devine creangă
ramură și frunză
și floare
umbră
lumină și tot
știi tu
unde încetezi
a mai fi tu
(la serenada…)
la serenada
mierlei arta zborului
de rîndunică – așa ușoară
ar putea fi viața – de mi-aș afla
propriul loc de aterizare
(oare unde…)
oare unde
s-ar duce
viața
dacă i s-ar da
voie
memo
picioarele cînd te ridici
să le înrădăcinezi în bogăția solului
cu propria respirație
să te mărunțești
în scenariul vieții
să citești printre rînduri
să nu te lași înșelat
de fapte consumate
să înveți
orb să deslușești întunericul
să descîlcești
tu însuți intrigile
noaptea
să te scufunzi în marea stelelor
să descoperi firul visului
și să arunci ancora
în univers
noiembrie
de unde vine brusc toată ploaia aici
de zile atîrnă rufele
pe funia de sub acoperiș
și tot nu se vor usca
veseli doar trandafirii
și copilașul
merge exultînd
prin băltoace
poartă mîndru
umbrela prea mare
se strîmbă și scoate limba
spre cerul cenușiu
și se lasă
gîdilat de stropii mătăsoși
se bucură
că streașina e o cascadă
că pietrele
se rostogolesc din locul lor
și ca niște vaporașe
alunecă în șanțurile străzilor
de unde vine brusc toată ploaia aici
îmi doresc
două zile luminoase
zile
ale căror culori
de dimineață de amiază
de seară să nu fie doar
umbririle nopții
zile cu miros de frunziș
cu atingerile blînde ale
zileidevarăcaofemeieînvîrstă
foșnind sub picioare
zile
cînd ultimii trandafiri
își mai înalță o dată capetele
și fără a mînia
întinsul cer atîrnat deasupra
înfloresc senin
cu frunze aspre
în albastrul infinit
plimbaredetoamnă
în nări
mirosul
fruzișului umed
cloncăne solul
la fiecare pas
în apropiere
glisează
bătaia de clopote
a unei biserici
un altul urmărește
melancolic
ezitant
și el
sunet în sunet
lumea
în ceață
un drum
e un drum
nimic nu arată
calea
de unde am venit
și încotro merg
încet
pas cu pas
fără voie
îmi las picioarele
să cutreiere
ah să fi putut
cădea
precum
ploaia
ca și cum nimic nu ar fi
decît –
încremenire
în toate
poezii cresc
poezii cresc
pe nisip
așteaptă cu speranță
pînă ce cade un strop de ploaie
înfloresc după omieșiuna de nopți
în culori proaspete
asemenea florilor din deșert
poezii cresc
pe gunoaie
clar și luminos
din solul întunecos
și nu le pasă
de miasme
poezii cresc
în poieni
în crăpăturile zidurilor
pe balastiere
în șanțurile străzilor
în toate locurile
banale
pe care le treci cu vederea
poezii cresc
ca buruienile
așa numite
pentru că nimeni
nu știe
de ce
nu mai sînt plivite
poezii cresc
și cad
rar
din cer
din cînd în cînd
le descoperă cineva
încearcă
să le descifreze
și precaut
pe hîrtie
să le tălmăcească
trei dorințe
în ochi
o bobiță albastră
cu soarele un cuvînt
în timp ce piatra
se rostogolește încă o dată de pe munte
în vîrtejul lucrurilor
bătaia de inimă a liniștii
(din volumul Țarameandrelor,
Edition Howeg, 2014)
Traducerea din limba germană de
Radu Țuculescu