Pictura este la discreția ochiului care percepe și, ca stimul senzual, trebuie să dăinuie în primul rând în fața ochiului. În greaca veche există un cuvânt pentru o experiență specială: taumazein (ϑαυμἁζειν). O traduc, în mod deliberat, un pic stângaci, nu pur și simplu cu „a fi uimit”, ci cu „a fi stupefiat”, „a fi iritat”. Și pun o întrebare provocatoare: cât de „frumoasă” are voie să fie pictura? Întrebarea este provocatoare deoarece pe gura noastră cu greu iese un alt adjectiv decât cel menționat când stăm în fața unei imagini care ne place. Întrebarea este, de asemenea, provocatoare deoarece știm că fiecare dintre noi convine asta în primul rând cu sine însuși. În orice caz, facem uz astăzi de această libertate. Dar nu a fost întotdeauna așa. Au fost epoci în istoria artei în care, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, s-ar putea crede ca a existat un concept general de frumusețe, valabil pentru o societate întreagă.
Cine, de exemplu, aruncă o privire mai atentă asupra altarului din Ghent al lui Jan Eyck, forma generală a acestuia, dar și consistența procesării estetice și a efectului, până la cea mai mică miniatură, ar putea crede că va experimenta nu numai simțul frumuseții, dar și spiritul vremii în respectiva operă de artă. Cu această afirmație se luptă arta, se luptă artiștii: să facă perceptibil ceva din ei înșiși și cosmosul spiritual al timpului prin mijlocul artei, chiar și atunci când relația individuală cu aceasta este dureroasă, caracterizată prin tensiuni, contradicții sau pur și simplu marcată de dorul de schimbare
Puncte de plecare
Pentru Benedetto Fellin, studierea devotamentului vechilor maeștri ai secolului al XV-lea pentru munca lor a fost un domeniu de experiență pe care el unsuși l-a căuta de la începutul pregătirii sale. Propriul său credo se bazează pe cunoștințele pe care le-a dobândit astfel. În cursul dezvoltării sale, imaginația sa artistică a căutat diferite căi ce l-au condus într-o societate contemporană cu totul specială. Născut la Merano în 1956, fiul artistului Peter Fellin și al graficianei Herta Huber, Benedetto a crescut după divorțul părinților la Graz, apoi din 1972 la Viena. El însuși își vede cariera modelată de influența întâlnirilor și ale mișcărilor grupărilor de tineri ale vremii. Încercările de pictură ale tânărului de 10-12 ani includ un altar de 7 metri lungime pentru aula liceului pe care îl frecventa. Decizia sa de a deveni pictor este inițial consolidată în fascinația electrizantă pe care o emană suprarealismul. El a simțit imediat carisma Școlii Vieneze de Realism Fantastic, s-a preocupat de pictura culorilor complementare, iar în 1975, după ce a fost acceptat în clasa de masterat a profesorului Rudolf Hausner, a reușit să-și găsească drumul.
Întâlniri
Anii de pregătire aduc experiențe personale decisive: preocuparea constantă și asiduă pentru filozofia tibetană, scurta căsătorie cu o vieneză cu care călătorește în Orient, o altă ședere în India, unde locuiește cu tibetanii câteva luni. Urmează o expoziție în Japonia, întâlnirea cu călătorul și alpinistul prof. Herbert Tichy, ale cărui rapoarte despre experiențele din Tibet sunt de mare interes pentru tânărul pictor. Muntele sacru al tibetanilor, Kailash, a devenit un motiv dominant de pictură în anii 1980. La Viena, Fellin a făcut cunoștință cu colecționarii de artă Margarethe și Peter Infeld, al căror sprijin prietenos i-a favorizat foarte mult dezvoltarea artistică. Contactul cu Reinhold Messner oferă sugestii și confirmări. Pictorul este atras iar și iar în depărtare, de unde se întoarce și apoi lucrează în izolare. Călătorește la Bangkok, Africa de Est, Mexic, Birmania și Cambodgia. Un studio de la granița austro-ungară servește drept refugiu pentru munca deosebit de concentrată asupra imaginilor sale, dar altfel locuiește și lucrează la Viena. Oricine se confruntă nepregătit cu picturile lui Benedetto Fellin cade în starea taumazein (ϑαυμάζειν), este surprins și la început se simte înstrăinat. Este un limbaj vizual care pentru un cunoscător al artei vieneze și ale particularităților sale poate fi familiar, dar care poate deranja alți spectatori. Ce fel de pictură este aceasta care trece cumva dincolo de precizia imagistică a fotografiei? Cum să o tratez, cum să o înțeleg? Ar trebui să-mi placă ceea ce văd? Chiar îmi place? Ochii scrutători, curioși, căutători se alătură îndoielilor observatorului, care explorează adâncimea adesea incredibilă a spațiului din imagini, ce absoarbe contrastele ascuțite și luminoase ale culorilor ca un stimul intens, si începe să descopere tot mai mult în multitudinea obiectelor reproduse. Privitorul se vede atras de vraja care emană din aceste tablouri.
Ambianța
Fellin a crescut ca elev al Școlii Vieneze de Realism Fantastic, printre primii reprezentanți ai generației fiind profesorul său Rudolf Hausner. Varietatea specific austriacă a acestei mișcări de artă trebuie văzută în contextul unui sistem complex de influențe care include realizările tehnice ale manierismului picturii din Olanda, precum și progresele tematice și creative din Art Nouveau (secesioniștii din Viena) și mai ales poziția radicală a suprarealismului. Acest lucru creează libertatea absolută pentru vis, inconștient și fantastic în artă și deschide noi posibilități de a transmite spiritualul prin simțuri, de a lega mesajele de percepții. Este un fel de refugiu în care se salvează o ramură vieneză a artei austriece, cu o concepție a picturii care este aproape antipodală față de alte evoluții și tendințe mai răspândite (de exemplu, Informel). Principiile artistice ale acestei școli nu erau abstractizarea în sine, nu depășeau bidimensionalitatea, nu renunțau la reprezentarea spațiului în general, așa cum este tendința în dezvoltarea artei în secolul al XX-lea. Fantasticii vienezi încep prin recunoașterea și susținerea tradițiilor picturii europene. Este important pentru ei să asimileze arta mai presus de măiestria vechilor maeștri, să stăpânească tehnicile de desen și să dezvolte o modernitate cu posibilitățile de exprimare câștigate din această școală care nu are nevoie de o pauză radicală, care să modeleze în mod explicit viziunile și ideile, care oferă spațiu misterului și ilustrează senzual spiritualul.
Reprezentare
Fellin se vede în linia tradițiilor picturii realiste, își recunoaște rădăcinile în lumea europeană, dar trece dincolo de ea. În special, atracția sa față de cultura tibetană, interesele sale etnologice pentru culturile antice în general, l-au făcut să meargă pe drumul său distinct. În acest sens, și-a depășit în mare parte punctul de plecare artistic, Școala Vieneză de Realism. Dar el folosește cunoștințele dobândite din pictura fină a vechilor maeștri, acuratețea și grija lor în execuție pentru metoda sa de lucru și vizează reprezentarea realistă și recunoașterea perfectă a celor redate. Efortul pictural este mare, tehnica picturii în ulei și tempera de ou necesită o muncă lentă, principiul ei nu permite jumătăți de măsură în reprezentare, spontaneitatea este exclusă. Merită această osteneală? În deliberare, în intențiile procesului realist, există o formă specială de libertate mentală care este importantă pentru Fellin: libertatea artistului, de a ilustra imaginatul, ceea ce provine din imaginație sau, dacă vreți, a ceea ce nu există în natură, cu mijloacele de reprezentare reală și astfel a transporta sau pune în scenă spiritualul. Conceptul pictural al artistului vizează mesajul, iar în serviciul acestuia sunt execuția, amenajarea decorului, perspectiva, dimensiunea figurilor și obiectelor, aranjarea în perspectivă, poziționarea recuzitelor, planificarea coloristică și iluminatul.
Motiv și subiect
Când privim imaginile lui Fellin, putem observa singuri de ce ne este captivată privirea. Există imagini cu aranjamente textile dominante, cu covoare, în ale căror modele este redat cosmosul culturilor vechi, dar încă vii, imagini cu cârpe strălucitoare care se joacă în pliuri, care formează o scenă sau sunt aruncate peste o figură pentru a acoperi contururile, un spirit care rămâne invizibil sau pe jumătate ascuns și totuși are o prezență dominantă în imagine. În lucrarea „Muza voalată” din 1978, Fellin însuși vede o lucrare cheie pentru dezvoltarea propriei sale forme de realism magic. Există, de asemenea, imagini cu peisaje profunde, uneori apocaliptice și ciudate, în care persoana nu apare ea însăși, dar unde o rămășița pustie amintește de existența sa, sau imagini cu figuri în prim-plan care stau gânditoare pe ruinele istoriei lor, sau, în altă parte, roboții antropomorfi – un omolog contemporan al fețelor din fructe ale lui Arcimboldo – rânjind și expunându-și interiorul mecanic. Există, de asemenea, autoportrete ale artistului, care îl arată ca tânăr în diferite înscenări. Intenția tematică este o trăsătură comună a picturii lui Fellin. Titlurile imaginilor oferă o orientare inițială, care este criptată în mod neclar în raport cu imaginea, sau este totuși lizibilă (cum ar fi de exemplu imaginea „Scena vieneză”). Motivele imaginilor și ansamblul de recuzită și semne alegorice formează acel fond enigmatic în care privitorul poate găsi independent ceea ce caută. Conglomerate întregi de simboluri culturale sunt împrăștiate în unele imagini pentru vizualizare contemplativă, cu consternare evidentă sau cu ironie bizară. Fascinația Asiei de Est și a culturilor antice din Occidentul central american, pe care Benedetto Fellin o prelucrează în felul său, este prezentă simbolic. În pictura sa, marea influență a Orientului asupra imaginației și interesului societății occidentale, care poate fi observată cel puțin încă din Evul Mediu, prinde viață. Gândiți-vă la poveștile eroice ale poeziei medievale, dar gândiți-vă și la „Nathan cel înțelept” al lui Lessing, „Divanul de vest-est” al lui Goethe, Jakob Philipp Fallmerayer sau povestea „Siddharta” lui Hermann Hesse care a devenit o carte de cult în anii 1970.
Noi lumi vechi
Orizontul omului este întotdeauna prea îngust pentru vizionar și căutător. Benedetto Fellin este un căutător vizionar. Un căutător în energia culorii, un căutător în adâncurile timpului. Ceea ce este ascuns și exprimat în metaforele sugestive, uneori apăsătoare și în poveștile pictate cu cea mai mare intensitate a formelor unei vieți arhaice, simple, precum și a aventurilor intelectuale este marele vis al unei lumi mai bune, este utopia unui fel de a fi și al unui mod de viață care depășește abjectul, în care prevalează virtuțile, în care luptele se potolesc, în care și oamenii vin, de asemenea, să-și gaseasca tihna și să se reintegreze într-un tot ca parte a naturii.

 

 

Traducerea din limba germană de Tünde Lassel