Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

“Picto-rostirile” lui Constantin Cioc

“Picto-rostirile” lui Constantin Cioc

Când își publica, în 1970, Rostirea filosofică românească, Constantin Noica îndemna să fim ceva mai atenți la subtilitățile și profunzimile limbii române. Motivul? Ar exista în straturile adânci ale acesteia înțelesuri care s-au uitat. Sarcina filosofilor de azi ar fi să revină cu mai multă aplecare la rădăcinile propriului grai, „arhelogizându-l” discret, scoțându-i la iveală potențialul semantic îndelung nesocotit. Între cuvintele ce s-ar preta unor revizuiri necesare, Noica indica firea, ființa, cuminecarea, cumpătul, rostul, rostirea…
Ce ne spune filosoful de la Păltiniș despre „rost” și „rostire”? Înainte de toate, că în vorbirea curentă de la noi au căpătat deja o vădită întrebuințare speculativă. „Rostire” ar fi singurul termen care poate reda logos-ul grec, termen desemnând totodată și cuvânt, și rațiune. Derivat din latinescul rostrum, „rostul” are mai multe semnificații (gură, deschizătură, rostire). El trimite la rânduială, ordine, sens, rațiune, tâlc, noimă, justificare… Rostirea omului este solidară, în fapt, cu rostul lucrurilor. „A rosti rostuiește așadar rostul” – rezuma sentențios și aparent tautologic Noica.
Astfel de alegații și volute ideatice nu vor fi fost străine artistului Constantin Cioc, prezent la Iași, în Galeria „Dan Hatmanu”, cu o expoziție intitulată Rost. Rostire. Duh. Născut la Reghin, în 1965, acesta își face studiile plastice la București, sub îndrumarea pictorului Sorin Ilfoveanu, dar le continuă la Paris, până în 2003, unde se familiarizează cu tendințele din arta contemporană. Recunoaștem în preocupările sale certe acroșaje teologice și filosofice. O dovedesc fie și doar câteva din titlurile unor proiecte anterioare – Minunata fire a lucrurilor de a fi (2013) Teleolografii (2014), Pictorisiri (2018), Timpan pentru lumină (2019) -, concepute pe versantul simbolisticii sacrului.
Constantin Cioc este, înainte de toate, un pictor religios. În locul neutralismului agnostic sau a celui ateu, artistul își divulgă adeziunea manifestă la credință – una, în cazul său, de sorginte creștină. Inspirat îndeosebi din scrierile biblice, formulează probleme dintre cele mai grave, căutând răspunsuri sau rezoluții în acord cu propria sensibilitate ori cu propriile opțiuni morale și axiologice. Este omul o ființă fatalmente „căzută”? Cum se raportează acesta la Dumnezeu? Mai poate spera la mântuire? Și dacă da, care ar fi drumul de urmat?
În lucrările sale, Constantin Cioc privilegiază semnificația și mesajul, fără a ignora estetismul dispozitivelor formale pe care le activează deliberat. Versatil în soluțiile componistice, artistul surprinde plăcut prin acuratețea desenului, prin fermitatea liniilor, prin maniera de a reda fizionomii stilizate, contururi și umbre, tranziții și mixaje cromatice, alternanțe de lumină și întuneric. Cadrul larg al tabloului permite observarea gesticii expresioniste a „personajelor”, schematismul posturilor corporale, contrastele de culoare, obținute prin etalarea unor tușe ample, generoase, pe fundalul unor decoruri nocturne, austere, deseori minimaliste.
Majoritatea proiectelor lui Constantin Cioc urmăresc o schemă narativă predeterminată. Artistul asociază motive care în logica expunerii au atât coerență, cât și cursivitate. Tablourile sale „vorbesc”, „mărturisesc”, rostesc, spun povești cu rost, tatonând „rostul” omului, dar și felul în care este „rostuită” lumea. În Pictorisiri sau în Teleografii, caută să evidențieze sinteza planurilor expresive, media optimă dintre scriere și oralitate, cuvânt și imagine. Rezultatul? „Povești” în imagini, „istorii” ingenios ilustrate, cu personaje purtătoare de mesaj.
Asumând o cheie exegetică de inspirație creștină, artistul ne sugerează în tablourile sale că la început a fost cuvântul, adică rostirea, punerea în rost, „rostuirea” lucrurilor. Scenele reprezentate redau aluziv momentele decisive ale intrării omului în ordinea cosmică, dar și pe cele corespunzătoare ieșirii din aceasta. Recurent în lucrări este motivul înveșmântării. Cu ce este îmbrăcat sau înveșmântat omul? Rămânem doar cu „hainele de piele”, primite ca pedeapsă a nesupunerii la izgonirea protopărinților din Rai? Cum ne înveșmântăm sau ne acoperim sufletele?
Expoziția de la Iași este deschisă de imaginea Duhului plutind deasupra apelor, se continuă cu o suită de corpuri ce primesc veșmântul sacru și fac experiența luminii divine, pentru ca, la final, să fie propusă ca soluție de mântuire calea crucii creștine. Teologic vorbind, justificările nu lipsesc. Într-un înțeles metaforic, lumea este „veșmântul” lui Dumnezeu. Omul credincios este „îmbrăcat”, la rându-i, în lumina Creatorului. A lua cămașa lui Cristos, a te acoperi cu mantaua protectoare a divinității presupune a fi de partea credinței. Cel pătruns de lumina divină, „iluminatul”, primește astfel sensul cel bun sau direcția optimă a mântuirii. Trupurile, în acest caz, sunt „sacralizate”, primesc o aură distinctă, distribuindu-și apoi strălucirea în mod radiant. Opțiunile se împart dihotomic; lumina apare ca simbol al credinței, fericirii și mântuirii, iar întunericul – simbol al nefericirii și suferinței.
Poate fi „recuperat” sau restaurat omul? Da, ne sugerează autorul. Este posibilă, așadar, atât transfigurarea omului, cât și recuperarea condiției sale, prin asumarea credinței și restaurarea „hainei de lumină” imaculate, îmbrăcate la începuturi, când omul era foarte aproape de Dumnezeu.
Simbolice în esență, „picto-rostirile” lui Constantin Cioc propun noi maniere de codificare și de semnificare a temelor religioase. Eschivându-se canoanelor iconografiei creștine tradiționale, artistul dovedește că în registrul artei sacre de la noi inventivitatea nu și-a sleit nici resursele, nici vigoarea, nici expresivitatea. Se regăsesc toate, excelent îngemănate, în pânzele artistului bucureștean – profund, surprinzător și provocator, ca de fiecare dată.

 

Opera de artă în epoca virtuală (II)

Opera de artă  în epoca virtuală (II)

În 1995, Artnet a lansat versiunea online a revistei Artnet (www.artnet.com), fiind prima publicație culturală online și a doua publicație online din lume (după Slate, cumpărată ulterior de Microsoft). Artnet Magazine a dus o muncă de pionierat în dezvoltarea serviciilor și a produselor puse la dispoziția utilizatorilor, case de licitație, galerii și colecționari. În 1989,… Continue Reading

Nea Ion

Nea Ion

    Concursul Național de Literatură „Ioan Slavici”, 2020 Premiul III, Secțiunea Proză scurtă     Ion închide televizorul și se întinde pe pat. Nu îi place deloc ce se vorbește la știri. De obicei nici nu se uită, dar acum, de câteva zile, numai despre asta aude la bar. Oameni care se îmbolnăvesc și… Continue Reading

Zdreanță, Gâri-Gâri și iar Zdreanță

Zdreanță, Gâri-Gâri și iar Zdreanță

    Se dedică domnului Marin Iancu     Într-un binecunoscut text cu valoare de ars poetica, Tudor Arghezi se referă la scris ca „zămislire din nou a lumii”, recunoscându-i scrisului o putere rezervată doar Demiurgului, câtă vreme actul poetic repetă, într-un fel, actul Genezei : „Scrisul născocit de oameni ca o zămislire din nou… Continue Reading

„M-am lovit de străinul din mine”

„M-am lovit de străinul din mine”

    Radu Cange Lumina condorului Editura Tracus Arte, București, 2019     Din capul locului, printr-un ,,precuvânt” de Charles Baudelaire (din Mulțimea) – așezat înainte de-a întoarce fila spre primul poem al celui mai nou volum de versuri al său, poetul Radu Cange se năpustește spre cititor pentru a-l convinge că „poezia – această… Continue Reading

Deplasarea spre verde

Deplasarea spre verde

Simona Preda a publicat recent la editura Litera o carte, Cabinetul albastru1, care constituie debutul său ca romancier, în ciuda faptului că vorbim despre un autor consacrat și, mai ales, că romanul în cauză nu are nicidecum trăsăturile unei lucrări de debut. O voce auctorială sigură proiectează discursul unui personaj în căutări, în încercarea de… Continue Reading

În tradiția romanului ardelenesc

În tradiția romanului ardelenesc

Mini-romanul Vedenia (Editura Școala Areleană, Cluj, 2020) al lui Cornel Nistea poate constitui pentru multă lume, pentru cititorii de azi, o veritabilă surpriză. Nu neapărat refractar dar dezinteresat de tehnicile narative moderne, postmoderne etc., prozatorul nu-și trădează obârșia, adică nu vrea cu nici un chip să abandoneze linia scrisului tradițional ardelenesc, proza pe care o… Continue Reading

Primul Război Mondial oglindit în literatură (II)

Primul Război Mondial oglindit în literatură (II)

    Primul Război Mondial văzut în literatura română   Literatura română scrisă imediat după Marele Război, precum şi cea creată la mulţi ani după aceea despre terifiantul Prim Război Mondial au prezentat într-o primă fază caracterul său eroicesc, în care conducătorii micului Regat al României, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, apoi generali, ofițeri… Continue Reading

Amiciţiile literare colaborative. Binomul colaborativ

Amiciţiile literare colaborative. Binomul colaborativ

Amiciţia literară pare a fi o aberaţie în sine, un fenomen care pare a merge împotriva naturii înseşi a artistului, reputată fire orgolioasă, dificilă, solitară. Şi totuşi, contra acestui poncif reductor, amiciţiile între creatorii literari există. Ele au marcat şi continuă să marcheze literaturile lumii, ceea ce lasă să credem că felul în care noi… Continue Reading

Scrisul ca „impuls fundamental al vieții”

În 1959, la Brașov, cinci scriitori transilvăneni erau condamnați, urmare a unui proces intentat de Securitate, care avea să rămână în istorie sub numele de „lotul scriitorilor germani”, pedepsele lor totalizând împreună 95 de ani de muncă silnică, plus anularea drepturilor civile și confiscarea averilor. Vinovați de „infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație”… Continue Reading

© 2021 Tribuna
design: mvg