Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Brâncuşi la Guggenheim

Brâncuşi la Guggenheim

Unul dintre cele mai mari muzee din America și din lume, Guggenheim Museum, a organizat un adevărat regal al existenței sale: o retrospectivă a celor mai valoroase colecții pe care le deține de la înființare. Muzeul, care și-a luat numele în 1952, dar s-a deschis în 1959, deține peste 7 000 de lucrări, evident, multe aparținând Fundației Guggenehim (1937), toate de referință, iar acum desfășoară pe toată spirala de melc a etajelor sale, numai capodopere. Oricine intră în acest cilindru muzeal, află istoria lui. Există la capătul drumului celor 7 etaje, pe care le urci în spirală, povestea realizării acestei construcții unicat, numită de arhitectul ei, Frank Lloyd Wright, Templul Spiritului. Și devenit landmark mondial. O caracteristică a colecționarului Solomon Guggenheim (1861-1949), spijinit de suportul aplicat al dealer-ului Karl Nierendorf și al artistei germane Hilla von Rebay, a fost achiziția de opere inovatoare, ale avangardiștilor. Este uluitor flerul lui Guggneheim de a colecționa piese ale unor artiști care în anii interbelici, când el își întemeia afacerea, nu erau nimeni sau nu aveau în nici un caz gloria de mai târziu. Sute de artiști necunoscuți atunci, au devenit glorii ale artei moderne. Însă Guggenheim i-a intuit pe toți. Și acum muzeul prezintă toată cariera sa, cum a ajuns la acest rezultat unic în lume, aducând la vedere permanentele sale colecții. Este o gigantică retrospectivă care cuprinde numai capodopere. Este o sărbătoare rară, ceva uluitor!
Și o realitate istorică se impune de la sine: majoritatea lucrărilor, peste 95 la sută, aparțin artiștilor europeni. Artiștii americani sunt rari, o prezență palidă. Tatăl lui Solomon, Mayer Guggenheim, s-a născut în Elveția, făcea parte din comunitatea evreilor aschenazi. Familia Guggneheim este extrem de numeroasă, cu un rol istoric, artistic și caritabil impresionant. Pe lângă Solomon, la fel de celebri sunt John Simon și Peggy. Mulți din membrii familiei s-au ocupat de artă. Ca și alți colecționari evrei, ei, în timpul ascensiunii naziste, au venit cu colecțiile lor în America. Solomon s-a născut în Philadelphia, dar a moștenit averea tatălui său, implicit colecția. Cam așa este istoria a mii de evrei. America nu numai că i-a primit, dar i-a asimilat, pe Guggenheimi și pe toți artiștii europeni și mondiali. Iar Solomon a continuat să achiziționeze lucrări din Europa datorită celor doi colaboratori evrei germani, pomeniți mai sus.
Retrospectiva colecțiilor de la Guggenheim Museum este o perfectă oglindă a istoriei moderne a lumii. Dacă, prin miracol, ar veni Trump să vadă această expoziție și ar vedea realitatea despre care vă vorbesc, ce-ar face? Ar da istoria înapoi sau și-ar reconsidera poziția față de emigranți? L-ar acuza pe Guggenheim că nu a achiziționat lucrări ale artiștilor americani? Nu se poate! Istoria artei nu se face cu Tomahawk-ul, iar istoria Americii este datoare Europei, ba am putea spune că în mare măsură este o creație a ei. Și cred că acest lucru este un fapt pozitiv, arată sensul către care trebuie să se îndrepte lumea, în orice caz, arată direcția pe care trebuie să continue să meargă America. Nu cred că există o altă cale.
De-a lungul anilor, eu am văzut aceste lucrări cu diferite prilejuri, dar acum mă uitam ce delir era pe capul studenților care vizitau muzeul, ce fericire faptul că descoperă deodată, văzând acest eveniment, numit „Guggenheim Collection”, istoria artei moderne.
Bucuria mea era însă mult mai mare fiindcă acest fenomenal eveniment, ce se va desfășura pe termen nedeterminat, include și prezența copleșitoare a lui Constantin Brâncuși. Așa cum am arătat în albumul Brancusi in America (ediția engleză), Guggneheim Museum i-a organizat lui Brâncuși, în anul 1955, o mare retrospectivă, prezentându-i atunci 59 dintre sculpturile sale, plus desene și guase. Cu acel prilej, Brâncuși a declarat pentru „The New York Times”: „Without Americans, I would not have been able to produce all this, or even to have existed. / Fără americani, n-aș fi fost capabil să produc toate acestea, sau chiar să fi existat”. Deci „fără americani”, nu fără români, căci nu se știe dacă ar mai fi existat dacă rămânea în România! În acel moment, Brâncuși era cel mai valoros artist din New York, din America, fiind considerat fondatorul artei moderne americane. Acest lucru nu s-a întâmplat în Franța. Cercetările brâncușologilor se opresc doar la porțile parisiene. Nu se poate imagina ce ni se revelează dincolo de ele, în America. Abia mult mai tarziu, după ce am trăit experiența brâncușiană în America, l-am înțeles pe Barbu Brezianu, care îmi tot spunea, „Modorcea, dacă ajungi în America, mergi pe urmele lui Brâncuși! Noi ne-am ocupat de un Brâncuși al plaiurilor noastre și ale Franței, dar nimeni nu s-a ocupat de experiența americană a lui Brâncuși, nici chiar ei, americanii, care este copleșitoare!” Așa este. O dovedește și acum, aici, expoziția de la Guggenheim Museum. Solomon Guggneheim a avut intuiția de a achiziționa unele dintre cel mai valoroase lucrări ale sculptorului român, unele dintre ele, organizatorii actuali expunându-le din nou acum.
De fapt, Brâncuși este regele acestei gigantice retrospective, este onorat din cale-afară, întrucât, pe când ceilalți titani ai artei moderne, de la Bauer, Malevich, Kandinsky (preferatul lui Guggenheim, cel care i-a cimentat cariera americană) la Picasso, Miró, Calder, Paul Klee, Piet Mondian sau Pollock, se află în spirala normală a spațiului expozițional, lui Brâncuși i s-a dedicat o sală specială, la etajul 2, unde vedem 6 dintre sculpturile lui fundamntale, trei din marmură, Muza, Țestoasa zburătoare și Miracolul (Foca), și trei din lemn de stejar, Adam și Eva, Vrăjitoarea și Regele regilor. Ceva uluitor, toate piese originale, monumentale, cum nu se pot vedea decât aici. De pildă, King of Kings are dimensiunile 300 x 48, 3 x 46 cm, o lucrare impresionantă. La București sau în altă parte, am văzut numai copii, variante de mici dimensiuni. Însuși suportul pe care se află lucrările, adică soclul, constituie opere în sine, adevărate capodopere, cum este suportul Muzei, din stejar, în patru trepte, sau al Miracolului, o perfectă „masă a tăcerii”, geamănă a originalului gorjean. Discutam cu artista Pelenakeke Brown din Noua Zeelandă, și ea era uimită de ceea ce a spus Rousseau-Vameșul despre Brâncuși, de felul cum a transformat anticul în modern! Adam si Eva, de pildă, este o temă primordială, dar pe care Brâncuși a adus-o la zi, printr-un archaism sui-generis, construind dualitatea pe verticală. Exact ce vedem în arta Oceaniei.
Pe parcursul expoziției mai apare și piesa Jeune fille françoise, tot din lemn de stejar, în compania lui Marcel Duchamp, care i-a deschis calea lui Brâncuși în America, și a lui Kurt Schwitters, co-fondator al dadaismului, alături de Tristan Tzara, iar spre finalul expoziției apare și Măiastra, din alamă șlefuită, minunea de la Peggy Guggneheim Museum din Veneția, fiindcă retrospectiva se termină cu lucrări aduse din muzeul lui Peggy, cea care se luptase ani de zile să-l cucerească pe Brâncuși și să obțină de la el opere preferate. Tot din colecția lui Peggy, avem surpriza să vedem și Le surrrealliste, tabloul emblematic al lui Victor Brauner, artist marcat ca român născut la Piatra Neamț.
Aceste lucrări, aproape fără excepție, eu le-am mai văzut cu diferite ocazii, fie în expoziții tematice, fie în colecții sau retrospective. Aș fi dorit să fie ceva nou, ceva legat de România, care lipsește cu desăvârșire din această expoziție. Nu e prima data când consemnez cu tristețe dezinteresul României, al ICR New York, pentru ceea ce puteam aduce noi, românii, ca noutate. Am vorbit cu cineva din oganizarea expoziției și mi-a spus că ICR nu a comunicat curatorului că există volumul Brancusi in America, pe care eu l-am oferit ICR-ului (cartea o poarte avea oricine de pe Amazon), unde se pot găsi noutățile de care era nevoie pentru a mări interesul pentru Brâncuși, pentru a dovedi că Brâncuși e încă viu, nu doar muzeal, cum îl consideră aici mulți contemporani, pe criteriul că este „epuizat”, adică vândut tot, dat fiind că Brâncuși a realizat foarte puține opere, nu a fost un artist prolific, ca Picasso, de pildă.
Dar el înseamnă ceva mai mult pentru români. Studiul meu aduce noutăți fundamentale despre cariera Americană a lui Brâncuși, căruia, timp de 44 de ani, de când a debutat la New York la Armory Show, la prima ediție din 1913, americanii i-au oraganizat sute de expoziții. De altfel, însăși retrospectiva de la Guggenheim expune, pe lângă cele șase sculpturi din sala dedicată lui, zece fotografii din atelierul lui Brâncuși, luate de fotografii americani Man Ray, Wayne Miller și Edward Steichen, artistul în curtea căruia, la Voulangis, Franța, Brâncuși a ridicat în 1926 prima variantă a Coloanei fără sfârșit, pe care, în 1927, a tăiat-o în două, ca să o poată transporta la atelier. Iar Steichen, apoi Stieglitz și alti zeci de americani, i-au pavat o frumoasă carieră peste ocean.
Aceste poze au patina acelor ani de creație. Ca și lucrările care sunt cu adevărat piese de muzeu. Cu alte cuvinte, ceea ce vedem acum la Guggenheim Museum este un Brâncuși consacrat, știut, răscunoscut. Era de dorit un nou Brâncuși, un Brâncuși necunoscut, așa cum l-am descoperit eu pas cu pas în New York, mergând pe urmele lui, pe care le-a lăsat discret, în special în Greenwich Village, alături de cei doi buni prieteni ai săi, Pablo Picasso și Henri Matisse. Nu mă îndoiesc că Solomon Guggenheim, dacă ar fi trăit, știută fiind apetența sa extraordinară pentru nou, ar fi marșat să facă un mare eveniment din descoperirea mea. Rămâne ca acest Brâncuși nou, al viitorului, să se reveleze lumii altă dată, cum i-o fi voia, fiindcă pietrele au destinul lor și vorbesc când le vine vremea.

(Corespondența de la New York)

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg