„Mi-aș putea defini viața ca pe o înaintare de-a lungul a trei bulevarde bucureștene – Bulevardul Ardealului, Bulevardul 6 Martie și Bulevardul Republicii – urmată de saltul peste Ocean, din care m-am ales cu Blackstone Boulevard la Providence” – spunea Sanda Golopenția în unul dintre volumele sale (Bulevardele vieții, Spandugino, 2019), afirmație preluată de Sorin M. Rădulescu (sociolog, cercetător științific, fost redactor-șef al Revistei Române de Sociologie) în volumul omagial dedicat personalității culturale complexe a doamnei Golopenția-Eretescu, anul trecut, la împlinirea unei frumoase vârste.
Apărut în condiții grafice de excepție la Editura Spandugino din București (2020), coordonat de Zoltán Rostás, profesor emerit al Universității din București, și de către Theodora-Eliza Văcărescu, sociolog, volumul in honorem Sanda Golopenția adună în 664 de pagini mărturii emoționante, analize ale operei sau pur și simplu texte dedicate de către apropiați, foști colegi, colaboratori, studenți, oameni de cultură români și străini, care au cunoscut-o personal sau doar admiră munca și tenacitatea de o viață a doamnei Sanda Golopenția pentru salvarea și redarea patrimoniului cultural românesc a operelor complete ale părinților săi, Anton Golopenția și Ștefania Cristescu-Golopenția, dar și pentru scrierea propriei opere, în total peste patruzeci de volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie, sociologie, proză scurtă, memorialistică, eseuri, la care se adaugă peste două sute de studii apărute în S.U.A., Franța, România, Italia, Belgia, Portugalia, Spania, Africa de Sud și Mexic. Activitate pentru care a primit numeroase premii și distincții, în prezent doamna Golopenția-Eretescu fiind profesor emerit al Brown University din Providence, S.U.A., acolo unde s-a stabilit, împreună cu soțul său, Constantin Eretescu (folclorist, etnolog, scriitor român), după emigrarea din 1980.
Structura ordonată a volumului oferă o imagine unitară a personalității sărbătoritei, o oglindă completă și complexă a vastei sale activități științifice, dar, în același timp, stârnește un interes crescut pentru cărțile părinților săi, pe care le-a alcătuit și publicat în urma unei activități îndelungate și susținute de studiu și cercetare a diverselor arhive și, bineînțeles, a valorificării manuscriselor moștenite. Dacă prima parte a lucrării, Despre operă, cuprinde „texte care explorează diverse aspecte ale studiilor, cercetărilor, recuperărilor de arhivă realizate de Sanda Golopenția și oferă un tablou vast și foarte variat al preocupărilor științifice și al explorărilor familiale și emoțional-personal-politice ale autoarei”, după cum spun editorii în textul introductiv, în partea a doua, Dincolo de operă, tonul articolelor este mai cald, mai intim aș zice, majoritatea autorilor sunt apropiați sau cunoscuți ai doamnei Golopenția, care, în general, „vorbesc” din această postură. În jurul operei, partea a III-a a cărții, adună articole științifice care acoperă paleta largă de domenii în care activează sărbătorita, de la lingvistică, teatru, semiotică, la sociologie, istorie socială, etnografie, nume consacrate în aceste sfere de cercetare aducându-și omagiul lor prin articolele dăruite proiectului editorial aniversar. În total au contribuit cincizeci de autori, textelor componente adăugându-li-se un interesant calup de fotografii (Omul și opera) în care, în succesiunea de imagini, se realizează, concentrat, filmul existenței unei personalități culturale despre care s-a scris și vorbit mult prea puțin până acum în România.
Au încercat o reparație morală în acest sens membrii Cooperativei Gusti, un grup de sociologi români care alcătuiesc un atelier informal de cercetare a istoriei sociale și a trecutului științelor sociale, fondat de și în jurul Profesorului Zoltán Rostás. Ei sunt cei care au avut ideea alcătuirii volumului: „Ideea și planul acestui volum sunt mai vechi de doi ani. […] Voiam să ținem proiectul nostru secret, îl vedeam ca pe un cadou-surpriză pentru etnografa, lingvista, socioloaga, istorica, profesoara și – mai ales – prietena noastră, Sanda Golopenția. Prietena noastră personală, adică a fiecăruia/fiecăreia dintre noi, dar, în special, științifică, adică a Cooperativei Gusti, ca grup de cercetare și discuții. […] Am citit, recitit și re-citit textele din acest volum – ceea ce ne-a făcut să ne întoarcem și spre multe dintre articolele și cărțile Sandei – cu încântare și curiozitate. Oricât de bine am crede că o cunoaștem pe Sanda Golopenția și munca ei științifică, din viața și din opera ei de până acum apar în mod constant lucruri noi și neașteptate.” (Prefață). Despre activitatea Cooperativei Gusti, despre platforma virtuală grăitoare pentru munca tinerilor cercetători afiliați acesteia, eu am aflat datorită colaborării cu unul dintre membrii grupării, Ionuț Butoi, în rubrica Social a Tribunei. Cadru didactic al Universității București, interesat de cercetarea istoriei sociale a României interbelice și a sociologiei românești, cu precădere a Școlii Gustiene, Ionuț Butoi semnează un text fermecător (Ieșirea din dualism) în partea a doua a volumului, aceea dedicată apropiaților omagiatei. Deși autorul afirmă că o cunoaște prea puțin pe Sanda Golopenția, că a întâlnit-o doar de câteva ori, cu prilejul unor evenimente culturale, contribuția sa în cadrul acestui demers aniversar-omagial este o veritabilă țesătură literar-artistică, aș spune, dedicată atât personalității cât și omului S.G., cu reflectare în cărțile pe care i le-a citit și despre care recunoaște că „Nu am scris pe cât am citit despre aceste memorii concrete și voci multiple, despre Rapsodiile epistolare, Operele complete, Bulevardele vieții și privirile din exil, despre Anton, Sada, Ștefania. Însă, de când am avut acces la ele, ca și istoriile orale redate de Zoltán Rostás, ca și amintirile Mariucăi Vulcănescu, aceste voci și senzații m-au urmărit, mi-au modelat viziunea asupra trecutului și s-au transformat în cunoaștere tacită și împărtășită”.
Sandei Golopenția, abnegației și muncii sale, îi datorăm astăzi recuperarea personalității excepționale și a operei tatălui său, Anton Golopenția, sociolog și geopolitician român, unul dintre fondatorii școlii românești de geopolitică. Colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti (în 1930 acesta îl numește pe A. Golopenția bibliotecar la Seminarul de Sociologie, Etică și Politică, pentru ca doar un an mai târziu să îl preia ca șef de cabinet), a ocupat și funcția de director general al Institutului Central de Statistică în perioada 1947-1948, este arestat pe motive politice la 16 ianuarie 1950 în dosarul Pătrășcanu și moare un an și jumătate mai târziu, la doar 42 de ani, în închisoarea Văcărești. Continuator al Școlii Gustiene, a cărei tradiție datează din anul nașterii României Mari (Institutul Social Român a fost creat în 1918) și care marchează, lucru prea puțin știut și cu care uităm să ne mândrim, cel puțin o premieră mondială (în 1939 Dimitrie Gusti a inițiat Legea serviciului social, fiind pentru prima dată în lume legiferată cercetarea sociologică îmbinată cu practica socială de teren și cu pedagogia socială), Anton Golopenția realizează totuși că marele plan al
înaintașului său, de a monografia peste 15 mii de sate, pentru a se ajunge la o cunoaștere cât mai completă a tuturor problemelor sociale din țară, este practic o utopie, propunând utilizarea metodelor statistice pentru alcătuirea unei scheme a tipologiilor satelor și orașelor și încadrarea problematicii sociale într-o istorie socială la nivel nu doar național, ci est-european. „[…] Golopenția a vrut să dea o altă direcție întregii mișcări a lui Gusti. […] De fapt, ce propunea el era o dezvoltare, o diversificare a mișcării gustiene”1. Ovidiu Bîrlea vorbește despre Anton Golopenția ca având o personalitate „armonioasă, cu totul excepțională, exercita o înrâurire necăutată asupra celor din jur, colegi și subalterni toți recunoscându-i un merit de nedisputat. Nu e nici o exagerare în afirmația că Golopenția a avut în cercul său o influență comparabilă cu cea a lui Titu Maiorescu în sânul Junimii”2. La momentul arestării sale însă și, la scurt timp, al morții, fiica Sanda Golopenția este doar o copilă, iar mama sa face tot posibilul să o ferească, pe ea și de asemenea pe fratele său, de consecințele acestei povești tragice. Așa se face că aceasta nu află, pentru mulți ani, amănunte despre episodul dureros din viața familiei, dar și despre documentele rămase moștenire, descoperindu-le abia după moartea mamei sale, în 1979, după cum aflăm din relatarea lui Vasile Bogdan3 (În căutarea părintelui pierdut: Speranța nu moare niciodată – un film despre Anton Golopenția), inclusă în volum: „După ce descoperise tezaurul de scrieri al părintelui său, tăinuit în câteva lăzi, și dorind să-l salveze de Securitate, ia o decizie temerară, dar în logica acelui timp: să treacă pe sub nasul autorităților comuniste scrierile, interzise, ale lui Anton Golopenția și să le trimită în America. […] Îmi destăinuia emoțiile acelor momente în tip ce ne plimbam pe o uliță din Prigor, satul nașterii părintelui său […]. «După moartea mamei am desfăcut lăzile bătute în cuie în care tata pusese toate materialele care îi stăteau cel mai mult la suflet, corespondența lui de tinerețe, corespondența cu mama, textele scrise în Germania.» […] «Atunci, în 1980, am decis că va trebui să le scot din țară cu orice preț.»” Aceste documente, alături de altele găsite în arhive la revenirea în țară a Sandei Golopenția (după 1989), printre care scrisorile trimise din închisoare, cu puțin timp înainte de moarte, de către tatăl său, soției și copiilor, niciodată primite de aceștia, unde, în scrisoarea adresată fiicei, se află îndemnul: „O să te uiți prin cărțile mele”, au constituit motorul care a declanșat și susținut acțiunea de recuperare a operei și de reabilitare a numelui și personalității omului de știință Anton Golopenția. Au fost editate și publicate de către Sanda Golopenția scrierile și observațiile din timpul cercetărilor la care tatăl său a luat parte, corespondența acestuia, dar și „dialogul” său cu anchetatorii4, toate declarațiile pe care le-a dat în perioada de detenție, „adevărate eseuri, despre Eliade, despre Cioran, pe care îl întâlnise la Paris, când a fost membru al delegației române la Conferința Păcii. A scris despre cercetările care se făceau în Franța în materie de sociologie, a scris despre Gusti și despre poziția lui în Școala Gusti.” – scoase la lumină de Sanda Golopenția în zile și zile de cercetare a voluminosului dosar al tatălui său din arhivele Securității.
Nici personalitatea mamei nu este uitată, cercetările de maturitate în materie de folclor ale Ștefaniei Cristescu-Golopenția, publicate în 1940 și 1944 și Premiate de Academia Română, fiind reeditate după exilul fiicei în America5, precum și publicarea altor volume, rescrise sau conținând texte inedite descoperite în timp6. La care se adaugă, așa cum menționam la începutul acestui text, consistenta operă personală în domenii diverse, în care se trece de la studii lingvistice, perspective inedite în studierea teatrului, la monografii, studii de antropologie și propriile cercetări etnografice, dragostea pentru campaniile de teren, în special la Breb în Maramureș, fiindu-i inoculată oarecum genetic, dar și de profesorul Mihai Pop, un apropiat al familiei, care i-a stat alături în multe momente grele ale existenței din România, de dinainte de emigrare. Răsplătind ospitalitatea Breb-ului maramureșean, Sanda Golopenția publică, într-un volum bilingv român-englez, cântecele și descântecele de dragoste ale femeilor din acest sat, realizând o bază de date cu creații populare ancestrale românești pe site-ul Universității din Providence, unde a predat până la pensionare.
În volumul omagial in honorem Sanda Golopenția găsesc, dincolo de toate cele evocate până aici, motivația pe care am căutat-o mereu în propriile mele cercetări legate de exilul românesc, răspunsul la o întrebare des adresată celor cu care am intrat în contact, interesată fiind de dorința, frecventă, de a scrie a celor care au ajuns să trăiască departe de țară. „În exil, în fiecare zi moare limba din noi”7. Sunt cuvintele Sandei Golopenția, citate în volumul de față, completate câteva pagini mai departe prin redarea unui fragment din Mitul pagubei8: „În noi se vorbește tot mai puțin și mai greu românește. Se face tăcere în noi, vocile noastre de dinainte se retrag, răgușesc, se istovesc. […] scrisul devine singurul mod în care putem fi locuiți de cuvântul de demult. Așternându-l pe hârtie, privindu-l cu îndoială, trăgând de înțelesuri, retezând din dorințe, vine o clipă când, cu toate aceste restricții, simți că ai recucerit libertatea de a juca vorba, fraza, gândul”9. Asemenea inserări în volum, de un rafinament desăvârșit al scriiturii, contribuie din plin la senzația de întreg, de „roman-fluviu”, care se citește cu nesaț și permanent interes, neavând nimic de a face cu monotonia cărților omagiale, care adună, de obicei, scrieri repetitiv-plictisitoare pentru cititor. Din contră, în cazul acestui volum, niciun text nu e de trecut cu vederea și nicio piesă nu e de neglijat în compunerea unui puzzle a cărui imagine finală lasă impresia unei călătorii emoționante prin timp. Pe Bulevardele vieții care se întorc, întotdeauna și inevitabil, acasă. Într-un fel sau altul.10

 

Note
1 În volumul de interviuri cu H.H. Stahl, Monografia ca utopie, publicat de Zoltán Rostás, Ed. Paideia, 2000
2 Ovidiu Bîrlea, Efigii, Ed. Cartea Românească, 1987
3 Vasile Bogdan este scriitor și cineast, a realizat 200 de filme documentare și portrete cinematografice de televiziune, unele distinse cu premii la festivaluri naționale și internaționale
4 Anton Golopenția, Ultima carte, Ed. Enciclopedică, 2001
5 Ștefania Cristescu-Golopenția, Gospodăria în credințele și riturile magice ale femeilor din Drăguș (Făgăraș), Ed. Paideia, 2002
6 Ștefania Cristescu-Golopenția, Descântatul în Cornova-Basarabia, Ed. Paideia 2003, reeditare a ediției din 1984 și Sporul vieții. Jurnal, studii și corespondență, Ed. Paideia, 2007
7 Mina-Maria Rusu, text din volum, pagina 167
8 Sanda Golopenția-Eretescu, Mitul pagubei, Ed. Hiatus, 1986
9 Iordan Datcu, Sanda Golopenția, scriitoare, text din volum, pagina 270
10 Pentru că textul nu mi-a permis să citez din toți autorii volumului, voi face o enumerare a acestora. Ei sunt, în ordinea publicării textelor: Mihai M. Cernea, Doina Jela, Otilia Hedeșan, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Monique Martinez Thomas, Sorin M. Rădulescu, Ioana Repciuc, Zoltán Rostás, Miruna Runcan, Mina-Maria Rusu, Vilmoș Voigt, Mihai Zamfir, Rodica Zane, Mihaela Albu, Ligia Bârgu-Georgescu, Ana Blandiana, Vasile Bogdan, Lidia Bradley, Ionuț Butoi, Nicolae Constantinescu, Ada D. Cruceanu, Iordan Datcu, Octavian Doclin, Cristian Fernea, Alyssa Grossman, Mircea Martin, Mihai Nadin, Rucsandra Pop, Ioana Popescu, Lavinia Spandonide, Vasile Șoimaru, Theodora-Eliza Văcărescu, Liliana Alexandrescu, Mircea Anghelescu, Septimiu Chelcea, Alexandra Cornilescu, Adriana Costăchescu, Dana Costin, Alison Fong, Ioana-Ruxandra Fruntelată, Ion Ghinoiu, Corina Iosif, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan, Costin Popescu, Octavian Roske, Daniela Rovența-Frumușani, Dumitru Sandu, Ion Taloș și Inge Wimmers.