Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Cabaliștii creștini ai Renașterii (II)

Cabaliștii creștini  ai Renașterii (II)

„Pico della Mirandola, a fost martorul unei aversiuni foarte răspândite în ce privește Talmud-ul, în sensul că nu s-ar fi ținut cont de literatura apologetică care continua opera Părinților ebraismului, atitudine ce a avut diferite episoade de-a lungul Evului Mediu.”1 Marsilio Ficino (1433-1499) a publicat deja în 1476 tratatul său Despre religia creștină, în care a citat, în afara unui număr de convertiți spanioli la creștinism, care scriau împotriva evreilor, un pasaj din Bahir2, pe care el l-a numit Liber Lucidus și în același timp cunoscut de Pico della Mirandola, tradus pentru el de Flavius Mitridate, Bahir apare tipărit în ebraică numai în 1651, datorită unui creștin. O traducere germană a fost publicată în anii douăzeci ai secolului trecut de către Gershom Scholem. Și chiar în această lectură putem vedea dezvoltarea metodelor de folosire a cabalei de către creștini.
Această tradiție s-a putut afirma datorită unor autori a căror operă a fost cunoscută în mod deosebit în Renaștere. F. Secret amintește cazul lui Mosè Sefardi, care s-a convertit la vârsta de 44 de ani, în 1106, luându-și numele de Petrus Alfonsus. În dialogul în care Petrus îi răspunde lui Moise, text ce a fost deseori republicat împreună cu cartea învățatului Rabbi Samuel pentru a demonstra adevăratul Messia a lui Samuel Marrocchianus, sau Israelitul, ce s-a convertit în 1085. Spune Petrus:
„Dacă examinezi cu mai multă atenție acest Nume a lui Dumnezeu care este explicat în Secretul secretelor, o să-ți dai seama că Numele YHWH, care este un nume din trei litere, chiar dacă este scris cu patru caractere, în sensul că unul din cele patru semne este folosit de două ori, este unu și trei. Unu, este cel ce desemnează unitatea substanței; trei, treimea Persoanelor. „De fapt acest Nume se compune din patru litere Yod, He, Waw, He; dacă unești pe prima cu cea de-a doua Yod și He obții un prim Nume; dacă o unești pe a doua cu a treia obții un al doilea Nume; la fel dacă o unești pe a treia cu a patra adică Waw și He, vei obține un al treilea Nume. Și dacă le reunești din nou, nu va fi decât un singur Nume.”3 Ceea ce ne ilustrează figura unui cerc, care avea incluse alte două cercuri concentrice, care decupează astfel, conform descrierii făcute, însuși Tetragrama.
Tema a fost reluată de Gioacchino da Fiore (1132-1202) în Expunerea sa a Apocalipsei, care n-a ezitat să citeze Secreta secretorum, amintind că a fost Petrus cel care a revelat acest mister. În dedicația Dizertației despre semnificația numelui Tetragramei fie în ebraică, fie în latină și asupra revelației misterului Sfintei Treimi a lui Pierre Puget în 1292, un discipol al lui Raimondo Martin, faimosul medic Arnaldo da Villanova (235-1311), și-a amintit de ceea ce-i datorează din punct de vedere spiritual maestrului său. Cardinalul Nicolaus Cusanus (1401-1464) a avut o copie a acestei opere. Dacă Renaudet, scrie F. Secret, după E. Vansteenberghe, a scris că „Nicolaus Cusanus n-a ignorat nici filosofia arabă, nici cabala”, este sigur că el s-a interesat de această literatură apologetică. Evreilor, care nu erau interesați de Sfânta Treime, Cusanus le-a spus că în Numele de Elohim, El, și YHWH sunt trei proprietăți, înțelepciunea, bunătatea și puterea, prin intermediul cărora totul a fost creat, și citează Sefer Razièl, “Ghidul celor pierduți” despre Tetragramă și despre Nicola di Lira. Dacă cu acești autori ne îndepărtăm de cunoștințele mai precise ale lui Alfonso di Valladolid sau de Pedro di Caballeria, cu Stella del Messia, scrie F. Secret, suntem mult mai aproape de Pico della Mirandola, care în acest timp scria lucrarea Heptaplus, în 1489, trei ani după scandalul celor 900 de teze a scris o exegeză a primelor cuvinte din Geneză, care a primit după aceea o recunoaștere unanimă. Această exegeză s-a înscris în filosofia simbolică a celor patru lumi, a inteligențelor, a cerurilor, a elementelor și a microcosmosului și a putut să alimenteze și contemplarea lui Lorenzo da Brindisi.4 Lui i-a fost recunoscută, pe de altă parte, cultura ebraică, iar folosind această cabală literară a notat următoarele:
„Dumnezeu s-a ascuns de noi…atât timp cât noi căutăm cu cea mai mare grijă tezaurul ascuns al cunoașterii dumnezeiești… Este ceea ce se poate citi despre sfinții patriarhi care sapă adânc pentru a găsi apa vie. Dumnezeu este izvorul apelor vii… Dumnezeu s-a ascuns în divinele Scripturi, pentru ca noi să căutăm ce înseamnă focul, norii, obscuritatea, vântul, numele dumnezeiești…”
Făcea astfel trimitere la Sfântul Ieronim care, după ce a expus sensul alfabetului ebraic, a scris:
„Spuneți-mi, despre har, ce este cel mai sfânt lucru din acest sacrament? Care este cea mai dulce din această plăcere? Unde este hrana, unde-i mierea cea mai delicioasă a cunoașterii, înțelepciunea lui Dumnezeu, aceea a intrării în lumea sa, a pătrunderii semnificației propriului Creator, al propriului Dumnezeu. Faptul că profanii râd n-are nicio importanță deoarece astfel se ajunge la știința spirituală. Alții fug după bogăție, beau din cupe scumpe, umblă cu haine aurite și în același timp sunt aplaudați. Pentru noi, bogățiile noastre constau în a medita zi și noapte asupra Legii lui Dumnezeu, în a bate la o poartă închisă, a primi îmbrăcămintea Sfintei Treimi, și a călca, după exemplul Domnului nostru, pe valurile furtunoase ale lumii.”5
Această literatură apologetică din Spania, care trebuia să dobândească în opera lui Pico della Mirandola, cu aportul cabalei, splendoarea Renașterii, cunoaște pe de altă parte în Italia, în aceeași epocă, o înflorire excepțională. Examinarea sa în continuare ne va permite să înțelegem mai departe destinul cabalei creștine.
O scrisoare prețioasă trimisă de „prietenul necunoscut”, Roberto Salviato, lui Mitridate, ne mărturisește despre curiozitatea sa fără de măsură în ce privește încercarea de a avea alfabetul caldeean, pe care Mitridate refuzase să i-l dea, a trimis la Roma pentru plănuita dizertație despre cele 900 de teze, alfabetul arab. Când prietenul i-a răspuns de la Florența, concluziile apăruseră deja. Întrebându-l despre izvoarele celei de-a 15-a Concluzii, Pico i-a răspuns:
„Prin intermediul Numelui inefabil YHWH, pe care cabaliștii îl considerau a fi Numele lui Mesia, atât de mult așteptat, se înțelege în mod evident că El ar fi Dumnezeu Fiul lui Dumnezeu, datorită Spiritului/Duhului Sfânt, și că după El, Paracletul ar fi coborât asupra oamenilor, pentru a face perfectă seminția umană.”6
După el, acesta era sensul a ceea ce a citit în Comentariu la primul capitol al „Plângerilor”, în care Rabbi Abba întreabă care va fi numele cu care va fi chemat Mesia. Acolo este spus: Adonai este Numele său. Și în locul cuvântului Adonai este scrisă Tetragrama, care, așa cum știi, este Numele inefabil.”7
Din păcate reacția celor de la Roma a fost cu totul alta. Este cunoscut scandalul care a urmat și retractarea lui Pico din 31 martie 1487. Curiozitatea autorului Concluziilor nu se va diminua deloc. El îl va întâlni pe Iohanan ben Isaac Alemano, cunoscător la perfecțiune al elinei și arabei, care scrisese un comentariu la „Cântarea Cântărilor” și la „Pentateuc”.
După moartea lui Lorenzo de Medici, în 1492, scrie F. Secret, îl găsim pe Pico la Ferrara, unde a cunoscut un alt învățat evreu care fusese de puțin timp expulzat din Spania. În scrisoarea pe care i-o trimite nepotului său Gian Francesco scrie următoarele:
„N-ai primit știri de la mine, deoarece am găsit cărți ebraice pe care le studiez zi și noapte de-o săptămână, că încep să nu mai văd. Este vorba de un învățat evreu care trebuie să plece spre Sicilia peste douzeci de zile, deoarece nu le pot lăsa, până pleacă trebuie să le citesc, așa că nu te aștepta să primești de la mine vreun rând”8.
În iulie, Papa Innocenzo al VIII-lea a murit, și noul Papă Alessandro al VI-lea, printr-o scrisoare din 18 iunie 1493, fără a mai retrage condamnarea lui Pico pronunțată de către predecesorul său, îl absolvi de vina de a fi publicat Apologia și Concluziile.9
Încurajat de Savonarola să intre în ordinul Sfântului Dominic, Pico și-a împărțit toți banii săracilor. A pregătit atunci „un opuscul împotriva calomniilor făcute de anumiți învățați evrei în ce privea traducerea făcută de Sfântul Ieronim și altul scris în apărarea celor Șaptezeci de înțelepți și împotriva acelorași evrei cu privire la traducerea Psalmilor.” A murit în 17 noiembrie 1494, în timp ce Carol al VIII-lea, regele Franței, își făcea intrarea în Florența.
Opera lui Pico, scrie F. Secret, publicată de nepotul său, în 1498, și care a avut numeroase ediții în cursul Renașterii, a prezentat în afara textelor esențiale a Concluziilor, o lucrarea Despre demnitatea omului, Apologia, o gândire care a fost în mod clar sincretistă10, interpretată de cabaliștii creștini conform percepției lor.
Pico este primul gânditor creștin prin naștere, care citește Cărțile cabalei, scrie E. Fornaciari11, și care se considera un cabalist la același nivel cu ceilalți secretiores theologi, cu care a încercat să dialogheze fără a avea intenția de a-i converti la creștinism, ci sub imboldul dorinței interioare de căutare a acelui adevăr superior care poate asigura, prin unitatea cunoașterii, reunificarea cu fericirea binemeritată.
Comentariul său la „Cântecul de iubire a lui Girolamo Benivieni” ca reflexie poetică, mistică și filosofică ce avea în vedere conceptul biblic, cabalistic și platonic al „morții prin sărut” (mors obsculi), care nu era altceva decât o posibilă definiție a extazului. Originalitatea experienței sugerată de Pico, negată în mistica creștină, mai ales în cea de după Conciliul tridentin (1545-1563), este definiția extazului ca raport erotic între două persoane, o concepție asemănătoare celei cabalistice a căsătoriei mistice dintre yesod (fundamentul, virilitatea) și Knesset Isra’el (comunitatea credincioșilor). Datorită unei asemenea concepții cei doi îndrăgostiți (unul ceresc și unul pământean, în cazul reluat de Pico) „mor” în mod mistic împreună, despărțindu-se de lumea aceasta, într-un transport erotic (fie în cel propriu-zis platonic, de plăcere spirituală, cât și în sens religios, de detașare a sufletului de corpul material), care-i surprinde în momentul „sărutului mistic”, temă pe care Pico a sintetizat-o în tezele a 11-a și a 13-a:

„Cine lucrează prin intermediul cabalei fără prezența unui străin, se va exercita un timp îndelungat și va muri în extaz, și dacă va greși ceva în acțiunea sa, sau nu se va apropia într-o stare de puritate, va fi devorat de Azazel, în funcție de însăși proprietățilei cabalei.”(XIII)12

Această temă talmudică, ne spune F. Secret, a fost reluată de Maimonide în Ghidul perplecșilor13. Astfel învățații s-au referit la acestea vorbind despre moartea prin sărut a lui Moise, Aron și a lui Miriam, spunând că toți trei au murit printr-un sărut … A fost reluat de Leon Evreul, de la care l-a reluat Jean Bodin și Reuchlin, care, în 1515, îi scria Cardinalului Grimani: „Îmi place să vorbesc cu voi despre fericirea filosofică, găsită în experiența proceselor mentale… Vă rog să mă credeți, se poate găsi numai prin «moartea prin sărut», care este aceea a sfinților, prețioasă în ochii lui Dumnezeu. Cabaliștii vorbesc despre ea în textele lor, care-i cer lui Dumnezeu: așază-mă în umbră, ca pe cei morți pentru lumea aceasta: pe care am putea-o interpreta astfel: faceți-mă să rămân în contemplațiile obcure, ca pe cei care sunt morți pentru lumea aceasta…” În 1518, Reuchlin îi vorbea încă lui Questenberg într-o scrisoare trimisă pentru a-i mulțumi pentru o carte de Galatino pe care a primit-o de la el: „Este vorba de acele realități necorporale și invizibile, obscure pentru ochii noștri de bufniță, dar pe care le cunoaștem datorită sărutului de care vorbește Sfântul Ieronim în textul despre Cântarea cântărilor..”.14 Se găsește și în De armonia mundi de Francesco Zorzi: „Acea transformare care apare prin răpirea spiritului și extazul, pe care evreii o numesc „moarte prin sărut”, despre care se vorbește în Cântarea lui David.
„Prețioasă în ochii Domnului este moartea credincioșilor săi. Deoarece răpit în spirit, omul moare prin acest sărut despre care înțeleptul a spus în cântări: Deja mă mîngâie și mă atinge cu sărutul gurii sale…”
Și Guy Le Fevre de la Broderie, scrie F. Secret, care a tradus poetic armonia, va scrie:

„Acum că sufletul a fost eliberat
din sediul său solid, poate să se simtă fericit,
pătruns de o lumină mirifică…”;
sau
„De la acel sărut al lui Dumnezeu, Hanoc cel consacrat
A fost de aici răpit…”

Comentând, Le Fèvre, scrie: „Evreii îl numesc Nessamah pe omul superior și spiritual care este înălțat în înalturile cerului, la fel cum omul inferior, posesor al rațiunii și al discursului, împreună cu partea animală și corpul ceresc și eteric (așa cum vor platonicii), cu corpul eteric, greoi și coruptibil, conform spuselor Apostolului ce va fi transmutat”.15
Agrippa introduce o altă temă, preluată și aceasta de la Pico della Mirandola: „Așa cum omul, întrucât este un preot inferior, îi sacrifică lui Dumnezeu viețile animalelor iraționale, la fel Arhanghelul Mihail, din starea sa de preot superior, oferă în sacrificiu sufletele ființelor raționale, separând sufletele de corpuri, și nu corpul de suflet (este prima Concluzie din prima serie), cu condiția să nu fie vorba de vreun impediment cum este cazul furiei (furorii), a răpirii mistice, a extazului pe care evrii o numesc „moarte prin sărut”, fără a-l uita pe Giordano Bruno, care-o citează de două ori în „Eroicile furii”, cu dorința de neînfrânt a omului de a cunoaște. „Sărutul”, ca extaz, nu este altceva decât căutarea neîncetată a secretelor naturii, pe care omul o contemplă în timp ce devine el însuși natură, în încercarea sa de a se înălța în căutarea infinitului, adică a naturii în minunățiile sale, omul descoperindu-se astfel parte integrantă a cosmosului, a întregului în totalitatea lui.
„Unirea sufletului cu o sefiră divină, scrie Moshe Idel, este posibilă numai când acesta este permanent separat de trup, în vreme ce gândul, facultate a sufletului poate să urce dincolo de sfera la care se poate ridica sufletul. Potrivit lui Ezra, o încercare de a trece dincolo de Sefira Hohma va avea ca rezultat nu numai dezordinea gândului, dar și întoarcerea sufletului la obârșia lui.16
De această dată, continuă M. Idel, cabalistul se referă la un tip de moarte negativă, dacă o comparăm cu moartea extatică care se poate constata în timpul unirii sufletului cu sufletul universal. Cu alte cuvinte, unirea ontologică poate să culmineze cu o moarte extatică, în vrema ce unirea epistemică, când este forțată, tinde să sfârșească într-o experiență teribilă și mortală.”17 Potrivit unui alt fragment citat de M. Idel din Abulafia18, interesul pentru Sefirot este văzut ca având drept scop devekut, datorită lor. Într-o scrisoare el afirmă printre altele:
„Și din pricina concentrării sale, îndreptată spre a pregăti puterea miresei de a primi influxul de la putere mirelui, în virtutea concentrării susținute, a marii sale puteri, a marii sale dorințe, a nesațului său și a puternicei sale exaltări de a ajunge la devekut, la sărut19, literele divine le vor mișca pe cele intelectuale și puterea miresei; iar numele ei și esența ei, vor fi, cu siguranță, cunoscute și păstrate pentru veșnicie, deoarece au fost considerate drepte, iar entitățile separate au fost reunite, iar cele unite au fost despărțite și realitatea s-a transformat.”20

Fragmentul citat mai sus, ne spune M. Idel, este un exemplu edificator pentru concepția ermetică după care unirea poate fi obținută atrăgând asupra misticului spiritualitatea din înalt, nu atât prin înălțarea acestuia către Divin.21

 

 

Note

 

1 Începutul cabalei creștine în Spania, în Secret F., I Cabbalisti Cristiani del Rinascimento,Ed. Arkeios, Roma 2001, p.35
2 Il Sefer ha-bahir (Cartea strălucitoare), care era cunoscută în Franța de Sud la sfârșitul secolului al XII-lea, și în mod tradițional considerată de critica istoriografică primul document al Cabalei medievale. Ediția italiană, inclusă în Mistica ebraică, îngrijită de Giulio Busi și Elena Loewenthal, Einaudi, Torino 1995.
3 Secret, F., op. cit. p. 36
4 Secret F., L’interpretation della kabbala, op. cit., p. 46
5 Ibid. p..47
6 Conclusioni cabalistiche, I cabiri, Milano 1994, p. 42
7 Cf. Pico della Mirandola, Heptaplus, p. 72
8 Epistola X, în Secret F., op. cit. p. 62
9 Cf. lui Pastor, Histoire des Papes, E. Garin, G.Pico, 1963, p. 48
10 Care a fost subtitlul cărții lui Anagnine, “sincetismul-religios filosofic” ; H. Corbin, L’imagination créatrice dans le sufisme d’Ibn Arabi, Paris, 1958, p. 6 definește acest gen de explicații „sumar curios și obositor”.
11 Fornaciari E. Introducere la Conclusioni Cabalistice, pp. 7-31
12 Pico della Mirandola, Conclusioni cabalistiche, I cabiri, Milano 1994, p. 42.
13 Maimonide, La guida dei perplessi, UTET, Torino 2005, (ediție îngrijită de Mauro Zonta).
14 Cf. J. Reuchlins Briefwechsel, Tubingen 1875, epistola CCXIII, Secret, op. cit. p. 63
15 Cf. L’Armonie du monde, 1578, p. 707. Comentariul i-a fost inspirat de Postel.
16 Cf. Comentariul la Haggadot talmudice, în Liqquety Shikehah ufeah, f.8a
17 Moshe Idel, Cabala, Noi perspective, Nemira, Buc., p. 79
18 Cf Moshe Idel, Lesperienza mistica in Abraham Abulafia, Jaka Book, Milano 1992, „cel mai important reprezentant al curentului extatic, și-a definit Cabala ca fiind doctrina numelor divine, în opoziție cu ceea ce considera el un tip inferior de Cabală, pe care-l indica prin expresia „cărările Sefirot-urilor, aluzie evidentă la Cabala teozofică”.
19 Sărutul ca alegorie a unirii mistice.
20 Vedem aici cf. lui M. Idel o referire clară a transmutării omului în Divin; misticismul lui Abulafia presupune posibilitatea unei schimbări radicale a umanului în Divin, așa cum apare și în alte texte.
21 Cf M. Idel, op. cit. p. 208, Abulafia credea că starea perfectă ar putea fi obținută în momentul în care se va recunoaște excelența Tetragramei, unde constatăm clar legătura cu cabala creștină.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg