Consiliul
Județean Cluj

România
100

weekly magazine in english,
romanian and italian

Căile alterității

Căile alterității

 

 

Rodica Marian
Ferma de fluturi
Cluj-Napoca, Editura Limes, 2016

 

 

Fire cutezătoare și reflexivă, Rodica Marian și-a descoperit relativ târziu vocea lirică, dar impetuozitatea cu care s-a afirmat, atunci când a hotărât că poate ieși în văzul lumii cu versuri originale, dovedește că filonul aurifer sălășluia dintotdeauna în sufletul ei. Statutul de cercetătoare într-ale literaturii și lingvisticii i-a protejat sensibilitatea lirică, fără să i-o anihileze, desigur. Ba mai mult, i-a impus o anume austeritate specifică omului de cultură, capabil de relaționări textuale de mare rafinament intelectual. La solida formație filologică, prezentul postdecembrist i-a dăruit posibilitatea de a călători în lume, ceea ce, pentru ea, echivalează cu o pariculară deschidere spre cunoaștere, recunoaștere și reiterare a traseelor spirituale în spațialitatea valorilor visate.
În călătoriile ei reale prin lume, Rodica Marian s-a lăsat sedusă, nu de puține ori, de imaginarul poetic ființând subiacent în proximitatea mirajului. Parte a unor epifanii în „regatul gândului” sunt poemele adunate în volumul Ferma de fluturi (Editura Limes, 2016), transparente căutări ale sinelui profund în raport cu nemărginirea mundană și fețele alterității, constant obsesive, eșalonate și în volumul Chipul și asemănarea (2011). Poeta invocă, în poeme dense și lungi, „gândul creator”, „neadormit”, „cel ce face temelie nouă” și structurează emoția în fascicole aluzive, când amintind „stâncile roșii ale Petrei”, când fascinată de „uriașe magnolii” la Lourdes, când atinsă de umbra zidurilor și a statuilor „templelor de lângă Angkor Wat”. În ciuda aparențelor, universul ei poetic nu este unul itinerant, cu iz de jurnal liric, inventar al trăirilor și al locurilor prin care a trecut, ci admite pretexte de sondare în necuprinsul formelor de metamorfozare ale ființei. Totodată, poeta se lansează în dialoguri elitiste între culturi și rituri vechi, răscolind tainele sacralității „într-o veghe fericită”: „Mi-ar plăcea să văd cum cele șapte capete ale cobrei/ Care-nconjoară terasele orașului-templu/ Se întorc în gândurile ușoare/ Ale ielelor din poienele noastre” (Mi-ar plăcea). Din zen vine credința în iluminarea interioară, tradusă în metafora fluturilor de lumină, împletită cu motive biblice de situare „aproape de miracol”, în neliniștea căutării de pe drumul Emausului. Căutarea se conjugă adesea cu șovăiala și așteptarea clipei izbăvitoare, astrale, ceea ce induce în discurs o tensiune sporită asupra devenirii și dihotomiei trup – spirit, tratată cu frisonantă tentă autoironică. Dacă pentru poetă „minunile mari” vin în plină zi, în „imperialul Sankt Petersburg”, concede la o dură analiză dostoievskiană, simțind cum „înfruntarea demonilor” trece pe lângă ea și se află „în continuă așteptare a sinelui”. În ciuda aparentei sobrietăți a limbajului, Rodica Marian accede și la un ludic sever supravegheat pentru a da adevărata semnificație a disimulărilor identitare: ”Uneori îmi simt alterii gudurându-se pe lângă mine,/ adormiți aproape și strâns lipiți unii de alții,/ ca și cum s-ar feri de forfota celorlalți, cei care vor mai fi pe dinafară.” (Scorușa). Doar între paranteze include oftatul nostalgic „ce dulce temător era totul în adolescență”. La capăt de drum, secătuit de întrebări și doruri, eul căutărilor epuizante întrevede „o fericire fără neliniști”, făcând o subtilă joncțiune: „știu mai bine cei ce vorbesc ebraica/ de ce folosesc același cuvânt pentru bătrânețe și fericire” (Mărturia vieții). Resemnată, dar încă nelămurită, prinsă în jocul alterității, poata conchide mirabil: „Apoi mă voi bucura privind la sacra forfotă din jur,/ Fără să mă întreb de unde până unde/ De când până când sunt eu ori un altul…” (Ferma de fluturi). Îndoiala metafizică a Rodicăi Marian se asociază, savant, cu miracolul existențial revărsat în poezia pe care o scrie.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg