Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Căile Mariei Cioată

Căile Mariei Cioată

 

Raţiunea şi intuiţia

Semnul distinctiv al muncii artistice întreprinse de Maria Cioată este relaţia aparte cu materialele alese, niciodată în mod aleator, întotdeauna puse în slujba întregului. Această premisă are conotaţii de natură animistă. Folosirea porţelanului sau a gresiei împreună cu metalul, uneori şi cu lemnul, ţine de o logică personală, metaforic vorbind, de natură alchimică. Lucrările, prin soluţiile lor de dezvoltare, sunt determinate nu atât de proprietăţile fizice ale substanţelor constituente, cât de transpunerea ideilor originare în forme vizuale concrete.
Într-un domeniu extrem de palpabil, acela al ceramicii, în care energia necesară modelării este transmisă nemijlocit, prin degete, artista creează mai degrabă imagini, desigur, în volum, decât obiecte declarat estetice, fie ele spectaculoase, inedite ori surprinzătoare. Caracterul interogativ al lucrărilor deţine ponderea în actul creaţiei.
Dincolo de rafinamentul execuţiei şi de partea de experiment, asociabilă întotdeauna cu arderea, jocul luminii şi determinarea spaţiului joacă roluri principale în ansamblurile de piese concepute. Astfel, spectacolul vizual este extins dinspre piesele propriu-zise spre exterior, prin umbre, dar şi spre zona imaginaţiei, a simbolului şi nu în ultimul rând a verbului, ţinând cont de sursele iconografice, adeseori lizibile sau enunţate prin titluri.
Pentru Maria Cioată, toate elementele lumii fac parte dintr-o aceeaşi amplă ţesătură (magică). Legăturile invizibile sunt sugerate plastic prin asocierea corpurilor ceramice, nu de puţine ori traforate, cu sârma sau sita. Dincolo de efectele vizuale implicite, filtrarea şi dispersia luminii sau expandarea vectorială a spaţiului fac parte din limbajul artistei.
Mitul Androginului este interpretat plastic în mod recurent, ca şi cele ale Genezei. Doctrinele angelologice completează tabloul tematic schiţat. Desigur, putem identifica o sumă de teme secundare, tratate în aceeaşi notă coerentă şi personală.
Alternanţa volumelor pozitive cu cele negative pune în evidenţă complementaritatea, dar şi diferenţa de potenţial dintre părţile unui întreg. Relaţiile dintre interior şi exterior sunt marcate nu doar prin structurile deopotrivă concave şi convexe, gândite spre a fi lecturate din ambele perspective, ci şi prin organizarea sub formă de puzzle a unor suprafeţe, cu piesele lipsă gravitând în suspensie în jurul locurilor destinate lor. Completarea mentală a întregului, ca inovaţie stilistică, poate aduce satisfacţii estetice în sine, fără ca acest aspect să se constituie însă în miză a discursului artistic. Majoritatea lucrărilor, dacă nu sunt realizate explicit ca instalaţii sau dipticuri, au structuri de reţea ori sunt gândite spre a fi recontextualizate prin expunere. Avem de-a face cu propuneri de configurare a spaţiului.
Deşi formele trăiesc din punct de vedere vizual prin ele însele, prevalează totuşi dimensiunea iconologică. Torsul feminin, spre exemplu, este privit în acelaşi timp ca piesă vestimentară tradiţională, ou dogmatic şi muză adormită. Mesajul transmis gravitează în jurul respiraţiei, vieţii, sufletului, în fapt al pneumei, nu al citatului cultural. Ideea spiritului divin care animă lumea se regăseşte în întreaga creaţie a artistei. Pentru Maria Cioată
intuiţia şi raţiunea se întrepătrund, constituindu-se în cale spre acelaşi adevăr din spatele tuturor aparenţelor.

Zbor şi ascensiune

Limbajul plastic al Mariei Cioată se întrepătrunde în mod fericit cu cel metaforic. Materialitatea ceramicii, fie ea lut ars sau porţelan, cunoaşte în munca artistei forme deschise, elansate, dar şi ritmuri complexe. Relaţiile dintre plin şi gol pun aerul înconjurător în vibraţie, determinând un spaţiu vital de etalare a unor lucrări menite să primească lumina spre a o converti în energie. Nu este vorba despre artă cinetică sau optică şi în nici un caz despre operare cu iluzia. Avem de-a face în schimb cu un act deplin conştient de folosire a energiei potenţiale, pe care, admiţând licenţa de limbaj în contextul dat, dacă o folosim, nu o mai avem.
Fie că sunt expuse parietal sau în ronde-bosse, lucrările-instalaţii ale Mariei Cioată deschid perspectiva prin potenţarea accentelor verticale. Acestea sunt contrabalansate de orizontale multiradiare, care sugerează ideea de non-finito. Acestea sunt cheile de lectură ale seriei de lucrări la care mă refer: ascensiunea şi zborul, la care poate fi adăugată lumina. Reperele menţionate joacă un rol fundamental în actul creaţiei, formele fragmentelor ceramice folosite în reţelele propuse fiindu-le subsumate după algoritmuri de sorginte minimalistă. Într-o formulă voit simplificată, la Maria multitudinea reprezintă de fapt unicul.
Deşi organizate după raţiuni morfologice gravitaţionale, lucrările, ale căror piese ceramice trimit prin materialitatea lor spre ipostaze ce ţin de stabilitate, sugerează ascensiunea, totul datorită vectorilor vizuali determinaţi prin forme, densitate de fragmente şi valori cromatice. Expandarea pe orizontală este marcată prin grinda de lemn, parte a “acoperişului lumii”, sau, de ce nu, toacă, folosită drept suport pandant pentru lucrarea propriu-zisă şi prin sârma oţelită, ale cărei proprietăţi elastice permit pendularea. Aceasta din urmă, asimilată zborului pe orizontală şi privită exclusiv ca grad de libertate, însumează paradoxul de a fi şi de a nu fi în acelaşi timp într-o anumită poziţie, însă fără posibilitatea de transcendere a coordonatelor date.
Într-o logică enumerativă, lucrările comentate presupun ideea desprinderii, care nu este deplin sinonimă cu ascensiunea, pe cea a zborului, altfel spus a privilegiului cinetic şi, în fine, pe cea a înălţării, privită ca transcendere.
Fragmentele reţelelor presupuse de lucrări cunosc variate forme, toate încărcate de semnificaţii. Penele, aşa cum sunt manufacturate, cum se prezintă în formă finită şi cum sunt dispuse, trimit nu atât spre păsări, nici spre zbor – mesajul ar fi de-a dreptul simplist, cât mai degrabă spre lumea nevăzută. Prezenţa îngerului este sugerată, fără ca acest fapt să capete o pondere mai mare decât ar fi cazul. Pentru a continua raţionamentul, fragmentele rectangulare pot fi asimilate mozaicului, ale cărui valenţe simbolice sunt multiple, de la folosirea sa în reprezentări liturgice şi până la metafora diversităţii.
Lumina, adusă anterior în discuţie, nu are doar rolul de a potenţa ansamblurile, ci participă activ la acestea, mă refer la umbrele proiectate în decor, care creează sentimentul continuităţii dintre lumea vizibilă şi cea imaterială, dar şi la accentuarea volumelor negative: lectura lor aplicată unui ciclu de lucrări reface modelul iconografic al Răstignirii. Nici această direcţie mistică nu se impune în gândirea artistei. Maria Cioată este interesată de viaţa formelor pe care le concepe şi de consonanţa mesajelor sale cu acestea.
Relaţiile dintre ambiental şi sculptural, chiar monumental, sunt multivalente. Numitor comun şi totodată liant între posibilele încadrări este discreţia, convertită 100% în rafinament. Asemenea lucrări, dincolo de faptul de a avea nevoie de un spaţiu pentru a se etala în demnitatea lor, au calitatea de a face un spaţiu să trăiască, totul prin mijloace estetice implicite. Nici o posibilă naraţiune sau referinţă culturală, oricât de pertinentă şi la obiect, nu poate tulbura raţiunile pur constitutive ale lucrărilor realizate de Maria.
Încă din primul paragraf am adus în discuţie ritmul, ca parametru intrinsec al artefactelor. A fost vorba nu doar despre un comentariu plastic, ci şi despre un considerent, dacă nu muzical, cel puţin sonor, deoarece lucrările au fost create special în ideea de a produce sunete. Din punctul de vedere semnalat, acestea se pot încadra cu succes în categoria sculpturilor sau instalaţiilor de sunet. Ideea de start a presupus susţinerea unui performance prin care ansamblurile să fie exploatate acustic de către compozitoarea Irinel Anghel, cunoscută pe scena artelor plastice prin acţiunile sale din sfera Time Based Art-ului.
Nu în ultimul rând, remarc originalitatea tematică şi morfologică. Păstrarea unei distanţe de siguranţă faţă de poterie şi de sculpto-ceramică este salutară. Refuzul modelului natural, ca manufacturare a unei copii ceramice după un obiect oarecare, în numele stăpânirii soluţiilor tehnice, nu se traduce în mod automat în abordare conceptuală. Avem de-a face în schimb cu o direcţie de sine stătătoare, deopotrivă coerentă şi originală.

 

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg