Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Călătorie la capătul lumii

Călătorie la capătul lumii

 

 

Doina şi Ilie Rad
Călătorie la capătul lumii
Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2019

 

Călătorie la capătul lumii îşi intitulează Doina şi Ilie Rad exemplarul lor jurnal de călătorie în Chile şi Insula Paştelui. Voiaj în care ținta majoră este „petala lungă de mare, vin şi zăpezi”, cum numea Pablo Neruda Republica Chile, 4270 de kilometri de pământ întins de-a lungul Americii de Sud, între culmile Anzilor şi nesfârşirea Oceanului Pacific, Insula Paştelui fiind bonusul de mister şi insolit al efortului pe care-l implică o asemenea deplasare. Exemplar în alcătuirea lui, vădită la finele lecturii ca o construcție inteligentă în jurul unui subiect major, dar abia întrevăzut şi subînțeles la început, o parabolă demnă de interes despre istoria şi politica lumii contemporane. Această partitură scrisă la patru mâini, căci nu putem afla cine dintre cei doi dimpreună călători a scris cutare sau cutare capitol, în afara fotografiilor, deconspirate ca fiind opera de profesionist a Doinei Rad, poartă în ea un mod de raportare la tărâmul vizitat care se înscrie în tradiția literaturii noastre de gen, dar şi a acribiei de istoric literar a profesorului Ilie Rad. Asemeni înaintaşului Dinicu Golescu, abordarea lumii chiliene se face nu doar din perspectivă peisagistică, ci şi, şi mai ales, a elementelor de existență care pot da o perspectivă comparativistă cu lumea românească şi europeană. Aflăm, aşadar, nu doar informații esențiale despre istoria şi cultura chiliană ori a celor trei mari oraşe vizitate, Santiago de Chile, Valparaiso, acolo unde cândva a poposit Darwin, şi Temuco, ci şi cât costă un taxi, cât de iefin şi de variat este un prânz, cum poți decela libertatea de exprimare în culorile curcubeu ale unei treceri de pietoni sau în libertinele graffiti de pe ziduri, dar şi în frecvența manifestațiilor legate de varii probleme sociale, afli care este ecartamentul căilor ferate chiliene, informație însoțită şi de un amănunțit tablou comparativ despre ecartamentele din toată lumea, cu ocazia vizitei la Muzeul Feroviar „Pablo Neruda” din Temuco, oraşul a cărui universitate se află în relații de colaborare cu UBB Cluj. Te uimeşti, dimpreună cu călătorii noştri, de absența librăriilor din acest oraş care a dat doi laureați ai Premiului Nobel, Pablo Neruda şi Gabriela Mistral, dar în care se vădeşte atât de frecventa prezență a cotigilor trase de vaci sau de boi, aducând maldăre de alge din care se gătesc preparate extrem de apreciate. Şi, dintr-o dată, dai piept, în interviul cu Carlos Felimer Del Valle Rojas, profesor cu o frumoasă carieră în ştiințele comunicării la Universitatea din Temuco, cu realități cunoscute: mercenariatul jurnalistic: „În Chile obiectivitatea presei nu doar că nu există. Dar nici nu este posibilă!” dar şi contraproductiva şi atât de româneasca gelozie profesională: „Nerecunoaşterea succeselor altora e aproape o trăsătură socio-culturală a chilianului!”.
Întregul mod de prezentare a lumii chiliene, cu sinteze istorico-culturale temeinice, plecând de la civilizația precolumbiană ce se prelungeşte în cutumele populației mapuke, oferind aspecte şi informații nu doar utile, ci şi, şi mai cu seamă, semnificative, mărturiseşte îndelungata cercetare informațională care a precedat şi pregătit călătoria. Din perspectiva universului chilian dar şi al raporturilor acestuia cu lumea românească. Aşa încât, aşa cum ne-a obişnuit, Ilie Rad cercetează şi află bucoavna în care, acum mai bine de două secole, se ofereau românilor primele informații despre „petala de mare, vin şi zăpezi”, lucrarea „De obşte geografie” apărută la Iaşi în 1795 în grafie chirilică, care relata cu farmec că: „Cili este un pământ roditoriu şi să găseşte mult aur curat. Şi sânt țapi atât de mari (lama n.n.), cât îi înjugă de umblă la drum”. Plecând de la bucoavna cu pricina, autorii fac o trecere în revistă a istoriei raporturilor politico-diplomatice între cele două țări, care debutează în 1911, evoluează în timp până la momentul culminant al anului 1973 şi continuă şi astăzi.
Aşa cum, scormonitori neobosiți, vor descoperi necunoscuta la noi antologie de 44 de poeți români, alcătuită şi prefațată de Pablo Neruda, el însuşi călător de mai multe ori în România şi iubitor al culturii, limbii şi poeziei ei: 44 Poetas Rumanos, traducios por Pablo Neruda, ed. Losada, 1967. Aceasta în contextul în care centre majore de interes ale călătoriei celor doi rămân figurile câtorva repere inconturnabile ale literaturii chiliene: Gabriela Mistral, Neruda, Isabel Allende ori Omar Lara, prieten şi traducător, ca şi Neruda, al poeziei noastre. Fiecare dintre aceştia beneficiază de pertinente prezentări bio-bibliografice, care le pun în evidență particularitățile stilistice şi tematice, interferența unora dintre ei, Lara şi Neruda, cu cultura română. Ba mai mult autorii reuşesc un interviu în exclusivitate cu Isabel Allende, unul dintre cei mai în vogă prozatori contemporani. Desigur că cel care ocupă prim-planul est Pablo Neruda, poetul extraordinar, militantul politic al cărui destin s-a confundat atâtea decenii cu acela al țării sale, prietenul tragicului preşedinte Salvador Allende, căruia i-a stat alături în viață ca şi în moarte. Pablo Neruda poetul care a iubit România cu ardoarea specifică sud-americanilor, poetul de înaltă cugetare şi metaforă, care îi alcătuieşte lui Arghezi un portret demn de George Călinescu: „E ciudat cazul acestui mare poet european, cum a fost şi cu cel al marelui poet italian Saba. Saba a fost zgomotos precum un fluviu care, treptat devine subteran, îngropându-şi albia fabuloasă, înainte să ajungă în ocean. Arghezi este înflăcărat, eretic, răsculat şi puternic. Meditația neagră din prima perioa­dă a lăsat locul, în ultimele cărți, bucuriei sufletului înflăcărat. A încetat să se mai sprijine pe propria-i singurătate…” şi înalță un imn de slavă limbii române: „Limba română, rudă de sânge cu limba noastră … îşi scoate lirismul electric din aluviunile ideomatice vărsate de-a lungul vremii în România. Fermă şi plină de splendoare e limba română şi poetică prin excelență… Cu Tristan Tzara, Ilarie Voronca şi alții, care şi-au scris opera în franceză, România a contribuit de o manieră caracteristică, la pasiunea-i universalistă. Ştim că Enescu sau Caragiale au depăşit granițele limbii, fiind prețuiți şi comentați pretutindeni. Însă România a avut mereu un glas care a ajuns în concertul lumii pornind de la străzile sau din munții ei… Românii nu au plecat în Franța ca să imite, ci pentru a-i învăța pe alții. Aceasta a fost participarea românească la creația universală”.
Pe urmele marelui poet, autorii ne vorbesc despre viața sa, despre exilul lui, despre triumful Premiului Nobel, despre prezența sa în țara noastră, despre iubirile sale, ne descriu reşedințele unde şi-a scris opera, moartea petrecută la doar câteva zile după moartea lui Salvador Allende, când casa i-a fost profanată mai înainte ca trupul celui care avea să rămână pe veci în memoria poporului chilian s-o părăsească.
De fapt excursul pe urmele lui Pablo Neruda, ca şi o sumă de referiri şi amănunte risipite discret în fiecare dintre capitolele acestei cărți, nu fac decât să ne conducă şi să ne introducă în subiectul care este miza cea mare a ei: cazul Salvador Allende. Poate că adevăratul titlu al ei ar fi trebuit să fie: „Cazul Salvador Allende”. Fiindcă destinul acestei personalități istorice tragice, cu o rectitudine exemplară şi o ardentă iubire de patrie, aşa cum se conturează el din multitudinea de surse, mai mult decât credibile, convocate să dea mărturie – memoriile lui Neruda, interviul prozatoarei Isabel Allende, nepoată a preşedintelui, ultimul interviu acordat de Salvador Allende jurnalistei românce Anca Voican, ultima cuvântare adresată de acesta poporului în chiar momentele atacului dezlănțuit asupra palatului prezidențial, mărturia extraordinară a fiicei celei mai mici a preşedintelui, Isabel Allende Bussi, despre ultimele minute de viață ale tatălui său, la care se adaugă informațiile din surse româneşti, interviurile cu scriitorul Petru Popescu, Ilie Ciurescu, Anca Voican, care au pregătit sau au participat la turneul sud-american al lui Nicolae Ceauşescu, aflat în desfăşurare în momentul puciului sinistrului general Pinochet, cu implicarea CIA, nu fac decât să pagineze o parabolă, mereu de actualitate, despre soarta țărilor mici care încearcă să-şi protejeze resursele şi interesele în fața rapacității multinaționalelor.
În siajul firesc al acestui centrum ordonator al volumului, autorii adaugă studiul Reflectarea în presa din România a călătoriei lui Nicolae Ceauşescu în America latină şi a loviturii de stat din Chile (11 septembrie 1973), interesant din perspectiva comparativistă a amănuntelor mai mult sau mai puțin picante, care evident nu putuseră fi publicate în oficiosul partidului, Scânteia, dar au apărut ulterior în mărturiile unora dintre cei care, oficiali sau jurnalişti, fuseseră prezenți la turneu.
Scrisă cu sobrietate şi acribie, cu mână sigură de gazetar şi literat şi un volum de informații impresionant dar deloc superfluu, cu ştiința alegerii surselor şi respect pentru adevăr, cartea semnată de Doina şi Ilie Rad, apărută într-o elegantă ținută grafică la Editura Tribuna (2019), este o reuşită exemplară a literaturii de călătorie. Lectura ei acaparează şi invită la meditație.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg