Traduceri

Canarul minelor

Dă-i voie canarului minelor
din negura coroanei
și a adevărului
ce curmă viețile
și coboară tu însuți
în adâncurile minei
ca să șlefuiești
diamantul
fundamental
ascuns
în inima
îndoielii
cu frumusețe?
cu grație?
fără nicio milă

Dezvăluire

A.
Treptele infinite spre
nicăieri?
Panta-nclinată care te pândește
pe culme?
Trupul lipit de stâncă
în urcușul muntelui?
Cu fiecare răsărit
oare ce e nou?
Priveliștea îmbătătoare
în coborâșul tăgăduit?
Pasărea-ndoielii
descoperă cu ciocu-i
că până și trunchiul
certitudinii e gol
și plin

B.
Ca
Joan Baez
sau Marianne Faithfull
Vocea ei
pe care o prad
se scurge
mă tămăduiește
mă deșiră
și încheie
în mișcări
tectonice
spații
de netrecut
pasăre
călătoare
ce închide-n fermoarul
trupului meu
timp
împrumutat

Locul de joacă

Fără să vrei, copile
ești purtat din pântecele mamei
direct la terenul de joacă
unde se-ncaieră Domnul cu Satana
ce nevoiți vor fi să dovedească
pe chiar spinarea ta cea mică
Cine-i mai mare? Cine-i mai tare?
Zâmbește unchilor, copile…
zâmbește-le, te fotografiază…
Iată-i pe îngerii cei răi și iată-i
și pe cei buni
suporterii, fanaticii, susținătorii,
instigatorii, urlătorii
străjuiesc la porțile
Cerului al șaptelea
pentru a nu le pătrunde
și a nu le marca,
să nu cumva să intre
în grădină…
Aleargă copile…aleargă băiete…aleargă tinere…
aruncă-te…târăște-te…țintește…trage…
și tu cel care cauți Paradisul în zadar
cazi de șapte ori și tot te ridici…
Nu te osteni bărbate
să revii la infinit…
trăiește-ți clipa
în arena unde degetele
sunt îndreptate în sus?
în jos?
unde stelele nestatornice
înălțate deasupra pământului
sunt căptușeala cerului răsturnat.
Pune-ți capul, dormi copile,
dormi în pace.

Clipa fericirii

Precum o pasăre-n colivie
Adie un vânt
de libertate prin aripile ei
ce-au memorat
forța portantă
însă zăbrele
adânc tatuate-n ea
îi frâng zborul
Oranim, 10 iunie 2018

Însănătoșire grabnică

„Ai creierul curat”
îmi zise neurologul
în timp ce privea
pozele craniului meu.
Și mă trimise la un cardiolog.
Și mă gândeam
cât de departe sunt științele medicale
de precizie, de deslușirea celor ascunse
ce stau între circumvoluțiunile
creierului și încăperile inimii
ascunse de privirile ochilor.
Iar cardiologul, examinând imaginile eco
și cele ale examenului de efort,
mi-a zis: „Inima ta e destul de tare
dacă ne gândim la anul de fabricație,
doar că bătăile sunt cam slabe
și puțin aritmice.”
„Domnule doctor,
inima mea nu se află aici,
ce auziți dumneavoastră e doar ecoul
unei alte inimi
pe care am lăsat-o învelită
într-o floare a nopții,
într-un siclam și măcăleandru roșu.
„Domnule – îmi răspunse
cardiologul cu mila unui gropar –
e de preferat s scrii poezii”.
Și mă trimise la clinica durerilor.
Dar ce știe el…

Neprihăniții

Dacă aș putea smulge învelișul
cuvântului
aș putea să tac în însuși
strigătul deflorării
și al plăcerii ce niciun cuvânt
în lumea asta
nu poate exprima.
Poate vom putea dărâma
distanța umbrelor ce ne despart
Poate vom reuși să ridicăm
un pod suspendat între noi
ce leagă cuvânt cu cuvânt,
un pod de suspine și tăceri

Nu este o pipă

(Rene Magritte)

Pufăitul
veșnic
să inspirăm
vântul
încărcat
de foc,
vergeaua
ce-și caută
drumul
în adâncurile
pipei,
îndesând
puternic
materia
ce va arde
ca să scoatem
tot ce-i zadarnic
să strângem din buze,
o clipă de pasiune,
nemernicia și nimicnicia sfârșitului,
știind că totul se va stinge,
gestul fumului ce-ți sapă amarul
în gură și-n gâtlej, speranța
ce caută cu-nfrigurare
scânteia următoare
ce va aprinde și-ntărâta
focul prometeic

Poarta îndurării

A.
– De ce te temi?
întreabă spaima, moartea
ce se cuibărește și se-nmulțește
în însuși pomul lăudat

– De cele șase litere
gravate-n vânt
și săpate-n trup.

– Și toată apa lumii
nu le poate stinge ?

– Privește cum zboară,
zice curajul,
prinde-o
precum un vânător de fluturi!

Și dintr-o dată cerul tremură
iar pândarul cade printre ramuri.

– Ascultă-mă, zice sărbătoarea
îngerului morții
– Privește cum am prelungit
timpul iubirii.

Iar din Grădină
se aude o șoaptă:
Îndată vine,
Îndată vine?

B.

De ce te temi?
întreabă spaima
cuibărindu-se pe-un fir
ce desparte binele de rău

– De Paradisul proștilor!,
răspunse curajul,
care mă îndeamnă
să spurc buna rânduială.

Iar Vocea strigă
din adâncurile Grădinii
– Unde te ascunzi?
În vocea ce s-a-nchis
de-a pururea
în urma mea

Rugă grăbită

Și ea,
ruga mea,
face
din trupu-mi
tot ce dorește
și când glasu-mi
se-nalță
spre ceruri
cutremură
toate
frunzele
terebintului,
iar privighetoarea
țâșnește
din frunzișuri
și trupul ei
milostiv
și îmbietor
se înfășoară
într-însumi
precum
fâșiile
filacterelor.
Ridică-te!
Ridică-te, suflet blând
și adormit.
Traducere din limba ebraică
de Paul Farkas