Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Capacitatea în dreptul civil

Capacitatea  în dreptul civil

Faptul că putem dispune de bunurile proprii după bunul plac are valoare de principiu în legea civilă. Însă, înainte de toate, libertatea se impune a fi înțeleasă, iar această capacitatea de a înțelege consecințele faptelor noastre se formează treptat, odată cu înaintarea în vârstă și pe măsură ce traversăm diferite momente care compun experiența de viață.
Pornind de la acest parcurs firesc al maturizării, a fost reglementată capacitatea persoanei fizice, aptitudinea acesteia de a avea drepturi și obligații civile și de a exercita singură aceste drepturi prin încheierea de acte juridice și care se regăsește sub două forme: capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu1.
Capacitatea de folosință desemnează aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile. Așa cum rezultă din definiția legală, capacitatea de folosință reprezintă doar aptitudinea, vocația de a avea drepturi și obligații civile, fiecare persoană având perspectiva de a dobândi orice drept recunoscut de lege și nu garanția dobândirii efective a acestor drepturi. Această formă a capacității civile coincide cu existența persoanei fizice, se dobândește la nașterea acestei și încetează odată cu moartea.
Există însă și situații când legea recunoaște copilului anumite drepturi încă din momentul concepției, cu condiția ca acesta să se nască viu, capacitate denumită de doctrină capacitate anticipată de folosință2. Această capacitate anticipată a persoanei își găsește cele mai frecvente aplicații practice în planul dreptului succesoral, moștenitorul care era doar conceput la momentul deschiderii succesiunii, data morții persoanei care lasă moștenirea, poate culege moștenirea alături de succesorii născuți și în viață la acel moment3.
Regulile de excepție privind dobândirea anticipată a capacității de folosință își găsesc aplicarea doar dacă copilul se naște viu, fără a se impune condiția ca acesta să fie și viabil, fiind suficient ca acesta să trăiască doar câteva fracțiuni de timp după naștere pentru a-i fi recunoscute unele drepturi încă din momentul concepției4. Apoi, se mai impune ca, copilul să fie conceput la momentul producerii actului sau faptului juridic care a generat dobândirea drepturilor.
Dacă momentul nașterii este un fapt cert, fiind determinat cu precizie pe axa timpului, momentul concepției se poate determina doar relativ. Această aproximație se face plecând de la trei premise: faptul nașterii, durata celei mai lungi sarcini, 300 de zile și durata celei mai scurte sarcini, 180 zile, prezumându-se că intervalul de timp cuprins între a treia sută și a o suta optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepției5. Având momentul nașterii determinat, un copil putea fi conceput fie în urmă cu 180 de zile fie în urmă cu 300 de zile, iar perioada de timp de 121 zile reprezintă timpul legal al concepției, copilul putând fi conceput în orice zi situată în acest interval.
Pentru a înțelege modul de funcționare și utilitatea acestei prezumții să presupunem că la data de 12.01.2021 a survenit decesul lui A, care la acel moment avea doi copii B și C, iar la data de 12.02.2021 se naște D, fiul lui A. Pentru a veni la moștenire tatălui său, A, alături de frații săi, B și C, se impune ca D să fi fost conceput la data de 12.01.2021. Pentru a determina momentul concepției, vom porni de la momentul nașterii 12.02.2021 și ne vom întoarce în timp, cu un interval egal cu durata celei mai lungi sarcini de 300 de zile, respectiv până în data de 10.04.2020, și durata celei mai scurte sarcini 180 zile, respectiv până în data de 11.08.2020, momentul concepției putând fi situat în orice zi din intervalul 10.04.2020 și 11.08.2020. Având în vedere că decesul lui A a survenit la data de 12.01.2021, dată la care D este chemat să dobândească drepturi succesorale, în favoarea acestuia din urmă vor fi aplicabile regulile privind capacitatea anticipată de folosință, fiind inclus printre moștenitorii lui A6. Capacitatea de folosință încetează prin decesul persoanei, moartea marcând trecerea ființei umane de la starea de persoană la aceea de lucru7.
Între cele două momente, cel al nașterii și al morții, pot exista ipoteze în care legea instituie anumite incapacități speciale de folosință, fiind interzis anumitor categorii de persoane să dobândească anumite drepturi, de regulă în virtutea calității acestora. Astfel, judecătorii, procurorii, notarii publici sau avocații nu pot cumpăra nici direct, nici prin persoane interpuse drepturi litigioase care sunt de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea8 . De asemenea, legea instituie incapacitatea părinților sau a tutorelui de a cumpăra bunurile persoanelor pe care le reprezintă9.
Capacitatea de folosință reprezintă aspectul dinamic al capacității civile, constând în aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Spre deosebire ca capacitatea de folosință care se dobândește la nașterea persoanei, capacitatea de exercițiu se dobândește treptat, persoana fizică având capacitate deplină de exercițiu la vârsta majoratului. Dacă o persoană fizică nu își poate pierde capacitatea de folosință, capacitatea de exercițiu se poate pierde prin punerea sub interdicție și se poate redobândi prin ridicarea acestei interdicții.
Anterior împlinirii vârstei de 18 ani, legea recunoaște minorului o capacitate restrânsă de exercițiu odată cu împlinirea vârstei de 14 ani. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate încheia singur acte juridice, însă pornind de la consecințele economice ale acestora legiuitorul a instituit condiția încuviințării actelor de dispoziție, de o valoare însemnată prin raportare la patrimoniul acestuia, de către părinți sau tutore. Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate încheia singură acte de administrare, cum ar fi închirierea unui bun sau acte de conservare, un contract de antrepriză prin care să fie reparat un imobil amenințat cu dărâmarea. De asemenea, acesta poate încheia singur acte de dispoziție de mică valoare, nefiind nevoie de încuviințarea părinților, din perspectiva valabilității actului juridic, pentru ca un minor de 16 ani să își cumpere un obiect vestimentar sau să ia masa în oraș.
Pot exista însă situații când legea recunoaște minorului capacitatea deplină de exercițiu. O astfel de ipoteză este cea a minorului căsătorit. Rațiunile acestei reglementări sunt ușor de deslușit: pe lângă raporturile nepatrimoniale care fundamentează viața de familie, căsătoria presupune și raporturi patrimoniale între soți și în relația cu terții, raporturi care se impun a fi gestionate de cei doi soți fără imixtiuni directe din partea părinților sau a tutorelui. De asemenea, dacă există motive temeinice, instanța poate recunoaște minorului care a împlinit 16 ani capacitate deplină de exercițiu. În practica judiciară au fost considerate motive temeinice care să impună recunoașterea capacității depline de exercițiu faptul că minorul era orfan și își gestiona singur bunurile, locuind la sora mamei vitrege10, precum și faptul că minorul a devenit părinte, impunându-se ca acesta să gestioneze și aspectele patrimoniale care intră în conținutul autorității părintești11. Dobândirea capacității anticipate de exercițiu oferă minorului aptitudinea de a încheia singur acte juridice civile, ea nu are valoarea unui majorat anticipat12, minorul emancipat nefiind asimilat majorului nici în privința actului căsătoriei, el fiind necesar să obțină dispensa de vârstă asemeni oricărui alt minor13.
În accepțiunea legii civile, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și interzisul judecătoresc, persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației sau debilității mintale, sunt lipsite de capacitate de exercițiu, respectiv încheie actele juridice civile prin reprezentant legal. La fel ca și minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, persoanele lipsite de capacitate de exercițiu pot încheia singure acte de administrare, acte de conservare și acte de dispoziție de mică valoare. Capacitatea este și o condiție de valabilitate a actului juridic, astfel că încheierea acestuia cu nesocotirea regulilor privind capacitatea de exercițiu sunt lovite de nulitate, respectiv sunt considerate a nu fi fost niciodată încheiate. De asemenea, capacitatea vizează doar încheierea actelor juridice civile, regulile nefiind aplicabile în privința faptelor juridice.
Dacă un minor încheie un contract de vânzare prin care înstrăinează unicul său imobil pentru un preț derizoriu, acest contract va fi anulat pentru lipsa capacității de exercițiu, nefiind necesar și nici admisibilă, dovada faptului că minorul avea discernământul format și putea anticipa și aprecia consecințele faptelor sale pentru a fi menținut actul juridic. În schimb dacă prin fapta sa minorul cauzează unei alte persoane un prejudiciu, din neglijență distruge un bun aparținând acesteia, regulile capacității delictuale14 sunt diferite.
Regulile răspunderii delictuale prevăd că minorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin faptele sale dacă se dovedește că acesta avea discernământ la momentul producerii acestora. În acest sens, sunt instituite două prezumții: minorul care nu a împlinit 14 ani este rezumat a fi lipsit de discernământ iar minorul care a împlinit 14 ani este prezumat a avea discernământ.
Instituirea acestor prezumții prezintă importanță referitor la sarcina probei. Astfel, în cazul minorului care nu a împlinit 14 ani, revine persoanei care vrea să angajeze răspunderea acestuia, respectiv să obțină obligarea acestuia la repararea prejudiciului să dovedească, prin orice mijloc de probă, faptul că la momentul săvârșirii faptei, minorul avea discernământ. În schimb, dacă minorul a împlinit 14 ani la dat săvârșirii faptei ilicite, acesta este prezumat că are discernământ, revenind minorului sarcina de a dovedii lipsa discernământului pentru a fi exonerat de răspundere.
Capacitatea de a încheia acte juridice nu se confundă cu discernământul. În timp ce capacitatea este o stare de drept, instituită de lege, discernământul este o stare de fapt. Capacitatea izvorăște doar din lege, în timp ce discernământul ține de starea psihologică a fiecărei persoane fizice. Astfel, se poate ca discernământul să existe izolat chiar și la o persoană incapabilă, precum o persoană capabilă se poate găsi într-o situație de fapt în care pasager să nu aibă discernământ15. În cazul capacității delictuale, suprapunerea cu discernământul este perfectă. Așa cum s-a arătat, capacitatea delictuală depinde exclusiv de discernământul persoanei și nu de vârsta acesteia. Dacă în cazul capacității de exercițiu vârsta de 14 ani are semnificația unei linii de hotar între existența și lipsa acestei capacități, în cazul capacității delictuale această vârstă are relevanță doar sub aspect probator privind regulile care țin de dovada existentei discernământului16.

 

 

Note
1 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Volumul II. Teoria drepturilor subiective civile. Editura Solomon, București, 2018, p. 358
2 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Editura Hamangiu, București, 2013, p.96
3 ibidem
4 ibidem
5 Art. 412 Cod civil
6 Pentru modul de calcul al timpului legal al concepției a se vedea Emeșe Florian, Dreptul Familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, Ediția 5, Editura C.H.Beck, p.368
7 Fr. Terre, D. Fenouillet, Droit civil. Les personnes. La famille. Les incapacites, Ed. Dalloz, Paris 1996, p. 28, citat în Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Editura Hamangiu, București, 2013, p.101.
8 Potrivit art. 1653 alin. 1 Cod civil
9 Art. 1654 alin. 1 litera b) Cod civil
10 Incheiere nr. 1516/2021 din 08-feb-2021, Judecatoria Bucuresti Sectorul 4
11 Decizie nr. 37/2021 din 27-ian-2021, Judecatoria Toplita; Decizie nr. 4027/2020 din 15-dec-2020, Judecatoria Satu Mare.
12 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op.cit., p.101
13 Emeșe Florian, op.cit., p.37
14 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op.cit., p.132
15 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Volumul II. Teoria drepturilor subiective civile. Editura Solomon, București, 2018, p. 358
16 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op.cit., p.133

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg