Mare eveniment mare: Alexandru Dabija ne dă o premieră! Comedia (1938) lui George Ciprian (și regia, premiera 26.12.1940 / TNB) e un model timpuriu al absurdului inspirat de prietenia (colegi la Liceul „Gheorghe Lazăr”) cu Urmuz. Au jucat titani ai scenei: Pentagon / Mircea Balaban, Macferlan / Ion Finteșteanu, Bălălău / Ion Manu, Ciriviș / Nicolae Bălțățeanu-Nicki Atanasiu. Actor și dramaturg (1883-1968), Ciprian e un precursor și l-a influențat pe Eugen Ionescu. Farsele lor – ale lui Ciprian și Urmuz – demască societatea ipocrită, de aceea locuiesc în mărul din grădina lui Mușat. Ciprian mărturiseşte în Măscărici şi Mâzgălici: „Titlul piesei e farsa făcută cu Urmuz și alți doi unui profesor: noaptea tăiam rățoii din curte și luam capetele… doar fantezia a adăugat câte ceva.” Banda pahueilor lui Ciriviș (Urmuz) demască falsul cotidian și convențiile sociale și cu gesturi absurde: lăsatul pe vine care imită mersul rățoiului. Marea sa „lovitură” e Omul cu mârțoaga (romantism ușor bulevardier) cu premiera tot la TNB (1927), apoi la Paris, Berlin, Praga, Berna. Teatrul de Comedie (directorat benefic Radu Beligan cu multe montări definitorii) o relansează cu succes (1966) în regia lui David Esrig: Ciriviș / Radu Beligan /, Bălălău / Marin Moraru, Pentagon / Gheorghe Dinică, Macferlan / Mihai Pălădescu. Ciriviș: „Avem principii largi, îmbrățișăm pe toata lumea: boier, golan, creștin, musulman – te-ai lăsat pe vine, ai intrat în rândul oamenilor”. O parolă a rățoiilor anti-sistem. Montarea e modernă cu copacul alegoric / cușcă rotundă suspendată, text fidel cu atacuri acide la o societate falsă și închistată. La Dabija se pierde total prin scălâmbăiala pseudo-estetică plină de șabloane luate din anii ’70 din Occident și mesaje limitate la bășcălism-mahalagisme și sexism!
Ultimele decenii p(r)ost-moderne au pretenții de artă: degringoladă totală la public şi „specialişti” susținuți de grupări snobiste de nulități: „epigonii duc la paroxism bâlciul estetic” înfierează marele istoric artă și teoretician al culturii C. G. Argan. Directorul Le monde diplomatique, Ignacio Ramonet: „Cultura de masă e susținută de concernele multimediale ca Vivendi-Universal, AOL-Time Warner, Bertelsmann ș. a. ce se supun legilor pieței economice… doar produsele «rentabile» sunt «valorificate» și exploatate prin serializare: 1, 2, 3, 4 etc.”. Așa avem „opere” ridicole admirate de un public abulic – în Occident mai de mult, România se „aliniază” rapid, ca în tot ce e negativ! Alexandru Darie (Radio România ian. 2019): „Nu mă mai duc la teatru: se urlă prea mult!”; Marcel Iureș (TIFF, 2018): „Nu înțeleg de ce râde publicul la tot felul de prostii, la cuvinte urâte și înjurături, de ce sare în sus după un spectacol prost și aplaudă încântat!” E moda bulevardierului mahalagist șoc (toată lumea cântă, urlă și dansează), sex, violență, maimuțăreală… Directori exhibiționiști „de gașcă” ne procopsesc cu pompastici românești: „modele / tipare” pentru „toată lumea” (incultă). A fost un „schimb de public”: azi decăzut în infantilismul observat în literatură, arte plastice, muzică etc., unde toată lumea citește basme de la trei la 99 de ani – vivat încasările! Cine spune adevărul e terminat: au „monopolul”! Să vedem adevărul dincolo de tiradele encomiastice ale servililor sistemului!
Tipic stilului ferentarist, la Dabija devine o orgie fecalieră repetitivă cu scene futil prelungite (așa două ore)! Tipic șabloanelor occidentale aduse de un Andrei Șerban și preluate imitativ-generos de mulți „progresiști”, nostimul gest frond-provocator pe vine devine o orgie fecalieră de ritual coprologic! Farsa făcută Omului cu farfurii inaugrează o serie de chinuite scene pseudo-simbolice, forțat comice tipic New-Hollywood! Final banal de bășcăleală meridională și răsuflată canțoneală manieristă. Publicul tânăr fără cultură, afon la puneri în scenă de calitate, delirează în râs și aplauze. Se chinuie să fie originali, nemaivăzuți: muntele s-a opintit și a ieșit un… chițăit! Multă lipsă de logică: arestații apar iar, inutile dialoguri de minute: actor scenă / ecran: „Dați bidineaua înapoi! – Ce?!” Cântece și texte infantile: „Va dispărea boala ca portocala!” sau batjocura la cântecul Oameni ales de români cel mai frumos, defecații, șabloane: Rosenbaum e homo, inspector cu voce pițigăiată, idem șef de bandă (trucul cu heliu – chestii școală primară), Eftimița are coarne, început de minute în șir cu tot ansamblul în poziții aiurea, prostituata se ia de toți etc.
Ce diferență uriașă la moderna punere în scenă a lui David Esrig (în plină epocă totalitară!) cu îndrăznețe mesaje accentuate scenic: „Să ni-l dai de suflet!” (copacul – E. C.) „Frunzele îți rămân ție: și cele de acum și cele viitoare, ești negustor și nu vrem să te păgubim. – Atunci pe ce dați banii?! – Pe poezie, pe ramuri și pe frunze. – Cioturi! – Cioturi vii!” Renumita reporteră TVR, Carmen Dumitrescu, îi descoase (tot non-conformist) pe cei patru „în copac” – Beligan: „Piesa e împotriva unei societăți închistate, fără orizont!”, cum zice Ciriviș: „Stâlpii logicii trebuie mutați, iar bolta orizontului lărgită!” Piesa are mari posibilități de actualizare, mai ales că e mult mai rău acum, însă NIMIC!
Echipa de „mult zgomot pentru (mai) nimic”: scenografia / Andrada Chiriac, muzica / Ada Milea, mişcarea scenică / Andrea Gavriliu, Ciriviș / Ionuț Caras, Pentagon / Ramona Dumitrean, Bălălău / Radu Lărgeanu, Macferlan / Matei Rotaru, Dacian / Dragoș Pop, Efimița / Diana-Ioana Licu, Inspectorul / Radu Dogaru cu Petre Băcioiu, Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Miriam Cuibus, Anca Hancu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Cecilia Lucanu-Donat, Miron Maxim, Romina Merei, Angelica Nicoară, Mihai-Florian Nițu, Cornel Răileanu, Cristian Rigman, Alexandra Tarce, Irina Wintze. Păcat de risipa de actori talentați care ar merita spectacole pe măsură! Lumini /Jenel Moldovan, regia tehnică / Ioan Negrea, sonorizare / Marius Rusu, Vlad Negrea, Vasile Crăciun. Stilul ghiveci neo-baroc „lățit” pe tot ansamblul, falsul post-modernism focusat pe șabloanele menționate îngroapă mesajul (mai actual azi) unei piese pline de savoare comică și absurd delicios. Rafinamentul, subtilitatea plictisesc tinerii „educați” din grădință, la şcoala-internet, doar cu infantilități și porno.
“Capul de rățoi”, emblema-blazon a grupului, ar trebui să fie în război și cu ei, viitorul „luminos” al unei Românii mai obtuze decât pe vremea lui George Ciprian! Mai ales că finalul Jos barba! înseamnă Jos masca, falsitatea, incultura, șablonardul! Că barba e la mare modă la ei… Iată comentariile unor spectatori de teatru bun, la ieșire: „Deșănțare, trivialitate, superficialitate, mult zgomot! Ce frumusețe aveau actorii înainte, ce blândețe! Acum tot teatrul s-a vulgarizat prea mult!”