Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Caragiale carevasăzică…

 

…bate recordul în topul preferințelor regizorale şi în prezent. Numai D’ale carnavalului se joacă în această stagiune la Nottara, la Teatrul de Nord din Satu Mare, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați şi la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava. O rețea impresionantă de montări la 132 de ani de la premiera absolută, o longevitate impresionantă pentru piesa considerată de unii “cea mai slabă” a lui Caragiale. Marele dramaturg carevasăzică, moftangiul genial carevasăzică aprinde încă imaginația tinerilor sau mai bătrâiorilor regizori poziționați pe bulevardul comediei naționale. Efectul acestui interes pentru brandul Caragiale îmbracă variate forme de reprezentare scenică, deseori viabile. Spre exemplu, Andrei Mihalache, la Teatrul de Nord, adânceşte fondul dramoletei în atmosfera voit vetustă a mahalalei bucureştene, decor masiv, greoi, costumație à la 1900, ridiculizantă. Mihalache introduce secvențe din proza lui Nenea Iancu pentru extinderea motivelor din lumea personajelor lui şi îmbină inspirat secvențele cu nostime cânticele nostalgice, romanțe, armonii ironizante cu efecte ilare. Din aceste motive producția Teatrului de Nord pare încărcată, debordând de caragialisme.
Puțin preocupat de respectarea canoanelor considerate abuziv tabu din teatrul lui Caragiale se arată tânărul regizor clujean Tudor Lucanu în spectacolul sucevean, livrat în altă gamă cu peripeții d’ale carnavalului. Eroii piesei vin din stradă, ba chiar cu bicicleta sau cu roaba, intră în discoteca dotată cu orgă de lumini, au măşti de o frumusețe eclatantă şi se pun la trăncăneală sau la sfadă… ca în teatrul lui Caragiale. Nişte moftangii, nişte mangafale, nişte amorezi vicioşi, nişte femei uşoare (vaporoase carevasăzică), deh, “ochi alunecoşi, inimă zburdalnică”, după cum le caracterizează Pampon, consolându-se pentru că a fost “tradus” de consoartă. Decorul conceput de Irina Moscu e de o eleganță sfidătoare. Îmi vine în minte spectacolul cu Emigranții lui Mrozek, montat la Târgu Jiu de Horațiu Apan în urmă cu câțiva ani. Nu paturi de campanie sau de spital prin subsol ca în alte puneri în scenă, nu mizerie, spații insalubre, ci opulență, lux, lumină, fast, deşi eroii mănâncă din conserve. La fel şi aici: nu cadre întunecoase cu mobilier jegos, uzat sau noroaiele din preajma frizeriei lui Nae Girimea din binecunoscutul film al lui Pintilie, ci firme luminoase, draperii argintii-sidefii, decor igienizat până în cele mai mici amănunte, feerie de beculețe. În loc de mocirlă, criblură răspândită pe toată suprafața scenei, sugestie, poate, de asfaltare într-un viitor apropiat, durerea națională actuală a drumurilor şi autostrăzilor noastre. În acest cadru cosmetizat, moralitatea dubioasă a personajelor colcăie puternic, dezvăluind patimi ascunse. Rolul măştilor e schimbat. Ele mai mult dau în vileag decât să ascundă. A da jos masca înseamnă automat a purta o alta, nevăzută, căci circul dedublărilor e nesfârşit.
Regizorul Tudor Lucanu se joacă dezinvolt cu personajele, exagerează ludicul, se amuză, şi noi împreună cu el. Joc de păpuşar pus pe şotii, care nu ezită să practice câteva secvențe de “comedie pe întuneric”, după rețeta lui Peter Shaffer, este vorba despre momentele intrării în frizerie, noaptea, după carnaval. Momente reuşite, extinse, savurate de public pentru sugestivitatea şi simplitatea lor motivată. Antrenant din cale afară, aerisit (poate prea aerisit, spun cârcotaşii) spectacolul ține exact atât cât trebuie (o oră şi 30 de minute), adică atât cât să nu treneze, să nu plictisească prin tautologii involuntare. Desigur, reuşita acestei abordări curajoase aparține colectivului de tineri actori ai teatrului sucevean. Ei au înțeles că textul trebuie dezmorțit prin ritm şi mişcare, prin duelul replicilor muşcătoare, pline de umor, rostite în regim de maşinărie bubuitoare într-un iureş amețitor. Comedia de situație trăiește prin acest ritm îndrăcit, accentuat mai ales în scena balului. Muzica ataşată trăncănelii şi fluxului conflictual întreține tensiunea confruntărilor deturnate în comicării ieftine. Regizorul clujean deține controlul asupra quiproquo-ului, chiar şi atunci când face concesii maimuțărelilor gratuite din scena balului. Încurcăturile dintre personaje se lămuresc repede, triumfă petrecăreala eternă de sorginte balcanică. Firme luminoase ca Lipscani’s motel, Confecții, Reparații, Bijuterii aur marchează vizual perimetrul întâmplărilor, proximitatea cabaretului și a dezmățului. Echipa de tineri actori, formată din Cosmin Panaite, Cătălin Ștefan Mândru, Sebastian Bădărău, Clara Popadiuc, Alexandru Marin, Delu Lucaci, Horia Butnaru, Răzvan Bănuț, Cristina Florea, Diana Lazăr dovedește poftă de joc, dorință de implicare și dăruire în profesie, năzuiește să dea un nou impuls vieții teatrale sucevene. Cu puține excepții, prestația actorilor e omogenă, firească, lipsită de emfază. Publicul e receptiv și dispus să aplaude comicării ușoare cum este această punere în scenă extrasă din lumea lui Caragiale.

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg