Consiliul
Județean Cluj
Carmen Vînău. Ferestre în abstract

„Sunt două lucruri importante la un pictor: ochii și mintea; fiecare trebuie să-l ajute pe celălalt”, scria undeva Paul Cézanne. Insinua astfel că sensibilitatea lipsită de inteligență riscă să eșueze în superficial și efemer, în timp ce absența dispoziției afective transformă actul de creație în rutină și simplu formalism. Dacă se respectă pe sine, pictorul își calibrează optim resursele – mentale și emoționale – astfel încât să obțină un maximum de potențial expresiv. Într-o asemenea ecuație intră, de bună seamă, doze incomensurabile de efort și talent. O fericită îngemănare a acestor calități am întâlnit în lucrările pictoriței Carmen Vînău – surpriza deosebit de plăcută a acestui început de an.
Absolventă a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” și a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Carmen Vînău se dovedește a fi o prezență tot mai vizibilă în comunitatea artiștilor ieșeni de astăzi. După absolvire, s-a stabilit în țara lui Velasquez, Goya, Dali și Picasso, aproape de Madrid, păstrând trainice legături cu propria familie, dar și cu prietenii artiști din țara natală. Experiența Occidentului a însemnat nu doar un câștig în planul experienței personale, ci și o bună ocazie de a observa, testa și analiza pulsul artei contemporane, într-o metropolă europeană care adăpostește, alături de numeroasele galerii ultra-specializate, trei din marile muzee ale lumii – Prado, Reina Sofia și Thyssen Bornemisza.
Revenită de curând în capitala Moldovei, Carmen Vînău caută să se integreze cât mai consistent în „lumea artei” locale, pictând și participând la evenimentele publice ale acesteia. Câteva din expozițiile colective la care a fost parte s-au consumat în plină pandemie: Salonul Artis (2020), Portret și autoportret (2020-2021), Interferențe în arta plastică ieșeană. Pictură, sculptură, grafică (Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași, 2021), Dragobete Art.Ro (2021), Artiști plastici contemporani pe simezele natale (Vaslui, 2021). În mai toate situațiile, lucrările expuse au fost remarcate de public și apreciate de organizatori.
Ce anume ar fi de apreciat în pictura lui Carmen Vînău? În primul rând, abilitățile tehnice deprinse în atelierele facultății de arte ieșene (îndeosebi sub îndrumarea profesorului Dimitrie Gavrilean), dar și în laboratorul de lucru al tatălui său, pictorul Ioan Vînău, de la care a moștenit nu doar eleganța desenului, precizia liniilor și a detaliului, dar și priceperea de a mixa culorile pentru a obține intensitățile și efectele dorite.
Artista ieșeană abordează o paletă generoasă de motive, în care putem recunoaște interesul de a explora perspectivele, spațiile deschise (acvatice, terestre, celeste), de a reda percepțiile timpului (liniar și circular), de a fixa plastic formele în dispunere aleatorie, surprizele, certitudinile dar și iluziile privirii. Unele din tablourile sale au amprentă quasi-figurativă (Flori în vas de lut, Portretul formelor, Portret totemic), altele trimit spre structuri formal-geometrice atent studiate (Diptic, Flori și frunze, Ritmuri și forme, Forme în spațiu, Forme în peisaj, Spațiul divin, Mediul acvatic), altele deconspiră o tentă abstract-metafizică (Roata timpului, Spațial, Dialog, Dialog sensibil, Portret cu mască, Ferestre în abstract, Iluzionistul). Inspirata gestiune a imaginarului, subtila juxtapunere și suprapunere a planurilor expresive, suplețea rezolvărilor formale dovedesc maturitate în tratarea motivelor, în asocierea elementelor grafice, în organizarea suprafețelor și în identificarea centrilor de interes vizual.
Revenirea în țara natală a însemnat pentru artista ieșeană ocazia de a redescoperi magia și fascinația picturii. Predilecția pentru meditație, reflecție și imaginație din lucrările recente este în rezonanță atât cu „spiritul vremurilor” trăite, cât și cu propria sensibilitate, preocupată să deschidă ingenioase „ferestre în abstract”.
Cine este Carmen Vînău? O artistă expresivă și profundă, atașată iremediabil de locurile, oameni și deprinderile pe care, în fapt, nu le-a uitat niciodată. Sunt convins că viitorul ne va oferi noi și plăcute reconfirmări…