Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Câteva note despre conceptualism(e)

Câteva note despre conceptualism(e)

 

„Noul” conceptualism pare vechi

Suntem și îndreptățiți s-o facem, atâta timp cât promotorii și arhivarii mișcării au recuperat diverse texte din tradiția modernității – inclusiv cea a lui Diderot sau Sterne – și din avangardele istorice și neo-/post-avangarde – Duchamp, Tzara, unele exemple de poezie concretă (Pedro Xisto, a e i o u) sau de Oulipo (Queneau, O sută de mii de miliarde de poeme), Fluxus și alte manifestări neo-dadaiste, „scrierile” lui Warhol sau anumite cărți de artist ale celor asociați cu arta conceptuală și, nu în ultimul rând, unele scrieri ale grupului L=A=N=G=U=A=G=E (care, altminteri, se raportează mai mult la experimentele singulare semnate de Gertrude Stein și la teoreticienii (post)structuraliști) –, o întreagă genealogie al cărui capital simbolic n-au ezitat să-l folosească.
Totuși, noul conceptualism (care se distinge prin orientare de conceptualismul rus ceva mai vechi, asupra căruia voi reveni) este într-adevăr un fenomen recent, însă de ce?
În prefața sa la Against Expression: An Anthology of Conceptual Writing (2011), Kenneth Goldsmith este convins că apariția Internet-ului obligă literatura să se reorienteze așa cum răspândirea fotografiei a dus la o schimbare de paradigmă pentru pictură, dar această analogie a fost criticată de Kent Johnson (cel care a luat un exemplar din Day, volumul în care Kenneth Goldsmith transcrie un întreg număr din The New York Times, și-a lipit numele pe copertă și a înregistrat un nou ISBN pentru „ediția” sa, spre stupoarea lui Goldsmith însuși) ca fiind discutabilă încă de la împerecherea categoriilor. Apoi, într-un text care deschide Notes on Conceptualisms (2009), Robert Fitterman consideră că scrierea conceptuală ar fi poate cel mai bine definită „nu de strategiile folosite, ci de așteptările publicului cititor [readership] sau gânditor [thinkership]”.
În cronica The Aesthetics of Sufficiency: On Conceptual Writing, Peli Grietzer remarca o anume capacitate a scrierilor conceptuale de a integra o mare parte din acele lucruri ale lumii pe care literatura a încercat să le descrie sau să le evoce și chiar din acele lucruri asupra cărora nu au ținut ori s-au oprit rareori chiar și cei din tradiția avangardistă (scrierile lui Duchamp, de exemplu, nu sunt mai numeroase decât lucrările sale plastice), locuind într-un „spațiu negativ” al literaturii obișnuite. El totodată atrăgea atenția asupra faptului că, în realitate, dincolo de nucleul dur al partizanilor scrierii „necreative” se situează o mult mai vastă rețea de practici „semi-creative”, care dau rezultate ce se pot preta cu succes și la o lectură lineară, pe când cele mai radicale scrieri sunt greu/imposibil de citit așa, obligându-te să recurgi la alte strategii de lectură, chiar și „pe diagonală”. În această zonă hibridă s-au înregistrat deja câteva succese „mainstream”, cum ar fi Citizen: An American Lyric de Claudia Rankine.
*
Felix Bernstein a introdus mai recent „poezia post-conceptuală” drept umbrelă pentru practicile – mai noi, unele dintre ele – care se abat de la rigorile „necreativității”, debordează de umor și țin de o sensibilitate camp („structuralismul queer”). Acest re-branding este precedat de mai încăpătoarea perspectivă feministă a autoarelor antologiei I’ll Drown My Book: Conceptual Writing by Women (2012). Citând-o semnificativ pe Kathy Acker („Eram de nerostit [unspeakable], așa că am fugit în limbajul altora”), Caroline Bergvall și Laynie Browne văd conceptualismul drept un „mozaic de posibilități” și un cumul de experimente făcute în sens deconstructiv („cu dorința de a revela ceva ascuns anterior”) și în direcția explorării paradoxale a libertăților pe care le subliniază constrângerile (vezi experimentele lui Bernadette Mayer). Perspectiva lor, nu mai puțin riguroasă decât cea, uneori discutabilă și ea, a antologiei Dworkin/Goldsmith, reconciliază contrariile și măcar încearcă formularea unor „poetici critice” (Rancière).
În schimb, imaginea de avangardă „exclusivistă” (prin delimitările repetate de „dionisiaca” poezie flarf și caracterul ei „prea” relaxat (fun), nu numai de „poezia lirică” în genere) și „rasistă” (sau, mai degrabă, pusă pe controverse cu orice preț) pe care Goldsmith și Vanessa Place au ajuns s-o imprime mișcării din SUA i-a făcut pe nu puțini să se delimiteze în fel și chip de gesturile lor și chiar de eticheta nefastă de conceptualism (ca de un decadentism al neoliberalismului, dacă vreți). S-a vorbit chiar pe alocuri de boicotarea literaturii experimentale în genere și de revenirea la poezia angajată – lucru pe care contextul politic actual pare să-l favorizeze din plin…
*
Ce se întâmplă în restul lumii? În Australia a apărut de curând gruparea sOd press (editură electronică similară platformelor Gauss PDF și TROLL THREAD), în Brazilia au început să apară traducerile, iar în țările scandinave, la aproape două decenii după ce revista/editura suedeză OEI a retrezit interesul pentru literatura experimentală (o nișă care beneficiază acum de festivaluri, edituri și chiar de o librărie specializată), se resimte un reflux. Prin anii 2007-2010, de cea mai mare parte a traducerilor și volumelor autohtone care contau în cercurile literare (timp în care romanele polițiște au făcut legea în mainstream) era lipită eticheta de conceptualism. Succesul acesta se explică nu numai dacă ne-am gândi la contextul socioeconomic sau am invoca sensibilitatea „nordică” sau „germanică”, ci și dacă am avea în vedere calitatea proiectelor. Cei de la OEI, de exemplu, au tradus masiv din alte literaturi și continuă să publice până astăzi numere tematice de sute de pagini – cu alte cuvinte, un proiect consistent și de durată.
După ce am anunțat A Bibliography of Conceptual Writing (prima tentativă de a realiza o bibliografie de o asemenea amploare, fiind catalogate până acum în jur de 1200 de cărți din 25 de țări), am primit, între altele, un mail de la poetul și editorul elvețian Hartmut Abendschein (edition taberna kritika), care îmi mulțumește pentru listă, dezvăluindu-mi faptul că plănuiește să realizeze o întreagă bibliotecă dedicată mișcării. În fond, o astfel de colecție de cărți ar fi mai puțin costisitoare decât una de lucrări de artă, dar este interesant în ce investesc unii chiar în lipsa unui public pe termen scurt. Este ironic și faptul că acest lucru se petrece tot în țara de unde a pornit dadaismul, care s-a dizolvat pentru a evita instituționalizarea și încremenirea în proiect, în timp ce scriitorii conceptuali își îmbrățișează caracterul previzibil, se arhivează și se instituționalizează singuri (dacă nu au întotdeauna la fel de mult succes precum colegii lor din artele vizuale, lucrul acesta se datorează gradului mai redus de globalizare al câmpului literar!)…
*
Într-o țară ca România, unde puțina literatură experimentală care există astăzi se plasează instinctiv sub semnul spectacularului (ca un mecanism de supraviețuire în lipsa instituțiilor care să legitimeze discursuri mai pretențioase), situația este diferită. Când transcrie savuroase sondaje printre copii, parodiază discursul școlar cu pretenții de analiză sau realizează un inventar de „cuvinte poetice” indezirabile (pe care le interzice printr-un act performativ), V. Leac reacționează la discursuri clișeizate și, prin urmare, nu se îndepărtează de priza critică la contextul social pe care o anunța fracturismul.
Invocam și în Bateriile nu sunt incluse în preț (o introducere în poezia conceptuală), un articol apărut acum aproape trei ani în Poesis Internațional, exemplul lui Dan Sociu, care scria în felul următor în legătură cu poeții conceptuali suedezi: „Discursul, spun aceștia, aparține puterii – capitalismului, în principiu –, iar ceea ce putem noi face e să îl desfoliem sau să îl punem, prin experiment, în anumite perspective, pentru a-i sublinia slăbiciunile, dar și pentru a descoperi noi posibilități de comunicare.”
Totodată, întâlnim atât la Sociu, cât și la Elena Vlădăreanu – cu ocazia unei anchete a Cuvântului din 2008, Poezia, azi – o critică a conservatorismului mediului literar din România, pe care am reiterat-o și eu periodic și căreia îi voi da curând și forme poetice: de exemplu, conceptul unui Dicționar de poeți români contemporani, care va include nu doar membrii USR, ci 22 de milioane de persoane cât are populația României (în virtutea dictonului „românul s-a născut poet” și a ideii avangardiste conform căreia poezia trebuie să fie făcută de toți).
*
P.S. Relevantă în unele cazuri și pentru dezbaterile din jurul conceptualismului, poezia flarf este un subiect mai accesibil, asupra căruia voi reveni, probabil, de îndată ce apare FLARF: An Anthology of Flarf (din care voi și traduce). Datorită naturii sale flexibile (constrângerile conceptuale sunt mai rar prezente sau rămân cu totul discrete), flarf-ul amintește mai mult de o tradiție dadaisto-suprarealistă încă activă la noi, deși mai mult în forme marginalizate pe nedrept și mai ales pe bună dreptate. Cred că în această direcție – mai degrabă decât în cea a conceptualismului pur și dur – se va concretiza o tendință consistentă în spațiul românesc.

 

 

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg