Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Cea mai frumoasă întâmplare

Cea mai frumoasă întâmplare

E greu de găsit, cred, o imagine mai cuprinzătoare – în același timp delicată, tonică și fermecătoare – a magiei teatrului decât cea de mai sus. Am făcut-o în splendidul Parc Romanescu din Craiova, la finele verii unui 2020 care ne va rămâne frisonant în memorie prin bulversările sale, dar în care ne-am străduit pe cât s-a putut să ne adaptăm și să nu renunțăm.

Iar o dovadă formidabilă de tenacitate, dedicare și, de ce nu?,optimism a fost evenimentul care mi-a prilejuit fotografia asta: Puppets Occupy Street (ediția a VII-a, Masquerade). Adriana Teodorescu și redutabila ei echipă de la Teatrul „Colibri” au profitat de specificul plein-air-ist al festivalului lor și au oferit, cum fac de șapte ani încoace, un cadou grozav copiilor. Anul ăsta, însă, Puppets Occupy Street a fost, implicit, și un manifest de solidaritate și normalitate pentru întreaga breaslă teatrală: uite, se poate, a fost mesajul uriașului efort depus de prietenii noștri din Craiova. Pentru că efort a fost cu prisosință: pe fundalul unei pandemii angoasante pentru orice eveniment public, cu spectatori neastâmpărați și greu de ținut în „căsuțele” distanțate ale regulilor, cu pauze între spectacole în care pernuțele sau băncuțele trebuiau dezinfectate, una câte una, iar intrările și ieșirile erau pe fluxuri și atent monitorizate, să organizezi un festival a presupus o logistică istovitoare. Dar le-a ieșit impecabil, și cred că a fost o ediție de care mulți din ei își vor aminti ca de o depășire a propriiilor limite. Oricum, pentru Masquerade, echipa de la „Colibri” merită un entuziast Chapeau!

Ca în fiecare an, Puppets Occupy Street a avut de toate: spectacole în vreo cinci spații exterioare din centrul orașului și Grădina Romanescu, ateliere pentru cei mici, dar și pentru profesioniști, expoziții, discuții.

Și ar fi poate oportun să accentuez caracterul pluridisciplinar al festivalului, întreținut atent de organizatori. Artiștii invitați vin din zona independentă, împărtășesc așadar cam aceleași obstacole, iar ce se întâmplă la Craiova le permite să își confrunte problemele, dilemele, soluțiile, să construiască proiecte comune, să edifice solidarități, iar asta nu-i puțin lucru pentru o comunitate ca aceea a marionetiștilor, socotită pe nedrept marginală în „macro-strategiile” naționale. Atelierele profesionale sunt prilejuri ingenioase de schimburi de idei artistice, mai ales că toți artiștii care vin la Puppets sunt factotum în companiile lor (anul ăsta au fost două, cu Oana Leahu și Gavril Siriteanu, de la Universitatea de Arte din Mureș – al doilea completat și de o superbă expoziție de păpuși cu forme, dimensiuni și texturi diverse; am avut o plăcută, deși nostalgică discuție cu Gavril Siriteanu despre fabricarea marionetelor și scăderea interesului tinerilor profesioniști pentru o asemenea ocupație migăloasă și liminară). Expozițiile de artă vizuală și foto adjuvează foarte bine „plastica” intrinsecă a teatrului pentru copii (am remarcat de data asta expoziția lui Radu-Corneliu Făgărășan – Don Quijote – cu lucrări versatile stilistic, un fel de parodii quijotiene schițate din tușe subțiri și acute, în care eroii capătă înfățișări din cele mai stranii, de la Dracula la samurai – foarte ludică expoziție). În fine, atelierele dedicate copiilor (de o diversitate greu de rezumat, în fiecare an) prelungesc și adâncesc o linie „pedagogică” a Teatrului „Colibri”, prin care micii spectatori intră în „bucătăria” teatrului, devenind, în timp, privitori de spectacole avizați, pasionați, informați.

În lipsa – obiectivă – a invitaților din străinătate, selecția a fost mai generoasă cu artiștii români, iar dezavantajele pandemice au fost transformate de aceștia în atuuri, pe cât posibil: spectacole de interior au fost transpuse spații exterioare, s-au folosit formule minimaliste de decor/schimbări, a existat o permanentă adaptare la condițiile specifice, nu tocmai confortabilă. Totuși, cred eu, faptul că festivalul a izbutit să exploateze asemenea resurse de ingeniozitate artistică și logistică va fi, în timp, un bagaj important de know-how pentru toți participanții.
Din multele producții jucate în opt zile de festival „izolez” doar câteva (ca să ricanez în spiritul momentului) care demonstrează diversitatea ofertei festivalului. S-au prezentat anul ăsta la Puppets Occupy Street spectacole cu  povești bine știute – Frumoasa și bestia („Colibri” – relevant pentru „reconversia” unei producții indoor la spațiu exterior, prin minimalizarea schimbărilor de decor), Hansel și Gretel (Mușchetarii, București – un format muzical, ludic) sau Scufița Roșie (AnimaArt, Cluj – aflați la prima participare, artiștii coordonați de Dana Bonțidean au jucat
un spectacol clasic, dar de o impresionantă frumusețe și prospețime). Alte companii au mizat pe povești contemporane, ba chiar pe remix-uri științifice. Bucătăria familiei Balaur (MiniReactor, Cluj), bazat pe texte de Adina Rosetti, mizează pe interpretarea actoricească, în lipsa marionetelor, dar compune un savuros și aventuros univers copilăresc. Mini Omul de știință (Magic Puppet, Cluj), în schimb, fascinează – nu doar copiii – prin experimente științifice spectaculoase, pline de ingeniozitate și suspans.

De punctat musai – prin efervescența pe care a creat-o printre micile fane din parc – happening-ul lui Nuți și Sorin Dorobanțu cu Mirabela, marea păpușă din fotografia de sus, rezultatul unei munci – nu doar artistice – absolut de remarcat (apropo și de dialogul cu G. Siriteanu).

Marian Râlea și artiștii din Abracadabra au reînviat, pentru mulți spectatori, o copilărie perpetuă, cu mult umor și nițică parodie, cât să pună sare și piper pe povestea clasică cu un făt frumos și aleasa lui. Orsolya Gal a prezentat un proiect original și nu prea frecvent în spațiul autohton de teatru de umbre, un experiment foarte special – din păcate mai puțin adaptabil la condițiile de outdoor (Scurt eseu despre incertitudine).

În fine, Asociația Terpsichore din Timișoara a adus la Craiova un spectacol de dans contemporan, Homo Urbanis, un eseu vizual și sonor despre condiția umană de astăzi.

Mai pomenesc și tradiționalul desant puppet-erian al lui Marcel Iureș, ca să conchid că Masquerade a sfidat cu succes vicisitudinile lui 2020.
Și nu mă sfiesc s-o spun că anul ăsta mi s-a întărit o convingere mai veche: Puppets Occupy Street este una din cele mai frumoase întâmplări teatrale din România. Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe copii

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg