Artist vizual, interesat în mod constant de găsirea unor noi modalități de exprimare artistică, după cum se autodefinește, Claudiu Țugui s-a născut în România, dar în prezent locuiește în Germania. Spune despre el că își are rădăcinile artistice în copilărie și adolescență, iar la vârsta de 14 ani a primit în dar un aparat foto analog, acel moment fiind decisiv pentru o pasiune devenită în timp preocupare constantă, artistul declarându-se un autodidact care i-a studiat cu mult interes pe marii fotografi ai lumii.
Este atras de imaginile din realitatea imediată, din mediul cu care interacționează frecvent și mai puțin de cadrele „aranjate”, de compozițiile de atelier, de altfel, în textul de prezentare cu care-și însoțește expozițiile, artistul mărturisește: „Pozele mele vin din interior, nu sunt regizate, nu am un scenariu, de multe ori e vorba despre un sentiment care străbate din interior și se oprește pe retină. Adică, în cazul meu, pe lentila camerei.” Iar acest lucru este cât se poate de vizibil, temele sale preferate fiind decupările din viața de zi cu zi, sau din natură, ori micile detalii încărcate de simboluri, care pot fi întâlnite oriunde, la orice pas, în cotidianul banal. Deși artistul „îngheață”, cu aparatul său, mostre de existență contemporană, imaginile par totuși desprinse din alt timp. Un timp al memoriei, al amintirilor din vremuri trecute sau în curs de a se trece. Peisajele de iarnă, de pildă, cu trenuri înzăpezite, treceri de cale ferată care sparg, cu luminile roșu aprinse, albul ce pare să fi înghițit tot restul lumii, ori trăsurile ce se pierd într-un cadru de roman rusesc, dintr-o Siberie eternă, sunt mai mult decât simple instantanee surprinse în ierni rurale, probabil undeva în România (există indicii în imagini care mă îndreptățesc să cred că e așa). Din punctul meu de vedere, acestea sunt povești salvate dintr-o realitate care a făcut, sau, pe alocuri, mai face parte încă din viața noastră. Dar nu pentru multă vreme. E o lume care se trece, așa cum spuneam, o lume care a căpătat deja patina timpului. Sau, altfel spus, în care s-a strecurat deja culoarea timpului. M-am întrebat, privindu-le, de ce nu e niciodată soare în imaginele lui Claudiu. De ce de nicăieri nu răzbate o rază orbitoare, până și umbrele par generate tot de o atmosferă umbroasă. Fie că e vorba de peisajele de iarnă, sau de roata de bâlci proiectată pe cer, fondul imaginilor nu este unul însorit, dând senzația de gri, de înnorat. Melancolia aceasta mă determină pe mine, privitorul, să simt că mă aflu în fața unor instantanee scoase din memoria artistului. Dar să nu uităm, totuși, că avem în față fotografii, nu picturi! Deci, cu atât mai interesant. O pictură are cromatica dată de pictor și transmite emoția pe care acesta alege să o transpună pe pânză. O fotografie, însă, e un stop cadru al unei realități, al unei creații divine în desfășurare, iar artistul, în acest caz, are marele merit de a intui momentul, de a sincroniza imaginea relevată în fața ochilor săi cu sentimentul care-l încearcă atunci, cu emoția clipei, și să le combine în compoziția sa pe toate acestea. Marele fotograf Henri Cartier-Bresson a vorbit despre această clipă de grație într-un interviu acordat gazetei Washington Post: „Fotografia nu e ca pictura; există o fracțiune de secundă de creativitate. Ochiul tău trebuie să vadă compoziția ca o expresie a ceea ce îți oferă viața și tu trebuie să intuiești când să declanșezi aparatul. Acesta este momentul de creativitate al fotografului […]. Dacă l-ai ratat, e pierdut pe vecie!” Și asta pentru că unealta fotografului nu este creionul sau pensula, unealta lui, dincolo de un aparat dotat cu o anumită performanță de captare a imaginii, este lumina. Mereu schimbătoare, mereu în mișcare. De fapt chiar denumirea acestei arte în limba greacă ne lămurește cât se poate de clar: photos înseamnă lumină, iar graphein se traduce prin a desena. Așadar, a desena cu lumină!
În zilele noastre, în epoca de glorie a rețelelor de socializare, fotografia este o modalitate de exprimare extrem de răspândită. Am putea spune că trăim, practic, în era selfie-ului și a fotografiatului constant a tot ceea ce ne înconjoară. Se scriu, în fiecare clipă, istorii personale și colective exclusiv prin intermediul imaginilor postate în online. Dar între acestea și fotografia de artă există o mare, o foarte mare diferență. Iar asta constă, în primul rând, în creativitate. Privind fotografiile lui Claudiu Țugui, devin evidente sensibilitatea artistică, intuiția, capacitatea de creație a persoanei care privește prin lentila aparatului de fotografiat. În viață, o secundă nu seamănă niciodată cu alta, o imagine din natură nu este repetabilă, o expresie pe un chip este unică și efemeră, oricât ar fi de dispus cineva să pozeze într-o ipostază anume. Talentul artistului constă în a surprinde clipa care să exprime exact ceea ce dorește el să transmită apoi prin imaginea creată, adică să transforme o realitate evidentă într-o ficțiune pe care o construiește în mintea sa. „Îmi situez munca undeva aproape de linia dintre realitate și ficțiune, oscilând ușor dintr-o parte în alta” – spune artistul, în aceeași prezentare la care făceam referire în debutul acestui text.
Pe lângă imaginile menționate deja, mi-au atras atenția, răsfoind prin portofoliul pus la dispoziție de artist pentru ilustrarea Revistei, și cele din Paris, diurne sau nocturne, deopotrivă, încărcate de aceeași melancolie, făcând același recurs la memorie. Un fel de temps passé din care răzbat, am senzația, ecouri de chansonnette.
Extrem de „grăitoare” sunt și figurile feminine, compoziții de atelier, de data aceasta, care atrag atenția prin încărcătura emoțională, și care transmit mesaje criptate despre adevăruri tulburătoare ale existenței într-o societate avidă de forme și tot mai goală de fond.
Claudiu Țugui este un artist în plină afirmare. Cu siguranță va avea încă multe de spus în arta pe care a îmbrățișat-o. A avut deja mai multe expoziții în Germania: mai 2015 – supermArt Nürnberg; octombrie 2015 – consumArt Nürnberg; februarie 2016 – Ludwig café bar Nürnberg; mai 2016 – supermArt Nürnberg. A expus de asemenea în galeria Raum für zeitgenössische kunst. Laurentiu Feller – Nürnberg. Fotografii ale sale au fost publicate în prestigioasele reviste Vogue Italia, ND Magazine și Stern View. Se adaugă acestora și Tribuna, cu generozitatea cu care a susținut mereu actul artistic de valoare.