Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Clientul

Clientul

 

 

Concursul Național de Proză „Ioan Slavici”, 2018
Premiul I, secțiunea Proză Scurtă

 

L-am anunțat despre decizia de a nu mai face oficii pe tânărul meu coleg de birou. Era într-o seară de toamnă, când mirosul de ceață deasă era pregnant, rezonând cu vremea mohorâtă de afară. Lucram mereu de după-amiaza până la ore târzii. Precum maestrul, așa și noi. Nimeni nu-mi interzicea să vin mai devreme la birou. Dar prânzul parcă era timpul unor scurtcircuite, când trăgeam de mine ca să scot ceva de care să fiu palid mulțumită. Creierul ajunsese să funcționeze mai bine în ceasurile serii. Chiar și astăzi, deși am schimbat acest obicei, remarc că la ore mai târzii îmi vin cele mai strălucite idei în profesie. Poate pentru că avocatura are ceva boem atunci când cauți să așterni argumente pro și contra, ca și când ai fi scenarist pentru o piesă de teatru. Nu-mi imaginez un scenarist, regizor, scriitor sau pictor să lucreze cu elan de cu bună-dimineață. Asta doar dacă nu l-a surprins dimineața în plin act creator… Oarecum, avocații creionează o artă la nivel de justiție, o artă proprie dreptății. Cel puțin așa ar trebui.
Mi-a sunat telefonul mobil. Nu am răspuns. Era cu număr ascuns, cum sunau de obicei cei de la poliție. Mi-am terminat de băut ceaiul, am pregătit dosarele pentru termenele de a doua zi și celelalte acte de înregistrat. Mi-am luat rămas bun de la colegi, după ce am mai schimbat câteva povești, dar când să urc în taximetru am constatat că lăsasem telefonul la birou. M-am întors.
— Te-au sunat acum pe fix cei de la Secția I Poliție. Le-am spus că ai plecat și să te sune pe mobil, mi-a transmis colegul cel tânăr cu mâna încă pe receptor.
— Păi ți-am spus că nu mai vreau să iau oficii.
— Ok. Dar să nu uiți să anunți la Barou.
Avea dreptate. Din nou. Nu puteam refuza cât timp nu urmam formalitățile. Așa că, în secundele imediat următoare, când telefonul mobil sună din nou cu număr ascuns, am răspuns.
— Bună seara, tocmai am vorbit cu colegul dumneavoastră…, răsună vocea de la celălalt capăt al firului.
— Știu. Tocmai mi-am recuperat telefonul mobil pe care îl uitasem la birou. Spuneți vă rog.
— Acum a fost adus la noi cineva prins în flagrant. E nevoie să dea declarații, să îl reținem, iar mâine să îl prezentăm cu propunere de arestare.
— E deja ora 21. Însemnă că se va prelungi până târziu. Nu există altcineva mai cu dorință pe lista de oficii? am întrebat eu sperând să scap.
— V-am sunat prima oară pe dumneavoastră. Pentru că inițial nu ați răspuns am luat toți avocații de pe listă în ordine. Nimeni nu răspunde. Veniți vă rog! Dacă vreți, trimitem mașina după dumneavoastră, iar la sfârșit vă ducem acasă. E un lider de sindicat, șantaj…
În mod obișnuit cazul m-ar fi făcut curioasă, iar acea parte din „eu” dornică de artă ar fi făcut scenarii. Dar oboseala și lipsa de chef preluaseră frâiele. Neavând încotro, am confirmat că mă duc. Am luat totuși un taxi.
Îmi spuneam că iar aveam să stau până în miez de noapte sau chiar mai bine. Lider de sindicat, șantaj, flagrant… Cu siguranță va fi din nou o pierdere de timp, mâine se va prezenta în fața judecătorului pentru propunerea de arestare un avocat ales, care să aibă de partea lui renumele și maturitatea… Și iarăși îmi vedeam chipul în acea oglindă a garderobei, acel chip aparent netrecut de majorat. Se înțelege deci că atunci când m-am prezentat la Poliție, nu eram în cea mai bună dispoziție. Totuși am cerut să vorbesc între patru ochi cu acuzatul. Asta înainte de a-l vedea și de a-l întreba dacă dorește acest lucru. Nu puteam să fiu doar o prezență formală. Nu putem să fiu mai puțin eu. Omul avea dreptul să discute cu un profesionist, chiar dacă avea să-l schimbe.
Cu toate acestea, nu mă puteam desprinde de senzație de sictireală. Aveam de gând să fiu scurtă, în pofida obișnuinței de a vorbi îndelung cu clienții, de a explica de la început și pe larg drepturile lor procedurale, plusurile și minusurile a ceea ce-mi transmiteau. Am intrat în camera în care fuseserăm lăsați singuri. Stătea la masa dinspre fereastră, de la capătul cel mai îndepărtat al încăperii. S-a ridicat, ne-am prezentat în timp ce ne strângeam mâinile. Era un bărbat oacheș, aflat în floarea vârstei, cu părul negru, alură atletică, chiar dacă nu foarte înalt. Purta un costum de culoare închisă și o cămașă simplă, albă. Ne cercetam reciproc. Era evident că nu îi inspiram încredere.
— Este evident că mă găsiți prea tânără. am spus direct, fără ocolișuri.
Nu a negat.
— Dar deocamdată sunt tot ce aveți, am continuat.
Din nou, nu a negat.
— Probabil vă veți angaja un avocat mâine…
— Da. Am vorbit deja la telefon cu soția.
— Pentru seara asta totuși vom fi noi doi. Cum aveți de gând să pledați?
— Nevinovat. Deși e totul cam încurcat…
— Pe muchie de cuțit. Cum să fie altfel când sunteți aici, acuzat de șantaj și prins în flagrant. Ce are poliția?
— Bani și înregistrări.
Am tăcut. Nu suna foarte bine. De fapt, nu suna deloc bine.
— De la cine ați luat banii?
— De la conducerea întreprinderii. Nu aveam de gând și totuși… După multe insistențe nu am negat că i-aș lua. Nu i-am acceptat explicit, dar nici nu i-am refuzat.
— Hmm. Cum vine asta? Șantajul presupune constrângere…
A tăcut. Dintr-o dată părea peste măsură de obosit. Parcă toată greutatea lumii se pogorâse pe chipul său inteligent.
— Știți că astă seară… de fapt noapte… veți fi reținut. Iar mâine veți ajunge în fața judecătorului pentru a se decide dacă veți fi sau nu arestat.
A dat din cap.
— Să știți că dacă veți fi arestat aveți toate șansele să se aleagă praful de apărarea dumneavoastră cu: nevinovat. Cam așa spune statistica. Chiar dacă nu și legea.
— Știu am mai trecut prin asta…
De data asta eu am fost cea care am tăcut. Am ridicat dintr-o sprânceană. Nu fusesem informată că era și recidivist. Ups! Cam multe… Lider de sindicat, recidivist, șantaj, flagrant cu bani și înregistrări. Părea abonatul perfect la arestare și apoi condamnare, exemplul perfect, cu răsunet, pentru mass-media.
— Cu douăzeci de ani în urmă am ucis un om într-o încăierare. Și atunci a fost pe muchie de cuțit: între autoapărare și crimă. A fost mai ușor să se treacă peste autoapărare. Am făcut pușcărie și apoi am fost eliberat.
Iar acum era președintele unui sindicat puternic. Admiram că nu s-a lăsat doborât, că devenise un om care avea un cuvânt de spus. Cel mai adesea, după o raită mai îndelungată pe la penitenciar, oamenii nu ajungeau decât infractori, legume ori nimic. Avusesem și eu cazuri în care mi se părea evident că acuzații fuseseră în legitimă apărare, dar fusese mai facil să nu se rețină nici măcar atenuanta depășirii legitimei apărări.
— Deci nu trebuie să vă mai explic că orice declarație poate fi folosită împotriva dumneavoastră… Intenționați să dați declarații în această seară sau doar mâine în fața instanței? Cât sunteți de obosit?
Privirea lui obosită sclipi.
— Ce îmi sugerați?
— Eu? Nimic. Decizia vă aparține. Aveți oricum suficientă experiență pentru a hotărî ceea ce e mai bine pentru dumneavoastră. De câte ore ați fost adus aici? Credeți că dacă dați acum declarații timp de câteva ore în noapte, mâine dimineață, sau cel târziu pe la prânz, veți fi apt să declarați și în fața judecătorului, unde este cel mai important?
A decis să nu dea declarații în acea seară. Formalitățile de consemnare a acestei poziții nu au durat mult. L-am asigurat că voi fi prezentă a doua zi în cazul în care nu-și va lua apărător ales.
A doua zi apucasem să-mi iau cele două cauze la amânare, nu însă să trec și pe la arhive și registraturi, când am fost sunată de polițiști. Am constatat cu mirare că nu se prezentase niciun avocat ales. L-am revăzut în boxa din sala de judecată. Arăta surprinzător de proaspăt. Am cerut un răgaz să citesc dosarul, apoi să vorbesc cu clientul.
— Am citit cu atenție toate înregistrările. Dacă doriți în continuare să pledați nevinovat, spune-ți instanței ce mi-ați spus aseară. Aia cu: „Nu aveam de gând și totuși…”. Dați explicații cât mai scurte, concise, coerente. Sunteți suficient de inteligent să o faceți. Restul e treaba mea. Cu puțin noroc, și dacă voi fi ascultată, sunt șanse să fie bine, deși nu pot garanta nimic. Și încă ceva: contrar susținerilor Parchetului de la încadrarea juridică, nu sunteți recidivist. Tocmai am verificat și având în vedere amnistia de după căderea lui Ceaușescu, este împlinit termenul pentru reabilitare.
M-a ascultat atent. Părea vizibil mai ușurat.
— Să nu spun că banii mi-au fost dați ca împrumut?
Mi-a căzut fața, cum se spune. Apoi l-am întrebat:
— Și a fost împrumut?
— Nu.
— Evident că nu. De unde v-a venit o asemenea idee?
— A fost o noapte lungă acolo. Așa mi s-a sugerat.
— Eu v-aș sugera să povestiți adevărul. Cu el sunt șanse, nu cu apărări sugerate de nu știu și nu mă interesează cine. Desigur, dumneavoastră decideți.
Toată discuția nu durase mai mult de două minute. L-am privit intens. Până când i-am auzit declarația nu știam în ce direcție va merge, voi merge. Vinovat – nevinovat. Împrumut – adevăr.
A fost magistral. A povestit cum între sindicat și conducerea întreprinderii erau o serie de probleme litigioase gata să izbucnească: neplata salariilor la timp, restanțe la achitarea lor, nerespectarea contractului colectiv de muncă, a timpului de odihnă, neacordarea bonurilor de masă, etc. În acest context de tensiune maximă, conducerea întreprinderii a ales în mod repetat să atragă de partea lor liderii de sindicat, cu diverse promisiuni. Doar că, aflat în cea mai înaltă poziție la conducerea sindicatului, clientul meu nu era omul care să cedeze. Cu siguranță nu ușor.
Și de aici toată nebunia cu flagrantul. Am reușit să dovedim că el nu căutase să câștige vreun favor pentru sine sau ai lui. Am reușit să demonstrăm că toată discuția fusese condusă de patronat și la insistențele sale, că al meu client se lăsase cu greu pradă ofertelor care curgeau. Nici nu le accepta, nici nu le nega. Așa cum spusese el cu o noapte în urmă. Așa cum reieșea din înregistrări. Definitoriu a fost că instanța a receptat susținerea apărării, potrivit căreia, conform art. 68 din vechiul Cod de procedură penală, era interzisă întrebuințarea de promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe, la fel cum era prohibit a fi determinată o persoană să săvârșească o faptă penală în scopul obținerii de probe. Dacă astfel de probe erau interzise, ele nu puteau constitui suportul unui probatoriu în fond, cu atât mai puțin pentru arestarea preventivă.
Soluția a fost menținută și de tribunal. Clientul a fost cercetat și apoi judecat în stare de libertate. După ce s-a obținut strămutarea cauzei, în final s-a produs achitarea. Probele ilegale au fost înlăturate, iar orice dubiu, conform legii, a operat în favoarea inculpatului.
……………………………………….…………
Totul a pornit într-o noapte cețoasă de tomnă. Totul putea la fel de bine să nu se întâmple. Din nou se dovedea că nimic nu este întâmplător. După episodul cu eliberarea, toate procesele sindicatului mi-au trecut prin mână. Și a fost bine pentru oameni. Au fost niște ani trepidanți care mi-au adus o reală satisfacție profesională și morală, poate anii care m-au învățat cel mai accelerat cu ce se mănâncă dreptul.
Eram odată cu el, în Dacia lui hodorogită, pe care o putea schimba oricând, dar care era marea sa mândrie prin amintirile care îl legau de ea.
— De ce nu a mai apărut atunci avocatul ales?
— Am simțit că sunteți aprigă.
Am zâmbit. Am schimbat subiectul. Întotdeauna mă simțeam inconfortabil cu laudele, mai ales că viața îmi dovedise de prea multe ori pragul fragil ce le separa de lingușeală.
Cu ocazia aceluiași drum, țin minte că el și-a dovedit încă o dată firea plină de umor.
— Vedeți? În țara asta toată lumea cerșește! Unii la colț de stradă, alții în baruri sau la Vama Veche, alții când stau de pază la porțile spitalelor, alții în instituții publice, alții… cu radarele… spuse el brusc în momentul când am trecut pe lângă un echipaj de poliție cu radar.

Și astăzi zâmbesc când văd anunțul cu „în această instituție nu se primesc atenții”, dar mai ales când întâlnesc radare, amintindu-mi de povestea primului meu client „important”.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg