Una dintre cele mai interesante și surprinzătoare expoziții ale anului 2017 găzduite de Academia Română, în Sala Theodor Pallady, a fost cea a lui Alexandru Mărginean, „Coincidentia Oppositorum”, din luna noiembrie. Principiile aflate la baza acesteia sunt identitatea și non-contradicția. Aparent este vorba despre o retrospectivă, dar în fapt avem de-a face cu un jurnal fragmentar în imagini, alcătuit din lucrări realizate pe parcursul unui deceniu, neexpuse public până la respectivul moment. Dacă acceptăm paralela cu jurnalul, cu siguranță ne referim la unul secret. Este momentul să punctăm și faptul că principalele lucrări expuse sunt deja instaurate
în postura de capete de serie pentru proiecte
viitoare.
Dincolo de munca propriu-zisă, de pașii urmați și de interogațiile plastice formulate, îl identificăm pe același Alexandru Mărginean, de fiecare dată același și întotdeauna altul. Aria preocupărilor sale artistice este extrem de vastă. Nu există gen al picturii pe care acesta să nu îl fi abordat în mod sistematic. Personala din 2016 reunea, de exemplu, lucrări cu predilecție abstracte. De data aceasta, artistul a optat, în actul selecției, pentru un criteriu tematic, iară nu stilistic sau morfologic: valorile lumii antice greco-romane, ca punct de plecare al unui discurs care mizează pe unitate, fie ea a contrariilor.
La nivel pur descriptiv, expoziția cuprinde lucrări de pictură, grafică, schițe și studii, toate abordând corpul, drapajul și ornamentele arhitecturale. O parte dintre acestea sunt realizate la modul clasic, cu mijloace academice. Cele mai multe reprezintă însă interpretări cu grade variabile de libertate, în relație cu modelele clasice. Nudul ocupă rolul central în economia expunerii. Indiferent de direcția stilistică pe care o urmează artistul, nuditatea reprezintă înveșmântarea în propriile virtuți sau trăsături de caracter.
În fața nudurilor, privitorul este tentat să compare și să evalueze, în relație cu propria sexualitate. Alexandru Mărginean se detașează magistral de latura sexuală, biologică, sau socială în munca sa artistică. Este interesat, în schimb, de fragilitatea relațiilor dintre material și spiritual, de
limbajul corpului, de gesturi identitare și trăsături lăuntrice.
Artistul lucrează exclusiv după model, ceea ce înseamnă că în spatele fiecărui nud al său se ascunde o persoană reală. Definirea acesteia prin reprezentare vizuală se constituie în adevăr al meșteșugului, în sensul platonician de techne, așa cum îl înțelege și îl practică.
Dacă în grafică este interesat să înfățișeze din cât mai puține linii și puncte, desigur, ca mijloc de exprimare, nu ca scop, în pictură marșează pe cartea cromaticii. Precum Tintoretto, nu își colorează picturile, ci mai degrabă șterge impuritățile de pe ele. Aceasta este direcția în care își concentrează energia Alexandru Mărginean. Căutarea unei valori cromatice sau intensități poate face obiectul a numeroase experimente, unele dintre ele de sorginte alchimică.
În fine, dacă artistul își pune știința în linie și talentul în culoare, cu siguranță își ascunde sufletul în subiectele alese. Acestea nu țin de narațiune, ci de surprinderea momentului ideal pentru reprezentarea unei scene. Acel „atunci și acolo” împrumutat din sesiunile de lucru cu modelele tinde să transceandă sursa iconografică sau chiar erminia.
Muzele, bacantele, menadele și himerele iau parte la spectacolul unei expoziții care reușește, așa cum și-a și propus, să unifice contrariile pentru a se impune ca întreg. Panotarea coerentă, ritmurile create prin alternanța dintre linie și culoare, cald și rece, clasic și modern, citat vizual și interpretare, sau academism și romantism, nu fac decât să valideze ideea comună aflată dincolo de tot ceea ce se arată privirii, cu mențiunea că între a privi și a vedea este o diferență care nu poate fi abolită decât prin inițiere în domeniu.