Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Colecția “Arta regală” (II)

Colecția “Arta regală” (II)

S-a întâmplat ca lucrarea care deschide colecția Arta regală de la Editura Herald, intitulată Francmasonerie şi Companionaj,1 să fie semnată de către un spiritus rector în materie de teologie inițiatică, nimeni altul decât René Guénon (1886-1951) cel supranumit apostolul tradiției primordiale şi mărturisitorului predaniei. Claritatea şi rigoarea discursului acestui gânditor original şi, cu deosebire, dimensiunea adânc vizionară a mesajului său îi aduc astăzi, ca suprem omagiu pe care contemporanii i l-au refuzat, un impresionant număr de adepți şi o recunoaştere universală
(Giovetti, pp 14-33; Messadié, pp. 325-335; Voican, p. 74).
Biografia lui Guénon este mai curând liniară şi neimportantă sub raportul acțiunii şi al implicării sale în tumultul vremurilor. Deşi contemporan cu cele două conflagrații mondiale şi cu nenumărate alte evenimente notabile, derularea vieții acestui neobosit explorator întru cele subtile nu pare a fi presărată cu întâmplări ieşite din comun. În toată seria de fapte ce alcătuiesc cursul monoton al vieții protagonistului, singura excepție de la regulă ar putea fi ruptura brutală produsă prin părăsirea lumii în care s-a născut şi s-a format şi mutarea sa definitivă la Cairo, în anul 1931.
Ca intelectual de o simplitate exemplară în viața sa particulară, Guénon nu ar fi acceptat, desigur, să i se atribuie astfel de superlative şi epitete precum cele menționate mai sus; acestea, însă, i-au fost conferite de către exegeți împreună cu solide argumentații care susțin întrutotul distincțiile respective căci, prin opera pe care a lăsat-o posterității, el a încercat şi în mare măsură a reuşit să amplifice percepția sacrului şi a moştenirii spirituale a umanității şi să sugereze, totodată, necesitatea redresării Tradiției2 în lumea occidentală.
Om cult şi cu o perspicacitate ieşită din comun, Guénon a înțeles foarte repede esențialul, îndeosebi ca urmare a lecturilor şi a intuiției sale extraordinare. În esență, metodologia guénoniană rezultată din această înțelegere relevă trei orizonturi spre care tind raționamentele sale calificate: (i) decriptarea simbolurilor în registrul sacralității omului şi a lumii; (ii) analiza şi interpretarea ritualurilor (ezo)exoterice; (iii) cercetarea lingvistică bazată pe compararea termenilor, observarea rădăcinii cuvintelor şi locuțiunilor aplicabile, identificarea înțelesurilor sapiențiale ascunse, uitate şi, ca atare, invizibile la o primă citire. Astfel, a formulat el celebrele sale verdicte cu privire la ezoterism şi inițiere, în general, şi la masonerie, în special.
Lucrările lui René Guénon pot fi grupate în cinci teme fundamentale; aceste teme au în vedere: (i) doctrina metafizică tradițională cu Principiul etern şi absolut în centrul preocupărilor sale; (ii) devenirea spirituală ca parcurs consacrat prin inițiere, mituri şi ritualistică; (iii) instrumentarul simbolistic ca principal mijloc de transmitere a influenței spirituale; (iv) prezentarea, în linii generale, a unor tradiții spirituale vii şi autentice; (v) critica lumii moderne. Din diferite unghiuri de plonjon, Guénon revine ciclic asupra acestor teme, conferind astfel argumentație adecvată şi dezvoltând, de fiecare dată, noi dimensiuni şi semnificații menite să determine elucidările necesare şi, cu deosebire, un sens al întregului demers eroic pe care homo sapiens îl întreprinde constant, de mii de ani, pentru depăşirea statutului său ontologic (Voican, pp. 17-44).
Cartea amintită în paragraful de început este una dintre cele mai complexe lucrări dedicate fenomenului inițiatic şi cunoaştem despre aceasta că a fost foarte aşteptată în mediul masonic autohton. Grație clarificărilor inserate în text, lucrarea devine nu doar actuală, ca problematică şi atitudine, ci şi profund canonică. În mod inevitabil, cartea transmite şi unele indicii privind experiența autorului ca rezultantă a implicării sale în diverse organizații inițiatice. În stilul său binecunoscut, Guénon semnalează confuziile şi erorile autorilor vremii şi prezintă, în contrapartidă, punctele sale de vedere, pentru o mai bună şi mai corectă înțelegere. Autorul demonstrează astfel cu prisosință o cunoaştere exemplară a istoriei Ordinului masonic şi a doctrinei acestuia, deopotrivă. În multe privințe, Guénon emite imperial şi fără explicații unele judecăți de valoare şi raționamente absolut sclipitoare. Trebuie spus că unele dintre acestea au avut, totuşi, un evident conținut polemic, fapt care i-a adus numeroase atitudini ostile. De vreme ce a sancționat fără nici cea mai mică reținere carențele de documentare, opiniile neconforme cu raționamentul tradițional şi superficialitatea confraților, nu este de mirare că Guénon a creat rumoare şi adversitate în medii dintre cele mai diverse.
Volumul pe care-l readucem aici în atenția cititorilor nu este altceva decât o colecție de articole publicate, de-a lungul timpului, în diverse reviste ale epocii. Pentru că era un intelectual extrem de exigent cu sine, Guénon a lăsat anume articolele respective în afara operei sale editată în timpul vieții. Parcurgând lucrarea, se poate constata cu surprindere că, în final, nu există nicio explicație edificatoare la întrebarea cum de au putut fi consemnate acele articole fără ca autorul să fi frecventat cu regularitate o lojă masonică. Desigur, scurta perioadă pariziană anterioară primului război mondial (1911-1914) constituie o excepție, durata în sine fiind însă insuficientă pentru a determina lămurirea misterului.
În aceste studii şi articole care intră în alcătuirea cărții respective, Guénon a apelat în mod repetat la o analiză comparativă a unui aspect tradițional raportând acest obiect al cercetării sale la altele similare, existente în tradiții diferite. Cazul în sine este o strălucită ilustrare a faptului că Tradiția este unică şi că Ordinul inițiatic nu poate fi (re)inventat prin eludarea surselor riguros autentice. Tot astfel, doctrina tezaurizată istoric împreună cu instrumentarul inițiatic specific nu pot fi activate decât prin punerea în scenă a ritualurilor consacrate, interpretarea corectă a simbolisticii şi, nu în ultimul rând, printr-o îndrumare calificată a aspirantului – căutător de lumină, adevăr şi nemurire.
Din perspectivă doctrinară, Guénon demonstrează şi dă asigurări că dintre toate organizațiile europene cu pretenții inițiatice, francmasoneria şi companionajul sunt singurele ce pot revendica o descendență autentic tradițională şi aceasta, în ciuda faptului că, în prezent, se poate constata o accentuată stare de decădere, degradare, a celor două societăți secrete în raport cu cerințele Tradiției. Ignoranța generalizată, manipularea devastatoare, acțiunea contrainițiatică şi domnia cantității sunt citate cel mai adesea ca fiind la originea prăbuşirii coloanelor în mlaştina ignoranței şi a pseudoinițierii (Guénon, 2008, p.109).
Guénon se pronunță asupra multor problemele spinoase ale doctrinei masonice care, şi atunci ca şi acum, au primit deseori soluționări fanteziste şi total lipsite de relevanță în raport cu preceptele Tradiției. În situația că se va ignora această stare şi în lipsa unor clarificări conforme cu ordinea supremă, masoneria va mărşălui haotic, în continuare, …pe acelaşi drum al rătăcirii, cu spatele la lumină, orbecăind prin aceleaşi tenebre, continuând să confunde lucrările de zidărie cu cele masonice (Ragon, p. 8).
Cu privire la regularitatea masonică, de pildă, poate fi studiat un articol apărut în anul 1910 şi denumit tot astfel cum Jean-Marie Ragon şi-a intitulat lucrarea sa de căpătâi – Ortodoxia masonică. În concepția lui Guénon, încercarea de a defini regularitatea pe baza unor considerente strict istorice şi administrative constituie o gravă eroare căci, în fapt, aceasta constă …în a urma cu fidelitate Tradiția, în a păstra cu grijă simbolurile şi formele ritualice care exprimă această Tradiție şi care sunt un fel de veşmânt al ei, precum şi în a respinge orice inovație suspectă de modernism( Guénon, 2016, pp. 87-91).
Expertiza guénoniană privind regularitatea are la bază convingerea potrivit căreia inițierea este un proces laborios şi deosebit de complex în care sunt implicați doi factori importanți: individul în calitatea sa de candidat la inițiere şi aspirant întru cunoaşterea de sine şi, pe de altă parte, organizația tradițională3 ca depozitară a unei metodologii calificate în a transmite influența spirituală. În plus, dată fiind această relație biunivocă, precum şi faptul că instrumentarul consacrat (ritualul ca element fundamental şi esențial privind transmisia inițiatică) necesită a fi administrat cu eficacitate, după reguli ferme şi imuabile, discursul guénonian în această materie se structurează rațional în raport cu condiționările majore sus-menționate.
Mai apoi, există în carte un articol din 1910, intitulat Gnoza şi Francmasoneria, în cadrul căruia Guénon îşi face cunoscute concepțiile sale privind importanța şi rolul demersului inițiatic în ceea ce, mai târziu, Mircea Eliade a numit …tentativa omului de a-şi depăşi statutul său ontologic. Gnoza este, aşadar, acea cunoaştere empirico-intuitivă de factură tradițională prin intermediul căreia a fost transmisă doctrina ezoterică din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Din această perspectivă, măiestria inițiatică – arta regală – nu este nici ştiință, nici religie şi nici program politic, ci doar un proces intern specific ce se derulează în interiorul fraternităților secrete al căror lanț universal (catena aureea) nu a fost întrerupt niciodată. Pe cale de consecință, utilitatea publică proprie unei organizații inițiatică ar consta tocmai în aceasta capacitate a sa de a transmite o cunoaştere total diferită de cea care se predă curent în şcoală4.
După Guénon, inițierea masonică are drept scop cunoaşterea de Sine, iluminarea aspiranților pentru ca aceştia să trăiască şi să muncească în acord cu ordinea universală şi în deplină concordanță cu scopurile existențiale. Pentru aceasta, este necesar, înainte de toate, a-l purifica pe aspirant de toate condiționările care-l împiedică să vadă la propriu Lumina lăuntrică – nucleul spiritual divin ce sălăşluieşte în om. De îndată ce acest acoperământ devine transparent, Lumina interioară se manifestă ca fiind centrul conştiinței individuale a inițiatului şi atunci întreaga lui ființă iradiază, în juru-i, lumina, bucurie, compasiune şi iubire fraternă autentică.
Există în carte, de asemenea, un articol din 1911, intitulat Marele Arhitect al Universului, în cadrul căruia Guénon împărtăşeşte reprezentarea sa referitoare la Entitatea supremă, această referire fiind, în mare parte, similară cu cea pe care o promovau filozofii antici. Avem, aşadar, un Univers conştient de sine (Unul este Dumnezeu!, Tot ceea ce este! Eu sunt cel ce sunt!), acesta conținând o esență – Spiritul / Sufletul lumii / Marele Arhitect al Universului / Demiurgul care impune şi menține, cu de la sine putere, o ordine universală riguros geometrică (matematică) ce pare a fi conformă unui plan celest prestabilit.
Pentru Guénon, realitatea supremă şi Adevărul ultim este Principiul – cauza cauzelor, esența supraumană şi unicul obiect de studiu al metafizicii; aici, în acest ochi al furtunii, va identifica autorul toate tendințele ce se vor metamorfoza ulterior în realități precare şi trecătoare. Aşadar, doar aceste semne subtile se impun a fi citite cu prioritate de către cel care înțelege că trebuie să-şi ordoneze acțiunile în raport de voința divină şi să transpună în mundan ordinea universală atotcuprinzătoare. În mare parte, în aceasta constă unicitatea şi originalitatea evidentă a operei guénoniene. De aceea, în prezent când ştiința însăşi (prin fizica cuantică, psihologia transpersonală şi concepțiile novatoare privind neurofiziologia creierului uman etc.) se apropie de o înțelegerea tot mai profundă a Principiului, actualitatea şi mesajul operei guénoniene devin cu atât mai stringente şi mai misterioase (Guénon, 2016, pp. 96-108).
Guénon conferă o atenție specială gradelor înalte, explicând utilitatea acestora în ceea ce priveşte realizarea spirituală propriu-zisă a recipiendarului – aspirantul aflat pe calea inițiatică întru transcenderea statutului său ontologic. (Guénon, 2016, pp. 92-95). În acest context, referirile autorului la micile şi marile misterii sunt edificatoare, iar informațiile despre acestea se impun a fi corelate cu cele revelate în cadrul altor lucrări din aceiaşi serie. Guénon vorbeşte explicit despre realizarea ascendentă şi despre cea descendentă, deopotrivă, iar Michel Vâlsan, continuatorul operei sale, aduce noi elemente privind clarificarea acestor concepte ezoterice. În esență, ni se spune că după ce a primit succesiv lumina gradelor înalte ale Ritului Scoțian Antic şi Acceptat, până la gradul 30 – Cavaler Kadosh, inițiatul primeşte misiunea de a se întoarce în lume, asemenea unui avatar, pentru a dărui ce-a adunat (Lumina şi Cunoaşterea). Iată aşadar, pe scurt, în ce constă nobilul sacrificiu pe care trebuie să-l înfăptuiască un veritabil inițiat în ceea ce priveşte construirea Templului ideal al umanității (Verescu, 2015, pp. 121-166).
Toate aceste observații şi comentarii care au fost consemnate aici în formulă extrem de condensată privind cartea Francmasonerie şi Companionaj nu pot fi decât parțial înțelese de către un cititor, chiar bine intenționat fiind acesta, căruia însă îi lipseşte echipamentul inițiatic. Guénon vorbeşte din interiorul materiei şi reuşeşte să nu lase loc la interpretări; el propune o viziune tradițională în ceea ce priveşte cunoaşterea de sine, inițierea ca proces specific în acest demers şi organizația secretă considerată a fi depozitara măiestriei prin care aspirantul este condus, treptă cu treptă, în încercarea sa cutezătoare de a cuceri spectrului conştiinței.

 

 

Bibliografie
Flew, Anthony – Dicționar de filozofie şi logică, Ed. Humanitas, 1996;
Giovetti, Paola – Mari inițiați ai timpului nostru, Ed. Nemira, 2009;
Guénon, René – Scurtă privire asupra inițierii, Ed. Herald, 2008;
– Autoritate spirituală şi putere temporală, Ed. Herald, 2010;
– Domnia cantității şi semnele vremurilor, Ed. Humanitas, 2012;
– Francmasonerie şi companionaj, Ed. Herald, 2016;
Messadié, Gerald – Patruzeci de secole de esoterism, Ed. Nemira, 2008;
Ragon, Jean-Marie – Ortodoxie masonică, Ed. Herald, 2017;
Tămaş, Mircea, A. – Arta Regală şi Franc-masoneria, Ed. Aion, Oradea, 2005;
Verescu, Ahile, Z. – Guénon şi Tradiția finală, Ed. Civitas, 2015;
– Platon criptopithagoreicul, articol în revista Trivium nr. 43, 44, 2020;
Voican, Gelu – René Guénon un mărturisitor al predaniei, Ed. Georgiana, 1994;
Zecheru, Vasile – Calea regală şi cele 33 de trepte ale desăvârşirii, Ed. Herald, 2021;
* Bagavad-Gita, Ed. Herald, 2011.

 

 

Note
1 Publicată inițial în Franța, în două volume (1964) şi apoi, reeditată în 1973.
2 Guénon defineşte Tradiția spunând: nu există şi nu poate să existe nimic cu adevărat tradițional care să nu conțină un element suprauman. Acesta este punctul esențial care constituie oarecum însăşi definiția tradiției şi a tot ce se leagă de ea. (Guénon, 2012, p. 244).
3 Pentru francmasonerie, unitatea de bază în transmiterea influenței spirituale este Loja justă şi perfectă, (alcătuită din cel puțin şapte maeştri); lojile sunt grupate în cadrul unei obediențe (Mare Lojă sau Mare Orient) care asigură coordonarea în plan administrativ. Aceasta distribuție de roluri a fost înțeleasă corect în perioada de început a reconstrucției Ordinului. Aşadar, Loja are o finalitate de natură inițiatică, în timp ce Marele Consiliu care conduce Obediența are rol integrator, de reprezentare şi de administrare a treburilor interne.
4 În sanskrită, jñāna – cunoaşterea experiențială a realității numenale, vijñāna – cunoaşterea discursivă a realității fenomenale; în limba elenă, gnosis – vederea luminii lăuntrice, doxa – opinia.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg