Punctul central al predaniei noastre îl reprezintă ritualurile, în succesiunea lor, precum şi lucrarea Morala şi Dogma scrisă de Suveranul Mare Comandor, Albert Pike.
Christian Frederick Kleinknecht

 

 

Printre cei din generația sa, autorul volumului Morala şi Dogma a fost un uriaş; înalt de statură şi cu o inteligență sclipitoare, Albert Pike (1809-1891) domina imperial toate adunările şi, fără vreun efort special, coagula în mod natural mulțimile. Charisma, stăpânirea de sine şi vigoarea sa legendară i-au fost date, parcă anume, acestui om, pentru a-şi impresiona semenii şi pentru a concentra energiile socio-umane veşnic divergente, în căutarea unui punct de aglutinare. Personajul s-a dovedit a fi un om de acțiune, plin de forță vitală, pasional, cu talent oratoric înnăscut şi cu darul convingerii; când vorbea în public capta subit atenția iar când îşi propunea să acționeze mergea drept la țintă şi devenea irezistibil. Nu-i de mirare că legendele despre acest om de dimensiuni epice răzbat până la noi, cu bune şi cu rele, cu împlinirile lui fabuloase, dar şi cu năucitoarele sale înfrângeri. Despre Albert Pike ne-au rămas mărturii că ar fi avut un elan animant absolut remarcabil; cu uşurință şi fără să pară că-şi dă silința, reuşea să adune oamenii şi resursele necesare pentru susținerea proiectului său, asigurând astfel suport unui scop pe care, tot el, îl proclama cu convingere şi cu o solemnitate fără cusur. Pike a fost un lider autentic; în timp, această aptitudine fundamentală a relevat şi alte calități umane remarcabile, între care, cele mai importante s-au dovedit a fi tenacitatea sa ieşită din comun, un dinamism eficace şi, nu în ultimul rând, o sete de cunoaştere cum rar se poate întâlni la un om atât de angajat în problematica timpului său.
Fascinantă şi tumultuoasă în toate privințele, viața lui Albert Pike se înscrie perfect în spiritul veacului său şi al locurilor în care vremelnic a trăit şi a muncit, prin forța împrejurărilor. Rând pe rând, omul nostru a fost pionier în vestul sălbatic1, combatant în două războaie2, avocat pledant şi, apoi, magistrat în cadrul Înaltei Curți de Justiție. Oarecum în contrast cu toată această succesiune factuală, deosebit de dinamică şi de periculoasă, am putea spune, Pike cunoştea câteva limbi străine, scria versuri şi era preocupat de efectuarea unor traduceri în limba engleză3. Totodată, el s-a dovedit a fi un excelent cunoscător al filozofiei antice pe care, de altfel, a studiat-o cu pasiune şi asiduitate în întreaga sa existență, dar şi al filozofiei hegeliene, foarte influentă în America timpului său; a studiat temeinic, de asemenea, principiile dreptului roman şi a dovedit o înclinație naturală către ezoterism, ritualistică şi latura formal-ceremonială a realității sociale.
Albert Pike a primit lumina masonică în puterea maturității4; avea, pe atunci, patruzeci şi unu de ani şi era un om cu o bogată experiență de viață. Primele trepte în ceea ce, îndeobşte, se numeşte perfecționare masonică, le-a parcurs în cadrul Ritului York. În anul 1858, Pike are întâlnirea sa crucială cu Albert G. Mackey care era, pe atunci, Mare Secretar al Ritului Scoțian Antic şi Acceptat – Jurisdicția de Sud (R:.S:.A:.A:. sau Ritul, în continuare). Intuindu-i potențialul, Mackey l-a invitat spre a fi inițiat în tainele masoneriei scoțiene. Albert Pike parcurge cu oarece rapiditate pasajele Ritului şi, în anul următor, devine Suveran Mare Comandor, funcție pe care o deține până în 1891 când s-a retras definitiv la Orientul etern lăsând în urma sa o construcție masonică puternică şi respectată, ce dăinuie şi astăzi în întreaga lume. Ca Suveran Mare Comandor, Pike a fost un model de autocrat luminat şi inspirat, un viu exemplu de eficacitate şi abnegație în raport cu o cauză nobilă. (Greer, pp. 469-472)
Albert Pike a lăsat masoneriei universale două monumente impozante: R:.S:.A:.A:. – o construcție organizațională viabilă şi funcțională şi, apoi, cartea sa de căpătâi, intitulată Morală şi Dogmă. Pentru că, de departe, cea mai importantă dintre acțiunile sale, cea prin care a şi rămas în istorie, de altfel, s-a materializat în edificarea Ritului, ne propunem să evidențiem succint, în continuare, tot acest travaliu încununat de succes, precum şi modul în care, timp de peste trei decenii, a muncit şi s-a dăruit acestui ideal.5 În treacăt fie spus, această formațiune masonică, având inițial douăzeci şi cinci de grade, vine în Lumea nouă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ca o versiune a Ritului de Perfecție6 francez, ajunge mai întâi în America centrală, pentru ca apoi să se extindă pe întreg continentul american.
Încă din anul 1858 când a luat un prim contact cu R:.S:.A:.A:., Albert Pike a realizat, ca nimeni altul, imensul potențial gnoseologic, etic şi formativ al ritualurilor scoțiene şi nu a pregetat să intervină asupra acestora potrivit cunoaşterii şi convingerilor sale. Pike va afirma, la un moment dat, că …gnoza (cunoaşterea Sinelui, n.n.) reprezintă esența şi măduva Francmasoneriei. Pentru un om cu mintea deschisă, precum personajul nostru, străvechea tradiție a iluminării lăuntrice încă mai trimitea semnale puternice şi incitante. (Guénon, p. 83)
După întronizarea ca Suveran Mare Comandor, Albert Pike purcede la reorganizarea R:.S:.A:.A:. şi la rescrierea ritualurilor. Pentru o societate secretă ce se autoproclamă păstrătoare a tradiției inițiatice, edificarea unui nou edificiu organizațional nu poate fi un şantier prea lejer de condus; cu siguranță, au apărut inerții, vanități şi nenumărate blocaje. Tot astfel, rescrierea ritualurilor era considerată şi atunci, ca şi astăzi, de altfel, ca fiind cumva, un demers contra naturii, chiar dacă se recunoşte, în cercurile avizate, că mesajul ritualic devine, în timp, din ce în ce mai greu de înțeles de către aspiranți şi că, într-un fel, trebuie făcut ceva pentru a-l revigora. La finalul mandatului său, Pike a lăsat moştenire o strălucitoare catedrală – un organism masonic suprem, recunoscut ca Mother Council of the World. (Helsing, p. 41)
Cel de-al doilea monument impozant lăsat posterității de către Albert Pike, lucrarea sa Morala şi Dogma, supranumită şi Biblia Ritului, nu este o carte masonică obişnuită. Înainte de orice, trebuie să precizăm că prezenta versiune românească, tratând doar cele trei grade simbolice, nu reprezintă decât un preambul. Partea substanțială, o amplă monografie (peste opt sute de pagini) ce analizează gradele înalte ale R:.S:.A:.A:., încă aşteaptă să fie tradusă în limba noastră. Autorul alcătuieşte cartea despre care consemnăm aceste rânduri pornind de la conținutul inițiatic al gradelor fundamentale şi astfel rezultă cele trei capitole distincte.
În fiecare capitol, argumentația este prezentată prin lentila celor doi determinanți ce alcătuiesc titlul cărții. Aşadar, pe de o parte, vom găsi în lucrare considerente şi raționamente ce decurg firesc din doctrina (Dogma, cum o numeşte Pike) şi simbolistica masonică şi, pe de altă parte, argumente de ordin etic (principii, cerințe şi interpretări menite a sublinia latura formativă a masoneriei). Gradualitatea demersului respectă un principiu universal valabil de fiecare dată când ființa umană îşi propune o devenire spirituală. Pe scurt, aspirantul care nu şi-a însuşit pe deplin lecția unui grad masonic nu poate fi trecut la treapta imediat următoare; nimeni nu poate arde etapele decât cu grave consecințe privind cunoaşterea ca atare.
Cu siguranță autorul a cumpănit îndelung atunci când s-a fixat asupra celor doi termeni, Morala şi Dogma. Înscrisă în inima omului în deplin acord cu ordinea universală, legea morală pare a fi Principiul suprem menit să guverneze construcția socială şi a omului, deopotrivă. În absența unui asemenea far călăuzitor, consecințe dintre cele mai dramatice transformă viața de zi cu zi într-un adevărat coşmar şi, de aceea, întreaga argumentație pe care Pike o dezvoltă în carte este călăuzită de această logică.
Sub aspect “tehnic”, Morala, aşa cum este gândită de către Albert Pike, presupune trei izvoare principale care, împreună, alcătuiesc un tot organic: (i) echilibrul ca armonie cosmică (geometrică) între parte şi întreg; (ii) înțelegerea superioară a conceptului de devenire spirituală (perfecționarea masonică); (iii) o conduită corectă constând în adoptarea unui mod de viață în acord cu exigențele tradițional-inițiatice.
Armonia universală se naşte din echilibrarea Forței cu ajutorul Înțelepciunii sau, – cum spune Albert Pike: Armonia în toate acestea, ca şi în tot ce este divin […] este rezultatul echilibrului, al acțiunii de atracție sau de respingere; o singură Înțelepciune deasupra lor, care ține în mână balanța. Reconcilierea legii morale, a responsabilității umane, a liberului arbitru cu puterea absolută a lui Dumnezeu, ca şi existența răului alături de absoluta înțelepciune, bunătate şi milă ale lui Dumnezeu… (Pike, pp. 56-57)
În acestă logică, înțelegerea conceptului de perfecționarea masonică constituie însuşi obiectul predaniei inițiatice. Acest soft autentic tradițional îi este revelat aspirantului aflat pe calea cunoaşterii Adevărului prin simbolistică şi ritual. Cu răbdare şi măiestrie, Albert Pike prezintă, la fiecare treaptă în parte, specificul acestei veritabile programări mentale pe care inițiatul o parcurge în cadrul atelierului masonic. Pornind de la simbolistica fiecărui grad, Pike îşi dezvoltă argumentația în direcția înțelegerii mecanismelor sociale şi a acțiunilor ce se impun a fi întreprinse pentru ca perfecționarea masonică să fie rodnică şi efectivă nu numai în plan personal, ci şi în cel socio-comunitar. Albert Pike menționează că doar simpla înțelegerea superioară a conceptului de transformare (metamorphosis) din om bun într-un om şi mai bun, nu este suficientă. Pentru ca dimensiunea terapeutică a inițierii să se înfăptuiască la propriu, este necesară, în egală măsură, adopratea de către aspirant a unui mod de viață corect, care să favorizeze întregirea ființei, integritatea şi convivialitatea superioară.
Dogma, cel de-al doilea termen ales pentru a fi consemnat în titlul cărții, este şi el deosebit de sugestiv. Albert Pike nu face risipă de argumentație în a etala puterea şi semnificația termenului dar cu măiestrie şi persuasiune reuşeşte să trasmită fiorul unei inerente discipline în ceea ce priveşte instruirea aspirantului. În fond, Dogma este constituită din ansamblul regulilor (canoane, porunci, pravile, landmark-uri) ce se impun a fi respectate pentru ca predania să fie încununată de succes. Un maestru autentic are o competență specială, el vede regula şi înțelege Dogma în mod superior; altfel spus, stăpâneşte un raționament inițiatic veritabil, bazat pe o claritate remarcabilă a mentalului său care-i permite să extragă din Principiu7 regulile aplicabile.
Desigur, Dogma8 trebuie să fie în legătură cu ordinea divină şi cu Principiul; în această viziune, termenul exprimă ansamblul exigențelor generale şi omnivalabile, cerințele obiective ce alcătuiesc un cadru condițional unitar, menit să favorizeze, să concentreze şi, în final, să garanteze coerența şi sustenabilitatea procesului de edificare a Templului ideal al umanității. Ştim din ştiințele juridice că legea trebuie aplicată în litera şi spiritul său. Ei bine, spiritul legii este chiar Principiul suprem, menit să determine structura întregului edificiu conceptual şi procedural specific şi, în general, întreaga acțiune pusă în slujba unui ideal. Aceste condiționări de ordin general trebuie să se răsfrângă în mod fractal în toate demersurile subsecvente.
În ediția românească a cărții, publicată în colecția Arta regală, sunt conexate două texte, scrise la început de secol XX, asimilate ca fiind exegeze privind lucrarea lui Pike. Aşa cum se arată în Nota editorului, la vremea lor, cele două prelegeri au avut menirea de a produce o mai bună receptare a mesajului. Prima dintre acestea, cea semnată de Roscoe Pound9 în 1915, face o distincție specială referitoare la filozofia lui Albert Pike şi precizează că aceasta este radical diferită, pe fond, în raport cu cu cele mai prestigioase teorii ale secolului al XIX-lea privind fenomenul masonic. În opinia lui Pound, autorul cărții Morală şi Dogmă este focalizat pe conturarea unei metafizici a principiilor prime, scopul acestui demers fiind acela de …a dezvălui principiul fundamental prin care să putem înțelege şi stăpâni universul. Prin urmare, el (Albert Pike, n.n.) se gândeşte la legăturile masoneriei cu aspectele profunde ale existenței. (Pike, p. 44)
În textul său, Roscoe Pound produce o extinsă biografie a lui Albert Pike, precum, dar şi o frescă a epocii în care a trăit acesta. De remarcat sublinierile pe care autorul prelegerii le evidențiază cu privire la conceptul masonic (geometric) de echilibru ca fiind …o reconciliere a părții cu întregul pe care juriştii din ultimul secol (al XIX-lea, n.n.) l-au considerat ca fiind primul articol al crezului lor…. (Pike, p. 56)
Desigur, pentru simplul motiv că nu a publicat lucrări filozofice, nu-l putem situa pe Albert Pike în seria autorilor consacrați potrivit criteriilor ce operează curent în această materie. Mai mult decât atât, opera sa de căpătâi, deşi plină de înțelepciune, nu se poate califica pentru a fi considerată o contribuție originală. De altminteri, însuşi autorul lucrării Morală şi Dogmă recunoaşte, la un moment dat, că lucrarea sa nu este altceva decât o sinteză …a celor mai buni scriitori, gânditori şi filozofi. Meritul lui Pike constă în aceea că reuşit să alcătuiască un sistem conceptual coerent, anume ordonat potrivit preceptelor de ordin etic specifice Ritului şi dogmelor tradiționale ce decurg din Principiu.
Totuşi, Roscoe Pound identifică inclusiv trei contribuții originale aparținând în exclusivitate lui Albert Pike: (i) pledoaria sa pentru libertatea de interpretare a ritualurilor şi simbolurilor; (ii) cerința conformității interpretărilor cu hermetismul originar; (iii) un plus de semnificație care va fi îmbogățit ştiința simbolurilor masonice. Putem constata aici o poziționare aparent contradictorie a primelor două teze; astfel, în ceea ce priveşte interpretarea ritualurilor şi a simbolurilor avem, pe de o parte, o proclamare a liberului arbitru iar, pe de altă parte, o condiționare strictă dictată de semnificația originară, cea provenită şi hermetism / alchimie şi, în genere, din tradiția primordială. Cu alte cuvinte, este lăsată la latitudinea aspirantului identificarea semnificațiilor dar, în acelaşi timp, este raportat rezultatul interpretărilor la dogmele preexistente şi la Adevărul unic, cel care, în acest caz, nu poate fi decât identic-egal cu Principiul suprem transcendent.
Cea de-a doua exegeză debutează cu o superbă alegorie10 despre tentativele, mereu eşuate, ale unui tânăr aspirant întru devenirea spirituală care mărturiseşte că mergea adesea la învățat (polul cunoaşterii materiale) şi la sfânt (polul cunoaşterii spirituale) pentru a se clarifica asupra realității dar de fiecare dată ieşea pe aceeaşi uşă pe care intrase, adică, nemulțumit de răspunsurile primite. Pentru cel ce caută Lumina în mod impropriu şi pe cale mediată, această senzație de carență este absolut firească din moment ce convingerile fundamentale, ca şi fericirea, de altfel, se pot obține numai prin trăire (experiență) lăuntrică şi prin identificarea peregrinului cu obiectul cunoaşterii sale. În continuare pledoariei, George H. Steinmetz11 încearcă să convingă că masoneria ar fi o religie şi că trebuie să propagată o astfel de reprezentare. Demonstrația pe care autorul acestei afirmații o produce în continuare este, totuşi, neconcludentă. Steinmetz pare că nu face distincție între ezoterism şi exoterism. Re-ligarea la sacru constă în activarea, prin metode specifice, a unei capacități speciale a creierului uman care, cu timpul, a devenit inoperantă. Treptat, aspirantul va trăi o gnoză, o cunoaştere total diferită de cea care se învață în şcoala profană12. De aceea, procesul de perfecționare spirituală13 poate fi asimilat unei terapii; prin natura sa, devenirea inițiatică risipeşte autoiluzionarea şi ignoranța şi, ca atare, determină o mai adecvată înțelegere a realității. Aspirantul este ajutat astfel, să se ridice deasupra dualităților de tot felul, să perceapă organic interconectarea a tot şi a toate şi să vadă, la propriu, ordinea existentă în univers.
Sub influența marilor autori de literatură socio-psihologică14 de la început de secol XX, Steinmetz dezvoltă un întreg capitol în care masoneria este privită ca fiind o ştiință mentală. Potrivit autorului, masoneria ar avea un efect benefic asupra aspirantului: din om bun îl va face pe acesta un om mai bun, un om întreg (întregit), perfect. În această secțiune, textul prelegerii steinmetziene poate fi considerat ca o pledoarie subtilă pentru dimensiunea terapeutică a inițierii.
În fine, pornind de la definițiile masoneriei, aşa cum erau acestea susținute de către autorii din epocă, George H. Steinmetz va dedica ultima parte a prelegerii sale unui subiect pe cât de simplu, la prima vedere, pe atât de complex şi de dificil în ceea ce priveşte exprimarea sa în concept. Este vorba despre Doctrina secretă a masoneriei – un ansamblu de credo-uri, principii şi raționamente menite a furniza un cadru definitoriu şi un sens coerent întregului demers inițiatic. În mod justificat, Steinmetz insistă asupra unor termeni precum morală, alegorie, simbol etc., el nefiind, totuşi, prea convingător atunci când încearcă să producă definiții şi reprezentări conceptuale privind termenii menționați. În susținerea acestei judecăți, ne bazăm pe faptul ca dovadă că posteritatea a reținut ca pe o simplă opinie, demonstrația administrată de către Steinmetz.

 

 

Bibliografie
Greer, John Michael – Enciplopedia societăților secrete şi a istoriei ascunse, Ed. All, 2009;
Guénon, Réne – Francmasonerie şi companionaj, Ed. Herald, 2016;
Helsing, Jan van – Organizațiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Ed. Alma, 1996;
Hutchens, Rex T. – A bridge to light, Ed. Arturo de Hoyos, 2006;
Mackey, Albert G. – Legendele, miturile şi simbolurile francmasoneriei, Ed. Herald, 2018; – Istoria francmasoneriei, Ed. Herald, 2017;
Pike, Albert – Morala şi dogma, Ed. Herald, 2018;
Ragon, Jean-Marie – Ortodoxie masonică, Ed. Herald, 2017.

 

 

Note
1 Ajuns în Arkansas, trăiește printre indigeni a căror limbă o învațaseră şi o vorbea curent.
2 Războiul S.U.A. – Mexic (1846-1848) şi apoi, războiul de secesiune (1861-1865) când e ofițer în armata sudistă.
3 În arhiva sa personală s-au găsit traduceri, în manuscris, după Zend Avesta (cartea sfântă persană atribuită lui Zarathustra) şi Rig Veda (cel mai important dintre cele patru texte canonice ale brahmanismului).
4 Loja care l-a inițiat se numea Western Star nr. 2 din orientul Little Rock, capitala statului Arkansas.
5 Nu fără drept temei, atunci când se referă la R:.S:.A:.A:., istoriografia masonică îl numeşte Ritul lui Albert Pike.
6 Numit şi Ritul Perfecțiunii sau de Perfecționare; acest organism masonic s-a născut din Ritul Herodom.
7 Principium însemna cauza cauzelor, element fundamental de la care toate celelalte încep să curgă în cascadă, factor generator de consecințe în toate planurile şi etapele ulterioare, motor inerent al acțiunii şi al consecințelor.
8 Norma, reglementarea, simbolizate, în masonerie, prin riglă; pe timpul celor călătoriilor calfei, rigla ca instrument masonic, este mutată, în mod inexplicabil, dintr-o mână în alta, sugerându-se astfel ambivalența sa.
9 Roscoe Pound (1870-1964), profesor de drept la Harvard este, totodată, un prolific autor de carte masonică; dintre cele mai importante lucrări semnate de către Pound semnalăm: Lectures On The Philosophy of Freemasonry (1915) şi Masonic Jurisprudence (1919). Roscoe Pound este şi autorul unei liste de şapte landmark-uri.
10 Dăruită umanității de către marele înțelept persan Omar Khayyam (1048-1131)
11 George H. Steinmetz (1893-1961) este un important autor de literatură masonică; cea mai importantă lucrarea a sa, Freemasonry: its hidden meaning a fost reeditată masiv şi tradusă în mai multe limbi străine.
12 Gnosis (cunoaşterea de Sine, vederea lui Dumnezeu ca Lumină lăuntrică, cunoaşterea nemediată, experiențială) spre a se deosebi de doxa (cunoaşterea prin simțuri, măsurare, cântărire, cunoaşterea mediată, analitică şi secvențială).
13 Lucrarea lăuntrică (şlefuire pietrei brute) presupune un mod de viață moderat şi practicarea cu regularitate a exercițiilor spirituale, sub îndrumarea unui maestru autentic.
14 Henri Bergson, Sigmund Freud, William James