Pentru cei ce văd știința masoneriei ca pe obținerea unor plăceri ceremoniale și sociale […], interpretările mele vor fi discreditate ca fiind fanteziste. Însă, din această cauză, ele nu sunt scrise. Acestea sunt menite pentru un număr tot mai mare de frați care realizează că masoneria este un custode al cunoașterii de Sine și care consacră adevărurile profunde ale științei spirituale […]. Din momentul în care am fost inițiat, am fost convins că există aici ceva mai mult decât un club social și participarea la agape. Dacă cineva dorea să înființeze un astfel de club, nu s-ar fi deranjat niciodată să creeze ritualuri atât de puternice și enigmatice […]. Ceea ce m-a impresionat este puterea ritualurilor și cu cât mă adâncesc mai mult în originile francmasoneriei, cu atât mă conving eu singur că există un efect spiritual pozitiv asupra oricărui om care vine în contact cu acestea.
W. L. Wilmshurst

 

 

Fără îndoială, cartea intitulată Masoneria şi înțelesul ei tainic este o veritabilă perlă a genului, unică şi inestimabilă, deopotrivă, în ceea ce priveşte conținutul său şi interpretările privind simbolistica şi ritualurile. Trebuie spus, totodată, că o teologhisire a problematicii inițiatice precum cea pe care a lăsat-o posterității autorul lucrării, Walter Leslie Wilmshurst (1967-1929), nu poate fi la îndemâna oricui. De regulă, cel ce se încumetă la un astfel de travaliu întru devoalarea sacrului o va face doar în urma unui imbold lăuntric generat, cel mai adesea, de trăirea la propriu a unei stări de conştiință ce nu poate fi încadrată în categoria celor obişnuite.
În acest sens, este edificator faptul că, la un moment dat, un anume John Hammill – Mare bibliotecar al Marii Loji Unite a Angliei1 – îl va fi caracterizat pe W. L. Wilmshurst ca fiind un autor …cu picioarele adânc infipte în nourii cei veşnic nestatornici…; intenționat sau nu, vremelnicul ierarh reuşea, prin aceasta, o subtilă şi inspirată trimitere la celebra poziționare atipică a Spânzuratului din Tarot2. Este proiectată, astfel, asupra autorului, o lumină aparte ce ilustrează acea rară şi misterioasă capacitate a omului de a vedea cealaltă dimensiune a realității. În egală măsură, caracterizarea pe care am amintit-o mai sus poate fi receptată şi ca o simplă şi nevinovată ironie, cum se-ntâmplă adesea atunci când oameni imuni la acțiunea sacrului şi a inițierii se referă la iluminare şi la puținii trăitorii ai unor astfel de experiențe tulburătoare.
Din fericire însă, aerul rarefiat al înălțimilor spirituale pe care W. L. Wilmshurst îl face perceptibil pentru noi toți, în această carte a sa, ne oferă nu doar posibilitatea de a privi altfel scrierilor sale3, ci şi de a proiecta o lumină nouă asupra omului care a conceput şi finalizat această lucrare fascinată destinată să scoată la iveală capacitatea ritualului inițiatic de a transmite fiorul trascendenței. Pentru toate acestea şi pentru toate minunatele sale lucrări, îl putem considera pe W. L. Wilmshurst ca fiind un rafinat şi inspirit exeget al problematicii masonice, un excelent cunoscător al dimensiunii subtile, îndeobşte, aruncată între paranteze de către cei cărora le lipseşte simțul sacrului şi un echipament inițiatic autentic.
Coordonatele vieții autorului sunt simple: s-a născut în anul 1867 la Chichester și a murit la Londra în 1929 şi între aceste două repere capitale, scurta sa viață curge monoton şi constant, marcată de un fabulos fin de siècle şi de un teribil şi nimicitor cataclism politico-militar cu care a fost contemporan – primul război mondial. În anii deplinei maturității îl vom găsi pe W. L. Wilmshurst ca avocat în baroul din Huddersfield unde va activa cu profesionalism şi cu deplină dedicare până la sfârşitul vieții sale.
Inițierea lui W. L. Wilmshurst în tainele masoneriei este consemnată în anul 1899; avea pe atunci treizeci şi doi de ani şi se declara a fi un bărbat liber şi de bune moravuri. Ca proaspăt ucenic în Loja Huddersfield, va fi fost, poate, surprins şi fascinat de bogăția sensurilor morale şi spirituale atribuite unor banale unelte masonice precum compasul, echerul, rigla sau mistria. Mai apoi, în calitate de companion, va fi descoperit cu infinită mirare, accentele speciale pe care doctrina masonică le sugerează în legătură cu spiritul de întrajutorare şi de conlucrare întru desăvârşirea unei lucrări grandioase, generic denumită Templul ideal al umanității. În fine, după ce vreme de peste trei decenii a parcurs toate treptele prescrise în ritualuri, timp în care se va fi încărcat cu sublima cunoaştere şi va fi dobândit inclusiv acele mult râvnite grade masonice înalte în cadrul Ritului York, W. L. Wilmshurst găseşte de cuviință să-şi consemneze reflecțiile în această materie. Astfel se va fi născut principala sa lucrare, cartea de față, pe care a intitulat-o The Meaning of Masonry şi în care încearcă să explice inexplicabilul utilizând cuvinte omeneşti – nimic altceva decât simple convenții considerate, îndeobşte, pe cât de limitate şi de inapte, pe atât de nerelevante în astfel de inițiative.
Lucrarea lui W. L. Wilmshurst debutează cu o scurtă Introducere destinată să furnizeze o declarație de intenții a celui ce semnează ca unic autor. Ni se spune astfel, din capul locului că, în esență, cartea se vrea a fi o călăuză pentru înțelegerea unui fenomen subtil, profund şi universal ce însoțeste istoria comunităților umane indiferent dacă acestea s-au dezvoltat în interconectare cu altele sau în izolare completă. Asemenea unui mistic care a văzut Lumina cea mare, autorul proclamă legământul său de credință potrivit căruia şi-a conceput lucrarea pentru …a contribui astfel, la o înțelegere mai profundă a semnificației Masoneriei şi pentru a furniza o explicație a acesteia… Mai apoi, sub o formă sau alta, autorul va reveni şi va preciza că întregul său demers nu trebuie văzut doar ca o simplă descriere a fenomenului masonic, el aspirând la mult mai mult decât atât, anume la identificarea sensurilor existențiale, la o clarificare doctrinar-inițiatică şi, pe cale de consecință, la o atribuire de noi semnificații filozofice privind rostul omului, necesitatea încadrării sale într-o ordinea naturală atotcuprinzătoare şi construcția mundană ca aplicație ce se impune a fi conformă cu voința supremă revelată.
Sunt dezvoltate, în continuare, primele trei capitole ce par a fi oarecum într-o notă obişnuită dacă ar fi să ne raportăm la literatura masonică din prima jumătate a secolului XX. De subliniat totuşi că, autorul evită în mod deliberat să se refere la istoria francmasoneriei considerând aceasta ca fiind o direcție subsidiară în studierea sacrului şi a fenomenului inițiatic. Chiar şi aşa însă, explicitarea simbolisticii, în cadrul cap. I şi III şi apoi, derivarea conotațiilor sapiențiale decurgând din doctrina masonică (cap. II) pot fi acceptate fără rezerve ca încadrându-se într-un curent mai general, descriptiv şi speculativ, specific perioadei istorice în care a trăit autorul nostru. Am putea spune de asemenea că, până la acest punct, opera lui W. L. Wilmshurst pare a fi perfect compatibilă cu spiritul literaturii ce tratează această temă.
Şi totuşi, judecata de valoare mai sus enunțată nu poate fi decât una provizorie şi, de altfel, total insuficientă căci, cel de-al IV-lea capitolul al cărții se ridică sfidând logica pe care am descris-o suscint, asemenea unui Everest impunător şi maiestuos, în chiar mijlocul câmpiei prefigurate de secțiunile anterioare. Nimic din cele consemnate monoton în primele trei capitolele nu lasă să se întrevadă că ar urma un asemenea construct apoteotic dedicat iluminării ca trăire lăuntrică aşa cum este sugerată aceasta, cu persuasiune şi deplină convingere în cadrul ritual masonic intitulat Arca Regală. Pe cât de vechi şi venerabil, pe atât de misterios şi de eficace în a transmite ideea de sacru şi de transcendență, acest ritual pare a fi un veritabil instrument prin care iluminarea îi poate fi indusă, pur şi simplu, aspirantului întru şlefuire şi perfecționare masonică.
Din perspectivă spirituală, iluminarea nu reprezintă nicidecum un final al perfecționării4 căci, aşa cum se menționează în ritual, treptele desăvârşirii sunt infinite. Chiar dacă pare un corolar, iluminarea rămâne doar un punct de început în ascensiunea propriu zisă; abia acum, la finele acestor căutări prin labirintul realității începe urcuşul (planul vertical). Planul orizontal al existenței va fi avut, întotdeauna şi pretutindeni, un centru spațio-temporal – Sinele transcendent; pentru a cunoaşte cu temeinicie acest centru, aspirantul îşi va asuma, întâi de toate, un semnificativ efort etic denumit metaforic şlefuirea pietrei brute, efort ce va conduce, în ultimă instanță, la o nuntă alchimică şi, astfel, la întregirea Ființei. Vechile şcoli misteriosofice pomenesc iluminarea ca pe o scurtă escală, un punct de inflexiune ce distinge planul orizontal cu labirintul său de contrarii, pe de o parte, de cel vertical urcând în spirală de la Pământ la Cer, pe de altă parte. Aşadar, orizontala locului va rămâne domeniul micilor misterii având ca obiectiv despătimirea ego-ului, întregirea ființei şi parcursul până în centrul Cercului5. Sub aspect ritualic, la finele stagiului de companion, aspirantul mărturiseşte simbolic faptul că a văzut Steaua Înflăcărată, altfel spus, că a trăit direct şi personal experiența iluminării.
Poate că ar fi cazul să insistăm mai mult, în cele ce urmează, asupra problematicii iluminării pentru a explica astfel importanța acestui moment de inflexiune situat la limita dintre sacru şi profan, motivul în sine constituind însuşi resortul fundamental care scoate din rând această carte şi o distinge în raport cu alte similare. Pentru început, iată aşadar, câteva referiri edificatoare, provenite din mediul universitar. Este regretabil că nu dispunem de un cuvânt mai precis decât acela de religie prin care să numim experiența sacrului. Venind cu precizări suplimentare, marele nostru contributor la istoria religiilor, subliniază că sintagma experiența sacrului, poate avea ca substitut termenul religie doar cu condiția de a se înțelege în prealabil că aceasta din urmă …nu implică necesarmente credința într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite,
ci se referă la experiența sacrului şi prin urmare are legătură cu ideile de ființă, sens şi adevăr. […] Prin experiența sacrului, spiritul omenesc a surprins deosebirea dintre ceea ce se relevă ca real, puternic, bogat şi semnificativ, şi ceea ce nu posedă aceste calități, adică fluxul haotic şi primejdios al lucrurilor, aparițiile şi disparițiile lor întâmplătoare şi lipsite de sens. […] Revelând ființa, sensul şi adevărul într-o lume necunoscută, haotică şi amenințătoare, experiența sacrului a netezit calea gândirii sistematice. (Eliade, pp. 5-7)
În întreaga metafizica, iluminarea este crucială, această experiență tulburătoare fiind comparată cu …țărmul de avântare spre stihiile de dincolo, malul de pe care se lansează săgeata de foc în patria nopții. […] Funcția experienței în cadrul metafizicii e aceea ce-i revine tocmai în calitate de factor implicat. Metafizica nu urmăreşte necondiționat lărgirea experienței ca atare, ea aspiră la încadrarea experienței într-o viziune mai largă… O viziune metafizică, privită sub unghiul experienței, e produsul unei libertăți constructive, care nu e îngăduită omului de ştiință. (Blaga p. 368)
De regulă, nu se fac mărturisiri la persoana I-a referitoare experiența transpersonală şi asta deoarece există credința tradițională potrivit căreea mărturisitorul pierde puterile sale în situația că vorbeşte despre… Cel puțin aşa stau lucrurile în ortodoxie, unde călugării trăitori, cum li se spune celor care l-au văzut pe Dumnezeu ca lumină lăuntrică, nu fac mărturisiri complete decât în fața duhovnicului care le îndrumă devenirea spirituală. Cu toate acestea, referiri la iluminare s-au înregistrat în toate culturile şi în toate epocile istorice, ele fiind însă relatări indirecte şi destul de abil învăluite în parabole şi analogii.
Cel care a experimentat o astfel de stare de conştiință non-ordinară preferă să păstreze tăcerea despre ceea ce i s-a întâmplat; el relateză, mai degrabă, experiența altora, fie că aceasta este reală sau, în mod voalat, o dezvăluire a propriei sale experiențe. În ortodoxie, monahul căruia i-a fost dat să trăiască la propriu întâlnirea cu Dumnezeiesca Lumină va dobândi o abilitate excepțională, anume de a explica simbolurilor, ritualurilor şi vechile pilde din scripturi, cu deosebire a celor referitoare la experiența transpersonală şi, astfel, lumea va fi uimită de conexiunile pe care el le poate revela.
În fața acestei experiențe copleşitoare, omul este cuprins de un sentiment de uimire amestecată cu teamă, ego-ul simțindu-se în opoziție cu soarele acela viu din centrul Ființei, aşadar, aflându-se la oarece distanță în întuneric şi în contemplarea acestuia. Starea de beatitudine (pace lăuntrică) ce însoțeşte iluminarea este copleşitoare. Vădit bulversat, trăitorul nu mai înțelege nimic, cu toate că este perfect treaz şi, într-un fel, are conştiința că se află exact în locul unde şi-a început exercițiul spiritual. Trupul său, pur şi simplu dispare, aceasta este impresia de moment, iar trăitorul se percepe ca fiind o conştiință eliberată de condiționările materiale care se întreabă: cine sunt eu, de fapt? Timpul dispare şi el iar cel care experiază o asemenea stare nu ştie să spună dacă totul a durat o fracțiune de secundă, câteva minute sau o veşnicie. După revenirea la starea de luciditate, beatitudinea neobişnuită despre care vorbeam persistă asemenea unui dar primit din afara ființei umane, un premiu acordat pentru credință şi perseverența pe calea cunoaşterii. (Otto, pp. 14-15)
În literatura de specialitate se menționează că la indivizii aflați în procesul de actualizare a Sinelui, iluminarea (peak experience) este destul de frecventă, dar şi diferită sub aspectul duratei, intensității şi al particularităților inerente. Iluminarea poate apărea pur şi simplu din senin, fără vreo anunțare prealabilă, dar şi ca urmare a asumării conştiente a unui proces de perfecționare spirituală constând în efectuarea de exerciții, meditație, rugăciune şi asceză. Această trăire afectivă personală, subiectivă şi limitată în timp este însoțită de un imens extaz, o beatitudine nemărginită, precum şi de senzația că percepția realității nu se mai realizează prin cele cinci simțuri. Revenind la normalitatea curentă, cel ieşit dintr-o astfel de stare mărturiseşte uimit convingerea sa fermă că i s-a întâmplat ceva extrem de important. Raportat la perioada anterioară, subiectul este, cel mai adesea, profund transformat pentru întreaga sa viață ulterioară. Nu fără just temei, de altfel, din moment ce studii recente indică o modificare semnificativă a neurofiziologiei creierului care a trăit iluminarea. (Maslow, pp. 151-170)
In nuce, experiența rămâne o trăire subiectivă şi astfel, imposibil de validat; cuvintele utilizate s-au dovedit cel mai adesea incapabile să transmită un mesaj atât de copleşitor. De aceea, o analiză fie chiar şi sumară a fenomenului, presupune o discuție despre limbajul straniu utilizat de către trăitori pentru a descrie ceea ce li s-a întâmplat. În numeroase cazuri, limbajul misticilor, în încercările lor de a descrie iluminarea, este similar cel al savanților din fizica cuantică, adică aluziv, metaforic şi oximoronic.
Iluminarea este imposibil de descris în cuvinte omeneşti; pentru trăitor, această experiență reprezintă momentul conştientizării faptului că Universul este viu, etern şi infinit, sub toate aspectele, având o ordine inerentă pusă în mişcare de un Principiu absolut. Brusc şi fără niciun avertisment trăitorul conştientizează că este nemuritor şi că iubirea aproapelui este un resort fundamental. Concomitent, apartenența sa la întreg, ca fărâmă a Principiului, devine o certitudine. Există numeroase dovezi care atestă că acest tip de experiență sau de cunoaştere este esențial în toate marile religii ale lumii […]; prin urmare, putem vorbi pe bună dreptate de despre o unitate transcendentă a religiilor şi de caracterul unanim al adevărului primordial. (Wilber, p. 16)
În final, revenind la lucrarea semnată de W. L. Wilmshurst, se cuvine să menționăm inclusiv, concluziile temeinic formulate de către autor cu privire la francmasonerie, în general, la rostul său profund inițiatic, precum şi la descendența acesteia din antica şi venerabila tradiție misteriosofică. Trebuie spus, de asemenea, că operele cu adevărat valoroase şi care contează în acestă materie subtilă abundă în demonstrații privind corespondențele dintre simbolistica şi doctrina masonică, pe de o parte, şi alte sisteme sacral-sapiențiale, pe de altă parte. Ca atare, în mod natural, am zice, se prefigurează nu doar un verdict referitor la dimensiunea supraumană a masoneriei, ci şi acea distincție tulburătoare privind universalitatea şi unicitatea fenomenului. Autorul lucrării vorbeşte convingător despre o Doctrină-rădăcină6 similară cu Tradiția unică şi universală7 născută în vremurile de început ale omenirii, denumite generic Vârsta de Aur.
Pe post de concluzii, ar trebui precizat că, în prezent, masoneria nu mai posedă un instrumentar propriu prin care să-l determine sistematic pe aspirant să ajungă la cunoaşterea de Sine. Există, în schimb, unele rudimente de metodă, raționamente, speculații şi interpretări mai mult sau mai puțin conforme cu rigorile unui demers calificat care-l pot îndrepta pe aspirant, înspre cunoaşterea Sinelui. Desigur, în aceste condiții, simpla parcurgere a ritualului nu poate fi totuna cu trăirea propriu-zisă a întâlnirii cu Lux inens. Chiar şi aşa, este lăudabil totuşi, că a existat un autor de carte masonică, W. L. Wilmshurst, care a întrezărit dincolo de aparențe şi astfel a reuşit să ne dăruiescă o străfulgerare către adevăratul scop al procesului inițiatic. Aşadar, în plan personal, unicul demers autentic tradițional ce poate conferi aspirantului mult dorita înțelepciune şi o veritabilă dilatare a conştiinței sale, constă în cunoaşterea Sinelui prin trăirea la propriu a iluminării. Fără consumarea cu folos a acestui prim şi esențial demers, întreg efortul de construire a Templului ideal al umanității este sortit eşecului.

 

 

Bibliografie
Blaga, Lucian – Trilogia cunoaşterii, Ed. Humanitas, 2013;
Eliade, Mircea – Sacru şi profan, Ed. Humanitas, 2013;
Leadbeater, Charles, W. – Francmasoneria. Rituri şi inițieri, Ed. Herald, 2004;
Mackey, Albert G. –Legendele, miturile şi simbolurile francmasoneriei, Ed. Herald, 2018;
Maslow, Abraham – Motivație şi personalitate, Ed. Trei, 2007;
Otto, Rudolf – Sacrul, Ed. Homo religiosus, Dacia, 2002;
Wilber, Ken – Fără granițe, Ed. Francisc Publishing, 2005;
Wilmshurst, Watler, Leslie – Masoneria şi înțelesul ei tainic, Ed. Herald, 2018.

 

 

Note
1 United Grand Lodge of England (UGLE)
2 Desenul sugerează o ancorare în Cer diferită radical de cea pe care o exersează omul obişnuit, cu picioarele pe Pământ şi direcționat exclusiv, în acțiunile sale, de o gândire analitică, secvențială de tip materialist-ateistă; spânzuratul are acces la cunoaşterea luciferică, în timp ce omul de rând se limitează la o cunoaştere paradisiacă, daca ar fi să utilizăm în limbajul lui Lucian Blaga.
3 Secretele filozofice fundamentale privind Masoneria, Bazele mistice ale Francmasoneriei, Instrumentele de lucru ale unui maestru din Ritul York, Extaz mistic și magie ceremonială etc.
4 În limbaj masonic, perfecționarea reprezintă procesul de şlefuire a pietrei brute, proces finalizat prin obținerea pietrei şlefuite sau, altfel spus, a cubului prefect.
5 Drumul către centrul Ființei, traseul sinuos de la ego-ul limitat şi vanitos (exteriorul, periferia, Fiul) la Sinele transcendent (Tatăl, conştiința holistică).
6 Numind-o Proto-Evanghelie (p. 151)
7 Tradiția primordială, cum ar spune René Guénon, un apologet calificat şi consecvent al acestui concept.