Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Comicării selective

 

 

(sau Hamlet în sos picant la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu)

 

 

Universul Shakespeare e atât de prezent în mentalul colectiv încât nu mai surprinde pe nimeni familiaritatea contagioasă cu personajele Marelui Will sau cu sintagme celebre din piesele lui, cum ar fi monologul care începe cu A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea… Deodată, descinzi pe un canal tv şi dai de Shakespeare in love. Te aşezi pe scaun în sala Naționlului clujean şi asişti la aşa-zise „procese la teatru” unde Hamlet este acuzat de uciderea lui Polonius, într-o înscenare ca la tribunal, cu juriste de meserie, proiect aparținând actorului Ionuț Caras. Te deplasezi la Târgu Jiu pentru a gusta din „sosul picant” pregătit de trupa Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” tot sub brandul Hamlet şi dai peste un alt Shakespeare, tocat mărunt, îmbălsămat cu mirodenii din recipiente anume pregătite de bucătarul-dramaturg Aldo Nicolaj… Scuze! Bucătarul de pe scenă este actorul Eugen Titu, întruchipându-l pe maestrul Froggy, cu studii de gastronomie în Franța (ne asigură dramaturgul), gata să prepare bucate alese pentru familia regală din castelul Elsinore. Aldo Nicolaj e doar instigatorul din umbră care pune personajele piesei shakespeariene să joace altfel decât după tipicul clasic, ironizându-le galeş. Cum asta? Foarte simplu: închizând respectuos poarta tragediei elisabetane şi deschizând ghiduş uşița comediei subtile, postmodernă ca structură, îndreptată spre parodiere sans gêne, spumoasă şi uşoară ca un fulg de nea. Unii au respins revoltați această „ruşinoasă băşcălie la adresa piesei Hamlet a lui Shakespeare”. Alții o savurează şi nu văd de ce este înveninată parodierea. A parodia sau a nu parodia pe Shakespeare, aceasta-i întrebarea!
Tratarea à rebours a unui text clasic e un proces firesc, specific modernismului şi postmodernismului care au impus tragi-comedia ca specie aparte. După ce marile mituri au fost povestite inițial la modul serios, grav, eroic, ele sunt repovestite burlesc, parodic, în glumă, de spirite jucăuşe cu un ascuțit simț al umorului. Exemple sunt destule. Mă rezum la câteva: de la Giraudoux la Dürrenmatt şi de la Radu Stanca la Marin Sorescu; dar trebuie amintiți aici şi cei trei autori poznaşi Adam Long, Daniel Singer şi Jess Winfield, care au pus de un show nebun, comprimând şi combinând jovial Operele complete ale lui Shakespeare pe scurt. Ca atare, legitimarea parodierii nu se discută, se afirmă. Şi la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu parodia subțire Hamlet în sos picant primeşte aura unui succes aşteptat, meritat, la îndemâna realizatorilor. Managerul instituției, Cosmin Brehuță, a mizat pe istețimea minții spectatorilor instruiți de „vărul Shakespeare” şi productul i-a reuşit. Publicul reacționează adecvat. Actorii exultă.
Scena elisabetană, generos deschisă spre spectatori, din cocheta sală a teatrului, oferă minunate condiții actorilor-saltimbanci, mereu în mişcare browniană. În plus, decorul propus de Elena Cozlovschi se extinde şi pe verticală, de pe padimentul bucătăriei palatului pe scara din fundal ce duce spre sălile palatului, coborând apoi prin trapa amplasată în avanscenă în pivnița cu provizii. Regizorul Aurel Palade a avut dificila sarcină de a aduce pe scenă atât atmosfera marginală a bucătăriei cât şi focusarea pe tramă, tratată din perspectivă biunivocă. Printre prezențele de eroi-fantoşe, aglutinate aiuritor prin qui-pro-quo-uri comice, bucătarul-şef Froggy, interpretat de Eugen Titu, dobândeşte prestanță de om-orchestră, dirijând „ostilitățile”. Actorul atinge un vârf evolutiv admirabil în secvența „duhul tatălui lui Hamlet”, de un comic irezistibil, pregătit cu dibăcie. Mădălina Ciobănuc în rolul Cathy, soția bucătarului, înzestrează cu multă naturalețe personajul, subliniind caracteristicile unei femei din popor, sănătoasă la minte şi corp. O secondează în maniera de abordare a tipologiei feminine cu trăsături volitive Oana Marinescu în Inge, fiica lor. Iulian Marinescu este Breck, unul dintre servitori, învârtit ca un titirez printre cratițe şi polonice, printre gafe şi dorințe. Vlad Fiu, cu părul zburlit şi cu ochelari, aduce în Hamlet negura personajului, drapată în văluri persiflante. El împinge hamletizarea în ridicol duios şi dubios. Augmentând caricaturizarea din textul lui Shakespeare şi din alte montări „serioase”, Regina Gertrude de aici coboară la nivelul slugilor, este o bețivă care confundă sticla de alcool cu cea de otravă de şoareci şi moare stupid. Nu că nu şi-ar merita soarta. Prestația Rodicăi Gugu Negrescu pune în evidență o actriță de mare forță dramatică, adaptată la comicării agreabile. O felie de comic buf cu delicatețuri serveşte Cosmin Brehuță în Horațio, foarte atent la nuanțe şi la rolul lor în ansamblare pentru a nu sări în stridențe vulgarizatoare. De altfel, este grija permanentă a regizorului de a menține întregul spectacol între parametrii unui comic decent. Alexandru Manea creează un Laertes înverşunat, intransigent, răzbunător, stilat, vădind virtuți de spadasin. În scurtele secvențe, Ana Negrescu conturează o Ofelie dementă, luată de valul întâmplărilor nefericite. Prea puțin în rolul lui Polonius, Dan Calotă excelează în rolul Reginei (actriță cu perucă), după cum Bogdan Constantin evoluează ca străjer şi Elios. Roluri de mai mică întindere, dar de mare importanță în dinamica jocului prestează Mihai Rădulea (servitorul Grunter şi menestrel), Vlad Rădulea (străjer şi menestrel), Adelina Puzdrea (regizorul trupei de actori aduşi de Hamlet), Valeriu Bîzu, Dan Dobroiu (componenți ai trupei de actori). Costumația pregătită pentru actori de Maria Dore glisează şi ea din convenția epocii spre o ilaritate moderată, sfidătoare în cazul celor două rochii roşii (a Reginei şi a dublurii ei). Cortina muzicală (propusă de Alexandru Neş) care încadrează în ritmuri antrenante reprezentația alternează cu melodicitatea medievală a instrumentelor de coarde utilizate de menestrei.
Poate că „nebuniile” din capul actorilor ar fi luat-o razna, dacă regizorul Aurel Palade nu i-ar fi strunit, nu i-ar fi adus la un numitor comun, acela al decenței interpretării. La aşa ceva s-ar fi ajuns, deoarece atât de ofertant în scamatorii interpretative este abordarea acestui gen de spectacol-persiflare. Un spectacol care nu-l jigneşte câtuşi de puțin pe Marele Will, ci, dimpotrivă, îl omagiază la modul ludic, după puterile fiecărui interpret de a se arunca în magia jocului. După cum aduce un omagiu teatrului însuşi. Ca şi Romulus cel Mare al lui Dürrenmatt, ca şi Vărul Shakespeare al lui Sorescu şi, desigur, ca multe alte parodii de acest fel sau intertextualități cu piese celebre. Este evidența care se impune: personajele din teatrul elisabetan trăiesc în actualitatea noastră culturală o nouă viață.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg