Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Condiția scriitorului în diversele spații culturale

Condiția scriitorului în diversele spații culturale

Dincolo de acțiunea centrifugă a inconștientului în raport cu paradigmele procedurale ale domeniului, există un mănunchi de condiții existențiale obiective legate de specificități naționale, apoi prozaic materiale, care contribuie și ele la diferențierea demersurilor scriitoricești.
Sartre remarcă diferențele între scriitorul american, dependent de o meserie practică, și scriitorul francez, „le plus bourgeois du monde” (Sartre 1948, 169). Americanul de până prin anii 1970 avea o meserie, adesea manuală, la care revenea între două romane petrecându-și vremea „pe drumuri, pe șantiere sau în baruri” (Ibidem, 170), trăiește separat de confrații lui – fenomenul salonului sau cafenelei literare pare o imposibilitate la scara gigantismului Americii. „Ideea de colegiu1 sau de „slujbă de birou”, dragă scriitorului european, îi este cât se poate de străină: „[…] astfel, în voia a douăzeci de glorii efemere și de douăzeci dispariții, el plutește continuu între această lume muncitorească, în care își va căuta aventurile, și lectorii săi din clasele mijlocii […] atât de duri, atât de brutali, atât de tineri, atât de pierduți, care, mâine vor face același plonjon ca și el.” (Ibidem, aceeași pagină)
Scrisul lui este frust, fără rezonanțele culturale și istorice ale europeanului, ca și cum lumea ar fi fost abia născută și nimeni n-ar fi vorbit înaintea lui de păduri si de recolte. Pentru același motiv însă, el o face cu o forță și o prospețime care compensează absența de soclu cultural.
La rândul său, scriitorul britanic mai puțin integrat în societate decât cel francez substituie clubul adevăratei imersiuni în social. Or, în aceste instituții prin excelență masculine, se vorbește de afaceri, de curse de cai, de femei, de politică dar niciodată de literatură, în vreme ce în Franța, „[…] amfitrioanele noastre care practicau lectura ca o artă de agrement au ajutat prin recepțiile lor la apropierea politicienilor, financiarilor, generalilor și oamenilor de condei”. (Ibidem, 171). Marginali și excentrici, scriitorii britanici au revendicat izolarea impusă de propria lor societate ca pe o opțiune liberă. Ceea ce le-a minimizat impactul asupra societății. În consecință nu sunt temuți și nu au aceeași audiență socială ca scriitorii francezi.
„În Franța, literatura se ia realmente în serios. Chiar magazinele populare pun bara foarte sus vorbind despre lucruri pe care, adesea, lectoratul lor nu le va citi niciodată.” (Femme actuelle. Senior n°22/2020) Francezii au avut ca șansă suplimentară tradiția tribunică a scriitorului: Revoluția a fost pregătită în planul conștiințelor de scriitori de mare audiență publică: Voltaire, Beaumarchais, Rousseau, Diderot… Clasele conducătoare s-au temut întotdeauna de acești fermenți ai revoltei. În consecință, admite Sartre, scriitorul francez, cu o locuință decentă, bine îmbrăcat, ceva mai puțin bine hrănit totuși, se situează la un nivel corect burghez. De altfel, într-o țară saturată de prejudecăți, ceea ce nu este cazul americanului, el este cel puțin posesorul unei diplome de bacalaureat, fără de care nimeni nu i-ar da cea mai mică atenție și care îi asigură un minimum de referințe culturale în scrierile lui.
Participarea scriitorilor la evenimente excepționale – războaie, revoluții, greve, genociduri… – se dovedește fecundă în planul invenției.
Harta zonelor de conflict semnifică în subsidiar o hartă a literaturii de forță. Între Perșii lui Eschil, De Bello gallico a lui Cezar și până la romanele de război sau revoluție ale lui Hugo, Anatole France, Lev Tolstoi, Roger Martin du Gard, Boris Pasternak, Franz Werfel, Sven Hassel, Hemingway, Aleksei Tolstoi, marile seisme sociale se dovedesc un extraordinar catalizator genetic. Caracterele umane, puse în situații limită când se metamorfozează în îngeri sau demoni într-o încleștare epică, au oferit o materie densă și revelatoare căutătorilor de adevăr uman. Cu atât mai mult cu cât americanii n-au avut pe solul lor nici un conflict intern de la războiul de secesiune până astăzi, în vreme ce pe aceeași perioadă istoria Europei a fost martirizată de traumatisme apocaliptice.
Iar Italia? Într-o țară ruinată de fascism și de înfrângere în cel de al doilea război mondial, fostă teatru de război, în care burghezia nu mai conta de multă vreme, condiția scriitorului a fost multă vreme precară: „[…] nevoiaș, rău plătit, cazat în palate dărăpănate, prea vaste și prea grandioase pentru a putea fi încălzite sau chiar mobilate, confruntat cu o limbă princiară, prea pompoasă pentru a fi maniabilă […].” (Ibidem, aceeași pagină)
Scriitorul trăiește în mustul tradițiilor țarii sale. Astăzi însă fenomenul mondializării atenuează și uniformizează fostele disparități. Un scriitor suedez sau sud-african poate deveni o notorietate mondială și cu aceeași ocazie milionar în euro sau dolari, ca și scriitorul francez de tip comercial.
Dacă condițiile specifice tării natale joacă un anume rol, factorul cel mai important pentru creator rămâne propria-i conștiință si voința de a se ameliora, de a se sustrage masei de veleitari si de a da publicului un fascicul de valori susceptibile de a-l fixa printre reperele culturale ale țării de rezidență sau ale lumii.
Din păcate, pe drumul deschis de Pico della Mirandola și de umaniștii Renașterii individul modern s-a angajat numai pe jumătate. Pentru că, eliberat de dogma biblică, el n-a mers până la capătul construcției de sine însuși. Individul contemporan nu-si pune în practicile lui cotidiene probleme de eficiență sau morale așa cum făceau în mod recurent Goethe, Vigny, Tolstoi sau Tagore. Omul actual din masă rămâne un Pygmalion neterminat. Dar scriitorii i-au balizat drumul perfectibilității.

 

 

Referințe bibliografice
Sartre, Jean-Paul (1985 (1948)). Qu’est-ce que la littérature? Paris: Gallimard.

 

 

Notă
1 În sensul de universitate.

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg