Consiliul
Județean Cluj
Conferințele Tribuna
Cea de-a doua serie, din 2018, a binecunoscutelor Conferințe Tribuna, organizate cu regularitate în ultimii șase ani sub conducerea managerului PHD Mircea Arman, a avut loc în perioada 15 – 17 iunie în Cluj-Napoca, în sălile Hotelului „Seven”. Continuând tradiția temelor de anvergură și înscriindu-se în seria activităților dedicate Centenarului Marii Uniri, recentul eveniment a oferit publicului (format din scriitori și oameni de cultură din mai multe orașe ale țării) un număr de patru conferințe, din domeniile teatru și filosofie, vedeta incontestabilă a acestei ediții fiind filosofia.
În debutul manifestărilor, vineri, 15 iunie 2018, Conf. Univ. Dr. Diana Cozma s-a adresa auditoriului cu un discurs despre Dramaturgia viitorului. Precizând că tema este o preocupare a sa, fundamentală și consecventă, autoarea și-a început pledoaria cu o clarificare terminologică, insistând, în mod deosebit, pe condiția dramaturgului în fenomenul teatral contemporan, și anume dramaturgul ca fiind creatorul unic al textului dramatic. Invocând modelul german, în care secretarul literar este asimilat dramaturgului, Diana Cozma afirma, citez: „pledez pentru ca în spațiul cultural românesc să fie menținut termenul de dramaturg pentru autorul unic de texte dramatice, creator al întregului univers dramatic, iar atribuțiile secretarului literar să-i rămână în continuare acestuia, fără a fi numit, impropriu, dramaturg.” În replică, la finalul conferinței, criticul de teatru Claudiu Groza, redactor al Tribunei, a ținut să precizeze că în România nu există acest pericol, dramaturgul nu se confundă cu secretarul literar, în atribuțiile acestuia din urmă putând intra, în plus, unele adaptări sau traduceri, ceea ce nu-i conferă și calitatea de autor al textului dramatic. Dacă dramaturgia viitorului se poate vedea, ca și tot ceea ce încă nu s-a întâmplat, doar la nivel de speculație, dramaturgia momentului este, fără îndoială, afirma Diana Cozma, teatrul devised. Numit și creație teatrală colectivă, aceasta este o metodă de teatru care nu aduce nimic nou, consideră autoarea conferinței, atrăgând mai mult atenția asupra laboratoarelor teatrale, motiv pentru care autoarea nu crede într-un conflict între dramaturgul ca autor unic și dramaturgia ca rezultat al creației colective. Oricum ar fi, s-ar putea ca mai târziu să asistăm la mutarea creației dramaturgilor în spațiul virtual, zonă care câștigă tot mai mult teren, vom vedea, probabil, cum dramaturgul viitorului nu va mai scrie piese de teatru ci doar scenarii, a conchis Diana Cozma.
În prima parte a zilei de sâmbătă, 16 iunie 2018, Prof. Univ. Dr. Vasile Muscă a susținut conferința cu titlul: Constantin Noica – Școala în care nu se învăța nimic. Desigur, a afirmat Prof. Vasile Muscă, această afirmație îi aparține lui Noica însuși, din jurnalul căruia a citat: „Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic.(…) Gândul Şcolii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături[…] O şcoală în care profesorul nu învață şi el e o absurditate. Cred că am găsit un motto pentru Şcoala mea. E vorba aceasta extraordinară a lui Léon Bloy: Nu se ştie cine dă şi cine primeşte.”(Constantin Noica) Obiectivul Școlii lui Noica, a spus Prof. Vasile Muscă, nu a fost, așadar, unul didactic, scopul principal era acela de a găsi pentru discipol un loc în lume, de a găsi o împăcare cu lumea. În Școala lui Noica se învăța gândirea, rostul ei nu erau gândurile ci acela de a-i învăța pe adepți să gândească. După Noica, a mai spus Vasile Muscă, filosofia nu ne învață adevărul ci gândirea, filosofia dă doar direcția adevărului prin gândire. Conferința a fost, în opinia autorului său, „o încercare de a defini gândirea”. Pornind de la afirmația lui Kant, din Critica rațiunii pure, conform căreia „facultatea imitativă nu este o facultate creatoare”, „pentru a-i învăța pe studenții mei, condiția era să gândesc eu însumi” – a concluzionat în finalul discursului său Prof. Vasile Muscă. În intervenția sa, filosoful Mircea Arman a apreciat construcția închegată, rotundă a conferinței și a precizat faptul că adevărul este unul dintre conceptele fundamentale pe care le caută gândirea. După Platon începe de fapt filosofia analitică, iar gândirea care se gândește pe sine (Aristotel) are și un produs: adevărul, a mai spus Mircea Arman.
Prof Univ. Dr. Andrei Marga a susținut, în cea de-a doua parte a zilei de sâmbătă, conferința cu titlul Filosofia globalizării. Apreciind faptul că tema, mult prea ramificată, este dificil de adus în spațiul unei conferințe, Prof. Andrei Marga a recurs la formularea acesteia în douăsprezece teze, dezvoltate și argumentate. În această succintă prezentare a evenimentelor, voi cita doar câteva dintre considerațiilor autorului, urmând ca cititorii Revistei Tribuna să se bucure de textul integral publicat în rubrica pe care dl. Prof. Andrei Marga o susține aici cu rigurozitate. „Teza mea este că globalizarea a debutat la începutul anilor nouăzeci ca politică a celei mai mari puteri economice, politice, militare și culturale a timpului nostru odată cu decizia ieșirii din protecționism și a deschiderii frontierelor pentru circulația produselor. (…) globalizarea ne pune în fața unei situații diferite: ea nu a venit în general din inițiative în sfera viziunilor asupra lumii, ci din politici mai ales economice, încât nu poți da seama de globalizare fără a plonja în analizele ce i se consacră în economie, sociologie și fără a detecta consecințele ei. (…) Globalizarea își va urma, în mare, cursul care a consacrat-o în deceniile din urmă. Ea va suferi, însă, corecturi în ceea ce privește inserarea economiei în societate, folosirea resurselor culturale și ierarhizarea valorilor, încât putem vorbi justificat de societatea ce succede globalizării.” – Andrei Marga
Manifestările s-au încheiat duminică, 17 iunie 2018, cu prelegerea PHD Mircea Arman, managerul Revistei Tribuna, intitulată Anwesen sau a patra dimensiune a timpului. Nivelul abstract la care s-a situat conferința face dificilă prezentarea ei în câteva fraze. De aceea mă voi rezuma să citez doar din discursul filosofului Mircea Arman: „Dacă în Ființă și timp, există un temei explicit de unde analiza se putea desfășura, respectiv ființarea, în Timp și ființă problema unui în sine al timpului și ființei naște următoarea întrebare legitimă: dacă există un timp în sine și o ființă în sine, atunci ce este acest un sine al timpului și ființei? Heidegger sesizează acest blocaj al gândirii și încearcă, pornind de la cele trei dimensiuni ale timpului, trecut, prezent – în sens de actualitate – și viitor să structureze o a patra dimensiune a timpului care ar fi prezența statornică sau constanta ajungere la prezență.(…) Un răspuns consecvent cu linia demonstrației heideggeriene ne-ar obliga să afirmăm că a patra dimensiune a timpului este ființa. Chestiunea în fapt comportă o gravitate excepțională. Heidegger nu afirmă explicit acest fapt, dar el este implicit explicării ajungerii la prezență ca a patra dimensiune a timpului, căci atât timp cât vorbim despre un caracter permanent al ajungerii la prezență, vorbim și despre ființa ca ființă.” Textul integral poate fi citit, de asemenea, în paginile Revistei Tribuna.
A doua ediție a Conferințelor Tribuna din acest an s-a înscris cu succes în seria activităților culturale ale revistei, devenite deja tradiție, continuând în direcția stabilită de programul de management al PHD Mircea Arman, și anume aceea de permanentă îmbunătățire a nivelului publicației și, nu în ultimul rând, de promovare a actului cultural.