Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Contractul de întreținere

Contractul de întreținere

Obligația de întreținere reprezintă îndatorirea unei persoane de a asigura unei alte persoane mijloacele necesare traiului1.
Această obligație poate avea un izvor legal, cum este cazul art. 516 Cod civil, care prevede că obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege, între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege sau art. 499 Cod civil, care prevede că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
Obligația de întreținere poate fi prevăzută sub forma unei sarcini inserate în contractual de donație, în favoarea donatorului sau în favoarea unui terț, sau sub forma unei clauze a unui contract de vânzare, respectiv izvorul acestei obligații poate fi contractul de întreținere încheiat de părți.
Importanța identificării izvorului obligației nu prezintă doar o importanță teoretică, întrucât obligația legală de întreținere devine efectivă în situația existenței legăturii enumerate de legiuitor și este datorată în limita stării de nevoie a persoanei care solicită întreținerea și proporțional cu mijloacele celui obligat la întreținere.
Spre deosebire de obligația legală de întreținere, în cazul obligației de întreținere asumată prin contract starea de nevoie a persoanei care solicită întreținere nu reprezintă o condiție esențială pentru eficiența aceste obligații, în temeiul libertății contractuale, la încheierea contractului de întreținere părțile nu sunt ținute să justifice sau să dovedească starea de nevoie a persoanei în favoarea căreia urmează a fi prestată întreținerea.
Sub imperiul Codului civil din 1864, contractul de întreținere nu avea o reglementare proprie, fiind o creație a practicii judiciare și a doctrinei, menită să răspundă unei nevoi sociale concrete.
Odată cu intrarea în vigoare a Codului civil 2009, respectiv 1 octombrie 2011, contractul de întreținere a dobândit o reglementare proprie, inspirată de principiile conturate de doctrină și practica judiciară.
Contractul de întreținere este definit ca fiind contractul prin care o parte, debitorul obligației de întreținere, se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți, creditorul obligației de întreținere, sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată.
Acest contract poate avea un caracter oneros, când întreținerea este stipulată în schimbul unui capital, de orice natură, de exemplu, o parte transferă celei de a doua dreptul de proprietate asupra unui imobil cu obligația celei din urmă de a asigura întreținerea celei dintâi sau cu titlu gratuit, când o parte se obligă să asigure întreținerea părții contractante fără a exista o contraprestație în sarcina acesteia din urmă.
Astfel cum reiese din definiția acestui contract, obligația de întreținere poate fi stipulată în favoarea uneia din părțile contractante sau în favoarea unui terț, a unei persoane care nu a fost parte la contractul încheiat. De exemplu, A transmite în favoarea lui B dreptul de proprietate asupra unui imobil cu obligația de a asigura întreținerea lui C, acesta din urmă având libertatea de a accepta sau nu executarea prestației.
Pornind de la consecințele încheierii acestui contract, pentru a asigura exprimarea unui consimțământ acordat în deplină cunoștință de cauză, legiuitorul a instituit condiția încheierii contractului în formă autentică, respectiv întocmit de notarul public sau de o altă autoritate competentă.
La încheierea contractului, părțile pot să prevadă intervalul de timp în care drepturile și obligațiile asumate vor produce efecte, de exemplu, o parte se obligă să asigure întreținerea celeilalte părți contractante pentru un interval de 4 ani, până la terminarea studiilor universitare.
De asemenea, părțile pot stipula ca obligația de întreținere este datorată pe durata vieții debitorului sau a creditorului obligației, caz în care contractul se consideră încheiat pe durată nedeterminată. Dacă la încheierea contractului părțile nu au prevăzut durata pentru care întreținerea urmează a fi datorată, atunci obligația este datorată pe toată durata vieții creditorului obligației de întreținere.
Contractul de întreținere, încheiat pe durata vieții creditorului, în schimbul unui capital de orice natură, are caracter aleatoriu, conferind fiecărei părți şansa unui câștig sau unei pierderi. Astfel, dacă o parte transmite în folosul celeilalte părți dreptul de proprietate asupra unui bun imobil cu obligația celei din urmă părți de a asigura întreținere primului pe durata vieții acestuia, întinderea obligației asumate de debitor este direct proporțională cu durata vieții creditorului obligației, la încetarea contractului, în funcție de nevoile specifice ale creditorului, cât și prin raportarea la intervalul de timp în care obligația a fost executată, obligația debitorului poate fi mai mică, egală sau mai mare prin raportare la contravaloarea dreptului transmis.
Pentru a descuraja orice manifestare contrară bunei credințe, legiuitorul a prevăzut că nu produce efecte contractul de întreținere cu titlu oneros, încheiat pe durata vieții unei persoane, care la data încheierii, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de 30 de zile de la această data. De asemenea, este lovit de nulitate absolută contractul de întreținere încheiat pe durata vieții unei persoane care era decedată în ziua încheierii lui.
Dacă contractul de vânzare se caracterizează prin înstrăinarea unui bun în schimbul unui preț, persoana cumpărătorului având un rol secundar, în cazul contractului de întreținere, prin specificul obligației asumate, persoana partenerului contractual are un rol esențial, contractul având caracter intuitu personae, care influențează modul în care acesta își produce efectele.
Principalul efect al contractului de întreținere încheiat în mod valabil este obligația debitorului de a asigura întreținerea creditorului, în mod echitabil ținându-se seama de valoarea capitalului și de condiția socială anterioară a creditorului. Debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare. Întreținerea cuprinde, de asemenea, îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală. Dacă părțile au prevăzut că întreținerea are caracter viager sau atunci când creditorul decedează în cursul duratei contractului, debitorul are obligația să îl înmormânteze.
Având în vedere caracterul aleatoriu al contractului de întreținere încheiat pe durata vieții creditorului în schimbul unui capital, a fost instituită regula potrivit căreia, întreținerea continuă a fi datorată în aceeași măsură chiar dacă, în cursul executării contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parțial ori și-a diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreținerii nu este ținut să răspundă. Astfel, dacă în schimbul întreținerii a fost transmis debitorului dreptul de proprietate asupra unui bun imobil, în cazul în care fluctuațiile pieței imobiliare determină o scădere semnificativă a valorii acestuia, împrejurarea nu justifică înlăturarea obligației debitorului de a asigura întreținerea creditorului, după cum, nu justifică nici modificarea cuantumului obligației asumate.
În același sens, debitorul nu se poate libera de plata ratelor oferind restituirea capitalului și renunțând la restituirea prestațiilor plătite, acesta fiind ținut la îndeplinirea obligației până la decesul persoanei pe durata căreia a fost constituită întreținerea, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia. Astfel, în exemplul dat, debitorul nu se poate libera de obligația asumată oferind restituirea bunului primit.
De regulă, executarea obligației de întreținere se asigură în natură, debitorul fiind obligat să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare. Pot fi întâlnite însă și situații în care, prestarea sau primirea întreținerii în natură nu mai poate continua din motive obiective sau dacă debitorul întreținerii decedează și nu intervine o înțelegere între părți. În astfel de situații, instanța judecătorească poate să înlocuiască, la cererea oricărei dintre părți, fie și numai temporar, întreținerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare. Dacă obligația de întreținere nu mai poate fi executată în natură din culpa uneia dintre părți, instanța va majora sau, după caz, va diminua cuantumul sumei de bani care înlocuiește prestația de întreținere.
Așa cum am arătat anterior, in cazurile expres prevăzute, obligația de întreținere are un izvor legal, fiind datorată independent de manifestarea de voință a părților, existând situații în care creditorul obligației de întreținere este obligat în temeiul legii să asigure întreținerea persoanelor îndreptățite. De exemplu, A transmite lui B dreptul de proprietate asupra unui imobil cu obligația acestuia din urmă de a asigura întreținerea, de asemenea, în temeiul legii A fiind obligat să asigure întreținerea fratelui său C, ajuns în nevoie. Valabilitatea și eficacitatea contractului încheiat de A nu sunt afectate în situația în care acesta își îndeplinește obligația de întreținere față de C, dispunând de mijloacele necesare. Însă, în situația în care, prin contractul încheiat, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra unicului său bun și neavând alte venituri, A s-a lipsit de posibilitatea de a asigura alimentele necesare întreținerii lui C, acesta din urmă, poate solicita revocarea contractului de întreținere încheiat între A și B, indiferent de momentul încheierii acestui contract. De asemenea, pentru a obține revocarea contractului, nu este necesar ca B să fi fost de rea – credință, fiind irelevant dacă acesta cunoştea împrejurarea că prin încheierea contractului A este lipsit de posibilitatea de a asigura îndeplinirea obligației față de C.
La încheierea contractului de întreținere, persoana cocontractantului are un rol esențial, dată fiind natura obligației asumate, iar în temeiul libertății contractuale, părțile își aleg în mod liber partenerii contractuali. Există însă și situații în care, pentru a preveni eludarea drepturilor și intereselor comoștenitorilor, legiuitorul a prevăzut că înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui descendent ori către un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație, dacă înstrăinarea s-a făcut în schimbul întreținerii pe viață, prezumție care operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor a defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare. Pentru a exemplifica, dacă în timpul vieții A transmite fiului său B dreptul de proprietate asupra imobilului său cu obligația acestuia din urmă de a-i asigura întreținerea pe durata vieții, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației asumate, la decesul lui A, soțul supraviețuitor S, precum și celălalt fiul al acestuia, B, vor considera contractul încheiat cu B drept o donație, putând cere reducțiunea acesteia.
Creditorul obligației de întreținere nu se poate obliga la prestarea unor servicii, o astfel de clauză contractuală fiind considerată nescrisă.
Dacă în schimbul întreținerii, creditorul a transmis debitorului dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun, creditorul are obligația de a preda bunul transmis și de a-l conserva până la predare, precum este ținut de garanția pentru evicțiune și pentru vicii ascunse.
Contractul de întreținere încheiat pe durată determinată încetează să își producă efectele la expirarea perioadei prevăzută de părți, exceptând cazul în care decesul creditorului survine anterior expirării perioadei contractuale, situație în care contractul încetează la această din urmă dată. Astfel, dacă părțile încheie un contract de întreținere, stabilind că obligația urmează a fi îndeplinită pe o perioadă de patru ani, dacă după doi ani de la încheierea contractului survine decesul celui îndreptățit la întreținere, contractul încetează la această dată, chiar dacă nu s-a împlinit termenul stabilit inițial de părți.
Se impune a fi precizat că decesul celui obligat la întreținere nu atrage încetarea contractului, obligația fiind transmisă moștenitorilor debitorului care vor fi ținuți să asigure întreținerea creditorului întocmai ca antecesorul lor, iar în cazul în care părțile nu se înțeleg, instanța judecătorească poate dispune înlocuirea întreținerii în natură cu obligația plății unei sume de bani.
În cazul în care una din părțile contractante, prin comportamentul său, face ca obligația să nu mai poate fi executată potrivit bunelor moravuri, la cererea părții care justifică un interes, instanța poate dispune rezoluțiunea contractului, acesta fiind desființat cu efect retroactiv.
Dacă una din părți nu își îndeplinește obligația asumată, fără a avea o cauză care să justifice neexecutarea, cealaltă parte poate cere instanței să dispună rezoluțiunea contractului.
În ultimele două alineate, încetarea contractului are funcția unei sancțiuni, în temeiul căreia contractul este considerat a nu fi fost încheiat niciodată, părțile fiind ținute să restituie prestațiile primite. Astfel, dacă o parte dobândeşte proprietatea unui bun imobil cu obligația de a asigura întreținerea celeilalte părți contractante, în cazul neîndeplinirii obligației asumate, creditorul obligației poate solicita instanței rezoluțiunea contractului, iar în cazul admiterii cererii formulate, contractul încheiat va fi considerat a nu fi fost încheiat niciodată, debitorul fiind ținut să restituie creditorului dreptul transmis, fără a putea solicita la rândul său echivalentul întreținerii prestate.

 

 

Notă
1 I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a VIII-a, Ed. ALL Beck, București, 2006, p. 541.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg