Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Cosmogonia poetico-filosofică greacă: de la Musaios la Epimenides (I)

Cosmogonia  poetico-filosofică greacă:  de la Musaios la Epimenides (I)

 

Musaios

Ca şi în cazul lui Orfeu sau Linos, despre Musaios (1), poetul trac născut în Pieria (2) nu se ştie nimic sigur, părînd o fiinţă ce descinde de-a dreptul din legendă. Lexicograful Suidas (3) spune că ar fi fost fiul lui Antiphemos şi al Selenei, alţii însă spun că ar fi fost fiul lui Orfeu, al lui Linos sau chiar al lui Eumolpos, deşi, de cele mai multe ori, acesta din urmă este considerat a fi fiul lui Musaios.(4) Pare să fi venit din Pieria la Athena, trecînd în prealabil prin Beoţia, şi pentru mult timp mormîntul său ar fi putut fi văzut pe o colină din faţa Acropolei.
Conform lui Suidas (5) Musaios ar fi fost discipolul lui Orfeu şi care mai tărziu i-a ordonat şi i-a îngrijit opera. Împreună cu fiul său Eumolpos, ar fi fost adepţi înflăcăraţi ai misterelor Demetrei din Eleusis. Acesta este motivul pentru care se spune despre Musaios că ar fi originar din acele părţi. În acelaşi timp, se afirma despre el că ar fi fost prezicător.
I se atribuiau o serie de lucrări, printre care o theogonie în trei părţi, o carte de sfaturi către fiul său Eumolpos, cîte un imn către Dionysos şi Demeter pentru lycomizi. Tradiţia spune că de acestea s-a îngrijit acel misterios Onomacritos căruia, Pisistrate i-ar fi încredinţat redactarea şi îngrijirea operelor lui Orfeu şi Musaios.
Pentru a releva cîteva informaţii care ni s-au părut mai interesante despre viaţa şi opera celui care a fost considerat rivalul şi egalul lui Orfeu vom cita, pentru uzul cititorului, cîteva fragmente din diverşi autori antici:
DIODOR DIN SICILIA IV 25, 1 „/ Herakles/ a sosit la Athena şi a participat la Misterele din Eleusis, pe vremea cînd Musaios, fiul lui Orfeu, era îndrumătorul şi mai-marele ceremoniei.(6)”
SCHOLII LA DIONYSOS THRAX. P. 183, 10. „Unii spun că Musaios e descoperitorul /literelor, v. Diels,/ el cel născut din Metion şi Sterope, după Orfeu. (7)”
ARISTOTEL, Historia animalum, Z 6.563 a 18. „Vulturul dă naştere la trei ouă, din care însă cloceşte două, aşa cu se arată şi în versurile rostite de Musaios:
El care dă naştere la trei, cloceşte două, iar de unul nu se îngrijeşte.(8)”
CLEMENS, Stromata VI, 5. „Pe cînd Musaios scria:
Aşa cum întotdeauna măiestria e cu mult mai bună decît puterea, Homer spune: „Nu este mai bun, etc.” / Il. XXIII, 315/, Din nou Musaios, compunînd:
5.Aşa cum pămîntul roditor dă naştere frunzelor;
şi pe unele le veştejeşte în copaci iar pe altele le face să crească
tot astfel desfăşoară el în roată şi neamurile şi seminţia oamenilor
Homer scrie apoi: „Frunzele…” /Il. VI. 147-148/. (9)”
PAUSANIAS, X, 911. „Atenienii sunt de acord că înfrîngerea de la Aigospotamoi n-a fost lucru curat. Într-adevăr ei ar fi fost trădaţi pe bani de către conducătorii armatei, iar Tydeus şi Adeimantos ar fi primit daruri de la Lysandros. Şi ca dovadă a afirmaţiilor lor, ei aduc oracolul Sibylei…pe celelalte însă ei şi le amintesc din oracolele lui Musaios:
Şi asupra atenienilor se abate o furtună sălbatică
Din pricina mişeliei conducătorilor. Se va ivi însă o oarecare mîngîiere;
Fără îndoială, ruina-vor aprig cetatea, dar vina şi-o vor ispăşi aceia.”(10)
Se mai spune despre Musaios, dincolo de statuarea sa fermă în reflexia teologală, că ar fi imaginat, pentru prima dată, fabuloasa temă specifică gîndirii greceşti după care diversitatea lumii provine din Unu iniţial şi s-ar reîntoarce, odată cu pieirea, în acelaşi Unu. Acest mod de a pune problema, dacă a fost pusă aşa(fapt de care ne indoim, vidi nota 241) prefigurează gîndirea ioniană aşa cum va apărea ea la Thales, Anaximandru şi Anaximene.
Mai multe nu putem spune despre Musaios. Ca şi Orfeu, el se ascunde sub vălul pe care Chronos îl ţese peste memoria fiilor săi.

Epimenides

Atunci cînd vorbim despre Epimenides facem pasul fatal de la aburul legendei spre tărîmul ferm al determinării istorice. Dar cum mitul capătă valenţa raţiunii numai datorită unor prefaceri în timp, tot aşa, legenda îşi dezbracă haina treptat, lent şi cu multe meandre, în faţa adevărului istoric.
Că lucrurile stau aşa şi nu altfel o arată şi mărturia, că acesta, înainte de a deveni un inspirat şi un ales al zeilor, cade într-un somn cataleptic de peste 50 de ani, dar şi cele cinci pagini de fragmente pe care le culege Diels şi pe care i le atribuie lui sau altora.
Să fie acest somn semnul unui fapt şamanic, aşa cum crede Dodds? Nu putem, încă, să ne pronunţăm într-un fel sau altul.  Să vedem însă, ce spun izvoarele vechi despre acesta:
DIOGENES LAERTIOS 1. 109 şi urm. Arată că: „Epimenides, după cîte spun Theopomp şi mulţi alţii, avea drept tată pe Phaistios, unii spun pe Dosiades, alţii pe Agesarchos. Cretan fiind de neam, din Cnossos, se deosebea totuşi ca înfăţişare, prin faptul că-şi lăsa părul lung. Într-un rînd, trimis fiind de părintele său la cîmp după o oaie şi făcînd un ocol din drum, către amiază, se culcă într-o peşteră şi dormi timp de 57 de ani. (11) Cînd se trezi după aceea, începu să caute oaia, crezînd că dormise puţin timp. Deoarece n-o găsi, se întoarse pe ogor şi, văzînd toate schimbate şi pămîntul în stăpînirea altuia, se duse îndărăt în oraş, plin de nedumerire, iar acolo, pătrunzînd în locuinţa sa, dădu peste unii care-l întrebară cine este, pînă ce, descoperind pe fratele său mai tînăr, ce ajunsese între timp bătrîn, află de la acesta tot adevărul. (110). Făcîndu-i-se astfel faima printre toţi elenii, fu socotit un ales al zeilor. Chiar pe timpul acela Pythia dăduse athenienilor, care erau crunt apăsaţi de ciumă, oracolul de a purifica oraşul. Atunci ei trimiseră o navă, în Creta, cu Nikias fiul lui Nikeratos, să facă apel la Epimenides.(12) Acesta, venind în timpul celei de a 46-a olimpiade /596-93/, le-a purificat oraşul şi a făcut să înceteze ciuma, în felul următor: luînd nişte oi albe şi negre, le-a mînat spre Areopag; acolo le-a lăsat să meargă în voia lor, poruncind celor ce le însoţeau ca, ori de căte ori se va culca la pămînt vreuna dintre oi, acolo să jertfească zeului cuvenit. Astfel a pus capăt răului. Ca urmare, chiar şi acum se pot afla, în demurile atheniene, altare fără de nume, ridicate spre a cinsti fapta izbăvitoare de atunci. (13) Alţii însă spun că pricina ciumii ar fi fost fapta nelegiuită a lui Kylon, relatînd şi felul cum avea să fie curmată ciuma. În acest scop ar fi fost ucişi doi tineri, Cratinos şi Ctesibios, şi astfel s-a pus capăt pacostei. (14) (111). Athenienii au votat să se dea acestuia /lui Epimenides/ un talant precum şi o navă care să-l ducă înapoi în Creta. El nu a primit banii, în schimb s-a încheiat prietenie şi alianţă între cei din Cnossos şi cei din Athena.
Întorcîndu-se acasă, nu peste multă vreme s-a strămutat din viaţă, cum spune Phlegon în lucrarea sa Despre lungimea vieţii, după ce trăise 157 de ani; dar, după cîte spun cretanii, trăise 300 de ani fără unul, iar după cîte afirmă Xenofan din Colofon că ar fi auzit, 154 de ani.
A dat o lucrare în versuri despre naşterea Cureţilor (15) şi Corybanţilor (16), precum şi o Theogonie, în 5000 de versuri; altă lucrare despre construirea navei Argo şi călătoria pe mare a lui Iason în Colchis, în 6500 de versuri. (112). A scris şi în proză Despre sacrificii şi Despre cîrmuirea din Creta, iar Despre Minos şi Radhamanthys a scris în 4000 de versuri. A înălţat la Athena templul/ Eumenidelor/, după cîte afirmă Lobon din Argos în scrierea Despre poeţi. Se mai spune că el cel dintîi a purificat şi ogoare, precum şi că a întemeiat temple. Pe de altă parte, el afirmă că nu s-ar fi culcat să doarmă, ci doar s-a abătut din drum cîtăva vreme ca să culeagă ierburi de leac.
(114). După spusele lui Demetrios, unii relatează că ar fi luat de la nimfe o hrană anumită, pe care o păstra într-o copită de vită şi doar o ducea la gură din cînd în cînd; nu-şi golea stomacul în nici un fel şi nici n-ar fi fost văzut vreodată mîncînd. Aminteşte de el şi Timaios, în cartea a doua.
Unii afirmă despre cretani că-i aduceau jertfe ca unui zeu; se spune, într-adevăr că ajunsese cît se poate de iscusit în cunoaşterea viitorului. Astfel văzînd /dealul/ Munichia de lîngă cetatea athenienilor, ar fi spus că ei nici nu-şi dau seama cîte rele le va pricinui acest loc; căci dacă ar şti-o l-ar roade cu dinţii. Acestea le-a rostit el cu un mare număr de ani mai înainte. Se mai spune că singur s-a socotit a fi fost mai întîi Aiacos şi că profeţise lacedemonienilor zdrobirea lor de către arcadieni; de asemenea pretindea, cu privire la sine, că ar fi trăit în mai multe rînduri. (115) Theopomp în scrierea sa Minunile, /spune că/ pe cînd Epimenides făcea să se înalţe un templu al nimfelor, s-a iscat o voce din cer: „Nu către nimfe Epimenides, ci lui Zeus”. Le-a profeţit cretanilor zdrobirea lacedemonienilor de către arcadieni, cum am spus adineauri, iar aceia au şi fost înfrînţi, la Orchomenos. Se spune de asemenea că ar fi îmbătrînit în aceleaşi număr de de zile cîţi ani dormise, iar aceasta o afirmă Theopomp. Myronianos, în cartea sa Analogii, declară că i s-a dat de către cretani numele de „curet”. Trupul său îl păstrează lacedemonienii la ei, potrivit cu un oracol, aşa cum spune Sosibios laconianul.
Au fost şi alţi Epimenides…”
Este un lucru de bun simţ a observa că noţiunea de poet, la origini, acoperea o paletă largă de îndeletniciri spirituale, de la cele mitologice şi religioase, rituale, cultice, oraculare, la cele de tip şamanic, iatromantice, astronomice, physiologice sau filosofice, toate într-un soi de interdependenţă intrinsecă.

 

 

Note

1 Printr-o apropiere de ordin fonic, autori iudei şi creştini l-au identificat pe Musaios cu Moise, totuşi Musaios nesemnificînd altceva decît “cel ce aparţine Muzei”.
2 Regiune din Macedonia la nordul muntelui Olimp, socotită sălaş al Muzelor.
3 Cf. Diels-Kranz, Fragmentele presocraticilor, trad. rom., p. 47-48, A. 1., vol. I., Junimea, 1974
4 DIOGENES LAERTIOS, Introducere 1.3. „Musaios s-a născut la Athena iar Linos la Theba. Se spune că primul era fiul lui Eumolpos. El ar fi compus cel dintîi o Theogonie şi o Sferă afirmînd deopotrivă că toate provin din Unu şi se trag îndărăt în el”. Sîntem în deplin acord cu cercetătorii care se îndoiesc de veridicitatea afirmaţiei după care asemenea concepţie ar fi putut apărea, cu adevărat, într-un poem de Musaios.
5 Idem, ibidem.
6 Idem, p. 50 fr. 9.
7 Idem, fr. 10, p. 50.
8 Idem, B, fr. 3. p. 50.
9 Idem, B, fr. 4, p. 50-51.
10 Idem, B, fr. 22, p. 54.
11 Epimenides a dormit în peştera lui Zeus de pe muntele Ida. Anterior, el avusese o lungă perioadă de asceză după tipicul orfic, învăţînd şi «tehnica extatică». Mircea Eliade, în Le Chamanisme et les techniques archaiques de ľextase, Paris, 1968, p. 3o6-307 şi De Zalmoxis a Gengis Chan, Paris, 1970, p. 45-46 consideră această retragere asemănătoare coborîrilor în infern (după model orfic) drept o experienţă iniţiatică clasică, în dezacord cu E.R. Dodds, care în Dialectica spiritului grec, Bucureşti, Meridiane, 1983, p. 168-169 şi 178 afirma că Epimenides poate fi asimilat cu tipul şamanului nordic. La rîndul său, Ioan Petru Culianu în cartea sa Experienţe ale extazului, ed. a II, trad, rom., Polirom, Iaşi, 2004, p. 50, crede că termenul de şamani nu li se potriveşte iatromanţilor greci (Epimenide, Empedocle, Aristeas), iar ceea ce este important pentru teza noastră, este că aceste manifestări apar pe solul şi în spiritul grecesc şi nu sînt importate nici din şamanismul nordic nici de aiurea.
12 Prestigiul de care se bucurau purificatorii cretani în perioada arhaică era imens, avînd în vedere şi legenda după care, însuşi Apolo a fost purificat de aceştia după uciderea Pitonului.
13 Este vorba de cultul „zeului necunoscut” care încă mai era funcţionabil în timpul în care apostolul Paul vestea evanghelia printre athenieni.
14 Această mărturie precum şi altele, printre care şi cea a lui Plutarh, arată că nu numai în secolele VII î.Ch. şi VI î.Ch., despre care vorbim acum, existau sacrificii umane, dar şi în secolul al V-lea î.Ch. Există legenda după care, la cererea lui Epimenides, un tînăr atenian s-ar fi oferit voluntar ca jertfă de ispăşire.
15 Aceştia erau divinităţi cretane care păzeau peştera lui Zeus din muntele Ida, făcînd zgomot prin lovirea scutului cu săbiile, ascundeau plînsetele copilului de urechile tatălui său Cronos. Iniţiatul în cultul lui Zeus de pe muntele Ida se numea neos koures. Vidi, H. Jeanmaire. Couroi et Couretes, Lille, 1939, p. 433-434. Nu sîntem deloc de acord cu interpretarea lui Jeanmaire de un prozaism străin, în acel moment al plăsmuirii mitului, gîndirii greceşti, mai degrabă zgomotul făcut prin lovirea scutului face trimitere la modalitatea concretă de a alunga spiritele rele din preajma copilului-zeu, acei daimones, atît de prezenţi în mentalul colectiv al acelor vremuri.
16 Zeităţi originare, probabil, din Anatolia, erau legate de cultul Cybelei frigiana.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg