Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Cristelnița poetului național

Cristelnița poetului național

Purtând numele „Cristelnița de la Uspenia”, făcându-se referire la vasul în care era botezat poetul Mihai Eminescu, volumul în care Elena Condrei se află în dialog cu Ion Filipciuc merită a fi citit în cheia cunoaşterii valorilor naționale.
Cartea, apărută în seria bibliografică „Eminescu nestins” a Editurii Geea din Botoşani, coordonată de Elena Condrei, propune un dialog cu un eminescolog care, de-a lungul vremii, a răscolit arhivele din mai multe județe ale țării, aducând dovezi extraordinare despre opera şi activitatea poetului. Interesant proiectul Elenei Condrei de a provoca laureații festivalului „Mihai Eminescu” la un dialog privind viața şi opera poetului național. În 2019 au apărut în această serie cărțile cu Theodor Codreanu („Itinerare în miracolul eminescian”) şi Ion Filipciuc („Cristelnița de la Uspenia. Taifas din petice”).
Prima parte a cărții vorbeşte şi despre istoria ținutului bucovinean. Ion Filipciuc, porneşte în cercetare colindând şi răscolind arhivele din Suceava, Cernăuți, BotoşanfJaşi, Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca sau Bistrița după documentarea istorică despre cel dintâi război mondial şi Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României. Cunoscut ca un om al documentelor, Filipciuc a conturat câteva cărți pe care „în cazul în care nu voi afla disponibilități de finanțare oficială, le voi imprima artizanal în câte 10-20 de exemplare spre a proba că totuşi în Bucovina a existat un interes pentru asemenea probleme”. Credem însă că nu se va ajunge aici şi ele vor fi tipărite, aducând la lumină frământările istorice prin care a trecut poporul nostru, ca pildă pentru viitoarele generații. Sunt întru totul de acord cu autorul care spune că istoria trebuie scoasă din dosarele vremii pentru „ a răspândi imaginea limpede şi netrunchiată a acestor fapte peste toate ținuturile româneşti întrucât unirea politico-administrativă îşi împlineşte rostul doar în cugetul şi simțământul întregului popor”. Nu lipseşte spiritul acid, dar care spune atâta adevăr: „negreşit că, dacă Bucovina ar fi fost priponită de Dumnezeu pe malurile înmiresmate ale lacului Snagov, altă faină s-ar fi măcinat la moara … centenarului… Ceea ce s-ar impune în scurtă vreme în Bucovina ar fi o consfătuire cu oameni de ştiință, cultură şi artă, colecționari, filatelişti, numismaticieni. care nu aşteaptă „pe la colț de cotitură” obiective aniversare, ci au gândite şi trudite din vreme şi din sincere sentimente patriotice studii, cărți, fotografii, facsimile, tablouri, statui, medalii, cărți poştale, timbre, pe care doresc să le ofere publicului interest”. Adevărul este că un comitet de urgență ar fi necesar în fiecare colț al țării, pentru că ne dispar valorile, iar odată cu ele şi dorința de a mai cerceta arhivele. Apoi unele dintre documentele de real interes au fost distruse cu bună ştiință, iar nepăsarea unor autorități şi depozitarea altora în condiții nefaste au dus pur şi simplu la „măcinarea” lor, devenind praf peste care se va aşterne uitarea. Îmi aduc aminte de deplasările mele la Cernăuți unde în cimitirul în care este îngropat şi Aron pumnul autoritățile merg noaptea şi şterg numele româneşti de pe cruci. Pentru că doar acolo se mai află perosnalități care îi mai deranjează. În cimitir. Până unde se poate ajunge nici nu ne putem imagina…
Pornind de la îndemnul de a participa la Adunarea de la Alba Iulia, unde va asista şi o delegația din partea Bucovinei, la Unirea Transilvaniei cu Regatul României, „Glasul Bucovinei” dă, în 22 octombrie 1918, întâiul zvon pentru unirea tuturor românilor: „La fapte mari, cuvinte puține”. „ Adică să fim bucovineni în spirit şi vorbă, în idee şi faptă. Cei din urmă cu un veac au fost iar noi cei de astăzi nu le putem uita sau veşteji povara moştenită” spune Ion Filipciuc” (p. 25). Surprinde aici şi portretul făcut lui Camil Petrescu, care rămâne o pildă grăitoare în fața acelor „corbi albi” „înfierați de acest filosof, corbi care şi-au căptuşit averile în vremea marelui război mondial din anii 1914- 1918. Căci, la toate popoarele şi în toate timpurile, tagma jefuitorilor câştigă toate războaiele. Şi încă fără să tragă un ascuțiş de sabie sau un foc de armă!!! Iar cei naivi şi înveşmântați în profunde sentimente patritotice îşi dau sângele şi viața pentru aceşti jefuitori”. Camil Petrescu în memoriul semnat cere să fie primit ca voluntar în artilerie, dar pentru că nu are bani drept garanție obligatorie pentru cal şi echipament, este acceptat, ca absolvent al unei şcoli militare, doar cu gradul de plutonier la Regimentul VI Infanterie Mihai Viteazul (Liviu Călin, Camil Petrecu în oglinzi paralele, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1976, p. 15). „În iulie 1917, două companii au însărcinarea ca, ajutate de o companie de mitraliere, să păzească dealul Ungureanul care supraveghează de o parte valea şi şoseaua Oituzului şi, pe dreapta, dealul şi şoseaua Slănicului. Timp de două zile artileria lor bate rar, atât numai cât să ne împiedice să reparăm şanțurile şi adăposturile luate în primire de la ruşi. Dar a treia zi cad matematic reperate obuz lângă obuz dc-a lungul şanțului. Sunt numai detunături groaznice şi țipete de răniți. Ne învăluie pe toți nori negii de fum. La 10 încep împuşcăturile de infanterie. într-o clipă oamenii rămaşi sunt la locurile lor şi cele două mitraliere păstrate cu grijă” spune Petrescu, citat de Filipciuc în carte (p. 36).
Mereu în gardă în ceea ce priveşte apărarea valorilor naționale, Ion Filipciuc este şi unul dintre specialiştii ce au analizat ani întregi o capodoperă a literaturii populare, „Miorița”, despre care a scris în nenumărate rânduri, aducând-o în fața lumii şi asupra căreia trage un semnal de alarmă că nu este promovată la valoarea ei. Însă din păcate constatăm că se bate de un zid al nepăsării: „cu Miorița m-am cam lehămisit pentru că am constatat o prea rodnică indiferență chiar din partea profesorilor de limbă şi literatură română, cărora le-am oferit o cheie dc lectură mai proaspătă şi nu s-au îndurat să lepede scrisa lui Vasile Alecsandri cu moartea a lumii mireasă şi toată resemnarea bine înşurubată pe schinarea poporului român”. Fundația cultural-ştiințifică Biblioteca”Miorița” şi-a propus editarea următoarelor cărți: Miorița, coipus de texte folclorice autentice, însumînd aproximativ 2.000 de variante, colindă sau balade, în completarea materialului (930 texte) cuprins în monografia întocmită de Adrian Fochi, Miorița, 1964; Efemeridele „Mioriței”, antologie cu texte pseudofolclorice şi parodii, studiu despre autentic şi fals în culegerea şi editarea folclorului românesc; „Miorița” străbate lumea sau 123 de traduceri ale colindei şi baladei, semnate de… şi orînduite… într-o singură carte de Ion Filipciuc, Cîmpulung Bucovina, 2001, XLVI+464 p.; Lepturariul „Mioriței” – o lectură diacronică, antologie de aprecierii critice, analize, eseuri şi comentarii (întregi sau fragmente) tipărite din 1850 pînă în anul 2000;
„Miorița” printre munții ce se bat în capete – o lectură sincronică – răspunsuri la anchete literare dcslăşurate în presa românească în 1989 (Bucureşti), 1994 (Sibiu), 1996 (Cîmpulung Moldovenesc), 1998 (Cluj), ediție alcătuită de Ion Filipciuc, Cîmpulung Bucovina, 2003, XVI+ 272 p.; „Miorița” şi alte semne poetice – studiu de Ion Filipciuc, asupra constantelor poetice şi semnificațiilor arhaice din variantele colindă şi baladă – Cîmpulung Bucovina, 2002, 456 p.; Totul (vechi) şi nimic (nou) despre „Mioriță”- eseuri despre cei ce n-au scris nimic despre Miorița (Mihail Eminescu), puțin şi important ca ecou (Lucian Blaga) ori au respins „spiritul” (Constantin Noica, Emil Cioran) din capodoperele literaturii populare româneşti;
„Miorița” în şcoala românească – texte cuprinse în manual şcolare, interpretări, exerciții, indicații de metodică, planuri dl lecții, tehnologii didactice, activități cultural-artistice în afarf orelor de clasă, răspunsuri ale elevilor la două (1987 şi 20031 sondaje de opinie literară; „Miorița” în muzica românească – texte muzical-folcloricJ analize şi comentarii muzicologice, valorificări în compoziți culte; Bibliografia „Mioriței” – analitică şi sistematică, înregistrai autori, titluri, publicații, iconografie, filme, emisiuni radio şi televiziune despre subiectul ca atare. „Titlurile ilustează o bancă bogată de date despre subiect, de a diferenția sectoare distincte şi de a configura o paradigmă cât mai largă pentru a observa constantele şi variabilele din asemenea întreg” declară Filipciuc. (p. 87)
Partea a doua a volumului include eseuri dedicate poetului, despre care sew spune că are rădăcinile în Polonia plecând cercetarea provenienței numelui Mihail Eminoviciu, a radicalului „Emin”.
Cartea are meritul de a prezenta, dincolo de documente inedite şi imagini de la diferite evenimente în care a fost sărbătorit poetul, şi câteva pagini de literatură, începând cu cea dintâi odă închinată de Grigori Milidon în „Secolulu”, ziar politic, judiciar şi comercial, pe 5 septembrie 1870: „Eminentului poet Eminescu / Pentru ce sombru de gânduri, scoți din lira ta duioasă/ Cântul trist al disperărei, mințind geniului tău;/ Când accentul tău sonore şi-a ta limb-armonioasă/ Pune omul în uimire, ca la cântul unui zeu;/Pentru ce pe fruntea-ți dalbă unde-o rază străluceşte / Întinzi vălul alb şi rece ca un giulgiu peste-un mormânt/ Şi ne spui cu glasu-ți jalnic că o lume se sfârşeşte/ Şi că alta nu începe pentru noi aşa curând?/ Aste forme-s trecătoare, fiice a necesităței;/Ea constrânge şi pe nații şi pe om a le-mbrăca;/ Timpul trece, timpul sboară, însă Zeul esistenței/ Pe a lumei oceanuri poartă vecinie slava sa!” (p. 157). Eminescu cel adulat de țara întreagă este suprins în diverse iposteze.
În privința mitului bolii lui Eminescu spune: „Internarea lui Mihail Eminescu la sanatoriul vienez din Ober-Dobling nu a fost un gest de caritate din partea prietenilor poetului, ci o garanție din partea politicienilor români către curtea imperială austro-ungară că ziaristul de la cotidianul «Timpul» din Bucureşti, M. Eminescu, nu mai are cunoscuta şi temuta autoritate publicistică”. „Miturile româneşti sunt şi foarte firave şi foarte puține, în cazul în care cercetătorul domeniului se înveşmântă în straiul prudenței că nu orice buturugă sau bolovan iscă mituri. Cu atât mai dificil e de conturat un mit cultural Eminescu, pentru care nu avem la îndemână vreun element comparative, întrucât istoria literaturii universale nu înregistrează încă un mit Shakespeare, altul Goethe, altul Puşchin, altul Mickiewicz, altul Whitman, altul Petofi ş. a. m. d. Dar nici măcar doi poeți cu o soartă similară cu a lui Eminescu, Friedrich Holderlin, la germani, şi Cierard de Nerval, la francezi, n-au avu: „privilegiul” unor mituri corespunzătoare” crede Filipciuc. Sunt comentate cărțile semate de Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit şi Mihai Eminescu, poet național român. Istoria şi analiza unui mit cultural, de Ioana Bot.
„Suntem în fața unei cărți de o remarcabilă densitate a ideilor, expuse cu o impresionantă forță de convingere, uneori polemică, de unde nu lipseşte şi o uşoară undă de ironie. Îl văd aşezat în spatele textelor, încercând o oarece mulțumire pentru a fi descâlcit niscaiva aspecte din viața culturală mai ales a Bucovinei” declară în Crai Nou Ioan Țicalo.
Asemenea volume sunt un bun ghid pentru generațiile actuale de a-şi cunoaşte personalitățile din trecut a căror activitate literară trebuie să rămână ca un model, să fie cunoscute şi receptate la adevărata lor valoare.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg