Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Cronotopul Rostand

Cronotopul Rostand

Marele prozator albanez Ismail Kadare, stabilit la Paris, a împlinit de curând, mai exact pe 28 ianuarie, 85 de ani. Printr-o coincidență fericită, chiar de ziua lui am primit prin poștă cea mai recentă traducere în românește din scrierile sale, cu un prețios autograf din partea celui care a făcut posibil ca întreaga operă a lui Kadare să poată fi citită la noi, traducând-o direct din albaneză: Marius Dobrescu. Noua scriere poartă numele Dimineți la Café Rostand1 și a apărut la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei. Pentru cititorii operei lui Kadare, această lucrare este atipică sau, mai degrabă, specifică scrierilor lui mai târzii, intimiste și cu caracter evocativ, printre care se încadrează fericit și Păpușa. Dar, tot pentru cunoscătorii operei, Kadare rămâne el însuși, omul care, indiferent de subiectul abordat, se întoarce în locurile natale, sau măcar evocă o ancoră prin intermediul căreia să facă posibilă întâlnirea cu cel mai spectaculos și important personaj al operei sale, Albania însăși. Cunoscut pentru romanele care sondează în profunzime istoria – o istorie națională care devine, datorită împrejurărilor, una a Imperiului Otoman, sau, una aparent a otomanilor, prin cețurile textuale ale imperiului regăsindu-se mereu drumul spre casa sufletului său, abandonată, însingurată, apăsată de vremurile capricioase ale primăverii sau toamnei albaneze –, Ismail Kadare rămâne fidel istoriei dar evocă, prin paginile sale, o altfel de istorie, un personală, încărcată de albanism/ balcanism. În Dimineți la Café Rostand, Ismail Kadare împarte și Parisul în raport cu sine și cu propria țară: „Relația mea cu Parisul avea să fie de lungă durată, de patruzeci de ani2. În ea existau două Parisuri, cel din vremea comunismului și celălalt, atemporal, fiecare de câte două decenii. Îmi era greu să spun care îmi aparținea și care nu. De regulă, ambele îmi păreau că-s ale mele, alteori că nu-mi aparține nici unul” (p.9). „Două Parisuri… Comunist și postcomunist. Ușor de spus. În realitate mult mai complicat” (p.17).
Așadar, un Paris personal este cel pe care îl evocă Ismail Kadare, un Paris văzut prin fereastra cafenelei din piața omonimă, aflată în fața cunoscutei Jardin du Luxembourg, un Paris în care și-au suprapus pașii Julien Gracq, Henry Miller sau Emil Cioran, unul împărțit actualmente între prozatorii recompensați cu Nobelul, J.M.G. Le Clézio și Patrick Mondiano (la ora scrierii cărții, ultimului încă nu i se decernase premiul; avea să-l primească chiar în toamna anului în care a apărut Dimineți la Café Rostand), ambii mai tineri decât Kadare, unul prin care prozatorul albanez se strecoară cu discreția și inchietudinea celebrului personaj kafkian, K., a cărui identitate provizorie o reclamă. Parisul este, în recenta carte a lui Ismail Kadare, orașul de care s-a legat inconștient, premonitoriu, printr-un poem scris în anii liceului, la șaisprezece ani – cunoscutul prozator a debutat cu versuri, publicând în 1854 Inspirații juvenile și, ulterior, în 1857, cu un an înainte de a pleca la Moscova, să studieze la Institutul Gorki, volumul intitulat Visări –, și de care s-a legat cererea editorului de a scrie unul similar despre Moscova. În afara faptului că destinul a unit cele două orașe care l-au găzduit provizoriu în parcursul prin viață al prozatorului, legătura aceasta stranie este cea care, spre exemplu pentru profesorul comparatist Jean-Paul Champseix3, constituie intriga lucrării, faptul care determină întreaga desfășurare a vieții lui Kadare: „Kadaré, lycéen, avait rédigé un poème sur Paris. Le directeur de la publication lui avait fait comprendre que le texte était publiable à la condition qu’il formât un diptyque avec un poème sur… Moscou. «Un fil invisible» reliera ces deux villes dans la destinée de l’écrivain qui pensait bien, tout de même, qu’il ne verrait jamais la première.”
Perspectiva comparatistului francez trebuie luată în considerare atâta vreme cât Dimineți la Café Rostand este citită mai degrabă ca text investigativ despre istoria personală a lui Ismail Kadare, despre care s-a ferit atâta vreme să vorbească. Café Rostand este locul în jurul căruia gravitează povestea Parisului personal, dar și toate celelalte povești de viață, întregul parcurs al unei vieți literare a Albaniei constrângătoare, aceeași care, în regimul dur al lui Enver Hodja, i-a interzis publicarea romanului Palatul viselor, scris în 1981. În jurul cafenelei Rostand gravitează cafenelele Albaniei și amintirile lui Kadare din anii de dinainte de plecarea la Moscova, Moscova însăși, cu Institutul Gorki și cu lecțiile despre realismul socialist și despre necesitatea de amendare a oricărei forme de decadentism (Albania trimisese în seria din 1958 pe cel mai tânăr scriitor, Ismail Kadare, și pe cel mai în vârstă, Sterio Spasse, autorul romanului decadentist De ce?, pe care Kadare îl știa din manualele de literatură albaneză), gravitează destinele stranii ale scriitorilor albanezi concasați și amestecați de malaxorul istoriei. În discuție intră și cazul poetului Frederik Rreshpja, un mare poet strivit de regim, înainte și după căderea comunismului4, care după 15 ani de tăcere a publicat în 1994 Erdhi ora të vdes përsëri (A sosit vremea să murim din nou) și, în 1996, Lirika të zgjedhura (Versuri alese) și care ilustrează pentru Kadare dovada timpului nefast, căruia el, din fericire, i-a făcut față: „A existat sau nu un timp prielnic al lui Frederik Rrepshja? Dincolo de el, întrebarea li se potrivește tuturor oamenilor din artă. Respingerea poeților este dovada cea mai exactă a unui timp nefast. Fostul regim nu i-a fost prielnic, la fel nici timpurile noi. Iar întrebarea care nu poate fi evitată în cazul acesta este: nu cumva a existat un al treilea timp al poeților? Desigur că a existat, că au avut un timp al lor. Care a fost mereu acolo, chiar dacă mulți nu l-au recunoscut” (p.118).
Timpul poeților, scriitorilor, artiștilor este acel timp încapsulat într-un spațiu ordonator, care reprezintă centrul de greutate al unei vieți, al unei ordini, al unei lumi din care se nasc continuu alte lumi. Cafeneaua Rostand este un asemenea loc ce încapsulează un timp auctorial neliniar, al cafenelelor și al boemei marilor orașe europene din interbelic: Paris, Berlin, Viena. Cafeneaua Rostand e un cronotop, e un e timp-spațiu în sine și loc (tot spațio-temporal vorbind) de obârșie a multe lumi romanești în care peste nemișcarea presocratică a ființei-loc (topos) suflă adierea temporală măsurabilă (chronos). Aparent o singură istorie se închide în acest cronotop generator de alte desfășurări spațio-temporale. În esență, odată cu istoria personală a lui Kadare, povestea coboară în istoria kanun-ului, așezat pe străvechiul pământ de pe țărmul Mediteranei din vremuri homerice.
Dincolo însă de discursul său revelator de sine, care aduce în lumină și o literatură albaneză cvasinecunoscută, Ismail Kadare, cu alura de intelectual de expresie antitotalitară, face și din această lucrare o pledoarie pentru normalitate, pentru civilizație și pentru destinul european al Albaniei. Față de percepția stereotipă a confruntărilor greco-albaneze, în cafeneaua pariziană Ismail Kadare și Costa Gavras caută rădăcinile comune, balcanice, ale baladei Dorutinei. Față de conflictul balcanic, ceea ce în mintea multora se reedita după tiparele confruntării de pe Câmpia Mierlei de la sfârșitul veacului al XIV-lea, Ismail Kadare se poziționează ferm împotriva oricăror derapaje de la normalitatea traiului comun și respectului reciproc. Contrariat de cartea lui Muhamed Mufaku, Albanezii în lumea arabă, conform căreia poporul său s-ar trage din tribul arab Kuraish, Kadare amendează deopotrivă exagerările sârbe, dar și pe cele kosovare („La 620 de ani de la Lupta Kosovei, un deputat din parlamentul kosovar îl declară pe Gjergj Kastrioti ucigaș de musulmani, adică trădător al poporului”, p.168). Din inima Parisului, marele prozator privește destinul aceluiași uriaș personaj al său, singurul, Albania rătăcită pe drumul căutării de sine, iar vorbele sale au gravitatea intelectualului antitotalitar lucid, care a depășit borna celor opt decenii de viață: „Într-o dimineață, marea geamie din Pristina s-a trezit botezată cu numele unui sultan turc. Și nu e vorba de Murat I, ucis în 1389 la Câmpia Mierlei, cum s-a crezut la început, ci de un urmaș al lui, MehmetFatih, înfrânt de Kastrioti Skanderbeg. De sute de ani Kastrioti i se înfățișează Europei sub forma unor busturi de bronz. A ajuns astfel la Roma, la Bruxelles și până în orașele scandinave. Mai târziu, când otomanii au părăsit ținuturile albaneze, el s-a întors să-și reia locul, tot în bronz. Așa a ajuns în capitala albanezilor, la Tirana, și mai apoi în ce de-a doua capitală, la Pristina. De fiecare dată erau rememorate celebrele lui cuvinte rostite la prima descălecare în Albania, în memorabilul noiembrie 1444: Libertatea nu v-am adus-o eu, ci am găsit-o printre voi. Și nu s-a întâmplat niciodată ca în urma monumentului său să vină un sultan, dar nu în bronz, ci sub forma unei geamii. Căci s-ar putea oare să se afle în același loc cel care aduce libertatea cu cel ce o suprimă? Desigur că nu, căci orice altceva ar fi imposibil, istoria ar lua-o razna și, după cuvintele sfinte ale lui Kastrioti despre libertate, cuvintele Sultanului cum că robia nu a adus-o el, ci a găsit-o aici, ar suna macabru” (pp.188189).
Dimineți la Café Rostand este o carte care dă măsura gravității și curajului ce se ascund în spatele unei astfel de poziții lucide, aparținând unui intelectual care visează la destinul european al Albaniei eliberate de otomanism și de comunism, dar în care încă bântuie devotamentul bolnav față de –isme și detractori care se ghidează după îndemnul leninist „Doloj svjehrpisateli!” („Jos scriitorii consacrați!”). Iar dacă lectura mea redată în povestea grăbită de pe aceste pagini nu a fost convingătoare, cu siguranță că ceea ce publică The Guardian ar fi mai potrivit: „Kadare este un scriitor care oscilează în descrierea erorilor și ororilor omenești. […] Născut în Albania, dar stabilit de multă vreme la Paris, el este unul dintre puținii autori cu reputație internațională care au reușit să evite capcanele și scurtăturile comode ale unei insipide literaturi postmoderne și transculturale și ale căror cărți rămân cu adevărat originale, specifice, incomode” (coperta IV), chiar dacă dă frisoane și literaturii române încă închistată în –isme și navigând pe scurtături, pentru eventuala reducere a decalajului față de Occident.

 

 

Note
1 Ismail Kadare. (2021). Dimineți la Café Rostand. Traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu. București: Editura Humanitas. Colecția Humanitas Fiction. 285p.
2 Kadare a publicat prima ediției a cărții în 2014, la Editura Onufri din Tirana, o editură independentă fondată în 1992. Ediția franceză a cărții a fost publicată la Fayard, fiind tradusă din albaneză de Artan Kotro și Tedi Papavrami. Menționata relație cu Parisul este calculată în raport cu anul ediției prime, din care a tradus Marius Dobrescu în limba română.
3 Profesorul Champseix este unul dintre comparatiștii francezi interesați de Kadare, care a scris o serie de texte critice despre Albania literară, despre Ismail Kadare și opera sa (intitulate „fișe de lectură”). Una dintre aceste „fișe”, intitulată Le café Rostand, cœur de village, publicat în revista literară En attendant Nadeau la 11 aprilie 2017, URL: https://www.en-attendant-nadeau.fr/2017/04/11/cafe-rostand-kadare/, consultat în 30 ianuarie 2021, este cronica ediției franceze a cărții Dimineți la Café Rostand.
4 Matricea „realismului socialist” a pătruns atât de adânc în literatura albaneză, încât și după căderea regimului comunist, o publicație precum „Drita”, cea mai importantă revistă literară albaneză, își aroga dreptul de a interzice poezia de calitate a lui Frederick Rreshpja doar pentru că nu se încadra în amintita matrice, notează într-un text din 2018, „Kush është Frederik Rreshpja?” (publicat în Mapo), Gazmend Krasniqi, prietenul poetului (URL: https://gazetamapo.al/kush-eshte-frederik-rreshpja/, consultat în 30 ianuarie 2021).

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg