Consiliul
Județean Cluj
Cu patos colocvial despre romanitate și daci

Constantin Zărnescu, prozatorul și dramaturgul convertit la eseu, își continuă periplul pasionant prin istoria Romei antice și a spațiului daco-roman într-o insolită carte, numită de autor „roman istoric postmodern” despre Împăratul Traian, părintele cuceritor (Editura Napoca Star, Cluj, 2022). Panoramarea istoristă, de tip comentariu reportericesc-eseistic din volumul anterior, Roma sorgintei noastre: un (alt) roman nonconvențional, oral (audio) vizual, apărut în 2018, se extinde și în paginile noului volum, cu aceeași frenezie a relatărilor și interpretărilor fulminante, în stare să capteze pe cititor de la bun început. Autorul încheagă profilul spiritual al împăratului Traian ajuns în Dacia în jurul statutului unanim recunoscut de istorici de „părinte civilizator” pentru barbarii geto-daci. Militar curajos, intransigent, crud adesea, dar considerat printre cei așa-ziși „cinci împărați buni” ai Imperiului Roman, adică moderat și chiubzuit, el i-ar fi spus lui Plinius cel Tânăr: Eu nu sunt precum Nero! Nuanțările aduse de Constantin Zărnescu sunt în stare să împodobească informația cu suculente considerații și amănunte din viața lui Marcus Ulpius Nerva Traianus, supranumit „Germanicus”, și apoi, după succesele militare din Dacia, primind și titlul de „Dacicus Maximus”. Pentru a derula întâmplările evocative, campaniile militare, drumul împăratului și al armatei sale de la Dunăre până în ținuturile păduroase ale Daciei și pentru a sugera strategiile obsidionale asupra cetății lui Decebal, autorul apelează la subterfugii narative diverse, ignorând orice fel de canon. Vocea istoricului fascinat de cele povestite se împletește cu ornamentația tropică a prozatorului, așa încât istoria curge literalmente prin fața cititorului în chip natural, firesc, ademenitor. El racolează în paginile cărții pe mulți, foarte mulți istorici, scriitori sau interpreți rafinați, entuziasmați de civilizația romană. De la personajele celebre ale Antichității, precum împărații Constantin, Dioclețian, Marcus Aurelius, la nu mai puțin celebra Margarite Yourcenar sau istoricii Bryan Perkins Ward, Vasile Pârvan și Ioan Aurel Pop sunt amintiți, citați și comentați, toți aceștia, într-un iureș informațional de senzație. Autorul părăsește tonul omniscient pentru a da glas acestor contributori la gloria lui Traian și a civilizației romane. Așa sunt relatările generalului însoțitor, Aelius Hadrianus, prin lungi citate revelatoare, la care se adaugă vorbele medicului personal al împăratului, Criton, sau notele despre generalul Longinus, atras de Decebal într-o cursă, sau despre Cornelius Fuscus ucis „de o ceată de războinici”. După ce spune despre Hadrian că „a devenit cel mai de seamă personagiu, din anturajul împăratului Traian, așteptând în umbră”, autorul cărții se întreabă viclean, retoric „Va avea el destin?” Pentru portretizarea cuceritorului Traian, autorul cărții apelează și la considerațiile lui Hadrian și la consemnările acestuia (fictive, reale) care par a veni din Memoriile lui Hadrian, celebra carte a Margaritei Yourcenar: „Părintele meu adoptiv a vizitat apoi, în mersul cailor, acele ultravestite mine, băi de aur cărora le-a dat și un nume: Alburnus Maior.”
Aspectul de mixt textual nu este câtuși de puțin dăunător în stilul scrisului lui Constantin Zărnescu. Dimpotrivă. Se remarcă ușurința cu care trece de la o temă la alta, de la istorie chiar la autobiografie, devenind el însuși „personaj” în această structură arborescentă a textului. Alături de el, în excursii de documentare, apar chiar și în poze, fiica Anita și ginerele Anthony, jurnalistul-sculptor Petru Cichirdan sau prietenii lui Ionel Vitoc din jurul revistei Orașul. El demarează puternic, aș spune cu toate motoarele, spre a atige o țintă râvnită cu pasiune: dezbaterea din perspectiva prezentului a istoriei noastre comune cu Roma antică. La intertextualitatea amintită se adaugă alte componente ce dau conținutului un profil compozit. Paginile de jurnal din Roma, Atena, Bruxelles se îmbină cu reportajul și informația academică, reunite în stilul contagios al unui oltean sfătos, repezit, care știe multe și-i este drag să povestească dezinvolt despre ceea ce cunoaște adânc și temeinic. Cu nonșalanța-i cunoscută, descinde în actualitatea românească incluzând între filele cărții episodul O istorică întâmplare, în Sarmisegetusa și un reportaj cenzurat. În 1973, când se împlineau 1850 de ani de când Clujul fusese declarat municipiu de Hadrian, ajuns el însuși împărat, proaspătul jurnalist la Tribuna, Constantin Zărnescu, este trimis să scrie un reportaj despre Sarmisegetusa Regia. Ajuns acolo, printre alte surprize, avea să găsească în cotloane bine ascunse, „boabe scrumite”, „grâu ars”, relicve de pe vremea cuceririi cetății de către romani. I s-a părut ceva incredibil și a scris despre asta, dar nu i s-a dat crezare. Nici azi nu înțelege de ce reportajul cu uimitoarea descoperire nu i s-a publicat. Erau semințe bănuite a fi atinse de un misticism ce exclude entuziasmul unui jurnalist? Tempi passati!
Digresiunile fac farmecul lecturii acestei cărți. Intră în scenă Jérôme Carcopino, cel care a reușit să fie „un scriitor al măreței memorii a Istoriei Romane”. În cartea sa, apărută la Paris în 1938, La vie quetidienne a Rome – à l’apologée de L’Empire (L’Epoque TRAIAN) spune despre Cuceritorul Traian următoarele: „…în 107 a pus mâna pe tezaurul regelui Decebal, s-a hotârât să reorganizeze în beneficiul său exploatarea auriferă și metaliferă din Dacia, încât a devenit cu adevărat miliardar!” Carcopino numește Roma, „fără să ne mai spună cine a născut expresiile: „Oraș mondial”, „Stăpâna Lumii” și… Bancă a Universului”. Aurul dacic a ieșit la vedere în 112, când a fost inaugurat Forul lui Traian. Plănuită, proiectată, gândită de arhitectul Apolodor din Damasc, Columna războaielor daco-romane, această „minune a minunilor” după cum a fost numită de istorici, poeți sau călători, ni se spune că a fost înălțată, sculptată, definitivată în mai mult de cinci ani, în 113. E de mirare cât de repede se mobilizau romanii pe acele timpuri. În Addenda aflăm amănunte despre fântânile din Roma și chiar despre „latinul Vlad Dracula Țepeș” (altă obsesie tematică a scriitorului). Un articol alipit sentimental istoriei lui Traian se ocupă de centenarul „lupei capitoline”, deoarece în 2021 s-au împlinit o sută de ani de când „statul italian a dăruit noii Românii Mari două versiuni, în bronz patinat, ale glorioasei statui, reprezentându-i pe copiii Romulus și Remus, supranumită de românul nostru călător, Badea Cârțan: „Lupoaica de pe Capitoliu” sau „Lupa cu pruncii”. Una dăruită Clujului și a doua Timișoarei. Din informația furnizată aici de autor, aflăm că, până astăzi, s-au ridicat 151 de copii în Transilvania. Desigur, multe dintre acestea sunt lucruri cunoscute din manualele de istorie, dar patosul lui Constantin Zărnescu, structura de colaj textual premerg și potențează emoțional informația rigidă.
Firește, din cartea brâncușiologului Zărnescu nu putea lipsi o trimitere spre Coloana fără sfârșit de la Târgu-Jiu. Și ce descoperă el? Nici mai mult nici mai puțin decât „O narațiune germană despre columna brâncușiană și columna traiană” în care doamna Carola Welcker, distinsă brâncușioloagă mondială, își susține comentariul pe baza asemănărilor simbolice ale acestor opere sculpturale. E drept, Decebal nu a avut columnă, nu i s-a ridicat monument, dar cu fiecare carte scrisă despre istoria Daciei scriitorii contribuie cu câte o „metopă” de cuvinte, edificiu din litere scrijelite în memorie întru gloria regelui dac. Desigur, printre acestea, și volumul actual al lui Constantin Zărnescu despre Împăratul Traian, părintele cuceritor, din care răzbate, prin „apropieri, similitudini, analogii” întregul univers de tainice trăiri și preocupări livrești ale scriitorului. Autorul conștientizează acest lucru în apendicele Înalt colofon: „Un roman istoric postmodern reprezintă un Templu de cuvinte, un Edificiu de litere.”