Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Daune-interese în materie contractuală

Daune-interese în materie contractuală

Legea civilă obligă orice persoană să respecte regulile de conduită impuse de normele legale sau de obiceiul locului și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Avem astfel obligația generală de a acorda respectul cuvenit persoanei și bunurilor aparținând altora, de a nu leza demnitatea unei alte persoane și de a nu aduce atingere bunurilor aparținând acesteia. Dar nu toți avem obligația de a livra florile necesare pentru amenajarea sălii în care urmează să aibă loc o expoziție sau de a nu divulga unele informații auzite întâmplător în mijlocul de transport în comun.
Aceste obligații specifice revin în sarcina unei persoane ca urmare a încheierii unui contract, care leagă părțile cu forța unei dispoziții legale. Altfel spus, contractul naște în sarcina părților o serie de obligații specifice, care nu ar fi existat în lipsa acestui acord de voințe.
Nerespectarea obligațiilor asumate îndreptățește partea care a suferit o pierdere ca urmare a acestei neexecutări să obțină repararea prejudiciului cauzat, respectiv să obțină daune-interese.
Daunele interese reprezintă despăgubiri în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească creditorului în scopul reparării prejudiciului cauzat prin neexecutarea lato sensu a prestațiilor care alcătuiesc obiectul obligațiilor sale contractuale1.
Termenul daune-interese provine de la romaniștii medievali, pentru a sugera ideea de reparație. Potrivit teoriei răspunderii civile, debitorul era ținut să repare dauna suferită de creditor – damna – precum si orice interes lezat – interesse, fiind ținut să acopere damna și interesse. Treptat, cei doi termeni au fost alăturați, generând expresia damna et interesse, dommage et interesse în franceză și daune și interese în dreptul român. Cu timpul, conjuncția și a fost înlocuită cu „-”. Denumirea daunelor-interese sugerează întinderea și măsura reparației datorate de debitor, în cazul angajării răspunderii, acesta fiind ținut să repare paguba efectiv suferită, precum și orice interes lezat2.
Premisa acordării daunelor-interese este existența unui contract valabil încheiat, căci dacă acesta nu întrunește condițiile de valabilitatea, intervine sancțiunea nulității, iar contractul va fi desființat cu efect retroactiv, fiind considerat a nu fi fost niciodată încheiat, nepunându-se problema acordării unor despăgubiri din moment ce nu există prestații care să fie executate.
Pentru a fi acordate daune-interese se impune ca una din părțile contractului să nu execute, în mod culpabil, una sau mai multe dintre prestațiile care compun obligațiile contractuale. Din această perspectivă nu prezintă relevanță gravitatea sau întinderea neexecutării, sau dacă neexecutarea privește o prestație considerată de părți ca fiind esențială sau o prestație accesorie. Orice neexecutare care produce un prejudiciu dă dreptul la reparații, gravitatea neexecutării influențează întinderea reparației și cuantumul daunelor-interese.
Astfel, o parte va fi ținută să plătească daune-interese în situația în care nu execută în tot obligația contractuală, de exemplu nu a confecționat costumele pentru un spectacol de teatru, precum și în cazul în care a confecționat doar o parte din costumele promise sau în situația în care costumele au fost confecționate însă nu respectă standardele de calitate convenite de părți. În primul caz, daunele-interese vor avea o valoare egală cu cea a obligației neexecutate, iar în celelalte două ipoteze daunele-interese vor avea o valoare direct proporțională cu partea din obligație neexecutată, respectiv o valoare proporțională cu echivalentul valoric al costumelor care nu au fost confecționate sau cu diminuarea valorică produsă prin nerespectarea standardelor de calitate convenite.
În situațiile descrise, despăgubirile poartă denumirea de daune-interese compensatorii, rolul acestora fiind de a compensa neexecutarea obligațiilor, din punct de vedere cantitativ sau calitativ.
Dacă însă costumele au fost confecționate și respectă criteriile de calitate, însă nu a fost respectat termenul convenit de părți, creditorul are dreptul la daune-interese moratorii, menite să acopere prejudiciul cauzat prin întârziere, cât și să îl constrângă pe debitor să execute obligația promisă.
Nerespectarea termenului stipulat în contract are, cel mai adesea, semnificația unei întârzieri în executarea obligației, iar prejudiciul se repară prin daune-interese moratorii. Însă, pot exista situații în care termenul prevăzut în contract să aibă caracter esențial pentru cel puțin una din părți. Revenind la exemplul de mai sus, dacă părțile au stipulat ca debitorul să confecționeze costumele până la data de 20.09.2021, dată la care va avea loc premierea spectacolului, termenul are în acest caz caracter esențial, iar nerespectarea termenului echivalează cu neexecutarea obligației contractuale, fiind acordate daune-interese compensatorii.
Distincția daune-interese moratorii – daune-interese compensatorii prezintă utilitate practică din perspectiva cumulului. Daunele-interese compensatorii înlocuiesc executarea în natură, astfel că nu se pot cumula cu aceasta, căci creditorul ar primi o dublă plată. Dacă, în exemplul dat, debitorul care nu a respectat obligația de a confecționa costumele pentru spectacolul de teatru ar fi ținut să plătească daune-interese compensatorii de o valoare egală cu cea a costumelor care nu au fost confecționate, precum și să execute obligația, ar fi schimbată chiar natura contractului, căci creditorul ar fi în situația de a plăti prețul și de a primi în schimb prestația executată în natură cât și o sumă de bani egală cu valoarea prestației, fiind astfel în situația de a fi gratificat, primind, practic, prestația fără un echivalent valoric.
În schimb, daunele-interese moratorii pot fi cumulate cu executarea în natură, căci scopul acestora este de a acoperi prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligațiilor la termenul stabilit, acoperit practic prejudiciul cauzat prin lipsirea creditorului de utilitatea prestației promise pentru o perioadă de timp. Același raționament justifică și cumulul daunelor-interese moratorii cu daunele-interese compensatorii.
Odată dovedită neexecutarea unei obligații contractuale și existența unui prejudiciu, se pune problema stabilirii întinderii reparației la care este îndreptățit creditorul. Principiul reparării integrale a prejudiciului îndreptățește creditorul să primească pierderea efectiv suferită, damnum emergens, semnificând valoarea cu care a fost diminuat patrimoniul creditorului prin faptul neexecutării. Pierderea efectiv suferită poate fi echivalentul unei valori economice care trebuia să intre în patrimoniul creditorului și nu a fost obținută, un vânzător a predat bunul, dar nu a primit prețul convenit, valoarea care exista în patrimoniul creditorului și ca urmare a neexecutării nu se mai regăsește, un locatar refuză să restituie locatorului bunul închiriat, precum și cheltuielile efectuate de creditor pentru a remedia neexecutarea sau executarea defectuoasă, cum ar fi situația unui cumpărător care angajează o serie de cheltuieli pentru a repara un bun afectat de vicii ascunse3.
Revenind la exemplul de mai sus, dacă debitorul nu respectă obligația de a confecționa costumele pentru spectacolul de teatru, creditorul va putea apela la serviciile unui terț pentru confecționarea acestor costume, iar debitorul va fi ținut să suporte și o eventuală diferență de preț față de cel convenit în contractul inițial.
Tot în temeiul principiului reparării integrale, creditorul are dreptul să obțină de la debitorul care nu și-a executat obligația contractuală, echivalentul câștigului nerealizat, lucrum cessans.
Astfel, dacă prin neexecutarea la timp a obligației de a confecționa costumele, spectacolul de teatru nu a putut fi organizat, debitorul va fi ținut să suporte și prejudiciul echivalent cu valoarea biletelor care nu au fost vândute.
Principiul reparării integrale a prejudiciului este limitat la sfera prejudiciului direct, consecința imediată și necesară a neexecutării. Astfel, debitorul va fi ținut să plătească despăgubiri egale cu valoarea biletelor care nu au fost vândute ca urmare a faptului că nu au fost confecționate costumele pentru piesa de teatru, dar nu va fi ținut responsabil și pentru dobânzile mai mari pe care creditorul a fost nevoit să le plătească pentru că, la rândul său nu a avut posibilitatea să stingă un împrumut mai vechi și care urma a fi plătit cu fondurile strânse din organizarea spectacolului.
De asemenea, debitorul va fi ținut să răspundă doar pentru prejudiciul a cărui producere, ca urmare a neexecutării putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului. Această limitare adusă principiului reparării integrale își găsește justificarea în ideea de echitate, căci, creditorul nu poate primi ca reparație mai mult decât ar fi primit prin executarea în natură a obligației.
Previzibilitatea prejudiciului se apreciază pornind de la comportamentul unei persoane abstracte, cu capacități medii, care se angajează în aceleași condiții în care s-a angajat debitorul, urmând a se stabili dacă raportat la toate circumstanțele cauzei prejudiciul putea fi prevăzut.
Condiția previzibilității prejudiciului a fost larg dezbătută și în jurisprudența franceză, într-o speță în care o persoană expediază la o anumită adresă, printr-un transportator profesionist, un geamantan cu bijuterii și obiecte de artă, fără a face vreo mențiune specială despre valoarea sau natura obiectelor transportate. În cazul pierderii sau distrugerii geamantanului transportat se pune problema dacă transportatorul va putea fi ținut să plătească contravaloarea întregului colet, din moment ce, acceptând transportul fără alte mențiuni speciale avea reprezentarea faptului că prejudiciul care putea fi cauzat ca urmare a neexecutării putea fi echivalent cu bunuri de o valoare medie, care în mod normal fac obiectul unui astfel de transport4.
Regula reparării prejudiciului previzibil, dictată de considerente de echitate și bună-credință, nu își mai găsește justificare când se sfârșește tărâmul bunei-credințe și debitorul nu execută obligațiile animat de intenția de a prejudicia creditorul. Astfel, dacă debitorul în mod intenționat nu confecționează costumele, având scopul de a împiedica spectacolul de teatru, atunci acesta va fi ținut să repare și prejudiciul care nu a putut fi prevăzut la încheierea contractului. Debitorul va fi ținut să plătească, pe lângă echivalentul în bani al prestației neexecutate și eventuale dobânzi pe care creditorul a fost ținut, la rândul său să le plătească ca urmare a faptului că nu au fost vândute biletele, precum debitorul poate răspunde și pentru falimentul creditorul.
O altă limitare a principiului reparării integrale a prejudiciului este dată de culpa creditorului în neexecutarea obligației și drept consecință în cauzarea prejudiciului. În exemplul dat, confecționarea costumelor presupune o obligația de cooperare între părți, creditorul trebuie să își dea concursul în executarea obligației, să ofere măsurile după care să fie confecționate costumele, să participe la alegerea modelelor și a materialelor, să se asigure că actorii se prezintă pentru ședințele de probă stabilite, precum și să semnaleze orice neregulă ivită pe parcursul executării. Dacă întârzierea în confecționarea costumelor este imputabilă și creditorului, care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau, despăgubirile vor fi limitate la partea de prejudiciu de care se face vinovat creditorul.
Noțiunea de prejudiciu imputabil creditorului se înțelege și prin raportare la obligația acestuia de a minimiza prejudiciul, putând obține de la debitor eventualele cheltuieli făcute pentru diminuarea prejudiciului. Astfel, dacă debitorul, care s-a obligat să asigure transportul costumelor, nu are mijlocul pentru a asigura livrarea la locul unde urmează a fi ținut spectacolul, creditorul poate apela la serviciile unui terț, urmând ca ulterior să obțină de la debitor contravaloarea acestui serviciu.
Situațiile descrise se subsumează în idei de evaluare judiciară a prejudiciului, când instanța de judecată este chemată să stabilească întinderea acestuia, prin raportare la regulile stabilite și având în vedere toate circumstanțele cauzei.
În temeiul libertății contractuale, părțile au posibilitatea de a stabili, în mod anticipat, încă din momentul încheierii contractului, valoarea daunelor-interese care urmează a fi plătite de debitor ca urmare a neexecutării. O astfel de clauză poartă denumirea de clauză penală și pe lângă funcția indemnitară are și rolul de a constrânge debitorul să execute obligația, având de regulă o valoare mai mare decât obligația pentru a cărei neexecutare a fost stipulată.
Există situații în care valoarea daunelor-interese este stabilită de legiuitor, despăgubirile fiind evaluate legal.
O astfel de evaluare este în cazul neexecutării la termen a obligației de a plăti o sumă de bani.
În primul caz, creditorul are dreptul de la scadență, până în momentul plății la daune-interese egale cu dobânda legală, fără a fi necesară dovedirea existenței și întinderii unui prejudiciu. Prin simplul fapt că o sumă de bani nu a fost plătită la scadență, creditorul este îndreptățit să perceapă dobânda legală, fără a fi ținut să dovedească că a suferit o pierdere patrimonială. În accepțiunea acestei reglementări, plata are semnificația de executare voluntară a obligației, înglobând atât termenul de plată, folosit în sens curent, cu ar fi plata prețului sau a chiriei, precum și executarea oricărei altei obligației care presupune remiterea unei sume de bani, restituirea unui împrumut, restituirea unei sume de bani reținute fără drept, acordarea unor despăgubiri etc.
Cum daunele-interese moratorii, egale cu dobânda legală, se acordă independent de existența unui prejudiciu, debitorul nu poate dovedi că prejudiciul suferit de creditor este mai mic, precum creditorul nu poate dovedi că, în fapt, prejudiciul suferit are o valoare mai mare.
Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României5. Cuantumul concret al daunelor-interese moratorii diferă după cum părțile contractante acționează sau nu în exercitarea unei activități profesionale.
Daunele-interese moratorii pot fi, la rândul lor evaluate convențional, părțile fiind libere să stabilească, prin contractul încheiat valoarea acestora, însă în raporturile dintre particulari, respectiv, dintre două persoane fizice, care încheie contractul în afara sferei activității profesionale, valoarea acestor daune nu poate depăși dobânda egală cu mai mult de 50 % pe an. O clauză contractuală care nu respectă acest cuantum va fi lovită de nulitate, iar partea este decăzută din dreptul de a percepe, nu doar penalitatea stipulată cu încălcarea prevederilor legale, precum și din dreptul de a percepe daune-interese la nivelul dobânzii legale.

 

 

Note
1 Liviu Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile. Volumul II. Contractul, Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 662.
2 Maria Dumitru, Regimul juridic al dobânzii moratorii, Editura Universul Juridic, București, p. 51.
3 L. Pop, op. cit., p. 670.
4 Terre FR., Simler PH., Lequette YV., Droit civil. Les obligations, Dalloz, Paris, 2005 în L. Pop, op. cit., p. 670.
5 Art. 1 din Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligații bănești, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicat în Monitorul Oficial nr. 607 din 29 august 2011.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg