Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

De la partitură muzicală la concepție coregrafică (Maurice Béjart) (II)

Menținând ideea unei „figuri” centrale în jurul căruia gravitează un univers (dramatic, teatral, filmic sau designer de costume), reconstruind fragmente ale creației unor autori din dramaturgia universală, Béjart creează pentru Théâtre de la Monnaie spectacolul Le Molière imaginaire, o „biografie onirică”. Coregrafia este creată din tablouri, ca viziuni fragmentare ale biografiei dramaturgului clasic francez. Sunt inserate simboluri, obiecte și situații asociate cu istoria spectacolului și a codurilor gestuale franceze ale secolului XVII. Sunt schițate – situațional și simbolic corporal – momentele de creație ale celor mai importante piese și personaje, ce urmează a fi transformate în idei fie contrastante, fie variate de corporalitate și situație scenică. Susținută de compozița lui Nino Rotta, muzica recuperează specificitatea sonoră a barocului lui Lully și Rameau (colaboratorii lui Moliére), fond pe care este prezentă silueta regală, cu trimiteri către imaginea regelui Ludovic al XIV-lea și pasiunea sa pentru dans. Dansul menține alura și grația teatrală a baletului de curte, histrionismul specific perioadei dramaturgului, elemente scenice stilizate prin pulsul ritmic și muzical al contemporaneității.
Gândirea regizorală coregrafică a lui Béjart în anii ‘70 oferă prioritate muzicii drept coordonator spiritual al corpului și mișcării. În 1975, acesta creează o compozițe coregrafică pe muzica Damnațiunii lui Faust de Hector Berlioz, valorificând pe de-o parte potențialul „abisal” al interpretării mitului și pe de altă parte tensiunea simfonică a lucrării, de interpretare și virtuozitate (părțile solistice și partita corală) inspirând o textură încărcată de dificultăți acrobatice ce conturează relația Faust/Mefisto. O altă modalitate de a conjuga corpul cu discursul sonor este realizată în baletul Petrușka de Igor Stravinski, ce amintește de Baletele Ruse, de histrionismul autentic rus, de commedia dell’arte italiană „distilată” de romantismului secolului XIX. Béjart reconstituie versiunea din 1911 creată de Mihail Fokin, nuanțând alura de iarmaroc rusesc conturat de muzica lui Stravinski.
Pentru Maurice Béjart, anii ’80 sunt destinați coregrafiilor filosofice pe de-o parte și pe de altă parte valorificării scenice a repertoriului muzical clasic. Lucrările au dimensiuni medii, fără monumentalitatea lucrărilor anterioare, urmărind rafinamentul și eleganța expresivă a baletului derulat în atmosfera muzicii pre-clasice. Începând cu spectacolul Eros / Thanatos – susținut de muzica lui Johann Sebastian Bach – se urmărește simbolismul antichității grecești, originea artei occidentale. O altă lucrare concepută în aceeași „alură” este Lumière, ce apare ca un demers coregrafic filosofic, ce aspiră spre contururi imaginare ale sursei inspirației, a geniului care determină mișcarea, a consistenței diafane a dansului. Discursul este coordonat de formule „superioare”, de combinații corporale inspirate de polifonia bachiană, de calitatea „solară” a muzicii pre-clasice și de matematica structurală a textului muzical. Spectacolul este totodată o mărturie foarte personală a artistului, a etapelor sale de devenire spirituală, de acumulare de experiență umană, personală, intimă, ce devin imagini corporale sublimate prin simbolistica gestului și energiei degajate de combinațiile coregrafice. Coloratura aparte a spectacolului este datorată impactului dintre întâlnirile culturale ale interpreților din cele mai îndepărtate perimetre geografice.
Dansul se dezvoltă ca dialog stilistic, ca salt peste secole. Viena, eternul simbol al clasicismului vienez și al școlii de compoziție muzicală este invocată în Wien, Wien, nur du allein, urmărindu-se un traseu între perioada de apogeu artistic și contemporaneitate, Béjart valorificând prin dans modificările de substanță ale muzicii, schimbările datorate experimentelor celei de a Doua Școli Vieneze, Schoenberg, Berg și Webern. De asemeni, spectacolul Tod in Wien, creat pe muzica lui Mozart, mizează vizual și coregrafic pe efervescența și rafinamentul muzical și operistic al secolului XVIII. Este valorificată latura „solară” a imaginii scenei, echilibrul formei, susținute de teme muzicale din opera Don Giovanni, pe care Béjart le adaptează ca povești corporale cu intervenții treptate ale măștilor. Spectacolul se desfășoară pe un fond vizual întunecat, ca o imagine a izolării și a fanteziilor artistice, totodată o invazie spirituală în contemporaneitate, odată cu personajele asociate cu Viena lui Mozart. De asemeni, conceput ca variațiune a pasiunii pentru clasicism a coregrafului și mai ales a extensiei acestuia în contemporaneitate, spectacolul montat la Versailles la începutul decadei 2000, Enfant-roi, propune o formulă stilizată a dansului de curte baroc. Construcția are ca obiectiv întâlnirea dintre stiluri, dintre baletul clasic și dansul contemporan, o expansiune a codurilor corporale ce insistă pe latura demonstrativ-expresivă – coduri și coordonate coregrafice ale momentului și stilului – raportate la modul cum acestea sunt „privite” de spectacolul actual. Béjart creează momente în care dansul se derulează în mod simultan pe două dimensiuni, atât temporale cât și de mentalitate, ca un dialog artistic între prezent și trecut, orientate către armonizare.
Coregrafia susținută de muzica lui Mozart este continuată într-un spectacol al „îndrăznelilor” sonore și a conjugării contrastelor stilistice. Le Presbytère se afirmă ca o nonconformistă combinație între teme melodice mozartiene și fragmente muzicale din repertoriul grupului rock Queen. Este un dans construit ca adaptare a stilului coregrafic specific lui Maurice Béjart, la compoziții menite să se armonizeze cu straniul dialog de sonorități și alternări al celor două stiluri muzicale. În centrul concepției coregrafice este figura lui Jorge Donn, personaj asociat cu momentele culminante ale creației lui Maurice Béjart, ca expresie sublimă a artei dansului și eleganței masculine. Este sugerat și Freddy Mercury, solistul vocal al grupului Queen, spectacolul purtând ca mesaj problema bolii incurabile care a sfârșit ere ale muzicii și dansului, în momentul apoteotic al creativității. Sunt amintiți mai mulți artiști homosexuali care au depășit barierele marginalizării și au excelat în arta coregrafică (Bill T. Jones sau Merce Cunningham), generând momente ireversibile în traseul artistic al secolului XX, simbolizând modele ale durabilității teatrale și eternei „eficiențe” artistice a dansului.
Tentative asemănătoare de recompunere vizuală și corporală a universului unui artist sunt continuate în lucrările ulterioare, cum este cazul reconstrucției scenice a filmografiei și a figurii artistului Federico Fellini. Béjart combină teatralitatea scenică cu imagini ale neorealismului italian, susținute de armonii muzicale și stridențe acustice postmoderne, care echilibrează și găsesc echivalențe cu universul straniu al regizorului. Ciao Federico este un parcurs prin coregrafie a momentelor „cheie” din filmele regizorului. Sunt implicate formule rafinate de scriitură corporală a situațiilor, prin care sunt recompuse imaginile emblematice, alunecări în sfera universului naiv, jocuri din răsturnări de sensuri în alura lumii circului. Este citată imaginea păpușii mecanice din filmul Casanova, carnavalul, combinațiile între dans și imagine. În Souvenir de Léningrad, spectacol al imaginii și al artei costumului de teatru, dansul este combinat cu metraje gigante care supra-dimensionează silueta, creații ale designerului Gianni Versace, având ca temă stilizarea păpușii tradiționale rusești Matrioșka. Culorile sunt pestrițe, formele dominante pline de încărcătură teatrală, urmărind motivele geometrice, stilizate, vegetale ale zonei.
În anii ‘90, Béjart accentuează dimensiunea „totală” a dansului (cu rezonanțe ale wagnerianului Gesamtkunstwerk) odată cu punerea în scenă a spectacolului Ring um den Ring. Invocă sincretismul având în prim-plan dansul și clasicitatea atemporală a mișcării. Béjart înaintează latura simbolică a construirii personajelor, a expresiei walkirice, a staturii eroice a caracterelor ce aparțin miturilor nordice. Este valorificată formula diafană și expresivă a imaginii, populată de corporalitatea expresivă a personajelor magice ale Rinului, de forme conturate de nuanța rece și „tăioasă” a metalului armelor, ce conturează linii diagonale, trasee de forță a imaginii. Rațiuni cvasi-similare de construcție a dansului conjugat cu fizionomia imaginii apar în cazul spectacolului Pyramide, coregrafie orientată după rigorile spațiului abstract, a formei geometrice (piramidele din Cairo), compoziție completată de textura muzicală orientală și de siluetele subliniate de costumele lui Gianni Versace.
În zona coregrafiei filosofice este creat un spectacol centrat pe figura și traseul lui Marco Polo. La Route de la soie construiește în mod simbolic drumul mătăsii din perioada Renașterii timpurii, inspirat de aventura eroului prin lumi contrastante, Orient-Occident. Este vorba de un parcurs cromatic prin stări emoționale, menit să contureze trăsături spirituale perimetrelor geografice ale trecutului, insistând asupra diferențelor la trecerea dintr-un anturaj cultural în altul. Acest drum este suprapus transformărilor interioare ale călătorului/artistului către sublimare spirituală și auto-cunoaștere, prin texturi suprarealiste încărcate de simboluri și imagini în neîntreruptă cursivitate și împletire, ce se derulează pe două dimensiuni temporale, prezentul personajului (Veneția) și călătoria din trecut.
Urmează spectacole prin care sunt prelucrate în mod simbolic figuri spirituale și umane, către care Béjart se orientează. Mère Teresa et les enfants du monde marchează totodată debutul grupului fondat în același an, 2002, Compagnie M. Este sugerată – prin intermediul simbolismului dansului – întâlnirea dintre culturi și parcursul atingerii echilibrului suprem, urmărindu-se totodată virtuozitatea tehnică, claritatea discursului și a compoziției corporale din care este evident mesajul compoziției coregrafice. Béjart evidențiază larghețea și diversitatea peisajului, elemente care se întâlnesc într-un univers comun, descris prin eliminarea oricăror bariere rasiale sau de comunicare. La fel, L’Amour – La Danse este destinat virtuozității tehnice, frumuseții corpului, mișcării elegante, simplității și esenței discursului coregrafic. Este amintită perioada scenei „mari” a teatrului de balet sau operă. Ca textură a spectacolului, Béjart conturează dialoguri și alternanțe între momente solistice derulate după repere clasice, urmate de „rupturi” stilistice, de elemente „firești” ale mersului sau schimbării de stil din zona dansului contemporan. Spectacolul coincide cu momentul de reîntoarcere a „politicii” companiei către clasicitatea baletului din care nu mai este prioritară regia bazată pe imagine sau teatralitate situațională. Este vorba de sublinierea discursului „purist” al dansului clasic, ca selecție a momentelor spectaculare din repertoriul creat de Maurice Béjart.
Dansul susținut de filosofie este creat și în spectacolul Zarathoustra, coregraful folosind efectul hipnotic declanșat de mixajele de materiale teatrale și expresive, raportul de forme atât corporale dar și expuse prin material solid al scenei, situații rafinat conflictuale care invocă planul mental spiritual al performerului și ethos-ul compoziției muzicale. Invocă ritualismul antic, forța conflictuală, încadrată de energia cercului, situații ce depășesc tehnica baletului și intră în sfera teatrului de mișcare, cu rupturi și execuții abrupte. Sunt create dimensiuni apolinice și dionisiace ale dansului, într-o abordare aparte a muzicii, încărcată de energie și puls vital.
Coregraful dezvoltă un stil ce vizează caracterul esențialist al mișcării prin forme stilizate eficiente teatral. Textura coregrafiei este generată de pasiunea sa pentru coordonatele ne-europene, insistând pe un discurs corporal trasat cu precizie geometrică, cu un ethos exotic, cu elemente inedite prin care distilează propunerile coregrafiei neoclasice.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg