Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

De la Sf. Augustin la Renaștere (VI)

De la Sf. Augustin la Renaștere (VI)

Desigur, pentru a intra mai adînc în biografia atît de strîns legată de operă a Sf. Augustin nu putem trece peste momentul ungerii sale ca episcop auxiliar de Hippona în anul 395 ca, mai apoi, la diferență de un singur an, să fie învestit episcop, odată cu moartea lui Vaerius cel care îl numise episcop auxiliar. Își va păstra această funcție pînă la moartea sa, survenită în 430.Desigur, pentru a intra mai adînc în biografia atît de strîns legată de operă a Sf. Augustin nu putem trece peste momentul ungerii sale ca episcop auxiliar de Hippona în anul 395 ca, mai apoi, la diferență de un singur an, să fie învestit episcop, odată cu moartea lui Vaerius cel care îl numise episcop auxiliar. Își va păstra această funcție pînă la moartea sa, survenită în 430.Funcția de episcop de Hippona va implica nu numai o liniște care să-i permită să mediteze și să-și scrie, nestingherit, opera. Episcopia era marcată de schisma donatistă1 iar Augustinus a participat activ la lupta împotriva acestui curent considerat eretic. Dintre lucrările cu caracter antidonatist amintim aici doar Contra Cresconium drammaticum partis Donati (402) întrucît alte scrieri împotriva donatiștilor și mahiheilor nu s-au păstrat, în afară de cele trei lucrări trimise papei Zosimus și care-l aveau drept țintă pe episcopul Iulian de Eclanum.În tot acest timp, împotriva donatiștilor au fost emise mai multe edicte oficiale, Augustin lăsînd deoparte lupta cu aceștia și canalizînd-o împotriva sectei pelagiene. După cum bine este cunoscut și lesne de observat, în perioada creștinismului timpuriu varietatea schismelor, a ereziilor și a viziunilor personale este de-a dreptul impresionantă, unele dintre acestea fiind aspru combătute de către doctrina oficială a Bisericii, altele fiind, în mai mare sau mai mică măsură, încorporate, cu timpul, doctrinei oficiale.O inspirată descriere a atmosferei timpului, a doctrinei bisericii latine încă insuficient structurată, dar și a libertății de gîndire și speculație o face Copleston vorbind despre erezia pelagiană: „Pelagius, cel care a exagerat rolul voinței umane în mîntuirea omului, minimizîndu-l pe cel al harului și negînd păcatul originar, a vizitat Cartagina în 410 însoțit de Coelestius. În 411, după plecarea lui Pelagius spre Orient, Coelestius a fost excomunicat de către un conciliu din Cartagina. Pelagius încercase să folosească texte augustiniene din De libero arbitrio pentru a-și susține propria erezie, însă episcopul și-a expus foarte clar punctul de vedere în De peccatorum meritis et remissione, et de baptismo parvulorum, ad Marcellinum și, în același an (412), în De spiritu et littera și, mai tîrziu, în De fide et operibus (413), De natura et gratia contra Pelagium (415) și în De perfectione iustitiae hominis (415). Totuși, nemulțumit de polemica sa antipelagiană, Augustin a început în 413 cele douăzeci și două de cărți ale De Civitate Dei (terminate în 426), una dintre cele mai importante și mai cunoscute lucrări ale sale, scrise pe fundalul invaziei barbare în imperiu, pregătind totodată o mare parte din Enarrationes in Psalmos. În 415, Augustin a mai publicat Ad Orosium, contra Priscillianistas et Origenistas, o carte împotriva ereziei inițiate de episcopul spaniol Priscillian, iar în cadrul polemicii antipelagiene, De gestis Pelagii (417) și De gratia Christi et peccato originali (418). Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, Augustin a terminat De Trinitate și a scris In Joannis Evangelium (416-417) și In Epistolas Joannis ad Parthos (416), ca să nu mai vorbim de numeroasele sale scrisori și predici.”2Ca și în cazul donatismului și pelagianismul a fost condamnat, pentru început în cadrul unui Conciliu al episcopilor africani ca, mai apoi, această erezie să fie condamnată de către puterea politică prin intermedul unui edict al împăratului Honorius iar mai apoi de Papa Zosimus.Cum bine se știe, nici Augustin nu a fost ferit de atacurile altor episcopi care l-au acuzat că ar fi adăugat la dogma creștină, respectiv ar fi inventat conceptul de „păcat originar”. Această acuzație i-a fost adusă de Iulian, episcopul eretic (pelagian) de Eclanum. Augustin îi va răspunde prin lucrarea De nuptiis et concupiscentia (419 – 420), iar în 420 îi va adresa papei alte două lucrări contra elegiei pelagiene și a episcopului Iulian.Aceasta era atmosfera în care își ducea viața Sf. Augustin iar clocotul vieții spirituale creștine aflată „in statu nascendi” își va pune amprenta asupra întregii sale opere. A murit, în timp ce Hippona era asediată de vandali, sărac, fără a lăsa nici un fel de testament.Desigur, s-ar putea ridica întrebarea de ce am considerat necesară, odată cu Copleston, enumerarea și problematizarea mai extinsă a operei teologice augustiniene așa cum nu o fac alți istorici ai filosofiei. Răspunsul este simplu și a mai fost dat pe parcursul excursului nostru: este imposibil să despărțim opera teologică de cea filosofică pentru întreaga perioadă pe care o numim Scolastică, iar Augustin nu face excepție. Mai mult, nu credem că putem vorbi despre o delimitare clară a unei teorii a cunoașterii, despre o concepție despre timp sau chiar despre o concepție estetică bine structurate ale operei Sf. Augustin.Mulți istorici ai filosofiei se arată dezamăgiți de faptul că nu pot decela în opera augustiniană o latură pur filosofică și una pur teologică. Aceștia, se pare, nu înțeleg în profunzime spiritul epocii și faptul că Sf. Augustin precum și alți părinți ai bisericii nici măcar nu își propuneau acest lucru. De aceea, suntem de acord cu opinia după care, și excursul nostru de pînă acum o dovedește cu prisosință, pentru a clarifica latura filosofică a operei augustiniene avem nevoie nu numai de lucrurile pe care unii le-au catalogat ca fiind „filosofice” dar și de cele teologice, astfel este absolut necesar pentru a putea releva o teorie a cunoașterii augustiniene să facem apel la De Trinitate iar pentru concepția sa despre adevăr, ființă și timp nu putem ocoli Confesiones sau alte lucrări vazute ca fiind teologice.Este o eroare să privim opera augustiniană din punct de vedere thomist și, dincolo de caracterul aparent neomogen al acesteia, să căutăm o atitudine și o asumare a adevărurilor creștine doar prin rațiune. Augustin va vedea individul creștin ca asumînd adevărul atît la nivel rațional cît și la cel al revelației. Oricum, ar fi absolut nerealist să gîndim creștinismul și filosofia creștină în afara conceptului major de Revelație, concept pe care se fundamentează întreaga doctrină creștină. „Augustin știa foarte bine că argumentele raționale pot fi invocate, spre exemplu, pentru a demonstra existența lui Dumnezeu, însă nu era interesat de o adeziune pur intelectuală față de existența Acestuia, ci de consimțămîntul real al voinței, de aderarea fermă a acesteia la Dumnezeu, fiind conștient totodată că, in concreto, o asemenea adeziune necesită harul divin. Pe scurt, Augustin nu a jucat două roluri, cel al teologului și cel al filosofului, interesat de „omul natural”, ci l-a privit pe om așa cum este el de fapt, în umanitatea sa căzută și mîntuită, un om capabil de a ajunge la adevăr, dar dependent în mod constant de harul lui Dumnezeu, pe care îl cere pentru a primi adevărul care  mîntuiește”3.Augustin, la fel, nu neagă rolul extrem de important al dobîndirii cunoașterii divine, însă odată ce omul ajunge pe cale rațională la faptul de a crede, ceea ce primează nu mai este capacitatea iscoditoare, analitic-sintetică a rațiunii ci relația pe care sufletul credinciosului o are cu Dumnezeu. În interiorul acestei relații se construiește omul creștin, în interiorul acestei relații se degajă filosofia creștinismului și tot aici își are locul revelația. Adevărul revelat, spre deosebire de adevărul descoperit rațional, este adevărul deplin, total, în care omul se regăsește pe sine în divinitate, prin iluminare. Nu suntem în totalitate de acord cu É. Gilson care privește filosofia augustiniană ca o filosofie creștină care are bazele împrumutate din neoplatonism. Pe de altă parte, nu putem nega, așa cum am mai arătat, influențele manifeste ale filosofiei neoplatonice asupra lui Augustin. Totuși, de la rolul formativ pe care l-a avut filosofia neoplatonică în structurarea tînărului Augustin și pînă la filosofia creștină pe care acesta o dezvoltă, chiar dacă nesistematic, este o cale lungă. Nu putem fi de acord cu opinia tranșantă gilsoniană după care: „ Toată partea filosofică a operei Sfîntului Augustin exprimă efortul unei credințe creștine care caută să înainteze cît mai mult cu putință în înțelegerea propriului conținut, cu ajutorul unei metode filosofice ale cărei elemente principale sunt împrumutate din neoplatonism, în special din Plotin. Dintre aceste elemente, definirea omului demonstrată dialectic de către Platon în Alcibiade și reluată apoi de Plotin a exercitat asupra gîndirii lui Augustin o influență hotărîtoare: omul este un suflet care se slujește de corp.”4 É. Gilson încearcă să facă aici o despărțire netă între filosoful Augustin și creștinul Augustin, fapt care ni se pare ilicit cu atît mai mult cu cît toată biografia și toată atitudinea lui Augustin față de creștinism și chiar față de filosofie îl contrazic. Augustin nu este un bun creștin atunci cînd interesele i-o cer și un filosof plotinian atunci cînd vrea să pară așa. Dacă am accepta această viziune tranșantă am nega tot ceea ce am gîndit și afirmat pînă acum, scoțînd gîndirea augustiniană din contextul timpului în care s-a afirmat, ignorînd cu bună știință caracterul primordial creștin al gîndirii și a raportării la lume a acestuia.
Note1 Erezie a episcopului de Casae Nigrae, Donatus, a cărui doctrină se referea, în mare, la validitatea botezului săvîrșit de un preot care nu ar fi fost imaculat în ceea ce privește viața creștină. Pe scurt, un preot păcătos nu ar putea transmite altuia harul creștin, prin urmare botezul era nul. Această erezie a durat aproximativ 100 de ani.2 Fr. Copleston, Op. cit., p. 44.3 Copleston, Op. cit., p. 46.4 É. Gilson, Filosofia în Evul Mediu, p. 118, București, 1995.n

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg