Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

De la Sfîntul Augustin la Renaștere (IX)

De la Sfîntul Augustin la Renaștere (IX)

Platonismul viziunii Sf. Augustin este vizibil nu numai atunci cînd acesta face referire la ființă și neființă ci, reîntorcîndu-ne la problema cunoașterii, mai ales atunci cînd, deși admite senzația și o consideră indispensabilă procesului de cunoaștere, totuși, o consideră ca fiind nivelul cel mai de jos al cunoașterii fiind comună atît oamenilor cît și animalelor. Astfel, Augustin crede, în mod cert, că cel mai înalt nivel al cunoașterii umane este contemplația. Această idee este una specifică filosofiei grecești iar Platon o aduce la perfecțiune în opera sa. Să vedem, totuși, ce înseamnă perfecțiune a cunoașterii în accepțiunea grecească a termenului și cum a înțeles Augustin, în umbra lui Platon, acest concept.

În Introducere în filozofie (1), David Armeanul ne aminteşte că primul care a afirmat că înțelepciunea ar fi cunoaşterea celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt, adică existența, a fost Pythagora. Iar dacă sophia – înțelepciunea – este cunoaşterea ființei, atunci philo-sophia nu este altceva decît năzuința de a înțelege ființa. Prin urmare, grecii spuneau că filosofia este perfecțiunea cunoașterii.Să încercăm însă să dezbatem, succint, compoziția termenului philosophia. Heidegger, în Was ist das – die Philosophie?, p. 24-25, derivă cuvîntul philia, din verbul philein, care înseamnă a iubi. El raportează acest termen la gîndirea lui Heraclit, unde apare pentru prima oară expresia philein to sophon. Dar, din fragmentele rămase de la Heraclit rezultă că logos-ul vorbeşte. Heidegger spune că a vorbi cum vorbeşte logos-ul înseamnă homologein – armonie. Astfel, spune acelaşi filosof, aner philosophos – bărbatul filosof – este acela care iubeşte pe sophon. Ducînd mai departe demonstrația, filosoful german face apel la un alt citat din Heraclit care afirmă că Unul este Tot (Hen Panta) (2). „Tot” apare în interpretarea lui Heidegger ca fiind Panta ta onta, ansamblul celor ce există, iar Hen – ceea ce uneşte. Aşadar, philein to sophon este o omologie, adică o armonie. Pentru Heidegger sophon este existîndul reunit în ființă, ceea ce înseamnă că philein nu mai are doar un acord originar cu sophon, ci este o cercetare asiduă spre sophon. Acest fapt ar însemna: Philein to sophon: „este o tensiune cercetătoare a sophos-ului”, şi aceasta este filosofia – o tensiune cercetătoare a celor ce există în ființă.

Ca să putem înțelege mai bine cum priveau grecii noțiunea de intelect şi inteligibil şi cum de aici se vor dezvolta termenii de Philein şi Sophos vom introduce în ecuație un alt termen, anume pe acela de theoria.

Substantivul theoria se trage de la verbul theoreo care înseamnă a vedea, a observa, a contempla. Rădăcina acestor cuvinte este TheF, de unde derivă the. Vom reproduce aici, după cunoscutul dicționar Bailly, o primă grupă de cuvinte care se formează cu această rădăcină (3):

the – a privi, a contempla.

thea – acțiunea de a privi.

theaomai – a contempla.

theama – spectacol.

theatos – vizibil.theatron – teatru.

theoros – spectator.

theoreo – contemplu.Cu aceeaşi rădăcină se formează thauma şi thaumasia, adică miracol şi mirare, dar şi, foarte probabil, theos şi theoros, adică divinitate şi mesagerul zeilor.

În compoziția cuvîntului theoria intră rădăcinile thea şi For, aceasta din urmă avînd sensul de: a avea grijă de, a observa, a primi. Litera F (digamma) este o literă dispărută (în locul ei apărînd spiritul aspru), care se citea aidoma latinescului v. De la această rădăcină (4) se formează cuvintele:

horomai – veghez.

horado – văd.

horasis – simțul văzului.

horama – spectacol.

horates – spectator.

Observăm, pe de altă parte, că rădăcina thea are acelaşi sens de contemplație şi spectacol. David Armeanul rezuma astfel concepția grecilor despre theoria: „Filosofia, în schimb, se ocupă de toate cele ce sînt, întrucît are în vedere şi lucrurile divine; doar ei i se spune în mod legitim theoretică. Căci theorie se spune de la «contemplarea lucrurilor divine»”(5).

Cele divine erau pentru Platon ideile, arhetipurile, principiile celor ce sînt ca fiind ceea ce sînt. Inteligența platonică contempa ideile. „Ideile se văd” spunea undeva Platon. „Nous-ul este ochiul prin care sufletul vede eidos-ul, spune Aristotel”(A. Dumitriu). Bailly(6) arată că aceşti termeni – eidos, idea – sunt formați cu rădăcina Vid, înțelesul ei fiind de a vedea:

vid – a vedea

.eido – văd.eidos – formă, esență.

eidolon – imagine.

eidesis – ştiință.

eidemon – savant.

eideticos – care primeşte cunoştința.

idéa – formă, aparență, idee.

Idéa şi Eidos, care începeau altădată cu radicalul Vid, se citeau videa şi vidos şi erau puse în legătură cu a vedea. Ele se trag din sanscritul vidya, care înseamnă ştiință, vedere (A. Dumitriu).Prin urmare, esențele sau ideile, se vedeau. Ele erau „ca lumina” (Aristotel). Cel care vedea trebuia să îndeplinească principiul adecvării la lucrul cunoscut.Pasul următor, necesită lămurirea unui alt termen, şi anume cel de contemplare. În limba latină, spune Anton Dumitriu, vocabula theorein a fost tradusă prin contemplatio, a contempla, a fi absorbit în privirea a ceva. Latinii au observat că verbul contemplatio este format din prepoziția cum şi templum, şi ar avea sensul de a fi în templu. În Somnium Scipionis, Cicero ne spune că Scipio Emilianus, aflat în vizită la regele Massinissa, are un vis în care îi apar bunicul său Scipio Africanul şi tatăl său Paulus Aemilius. Întrebîndu-l pe acesta din urmă ce ar putea face să nu ajungă şi el în lumea morților, despre care Scipio Africanul îi spusese că era adevărata viață, acesta – Paulus Aemilius  – îi spune: „Nisi Deus is, cuius hoc templum est omne quod conspicis, istis te corporis custodiis liberaverit – Nu…dacă Zeul, al cărui templu este tot ceea ce vezi, nu te eliberează din închisoarea trupului”(7).Inițial templum, ne arată Anton Dumitriu în Aletheia, „a însemnat cerul, în înțelesul concret şi figurat,…, apoi un pătrat trasat pe cer, consacrat şi desemnat special pentru uzul augurilor care contemplau zborul păsărilor înăuntrul lui, pe urmă a desemnat locurile consacrate Divinității. Ennius l-a întrebuințat şi el în acest ultim sens, spunînd că întreg universul este templum, iar acesta a însemnat şi a privi – ca într-un templu – la o ceremonie…. Dar şi cerimonia ne duce la acelaşi rezultat: magnum Jovis …contemplari, prin care s-a tradus theorein acest cuvînt, poate fi privit ca fiind compus din cerus, care însemna zeu, şi sufixul monia, care se regăseşte şi în alte cuvinte”(8).Această succintă analiză a vocabulei contemplatio ne-a confirmat faptul că theoria, era întru totul o contempare a celor divine, a ideilor sau eide-lor. Ea lega cunoscutul de necunoscut. Theoria lega cunoscutul de necunoscut. Ea este ştiința prin care intelectul poate să pătrundă în existent. Platon spunea, în Republica: „Nu pot să recunosc o altă ştiință care să facă sufletul să privească în sus decît aceea care are ca obiect Ființa şi invizibilul”(9). Sensul lui theoria și al noțiuni de Idia îl preia Sf. Augustin atunci cînd afirmă că doar contemplarea lucrurilor eterne face posibilă înțelepciunea și comuniunea cu Dumnezeu (grecii spuneau „comuniunea cu Zeul” n.n. M.A.). Astfel, Augustin preia de-a dreptul teoria cunoașterii platoniciană (teoria ideilor) fără să facă, de această dată, nici un fel de concesie ideilor neoplatoniciene ale emenației. Pentru a întări cele afirmate de noi vom cita cîteva fragmente din cartea lui Copleston(10) referitoare la problematica în discuție: „În această situație, atitudinea lui Augustin este evident platonică. Modelele de bunătate și frumusețe, de exemplu, corespund principiilor prime ale lui Platon sau archai (transliterarea noastră, M.A.), ideile exemplare, în timp ce figurile geometrice ideale corespund obiectelor matematice ale lui Platon, ta mathematika(transliterarea ns. M. A.), obiectele care țin de dianonta (transliterarea ns., M.A.). Aceeași întrebare care s-ar putea pune în ceea ce privește teoria platonică reapare, deci, și legat de teoria augustiniană, și anume „Unde sunt aceste idei?”. (Nu trebuie, desigur, uitat faptul că, pentru amîndoi, „ideile” în cauză nu sunt idei subiective, ci esențe obiective, iar întrebarea „unde” nu se referă la o localizare a acestora, deoarece „ideile” sunt ex hypotesi imateriale, ci mai degrabă la ceea ce s-ar putea numi situație sau statut ontologic). Neoplatonicienii, văzînd dificultatea în a accepta o sferă a esențelor imateriale impersonale, anume cel puțin condiția aparent atribuită esențelor din lucrările publicate ale lui Platon, au interpretat ideile platonice ca gînduri ale lui Dumnezeu și le-au „plasat” în Nous, spiritul divin care emană din Unul, ca primă ipostază. (Comparați cu teoria lui Philon despre ideile conținute în Logos). Am putea spune că Augustin a acceptat această poziție, dacă ținem cont de faptul că nu a admis teoria neoplatonică a emenației. Ideile exemplare și adevărurile eterne sunt în Dumnezeu. „Ideile sunt niște forme arhetipale anume sau niște esențe stabile și imuabile ale lucrurilor, care nu au fost formate ele însele, ci existînd de-a pururi și fără să se schimbe, sunt conținute în inteligența divină”. Această teorie trebuie acceptată, altfel am fi obligați să spunem că Dumnezeu a creat lumea într-un mod neinteligent.”Desigur, această problemă, arată Copleston, ridică în mod necesar o alta. Și anume faptul că omul contemplă mintea lui Dumnezeu atîta vreme cît mintea umană este din punct de vedere ontologic identică cu nous-ul divin? Unii au crezut că asta a vrut să spună Sf. Augustin și s-au înșelat. Astfel chiar un Malebranche a făcut apel la autoritatea lui Augustin pentru a susține ideea că spiritul contemplă ideile conținute în intelectul divin și a afirmat că, deși omul nu este capabil că se identifice mental cu aceste idei neavînd posibilitatea intrinsecă a înțelegerii acestora, totuși el are posibilitatea de a participa „ad extra”(Copleston) la aceste idei, ca model al creației. O asemenea interpretare specifică ontologiștilor poate fi, aparent, primită, însă pe fond ea este eronată. Luînd în vedere ansamblul gîndirii augustiniene conchidem, odată cu Copleston, că o asemenea interpretare este inadmisibilă.

Note

1 David Armeanul, Op. cit., cap, XV, p. 59, Ed. Academiei, Bucureşti, 1977.

2 Diels-Kranz, Op. cit., fr. 50.

3 Apud, Anton Dumitriu, Op. cit, p. 382, si A. Bailly, Op. cit. Tabelul de rădăcini.

4 Apud, Anton Dumitriu, Op. cit, p. 383, si A. Bailly, Op. cit. Tabelul de rădăcini

5 David Armeanul, Op. cit. p. 99. Ed. Academiei, Bucureşti, 1977.

6 A. Bailly, Op. cit., Tabelul de rădăcini.

7 Apud., A. Dumitriu, Aletheia, Eminescu, Bucureşti, 1984.

8 A. Dumitriu, Op. cit., p. 159, Buc., 1984.9 Platon, Republica, cartea a VII-a, 52

9 b. Opere, Buc.,vol. I-VI, 1974-1989.

10 Fr. Copleston, Op. cit., vol. II, pg. 58-59.

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg